Conversaţii cu Dumnezeu

Nu. Cred că ar fi putut.
Bine. Deci mintea doreşte cu ardoare să ştie: De ce nu a făcut-o? De ce a ales Christos ca unii să sufere şi alţii să fie vindecaţi? De fapt, de ce permite Dumnezeu suferinţa?

Această întrebare a fost pusă înainte şi răspunsul rămâne acelaşi.

Există perfecţiune în procesul de evoluţie şi întreaga viaţă provine din alegere. Nu se cuvine să intervenim în alegere şi nici să avem dubii în privinţa ei. Şi, în mod special, nu se cuvine să o condamnăm.

Ceea ce se cuvine este să observăm şi apoi să facem orice poate fi fă­cut pentru a ajuta sufletul ca, în căutarea lui, să facă o alegere mai înaltă. Priviţi deci cu atenţie alegerile făcute de alţii, dar nu judecaţi. Înţelegeţi că alegerea lor este perfectă pentru ei în acest moment, dar fiţi gata să-i ajutaţi atunci când va veni clipa când ei caută o nouă alegere, o alegere diferită - o alegere mai înaltă.

Intraţi în comuniune cu sufletele altora şi, atunci, scopurile şi intenţi­ile lor vă vor fi clare. Aşa a făcut Iisus cu cei pe care i-a vindecat şi cu toţi cei a căror viaţă a atins-o. Iisus i-a vindecat pe toţi cei care au venit la el sau pe cei trimişi de alţii ca să se roage pentru ei. El nu a făcut nici o vindecare la întâmplare. Dacă ar fi făcut-o, ar fi însemnat că încalcă Legea sacră a Universului:

Lasă fiecare suflet să meargă pe drumul lui.
Dar asta înseamnă oare că nu trebuie să ajutăm pe nimeni fără să ni se ceară ajutor? Sigur că nu, pentru că altfel nu i-am mai ajuta pe copiii care mor de foame în India, sau masele de oameni torturaţi din Africa, sau pe cei săraci şi umiliţi de pretutindeni. S-ar pierde orice efort umanitar şi s-ar interzice orice act de caritate.