Conversaţii cu Dumnezeu

Deci, este ceva în neregulă cu omorâtul.
S-o luăm de la capăt. Nimic nu este „în neregulă” în nici o privinţă. „În neregulă (greşit)” este un termen relativ, indicând opusul a ceea ce voi numiţi „în regulă (corect)”.

Ce înseamnă „corect”? Crezi că poţi să fii cu adevărat obiectiv în această privinţă? Sau „corect” şi „greşit” sunt simple caracterizări făcute de către tine asupra unor evenimente şi împrejurări, pur şi simplu pentru că aşa ai hotărât tu?

Şi, spune-Mi te rog, pe ce bază iei aceste decizii? În urma propriei tale experienţei Nu, în majoritatea cazurilor ai hotărât să accepţi decizi­ile altcuiva. Ale unei persoane care a hotărât înaintea ta şi presupui că ştie mai bine. Foarte puţine din deciziile tale zilnice asupra a ceea ce este „corect” şi „greşit” sunt făcute de către tine, bazate pe propria ta înţelegere.

Acest lucru este în mod special valabil în ceea ce priveşte problemele importante. De fapt, cu cât sunt mai importante problemele, cu atât este mai puţin de presupus că tu îţi urmezi propria ta experienţă şi cu atât eşti mai înclinat să adopţi ideile altcuiva.

Aceasta explică de ce ai renunţat, practic, total la controlul asupra anumitor domenii din viaţa ta şi asupra unor probleme care apar în cadrul experienţei umane.

Aceste domenii şi probleme includ adesea subiectele cele mai vitale pentru sufletul tău: natura lui Dumnezeu; natura adevăratei moralităţi; problema realităţii finale; ideile legate de viaţă şi de moarte când te referi la război, medicină, avorturi, eutanasie, totalitatea şi esenţa valorilor, structurilor şi judecăţilor personale. Majoritatea aţi renunţat la toate acestea şi le-aţi lăsat pe seama altora. Nu doriţi să hotărâţi singuri în aceste privinţe.

„Să decidă altcineva! Eu mă dau la o parte! Eu mă dau la o parte!” strigaţi voi. „Să spună altcineva ce este corect şi ce este greşit!”

De fapt, de aceea sunt religiile umane atât de populare. Aproape că nu contează care este sistemul de credinţă, atâta timp cât aceasta este fer­mă, neabătută, clară şi rigidă în cerinţele pe care le impune adeptului.

Chiar dacă toate aceste trăsături sunt îndeplinite, tot ai să găseşti oa­meni care cred în aproape orice. Cea mai ciudată credinţă şi cel mai ciu­dat comportament I-au fost atribuite lui Dumnezeu. Ei pretind că aşa vrea Dumnezeu, că acesta este cuvântul lui Dumnezeu.

Şi există şi din cei care acceptă aceste lucruri cu bucurie. Pentru că, vezi tu, aceasta elimină nevoia de a gândi.

Haide să ne gândim la omor! Crezi că există vreun motiv care să jus­tifice acţiunea de a omori? Gândeşte-te. Nu ai nevoie de o autoritate în materie ca să-ţi indice răspunsul şi nici vreo sursă superioară care să ţi-l ofere. Dacă te gândeşti, dacă analizezi ce simţi în această privinţă, răs­punsurile îţi vor fi evidente şi vei acţiona în consecinţă. Aceasta se nu­meşte: a acţiona în cadrul propriei tale sfere de competenţă.

De-abia atunci când acţionezi sub impulsul competenţei altora, dai de necaz. Ar trebui oare ca statele şi naţiunile să folosească omorul pentru a-şi atinge obiectivele lor politice? Ar trebui oare ca religiile să folo­sească omorul pentru a-şi impune autoritatea teologică? Ar trebui oare ca societăţile să folosească omorul ca un răspuns dat celor care încalcă codurile de comportament?

Este oare omorul cel mai potrivit remediu politic, cel mai bun mod de a convinge pe cineva pe plan spiritual, sau de a rezolva problemele societăţii?

Dacă cineva încearcă să te omoare, este omorul un mod de a-i răs­punde? Ai folosi tu forţa ucigaşe pentru a apăra viaţa unei persoane iu­bite? A cuiva pe care nici nu-l cunoşti?

Este omorul o formă potrivită de apărare împotriva celor care ar omorî, dacă nu ar fi împiedicaţi într-un fel sau altul?

Există oare vreo diferenţă între ucidere şi crimă?

Statul te-ar putea face să crezi că omorul comis pentru un scop pur politic este perfect scuzabil.

De fapt, statul are nevoie ca tu să-l crezi pe cuvânt, pentru ca el să existe ca putere.

Religiile te-ar putea face să crezi că omorul comis cu scopul de a răs­pândi şi a menţine cunoaşterea şi adeziunea la adevărul lor special este perfect scuzabil. De fapt, religiile îţi pretind să le crezi pe cuvânt, pentru ca ele să poată exista ca putere.

Societatea te-ar putea face să crezi că omorul comis cu scopul de a-i pedepsi pe cei care comit anumite infracţiuni (care între timp s-au schim­bat de-a lungul anilor) este perfect scuzabil. De fapt, societatea trebuie să te facă să o crezi pe cuvânt pentru ca ea să poată exista ca putere.

Crezi că aceste poziţii sunt corecte? Ai crezut pe alţii pe cuvânt? Ce spune Sinele tău?

Nu există „corect” sau „greşit” în aceste privinţe.

Prin deciziile tale, tu îi faci portretul lui Cine Eşti.

Într-adevăr, prin deciziile lor, statele şi naţiunile voastre au realizat deja astfel de portrete.

Prin deciziile lor, religiile voastre au construit imagini durabile, de neşters. Prin deciziile lor, societăţile voastre şi-au făcut autoportretul.

Eşti mulţumit de aceste tablouri? Sunt acestea impresiile pe care vreţi să le faceţi? Îl reprezintă aceste portrete pe Cine Sunteţi?

Fiţi atenţi la aceste întrebări. S-ar putea să vă oblige să gândiţi.

Gânditul e o muncă grea. Să dai judecăţi de valoare este un lucru difi­cil. Acestea te plasează în cadrul creaţiei pure pentru că de atât de multe ori trebuie să spui: „nu ştiu, pur şi simplu, nu ştiu”. Şi totuşi, trebuie să decideţi şi, astfel, va trebui să alegeţi.

Va trebui să faceţi o alegere arbitrară.

O astfel de alegere - o decizie care nu provine din nici o cunoaştere anterioară - se numeşte creaţie pură. Şi individul este conştient, pro­fund conştient că Sinele se creează prin luarea unor astfel de decizii.

Majoritatea dintre voi nu sunteţi interesaţi de o astfel de activitate importantă, majoritatea dintre voi aţi lăsa mai degrabă pe alţii să o facă. Şi, astfel, majoritatea dintre voi nu sunteţi creaţi de voi înşivă, ci creaţi de către obişnuinţă - creaţi de alţii.

Iar atunci când alţii v-au spus cum ar trebui să simţiţi şi acest lucru este în directă contradicţie cu modul în care voi simţiţi - trăiţi experienţa unui profund conflict interior. Ceva adânc în interiorul vostru vă spune că ceea ce v-au spus ceilalţi nu este Cine Sunteţi. Ce să faceţi? Încotro s-o apucaţi?

Primul loc unde vă duceţi este la oamenii bisericii voastre - cei care vă pun pe voi în prim plan. Vă duceţi la preoţi, la rabini, la pastori, la în­văţători şi ei vă spun să nu vă mai ascultaţi Sinele. Ba chiar mai rău, ei vor încerca să vă înspăimânte, ca să vă îndepărteze de aceste lucruri; să vă îndepărteze de ceea ce deja ştiţi în mod intuitiv.

Ei vă vor spune despre diavol, despre Satana, despre demoni şi spirite rele, despre iad şi osândă veşnică şi orice lucru înspăimântător la care ei se pot gândi, ca să vă facă pe voi să înţelegeţi că ceea ce ştiaţi şi simţeaţi în mod intuitiv era greşit şi că singurul loc unde veţi găsi mângâiere este în gândul lor, ideea lor, teologia lor, definiţiile lor despre corect şi greşit şi conceptul lor despre Cine Sunteţi.

Atrăgător în acest caz este faptul că tot ceea ce aveţi de făcut pentru a obţine aprobarea pe loc este să fiţi de acord. Fiţi de acord şi aveţi apro­bare pe loc. Unii chiar vor cânta şi vor striga şi vor dansa şi-şi vor flutu­ra mâinile, aclamând Aleluia!

E greu să rezişti. Ce de aprobări, ce de bucurie că ai văzut lumina; că ai fost salvat!

Aprobările şi demonstraţiile însoţesc rareori deciziile interioare. Săr­bătoririle rareori înconjoară alegerea de a-ţi urma adevărul personal. De fapt, este exact invers. Nu numai că ceilalţi nu te sărbătoresc ci, de fapt, te batjocoresc. Ce? Îndrăzneşti să gândeşti singur? Decizi de unul sin­gur? Iţi aplici propriile tale unităţi de măsură, propriile tale judecăţi, pro­priile tale valori? Drept cine te crezi?

Şi, într-adevăr, exact aceasta este întrebarea la care tu răspunzi acum.

Dar această lucrare trebuie făcută foarte mult de unul singur, foarte mult fără nici o recompensă, fără aprobarea altora, practic pe neştiute.

Aşa că ai pus o întrebare foarte bună. De ce să mergi înainte? De ce ai porni pe un astfel de drum? Ce ai de câştigat dacă te angajezi într-o astfel de călătorie? Care este stimulentul? Care este motivul?

Motivul este ridicol de simplu.