Conversaţii cu Dumnezeu

Măi să fie! Ai răspuns pentru orice!
Apropo, noi de-abia am început să răspundem la întrebările tale. Am discutat despre cum să îţi pui viaţa pe făgaş. Cum să o faci să „porneas­că”. Am discutat procesul de creaţie.
Da, şi Te-am tot întrerupt.
Nu-i nimic. Dar hai să ne întoarcem, pentru că nu vreau să pierdem şirul a ceva ce este forte important.

Viaţa este o creaţie, nu o descoperire.

Voi nu trăiţi în fiecare zi ca să descoperiţi ce vă rezervă ea, ci ca să o creaţi. Voi vă creaţi realitatea în fiecare clipă, probabil chiar fără să o ştiţi.

Iată de ce se întâmplă asta şi cum funcţionează:

1. V-am creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

2. Dumnezeu este creatorul.

3. Sunteţi trei fiinţe într-una singură. Puteţi numi aceste trei aspecte ale fiinţei cum doriţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; minte, trup şi spirit; su­praconştient, conştient şi subconştient.

4. Creaţia este un proces care provine din aceste trei părţi ale trupu­lui vostru. Hai să o spunem altfel: voi creaţi la trei nivele. Instrumentele creaţiei sunt: gândul, cuvântul şi fapta.

5. Tot ceea ce este creat începe cu gândul („vine de la Tatăl”). Tot ceea ce este creat se mută apoi în cuvânt („Cere şi ţi se va da, întreabă şi ţi se va răspunde” ). Tot ceea ce este creat este desăvârşit prin faptă („şi Cuvântul S-a făcut trup şi a sălăşluit între noi”¹).

6. Ceea ce gândiţi, dar despre care nu mai vorbiţi după aceea, creează la un nivel. Ceea ce gândiţi şi despre care vorbiţi creează la un alt nivel. Şi ceea ce gândiţi, vorbiţi şi faceţi se manifestă în realitatea voastră.

7. Este imposibil să gândiţi, să vorbiţi şi să faceţi ceva în care nu cre­deţi cu adevărat. De aceea, procesul de creaţie trebuie să includă sau credinţă sau cunoaştere. E vorba despre credinţa absolută, care se situează dincolo de speranţă. Aceasta înseamnă să ştii cu certitudine („credinţa ta te-a mântuit”²). De aceea, partea de acţiune a creaţiei include întotdeau­na cunoaştere. Înseamnă o claritate la îndemâna oricui, o siguranţă tota­lă, o acceptare completă ca realitate a ceva.

8. Acest domeniu al cunoaşterii este un domeniu de recunoştinţă in­tensă şi incredibilă. Este o mulţumire adusă în avans. Şi acesta este, poa­te, cea mai mare cheie a creaţiei: să fii recunoscător înaintea creaţiei şi pentru ea. Faptul că socotiţi aceasta ca pe un adevăr incontestabil e nu numai acceptat, ci chiar încurajat. Este semnul sigur al stării de maestru. Toţi Maeştrii ştiu dinainte că fapta a fost făcută.

9. Sărbătoriţi şi bucuraţi-vă de tot ceea ce creaţi şi aţi creat. A respin­ge orice parte din creaţie înseamnă a respinge o parte din voi înşivă. Fiţi recunoscători pentru orice care se arată ca făcând parte din creaţia voas­tră, luaţi-o în posesie, binecuvântaţi-o.

Nu căutaţi să o condamnaţi („blestemat să fie!”), pentru că a o con­damna înseamnă a te condamna pe tine însuţi.

10. Dacă există un aspect al creaţiei care nu vă face plăcere, binecu­vântaţi-l şi schimbaţi-l, pur şi simplu. Alegeţi iarăşi. Invocaţi o nouă rea­litate. Gândiţi un nou gând. Spuneţi un nou cuvânt. Faceţi ceva nou.

Faceţi acest lucru într-un mod atât de minunat încât restul omenirii să vă urmeze. Cereţi-i să o facă. Chemaţi-i să o facă.

Spuneţi „Eu sunt Calea şi Viaţa, urmaţi-Mă”¹ În acest mod se mani­festă voinţa lui Dumnezeu „precum în Cer, aşa şi pre Pământ”².