Ai spus că, atunci când eu aleg acţiunea sponsorizată de dragoste, voi trăi experienţa gloriei depline a celui care sunt şi a celui care pot fi. Vrei să detaliezi, Te rog?
Există un singur scop pentru întreaga viaţă şi acesta este ca tu şi tot ceea ce este viu să simtă gloria deplină. Tot ceea ce spui, gândeşti sau faci este în serviciul acestui scop. Sufletul tău nu are nimic altceva de făcut şi nu vrea să facă nimic altceva.
Minunea acestui scop este că e fără de sfârşit. Un sfârşit este o limitare, şi scopul lui Dumnezeu nu are astfel de hotar. Dacă va veni un moment în care vei trăi în gloria cea mai deplină, în acea clipă vei avea imaginea unei glorii şi mai mari pe care să o atingi. Cu cât eşti mai mult, cu atât poţi deveni mai mult şi cu cât devii mai mult, cu atât poţi fi mai mult.
Secretul cel mai adânc este că viaţa nu e un proces de descoperire, ci unul de creaţie.
Tu nu te descoperi pe tine însuţi, ci te creezi din nou. Caută deci nu să descoperi Cine Eşti, caută să-ţi dai seama Cine Vrei Tu să Fii.
Există cei care spun că viaţa este o şcoală, că noi am venit aici ca să învăţăm anumite lecţii - că, o dată ce am „absolvit”, putem atinge scopuri mai importante, nemaifiind încătuşaţi de corpul nostru.
E corect?
Este o altă parte a mitologiei voastre bazată pe experienţa umană.
Dostları ilə paylaş: |