Dumnezeul meu, toate astea sună, dintr-o dată, foarte dur. Vrei să te păcălesc?
Păi, ce ar fi să mai luminăm puţin aceste lucruri apăsătoare. Eu sunt cu totul pentru iluminare!Hai să terminăm capitolul cu o anecdotă, vrei?
Bună idee. Ştii vreuna? Eu nu. Tu ştii. Spune-o pe cea cu fetiţa care desenează un tablou.
Aha. Bine. Într-o zi, o mămică a intrat în bucătărie şi şi-a găsit fetiţa la masă, cu o mulţime de creioane colorate în jurul ei, foarte concentrată asupra unui tablou pe care-l desena. „Ce desenezi tu acolo?”, a întrebat mămica. „E chipul lui Dumnezeu, mămico”, a răspuns fetiţa cea frumoasă, iar ochii îi străluceau. „Scumpa mea, e foarte drăguţ, dar, vezi tu, nimeni nu ştie cu adevărat cum arată Dumnezeu.”
„Aşa este”, a ciripit fetiţa, „dar dacă m-ai lăsa să-l termin ...”
E o anecdotă deosebită. Şi ştii care este partea ei cea mai frumoasă? Faptul că fetiţa nu s-a îndoit niciodată că ştia exact cum să Mă deseneze!
