Conversaţii cu Dumnezeu

Deci, ceea ce spun evoluţioniştii este corect!
Mi se pare amuzant - este, de fapt, o sursă de amuzament continuu -că voi, oamenii, simţiţi o nevoie atât de puternică de a caracteriza totul prin corect şi greşit. Nu v-aţi gândit niciodată că voi aţi emis aceste eti­chete, ca să vă ajute să definiţi ceea ce este materia, cât şi Sinele vostru.

Nu v-a venit niciodată ideea (cu excepţia celor mai inteligente minţi) că un lucru poate să fie atât corect, cât şi greşit; că, numai din punct de vedere relativ, ceva este ori aşa ori aşa. Din punct de vedere absolut - al timpului-netimpului - toate lucrurile sunt un tot.

Nu există masculin şi feminin, nu există înainte şi după, nu există re­pede şi încet, aici şi acolo, în sus şi în jos, la stânga şi la dreapta - şi nu există corect şi greşit.

Astronauţi şi cosmonauţii voştri au înţeles ceva de genul acesta.

Şi-au închipuit că ţâşnesc cu racheta în sus ca să ajungă în spaţiul exterior şi, când au ajuns acolo, au descoperit că priveau în sus, spre Pă­mânt. Aşa să fi fost? Poate că ei se uitau în jos, spre Pământ! În cazul acesta, unde era soarele? În sus? În jos? Nu! Uite-l acolo, la stânga.

Dintr-o dată, un lucru nu era nici sus, nici jos; el era pe lateral... şi toate definiţiile, în felul acesta, au dispărut.

Aşa se întâmplă în lumea Mea - în lumea noastră - în împărăţia noastră reală. Toate definiţiile dispar, făcând dificilă discuţia în termeni definitivi despre această împărăţie.

Religia este încercarea voastră de a vorbi despre ceea ce nu se poate vorbi. Şi nu prea face treabă bună.

Nu, fiul Meu, ceea ce spun evoluţioniştii nu este corect. Eu am creat toate acestea - toate acestea - într-o clipire de ochi; într-o clipă sfântă - exact aşa cum au spus creaţioniştii. Şi... a fost nevoie de un proces de evoluţie care a durat milioane şi milioane de ceea ce voi numiţi ani, exact aşa cum pretind evoluţioniştii.

Ceea ce spun ambele grupări este „corect”. După cum au descoperit cosmonauţii, totul depinde de felul în care priveşti lucrurile.

Dar problema reală este: ce contează dacă e vorba de o clipă sfântă sau de milioane de ani? Eşti de acord cu Mine că, în cazul unor întrebări despre viaţă, misterul este mult prea mare ca să-l puteţi rezolva voi? De ce să nu priviţi acest mister ca pe ceva sacru? Şi de ce să nu permiteţi sacrului să rămână sacru şi să-l lăsaţi în pace?