Conversaţii cu Dumnezeu

Nu ştiu. Nu ştiu despre ce glumeşte Dumnezeu.
Nu despre asta. E un lucru prea aproape de Adevăr; prea aproape de Cunoaşterea Supremă. Eu nu glumesc niciodată despre „cum stau lucru­rile”. Prea mulţi oameni s-au jucat cu mintea ta în această privinţă.

Nu am venit ca să te încurc şi mai mult. Am venit să te ajut să-ţi clarifici gândurile.

Atunci, clarifică-mi-le! Vrei să spui că eu sunt aici, pentru că vreau să fiu?
Bineînţeles că da.
Aşa aleg eu?
Da.
Şi am făcut de multe ori această alegere?
De multe ori.
De câte ori?
Şi tu acuma! Vrei un număr exact?
Spune-mi o cifră estimativă. Sunt câteva sute sau zeci?
Sute.
Sute? Am trăit sute de vieţi?
Da.
Şi am ajuns doar până aici?
E mare lucru, de fapt.
Chiar este?
Absolut. În vieţile trecute, realmente, ai omorât oameni.
Şi ce e rău în asta? Tu Însuţi ai spus că, uneori, războiul este ne­cesar ca să pui capăt răului.
Trebuie să discutăm mai în detaliu despre acest subiect, pentru că văd că această afirmaţie e folosită şi răsfolosită în mod greşit - aşa cum faci tu acum - pentru a încerca să scoţi în evidenţă tot felul de lucruri şi să justifici tot felul de nebunii.

După standardele cele mai înalte pe care le-aţi inventat voi, oamenii, omorul nu poate fi niciodată justificat drept un mijloc de a exprima mâ­nia, de a linişti ostilitatea, „de a îndrepta ceva greşit”, sau de a pedepsi pe cineva care ţi-a făcut un rău.

Afirmaţia că războiul este, uneori, necesar pentru a pune capăt răului este adevărată, pentru că ai făcut-o tu să fie. În crearea Sinelui, ai hotărât că respectul pentru viaţa omenească este - şi trebuie să fie - o valoare de primă mână. Sunt mulţumit de decizia ta, pentru că Eu nu am creat viaţa ca ea să fie distrusă.

Respectul pentru viaţă face ca războiul să fie uneori necesar, pentru că, prin războiul împotriva unui rău imediat şi iminent, prin apărarea împotriva unei ameninţări imediate la adresa unei alte vieţi, îl afirmaţi voi pe Cine Sunteţi în relaţie cu aceasta.

Aveţi dreptul prin cea mai înaltă lege morală - aveţi, într-adevăr, o obligaţie prin această lege - să opriţi agresiunea asupra persoanei altuia sau asupra vouă înşivă.

Aceasta nu înseamnă că omorul ca pedeapsă este oportun, şi nici ca recompensă, şi nici ca un mijloc de a rezolva certuri mărunte.

În trecut, tu ai omorât în dueluri personale din cauza dragostei unei femei şi, Cerule!, ai numit aceasta a-ţi proteja onoarea, când tocmai onoarea ţi-o pierdeai. Este absurd să foloseşti forţa letală ca metodă de rezolvare a unei neînţelegeri. Chiar şi astăzi, mulţi oameni încă folosesc forţa - forţa care omoară - pentru a rezolva certuri ridicole.

Atingând culmea ipocriziei, unii oameni omoară în numele lui Dum­nezeu şi aceasta e cea mai mare blasfemie, pentru că nu-l exprimă pe Cine Sunteţi.