Conversaţii cu Dumnezeu

Este o învăţătură foarte radicală ...
Nu şi dacă o priveşti cu atenţie. Dacă nu poţi să-ţi iubeşti propriu Sine, nu poţi să-l iubeşti pe celălalt. Mulţi oameni fac greşeala de a căuta dragostea de Sine prin dragostea pentru celălalt. Desigur, ei nu-şi dau seama că fac acest lucru. Nu este un efort conştient. Se întâmplă doar în mintea lor, în profunzimea minţii lor. În ceea ce numiţi voi subconştient. Ei gândesc: „dacă eu îi voi iubi pe ceilalţi, şi ei mă vor iubi. Atunci eu voi fi demn de a fi iubit şi mă pot iubi”.

Reversul este că atât de mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi deoarece simt că nu există nimeni care să-i iubească. Aceasta este o boală - este atunci când oamenii sunt „bolnavi din dragoste” - deoarece adevărul es­te că alţi oameni îi iubesc cu adevărat, dar acest lucru nu contează. Indi­ferent de cât de mulţi oameni îşi manifestă dragostea pentru ei, lor nu le este destul.

Mai întâi, ei nu te cred. Cred că încerci să-i manipulezi - încerci să obţii ceva de la ei. (Cum ai putea să-i iubeşti pentru ce sunt ei cu adevă­rat? Nu, trebuie să fie o greşeală. Precis că vrei ceva! Dar oare ce vrei?)

Ei stau şi încearcă să-şi dea seama cum ar fi posibil ca cineva să-i iu­bească cu adevărat. Aşa că nu te cred şi pornesc o campanie ca să te facă să o dovedeşti. Trebuie să dovedeşti că iubeşti. Pentru a face aceasta, e posibil ca ei să-ţi ceară să începi să-ţi schimbi comportamentul.

În al doilea rând, dacă ei ajung în cele din urmă într-un loc unde pot să creadă că tu iubeşti, încep imediat să-şi facă griji în legătură cu cât timp vor fi în stare să-ţi păstreze dragostea. Aşa că, pentru a nu pierde dragostea ta, ei încep să schimbe comportamentul lor.

Astfel, doi oameni, literalmente se pierd pe ei înşişi într-o relaţie. In­tră în această relaţie, sperând să se găsească pe ei înşişi şi se pierd.

Pierderea Sinelui într-o relaţie este cea care provoacă mare parte din amărăciune într-un cuplu.

Doi oamenii se unesc într-un parteneriat sperând că întregul va fi mai mare decât suma părţilor şi descoperă că este mai mic. Ei se simt mai pu­ţin decât când erau singuri.

Mai puţin capabili, mai puţin îndemânatici, totul e mai puţin incitant, mai puţin atrăgător, mai puţin vesel, mai puţin mulţumitor.

Deoarece ei realmente sunt „mai puţin”, au renunţat la mare parte din ceea ce sunt pentru a fi - şi a rămâne - în relaţie.

Nu s-a dorit niciodată ca relaţiile să fie înţelese în acest mod. Şi, to­tuşi, în felul acesta sunt ele trăite ca experienţă de către mai mulţi oameni decât ţi-ai putea închipui vreodată.