Conversaţii cu Dumnezeu

Nu eşti legat de rezultate?
Absolut deloc.

Bucuria Mea este în actul de creaţie, nu în ceea ce urmează. Renun­ţarea nu este o decizie de a nega acţiunea. Renunţarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat. E o enormă diferenţă.

Ai putea să-mi explici ce vrei să spui prin afirmaţia „pasiunea es­te plăcerea de a transforma existenţa în acţiune”?
Starea de a fi este cel mai înalt grad de existenţă. Este esenţa cea mai pură. Este aspectul lui Dumnezeu „acum/nu acum”, „totul/nu totul”, „întotdeauna/niciodată”.

Existenţa în esenţa ei înseamnă Dumnezeu în esenţa Lui.

Şi totuşi, pentru noi nu a fost niciodată suficient să fim. Noi am tân­jit întotdeauna să trăim experienţa lui Ce Suntem - şi aceasta necesită un cu totul alt aspect al divinităţii, numit a face.

Să zicem că sunteţi, în miezul minunatului vostru Sine, acel aspect al divinităţii numit dragoste. (Acesta este, apropo, Adevărul despre voi).

Acum, un lucru este să fii dragoste şi cu totul alt lucru este să faci ce­va cu dragoste. Sufletul tânjeşte să facă ceva pentru ceea ce este, ca să se poată cunoaşte pe sine însuşi în propria sa experienţă. Aşa că, se va strădui să realizeze - prin acţiune - ideea lui cea mai înaltă.

Asemenea dorinţă puternică de a face acest lucru se numeşte pasiune sau chiar patimă. Omoară pasiunea şi-L vei omorî pe Dumnezeu.

Pasiunea este Dumnezeu care vrea să te salute.

Dar, vezi tu, o dată ce Dumnezeu (sau Dumnezeul-din-tine) face a­cest lucru de iubire, Dumnezeu S-a realizat pe Sine Însuşi - şi nu mai are nevoie de nimic altceva.

Pe de altă parte, omul simte adesea nevoia de a i se rambursa ceva din investiţie. Dacă tot e să iubim pe cineva, foarte bine - dar să primim şi nişte dragoste înapoi. Ceva de genul ăsta.

Asta nu este pasiune. Asta înseamnă să te aştepţi la ceva.

Aceasta este cea mai “mare sursă a nefericirii omului. Este ceea ce-l separă pe om de Dumnezeu.

Cel care renunţă se străduieşte să pună capăt acestei separări prin experienţa pe care unii mistici orientali au numit-o samadhi.

Adică, unimea şi unirea cu Dumnezeu; a te topi în divinitate şi a de­veni una cu ea. Prin urmare, cel care renunţă, renunţă la rezultate dar, absolut niciodată, nu renunţă la pasiune.

Într-adevăr, Maestru ştie pe cale intuitivă că pasiunea este drumul. Este calea spre realizarea de Sine.

Chiar şi în termeni pământeşti se poate spune, destul de corect, că, dacă nu ai nici o pasiune pentru nimic, nu trăieşti.