Conversaţii cu Dumnezeu


Intrăm acum într-un alt domeniu pe care vream să-l discut, adică toată treaba asta cu raiul şi cu iadul. După câte-mi dau seama, iadul nu există



Yüklə 0,97 Mb.
səhifə26/165
tarix10.01.2022
ölçüsü0,97 Mb.
#98623
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   165
Intrăm acum într-un alt domeniu pe care vream să-l discut, adică toată treaba asta cu raiul şi cu iadul. După câte-mi dau seama, iadul nu există.
Există iad, dar el nu este aşa cum îl gândiţi voi şi nu trăiţi experienţa lui din motive care v-au fost date.
Ce este iadul?
Este trăirea produsului celui mai rău posibil ieşit din alegerile, deciziile şi creaţiile voastre. Este consecinţa naturală a oricărui gând care Mă neagă pe Mine sau care spune „nu” lui Cine Eşti în relaţie cu Mine.

Este durerea pe care o suferi când gândeşti greşit, dar chiar termenul a gândi greşit este o inadvertenţă, deoarece nu există nimic despre care să spui că este greşit. Iadul este opusul bucuriei. Este nerealizarea. Este a şti Cine şi Ce Eşti şi a nu reuşi să trăieşti această experienţă. Înseamnă a fi mai puţin decât poţi fi.

Acesta este iadul şi nu există nimic mai aprig pentru sufletul vostru.

Dar iadul nu există ca un loc pe care ţi l-ai imaginat - unde arzi într-un foc veşnic - sau ca o stare de chin permanent. Cu ce scop ar fi făcut Eu aşa ceva? Chiar dacă Mi-ar fi venit un gând teribil de ne-Dum­nezeiesc că voi nu „meritaţi” raiul, de ce aş fi simţit Eu nevoia să caut un mod de răzbunare, de pedeapsă pentru eşecul vostru? N-ar fi fost mai simplu pentru Mine să Mă descotorosesc de voi? Ce parte răzbunătoare din Mine M-ar fi făcut să vă supun unei suferinţe eterne de un gen şi la un nivel dincolo de orice imaginaţie?

Dacă ai răspunde că dintr-o nevoie de dreptate, oare simpla interzi­cere a comuniunii cu Mine în ceruri nu ar fi făcut dreptate? E oare nevoie şi de o durere nesfârşită?

Îţi spun că nu există o astfel de experienţă de după moarte ca cea care a fost construită de teologiile voastre bazate pe frică. Există totuşi o ex­perienţă a sufletului atât de nefericită, atât de incompletă, atât de parţială, atât de separată de bucuria cea mai mare a lui Dumnezeu, încât pentru sufletul vostru aceasta înseamnă iad.

Dar îţi spun că Eu nu vă trimit acolo, nici nu vă fac să trăiţi această experienţă. Voi înşivă creaţi experienţa, oricând şi ori de câte ori vă sepa­raţi Sinele de gândul cel mai înalt legat de voi înşivă. Voi înşivă creaţi experienţa, ori de câte ori vă negaţi Sinele; ori de câte ori îl respingeţi pe Cine şi Ce Eşti cu Adevărat.

Şi totuşi nici măcar această experienţă nu este eternă. Ea nu poate fi, pentru că planul Meu nu este să vă separ de Mine pentru veşnicie. Într-adevăr, aşa ceva este imposibil, deoarece, pentru a ajunge la o asemenea stare de fapt, nu numai tu trebuie să-l renegi pe Cine Eşti, ci şi Eu. Iar asta Eu n-am s-o fac niciodată. Şi, atâta timp cât unul dintre noi deţine adevărul despre voi, acest adevăr trebuie, până la urmă, să învingă.



Yüklə 0,97 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   165




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin