Cred că da. Continuă.
Bine.
Ceea Ce Este ştia un singur lucru: şi anume că nu există nimic altceva. Şi, astfel, El nu putea şi nu voia niciodată să se cunoască pe El Însuşi dintr-un punct de referinţă exterior Lui Însuşi. Un astfel de punct de referinţă nu exista. Exista unul singur şi acela era locul unic din interior. Acel „Este-Nu Este”. Acel Sunt-Nu Sunt.
Însă Totul din Toate a hotărât să se cunoască pe El Însuşi prin experienţă. Această energie, - această energie pură, nevăzută, neauzită, neobservată şi deci necunoscută de nimeni altcineva - a hotărât să trăiască experienţa Sinelui ca pe o totală măreţie, ceea ce şi era.
Pentru a face aceasta, şi-a dat seama că trebuia să folosească un punct de referinţă din interior.
S-a gândit foarte corect că orice porţiune din Sine Însuşi va trebui, în mod necesar, să fie mai puţin decât întregul şi, astfel - dacă, pur şi simplu, Se împărţea în porţiuni, fiecare porţiune, fiind mai puţin decât întregul, putea să privească la restul Sinelui şi să-i vadă măreţia.
Şi, astfel, Tot Ceea Ce Este s-a împărţit - devenind într-un moment minunat ceea ce este aceasta şi ceea ce este aceea. Pentru prima dată, aceasta şi aceea au existat separate una de cealaltă -şi totuşi amândouă au existat simultan. Şi tot aşa exista ceea ce era nici una dintre ele.
Astfel au existat simultan trei elemente: ceea ce este aici. Ceea ce este acolo. Şi ceea ce este nici aici, nici acolo - dar care trebuie să existe, pentru ca aici şi acolo să existe.
Nimicul ţine la un loc totul. Non-spaţiul ţine la un loc spaţiul.
Întregul ţine la un loc părţile. Poţi să înţelegi toate astea?
Mă poţi urmări?
Dostları ilə paylaş: |