Controversa sionului the controversy of zion

La moartea lui Cromwell evreii au dat sprijin financiar lui Carol II, fiul regelui decapitat de Cromwell, care a facut curând dupa aceea ce i-au cerut ei si-a legalizat pozitiile evreilor în Anglia; ceea ce nu i-a împiedecat pe evreii din Amsterdam sa finanteze expeditia lui William de Orania si sa rastoarne pe urmasul si fratele lui Carol II. Cine a învins între Cromwell si rege? Evreii din Amsterdam. Cine a învins între dinastia Stuart si casa de Orania? Evreii din Amsterdam.
La 150 de ani dupa Cromwell revolutia a lovit din nou Europa crestina, de data aceasta în Franta. În aparenta revolutia franceza pare nelegata de a lui Cromwell, dar exact ca si a lui Cromwell si ca cea bolsevica mai târziu, a atacat în special natiunea si religia în persoana regelui si a preotilor si monahilor si a înlocuit "tirania" acestora cu una mult mai sângeroasa. Din cauza ca la sfârsitul secolului 18 centrul talmudic s-a camuflat si-a devenit conspirativ si secret, autorul n-a gasit legatura lui cu revolutia franceza; dar aceasta revolutie a început cu "drepturile omului" care chipurile se refera la toti oamenii si apoi ajunge sa se limiteze la "problema evreiasca". Unul dintre primele decrete ale revolutiei a fost "emanciparea evreilor" (1791) tot asa cum unul din primele acte ale revolutiei bolsevice a fost decretul împotriva "anti-semitismului". Emanciparea evreilor este singurul rezultat al revolutiei franceze a carei baie de sânge n-a lasat nici o alta urma în Franta decât o apatie si-o instabilitate din care Franta nu s-a mai recules.
Dar nu toti evreii au scris istoria asta sângeroasa a vesnicei distrugeri a popoarelor si-a civilizatiilor, dupa cum nu toti nemtii au fost hitleristi si nu toti rusii au fost comunisti. Dintre evrei s-au ridicat voci care au protestat împotriva "legii" de vesnica varsare de sânge si distrugere a altor popoare, mai puternice decât dintre popoarele a caror distrugere o cere "legea" talmudica. De aceea de câte ori autorul foloseste cuvântul "evrei" vrea sa se tina seama de acest lucru.

Capitolul 18: Întrebarile lui Napoleon

Ajuns la putere Napoleon era pus pe fapte mari pentru el, Franta si familia lui dar s-a vazut curând pus în fata "problemei evreilor" si în maniera tipica a atacat-o direct. El a fost primul om de stat (si astfel precursorul lui Balfour si Lloyd George, Woodrow Wilson, Franklin Roosevelt, Harry Truman si Winston Churchill) care a "înfaptuit profetia" de a preda Ierusalimul evreilor. Dupa cum arata doua rapoarte din Le Moniteur din 1799 (datat 17 Aprilie din Constantinopol, publicat la 22 May), pe când comanda trupele în Orientul Mijlociu a chemat toti evreii din Asia si Africa sa vina cu trupele lui ca sa-i duca înapoi la Ierusalim caci armata lui era deja la Aleppo. Al doilea raport dupa câteva saptamâni zice ca "Napoleon nu vrea doar sa le restituie Ierusalimul evreilor ci are planuri mai mari..." Aici s-a oprit însa istoria "reîntoarcerii", caci Napoleon n-a mai ajuns la Ierusalim si s-a retras din Siria; poate si-a dat seama ca evreii nu-i sunt deloc recunoscatori dar arabii în schimb s-au suparat si-i sprijina pe englezi. Astfel, Napoleon n-a avut norocul lui Cromwell sa i se examineze pedigreul si n-a avut norocul sa fie instrumentul lui Iehova cum au fost britanicii în 1917. În 1806, deja împarat, Napoleon din nou contempla "problema evreiasca" si din nou a atacat-o frontal, mai ales ca francezii se plângeau de privilegiile acordate evreilor care abuzau de ele. A invitat 112 reprezentanti iudaici de seama din Franta, Germania si Italia la Paris si le-a pus doua întrebari care arata ca el întelegea perfect spiritul iudaismului pentru care destinul universului nu este decât de a duce la marirea si grandoarea iudaismului si celelalte natiuni si popoare nici nu exista decât ca instrumente sau pleava în mâna lui Iehova care le foloseste pentru a pedepsi sau preamari secta fanatica a iudaismului. Napoleon fusese dispus sa fie un instrument al lui Iehova când vroia sa le recucereasca Ierusalimul, dar acum era împarat si nu mai era dispus sa fie o marioneta. Le-a pus niste întrebari pe care Dr. Kastein le numeste "infame" dar care chiar el recunoaste ca "au patruns în mod corect esenta problemei": Sunt evreii din Franta parte din natiunea franceza sau nu? Respecta ei legile Frantei? Îi privesc ei pe francezi ca pe niste "frati" sau niste dusmani? Au voie dupa legea lor sa se casatoreasca cu francezi? Legea lor prescrie tratament economic diferit pentru evrei si pentru francezi? Aceste întrebari puse de Napoleon în mod public în gura mare definesc "legea" de discriminare rasiala si religioasa cu care levitii, autorii Thorei si-al Vechiului Testament, au anulat cele 10 porunci. Napoleon i-a pus pe cei 112 reprezentanti într-o situatie grea, de unde nu puteau iesi decât sau în mod sincer renuntând la legea talmudica, sau prefacându-se pe moment ca renunta la ea, ceea ce Talmudul permite. Au negat cu hotarâre ca exista separare talmudica între ei si francezi; s-au declarat francezi înfocati, gata sa se casatoreasca cu oricine, dar numai "dupa legea civila", au zis ei, nu si dupa "legea lor". Dar în realitate nici ei si nici alti talmudisti n-au renuntat niciodata la a fi stat-în-stat si la segregarea lor rasiala crâncena cu care lucreaza pentru distrugerea statului-gazda. Atunci Napoleon s-a aratat într-adevar genial, cerând ca aceste raspunsuri date întrebarilor lui sa fie legiferate de Marele Sanhedrin pentru vecie. Cei 71 de membri ai Sanhedrinului, 46 rabini si 26 mireni, s-au întâlnit la Paris în 1807; desi nu se mai întrunise Marele Sanhedrin de secole, centrul talmudic din Polonia de-abia se daduse la fund recent si lumea înca stia de el. Sanhedrinul s-a aratat chiar si mai zelos decât patriotii evrei francezi; a început prin a multumi bisericilor crestine pentru ca i-au protejat pe evrei (contrar celor spuse de sionisti astazi care zic ca istoria omenirii n-a cunoscut decât persecutii infinite suferite de evrei din partea absolut tuturor celorlalti); apoi Sanhedrinul a declarat ca natiunea evreiasca a încetat sa mai existe si deci "legea" talmudica a vietii zilnice nu mai era "lege", dar Thora ca lege religioasa ramâne în vigoare. În caz de dubiu, legea statului-gazda e suprema, a zis Sanhedrinul. De acum încolo, a zis Sanhedrinul, Israelul e doar o credinta religioasa si nu mai asteapta o reîntoarcere în vreun teritoriu national anume. Acest triumf al lui Napoleon (cine stie daca nu l-a costat coroana si ulterior viata?) a eliberat evreii de tirania talmudica si le-a permis sa traiasca împreuna cu ceilalti oameni daca aveau chef. Pe baza acestor declaratii sustinute de toti evreii cunoscuti popoarelor occidentale s-au construit drepturile civile în toate tarile; si iudaismul reformat (zice rabinul Moses P. Jacobson) a renuntat la rugaciunile care cereau reîntoarcerea la tara fagaduintei. Criticilor evreilor care ziceau ca evreii nu doresc prosperitatea tarii-gazda pe care o considera doar un loc de trecere, un dusman care trebuie distrus, li s-a pus pumnul în gura cu aceste declaratii. Dar în mai putin de 90 de ani declaratiile Sanhedrinului lui Napoleon au fost anulate astfel încât Bernard J. Brown, scriitor evreu, scrie: "Acum avem egalitate deplina dupa toate legile tarilor aproape, dar nationalismul evreu a devenit filosofia israelitilor. Sa nu ne miram noi evreii daca lumea ne acuza ca am obtinut egalitatea prin minciuna; ca am ramas tot un stat-în-stat si ca ei ne-au acordat drepturi pe care ar trebui sa le ia înapoi". Fara sa vrea, Napoleon a facut posteritatii serviciul de a descoperi cât de lipsite de valoare au fost declaratiile de cinste si loialitate ale Sanhedrinului. Singura lege a ramas tot cea talmudica, impusa evreimii de înteleptii talmudului cu ajutorul politicienilor goimi care îi servesc ca si regele persan Artaxerxes pe Nehemia de demult.
Au mintit sau au fost sinceri membrii Sanhedrinului când i-au raspuns lui Napoleon? Probabil, ca si ceilalti evrei, unii au mintit, altii au fost sinceri. Dar Sanhedrinul lui Napoleon avea un defect fundamental: consta din evreii occidentali, majoritatea sefarditi, care n-aveau autoritate asupra hazarilor din rasarit, unde haladuiau, în Rusia si Polonia, marile mase de evrei ashkenazi. Acestia nu recunosc hotarârile sefarditilor si se considera purtatorii traditiei levitilor si fariseilor. De ei Napoleon nu stia sau uitase.
Astfel s-a încheiat a treia faza, cea talmudica si evreii erau gata sa se uneasca cu restul omenirii - dar n-a fost sa fie. Acum începe faza a patra, a "emanciparii" secolului 19, în care talmudistii din ghetourile ashkenazi au anulat declaratiile Sanhedrinului lui Napoleon si-au folosit drepturile câstigate prin emancipare pentru a constrânge si mai sever evreimea în ghetouri într-un stat-în-stat.

Capitolul 19: Revolutia mondiala

Secolul 19 a vazut doua noi miscari convergente care au ajuns sa domine toate aspectele vietii oamenilor pe la anul 1900. Acestea sunt sionismul, reîntoarcerea "poporului ales" în "tara fagaduintei"; si comunismul, al carui scop este distrugerea nationalitatii si statului national. Aparent opuse, aceste doua miscari paralele construiesc acelasi scop final: caci Iehova a promis "alesului" sau si "tara fagaduintei" dar si suprematia "peste toate popoarele de pe fata lumii" si ca va "distruge toate natiunile celelalte" (vezi Vechiul Testament). Revolutia mondiala colaboreaza cu sionismul pentru a împlini promisiunea lui Iehova - mai bine zis, serveste sionismul.
Începutul sec. 19, dupa 17 secole de civilizatie crestina, a adus viata în Europa si în occident la cel mai înalt grad de umanitarism si etica, astfel încât pâna si razboiul se ducea sub influenta umanitarismului si milei (de ex., în tratamentul prizonierilor si-a civililor). Dar pe la mijlocul sec. 20 acest progres în spre umanitarism a fost în mare masura sters de un regres în spre salbaticie si cruzime; o mare parte din vest a fost supusa barbarismului asiatic si se pune întrebarea daca civilizatia crestina occidentala va mai supravietui în partea ce-a ramas. În intervalul în care s-a realizat regresul spre barbarism si cruzime s-a realizat si o crestere a puterii iudaismului asupra politicii occidentului pâna a atins culmi ne mai atinse de nimeni. Ilustratie: la începutul sec. 19, Johannn Gottfried Herder scrie: "Natiunile mai neevoluate din Europa sunt sclavii voluntari ai camatariei evreiesti... Evreii sunt în Europa un popor asiatic strain prin partile noastre, legati de legea aceea veche pe care-au primit-o în tari îndepartate si de care ei singuri spun ca nu se pot lipsi... Ei sunt legati indisolubil de o lege straina noua care este ostila tuturor popoarelor în afara de ei". Dupa declaratia fervent patriotarda a Sanhedrinului lui Napoleon, oricine ar fi zis ca Herder e un bigot, mai mult, un "antisemit"; dar trecerea anilor a dezvaluit ca Herder spune adevarul. În 1899 Houston Stewart Chamberlain scria: "S-a facut o mare schimbare:... azi traim... într-o 'lume evreiasca'; putem crede ce poftim despre trecutul lor istoric, prezentul lor este asa de puternic în istoria noastra încât n-avem cum sa nu-i vedem... Elementul 'strain' descris de Herder este din ce în ce mai proeminent... Influenta directa a iudaismului asupra sec. 19 apare pentru prima data ca o noua influenta în istoria culturii;... Acest popor strain a devenit tocmai în decursul sec. 19 disproportionat de important si în multe arii componentul dominant al vietii noastre... Herder a zis ca 'natiunile mai neevoluate din Europa sunt sclavii voluntari ai camatariei evreiesti'. Azi ar putea spune asta despre cea mai mare parte a lumii noastre civilizate... despre guvernele noastre, despre legislatie, stiinta, comert, literatura, arta, despre practic toate domeniile vietii noastre, care au devenit mai mult sau mai putin de buna voie înrobite evreimii si-si târasc acest lant feudal legat, daca nu înca de ambele picioare, cel putin de unul... Influenta directa a iudaismului asupra sec. 19 devine astfel o chestiune arzatoare a zilei. Este un subiect care afecteaza nu numai prezentul ci si viitorul lumii... Daca influenta evreiasca devine suprema în Europa în domeniul cultural si intelectual, o sa vedem din nou actionând o putere negativa, distructiva". Secolul 20 a adus dovada ca ultimele trei propozitii de mai sus sunt o profetie adevarata. Guvernele noastre sunt marionetele sectei de stapâni iudaici, a unei noi clase stapânitoare internationale. Cele doua brate, sionismul si comunismul, ne-au adus aici, sionismul creând noua clasa stapânitoare, comunismul distrugând guvernele natiunilor si viata nationala, sionismul manipulând politicienii, comunismul incitând gloata la masacru si distrugere. Sunt ambele conduse de aceleasi minti? Restul cartii cauta acest raspuns. Ce stim deocamdata este ca fiecare dezastru al lumii occidentale a fost acompaniat de o "reîntoarcere" glorioasa în "tara fagaduintei", de o împlinire a profetiilor si a "legii" lui Iuda.
Revolutia franceza n-a fost o revolutie în Franta ci o revolutie mondiala care a început într-un anumit loc. Ideile despre bieti tarani asupriti în Franta care nemaiputând suporta împilarea nobilimii s-au rasculat nu pot rezista unui studiu adevarat. Revolutia franceza a fost planuita si executata de o organizatie secreta; planul era planul comunismului de azi si comunismul a mostenit astazi si organizatia care a creat planul. În aceasta revolutie gasim legatura dintre revolutia lui Cromwell din 1640 si cea bolsevica din 1917; si vedem un proces continuu planuit si coordonat, care va culmina într-un spasm final nu prea îndepartat, probabil în secolul acesta. Acest final va fi instaurarea unui guvern mondial sub controlul organizatiei care a planuit si realizat cele trei revolutii; si instaurarea unei clase de stapâni peste toti ceilalti oameni, care, citându-l pe Dr. Kastein, "va decide soarta întregii lumi".
Revolutia lui Cromwell a parut la vremea sa ca este un episod spontan pur englez, îndreptat împotriva dinastiei Stuart si religiei catolice; n-a parut sa fie un act general de regicid si anti-crestinism. Banii evreilor bogati l-au finantat pe Cromwell si cei din secta conducatoare a evreilor au fost principalii beneficiari ai revolutiei lui; dar mai mult decât atât nu se poate dovedi. Dar revolutia franceza arunca o noua lumina asupra lui Cromwell; caci aceasta n-a fost o izbucnire locala ci s-a documentat si dovedit ca a fost rezultatul unui plan de revolutie mondiala pregatit de o organizatie conspirativa întinsa în multe tari si în toate clasele sociale; regicidul si sacrilegiul n-aveau nimic de-a face cu conditiile locale ci erau actiuni simbolice de distrugere a natiunii prin regele si religia sa. o actiune care urma sa extinda revolutia pe plan mondial. Se ridica întrebarea daca n-a fost si în Anglia acelasi lucru. Din nou, secta iudaica a profitat cel mai mult de pe urma revolutiei franceze. Dar n-au ramas dovezi care sa arate ca revolutia franceza a fost instigata de evrei; conspiratorii care-au creat-o par sa fie doar o hoarda de indivizi bolnavi sufleteste cu placere de a distruge si omorî. Singurul lucru clar este existenta planului si-a conspiratiei care-au creat revolutia franceza. Din cea engleza n-au ramas nici macar documente care sa dovedeasca planul, dar o examinare atenta comparativa arata ca si acolo s-a procedat dupa un plan. Revolutia bolsevica din 1917 arunca din nou a noua lumina asupra primelor doua; regicidul si sacrilegiul sunt semnatura organizatorilor ei, care s-au identificat ca fiind aceeasi ca în revolutia franceza; si, dupa ce timp de o suta de ani au negat adevarul despre revolutia franceza, organizatorii revolutiei mondiale au renuntat la minciuna lor si au declarat public ca revolutia bolsevica este o revolutie permanenta si mondiala si organizatia care-a creat-o si care fusese conspiratorie si secreta a devenit în mod public un partid politic în toata lumea, lucrând sub directivele de la Moscova. Astfel revolutia bolsevica dezvaluie profilul organizatorilor si planificatorilor anonimi ai primelor doua revolutii, ridicând întrebari cu privire la provenienta lor. Organizatorii si planuitorii revolutiei bolsevice nu sunt greu de identificat. Aproape toti sunt evrei ashkenazi rasariteni; actele simbolice de regicid si sacrilegiu distrugatoare de natiune au fost comise de acesti evrei ashkenazi si imediat dupa revolutie a aparut o lege care interzice sa se pomeneasca rolul evreilor si-al iudaismului în revolutia din 1917 sau în orice alte probleme. Astfel misterul din 1789 s-a rezolvat în 1917, când s-au definit planul si organizarea revolutiei franceze ca parte din revolutia mondiala.

Capitolul 20: Planul

Dovada planului revolutiei a venit cu descoperirea documentelor secrete ale lui Adam Weishaupt, seful societatii secrete "illuminati" de catre guvernul bavarez în 1786 si cu publicarea lor în 1787 [pastram ortografia "illuminati" pentru a nu confunda aceasta conspiratie cu denumirea de "iluminism" data de unii istorici secolului 18]. S-a vazut cum "iluminatii" acestia planuiau revolutia mondiala si cum aveau adepti cu mare influenta în toate guvernele. N-a mai ramas nici o îndoiala despre existenta acestei conspiratii menite sa distruga toate guvernele legitime si toate religiile civilizate. Dupa descoperire societatea secreta s-a ascuns dar a iesit din nou la iveala în 1917 si-a lucrat de atunci în vazul lumii exact dupa planul descris în documentele lui Weishaupt în 1786. Documentele lui Weishaupt sunt doar un rest pastrat din pura sansa caci unii dintre "illuminati" l-au pus pe Weishaupt în garda si acesta si-a ars documentele. (Un hazard asemanator a fost cazul lui Whittaker Chambers, care captivat ca student de comunisti la Columbia University din New York, s-a scârbit si-a dezvaluit lui Roosevelt în 1939 despre infestatia guvernului american cu agenti comunisti; aghiotantul acestuia l-a dat pe usa afara. Îsi ascunsese dovezile într-un ascensor vechi nefolosit si vazându-se ignorat a si uitat de ele când în 1948 s-a vazut citat ca martor de un alt fost agent comunist din guvernul american, si-a spus din nou ce stia; dupa care spionul comunist din guvern, Alger Hiss, l-a dat în judecata pentru calomnie. Atunci Chambers s-a dus si-a scos documentele din vechiul ascensor si le-a depus ca marturie; Alger Hiss a fost condamnat si s-a vazut clar ca în tot timpul celui de-al 2-lea razboi mondial Statele Unite au fost sub influenta directa a conducatorilor revolutiei mondiale de la Moscova.)
În 1783 ducesa de Bavaria a primit informatii ca "illuminati" învata lumea ca religia e o tâmpenie (vezi Lenin: religia e "opiumul popoarelor") si patriotismul la fel, ca sinuciderea e justificata, ca trebuie sa asculti de pasiuni, ca e voie sa-ti otravesti adversarii, etc. De aceea în 1785 au fost interzisi "illuminati" în Bavaria, identificati ca o secta masonica si s-a cerut ca toate societatile sa se înregistreze si sa nu mai opereze în secret. Atunci "illuminati" si-au ars multe din documente si s-au abtinut de la contacte personale: s-au dat la fund (vezi istoricii illuminati-lor, C.F. Forestier si Leopold Engel). În 1784 illuminati erau întinsi de la Rin la Vistula, de la Alpi la Marea Baltica, aveau membri în guvern, prin tineret, prin cler - care propovaduiau 'toleranta religioasa', printre principi care credeau ca-i protejeaza si care se lasau manipulati. Exact ca si comunismul. Putinele lor documente date publicitatii au fost descoperita din întâmplare. Scrisorile purtate de un emisar de-al lor care-a fost lovit de traznet pe când calatorea prin Silezia au dus la perchezitionarea a doua case unde s-au gasit scrisori între Adam Weishaupt (care-si zicea Spartacus) si colaboratorii lui care contineau planul revolutiei mondiale ce-o cunoastem astazi sub numele de comunism sau socialism. Desi nu s-au putut gasi dovezi, autorul crede ca profesorul de drept bavarez Adam Weishaupt n-a inventat el toate astea ci a fost instruit si manipulat la rândul sau. Si astazi, comunistii din lumea libera sunt foarte numerosi printre profesori universitari si la facultatile de drept. Weishaupt fusese crescut de iezuiti, pe care îi ura din tot sufletul, dar a caror metoda organizatorica a aplicat-o: aceea de a difuza prin cercuri concentrice ordinele de la o centrala unica prin toata lumea; pe masura ce cercul este mai exterior membrii lui stiu si pricep mai putin din ceea ce executa. Istoricul "illuminati"-lor, Nesta Webster, cautând sursa acestei organizatii care functioneaza perfect în slujba distrugerii, a ajuns pe la primele secole AD si mai înainte chiar. Astfel au fost organizatia ismaili-lor, o secta subversiva a Islamului, în sec. 8, condusa de Abdullah Ibn Maymun, care tindea sa distruga religia exact ca illuminati; exact ca si adeptii illuminati-lor, mase mari de oameni executau si colaborau în actiuni pe care nu le cunosteau si nu le întelegeau, organizati în cercuri conspirative unde fiecare cerc stia mai mult decât cel de sub el. Exemplele merg mai departe cu Cabalistii, Gnosticii si Manicheenii.
Publicându-le, guvernul bavarez a invitat toata lumea sa examineze documentele illuminati-lor; nimeni nu poate zice ca nu sunt autentice. Scopul societatii era sa distruga guvernul legitim, nationalitatea si religia si sa faca loc pentru o noua clasa stapânitoare, cea a illuminati-lor. Urmareau "sa aboleasca proprietatea privata, autoritatea în societate si natiunea; sa întoarca omenirea la starea naturala fericita în care traiau toti înfratiti într-o singura familie universala fara nevoi artificiale, fara stiinta, fiecare tata de familie fiind preot si magistrat, dar fara religie caci Weishaupt zicea 'Dumnezeul Naturii' dar nu recunostea decât natura". Weishaupt scrie: "printii si natiunile vor dispare... ratiunea va fi supremul cod al omului". Deci: atacul la regi si printi pentru a distruge natiunea si atacul împotriva religiei. Adevaratul lui scop l-a dezvaluit putinilor intimi; pretextele si basmele cu "fericita stare naturala" erau pentru prostii mai putin intimi si pentru marele public. Era foarte îndemânatic în a convinge personalitati importante care se credeau "progresiste" si "luminate" lasându-se manipulate de el; foarte multi printi si clerici erau pe listele lui de membri. Religia cu care Weishaupt înlocuia crestinismul era adorarea focului si ca sa convinga clerul a inventat povestea ca Iisus Hristos a avut o doctrina secreta pe care numai cei destepti o pot întrevedea printre rânduri în scripturi conform careia El urmarea sa aboleasca religia si s-o înlocuiasca cu ratiunea; de aceea multi l-au urmat crezând ca-l urmeaza pe Iisus Hristos. Azi nici nu ne mai miram de preoti comunisti.
Conducatorii illuminati-lor îsi bateau joc în secret de clericii care-i urmau. Într-o scrisoare catre colaboratorul lui principal, Baronul von Knigge (alias Philo), Weishaupt se lauda cu felul în care i-a prostit pe clerici: "Cel mai fascinant lucru e ca mari teologi protestanti si reformati care ne apartin noua illuminati-lor înca mai cred ca dogma religioasa a iluminismului contine spiritul adevarat si autentic al religiei crestine. Omule, omule, ce nu te putem face sa crezi! N-am crezut c-am sa ma vad si fondând o noua religie". Convingând clerul iluminist ca absenta religiei e religia cea adevarata si ca anti-crestinismul este adevaratul crestinism, Weishaupt a avut mare succes în Bavaria si-a izgonit toti profesorii ne-iluministi de la universitatea din Ingolstadt unde era el. Controla scolarizarea, îsi plasase clerul lui iluminist în "locuri bune si la curte" si zicea ca în curând va pune mâna pe seminariile teologice si "va furniza preoti de care trebuie în toata Bavaria".
Cea mai semnificativa asemanare dintre iluminismul lui Weishaupt, comunism si politica iudaismului cu privire la goimi, este atacul împotriva religiei. "Legea" iudaica zice ca goimii n-au dreptul la alta religie decât religia naturala si-a ratiunii pe care le propovaduia Weishaupt. Moses Mendelsohn scria cu 200 de ani în urma ca "religia noastra este numai pentru neamul nostru... Noi credem ca toate celelalte neamuri din lume Dumnezeu le-a ordonat sa n-aiba alta religie decât legile naturii... cei care traiesc dupa preceptele acestei religii a naturii si ratiunii sunt oamenii virtuosi ai celorlalte neamuri". La fel, în 1955 un tânar rabi reformist din Statele Unite, Jakob Petuchowski, a propus ca toti ne-evreii sa fie convertiti la "cele sapte legi ale lui Noe" si nu la miile de precepte si regulamente ale Talmudului atribuite lui Iehova în "legea mozaica". Astfel neamurile inferioare vor primi de la iudaism "religia naturii si-a ratiunii" pe care le recomanda pentru ele Moses Mendelsohn si Adam Weishaupt. Daca se cred "iudaici", asta e cum îsi luau sclavii negri numele de familie al stapânului lor, ramânând însa tot niste sclavi.