Iată-mă iarăşi ruşinat şi îndurerat, dar Tu ai dreptate. Spui tot timpul că eşti ruşinat şi îndurerat, ori de câte ori îţi spun, pur şi simplu, un adevăr despre tine.
Ruşinarea este răspunsul unei persoane care îşi implică încă ego-ul în întrebarea: Cum sunt văzut de ceilalţi?
Invită-te să treci mai departe.
Încearcă un nou răspuns;
Încearcă să râzi.
E-n regulă. Problema ta nu e preţuirea de sine. Eşti binecuvântat să te autopreţuieşti din abundenţă. Majoritatea oamenilor o fac. Cu toţii aveţi o părere foarte bună despre voi înşivă şi aşa şi trebuie. Prin urmare, preţuirea de sine nu este o problemă pentru marea masă de oameni.