Conversaţii cu Dumnezeu

Nu nici n-am început.
Nu trece de la o extremă la alta şi nu fi atât de aspru cu tine însuţi.

Te-ai dedicat acestui proces - eşti angajat în el mai mult decât îţi în­chipui. Dar nu faci asta de 20 de ani încoace - ori ceva de genul ăsta.

Adevărul este că nu e important de cât timp te-ai angajat. Eşti anga­jat acum”? Numai asta contează.

Să trecem la următoarea afirmaţie a ta. Mi-ai cerut să văd unde ai ajuns şi te descrii ca fiind „la un pas de azilul de săraci”. Mă uit la tine şi văd cu totul altceva. Văd o persoană care este la un pas de azilul de bogaţi! Te simţi ca şi cum ai fi aproape de a cădea în neant şi eu te văd ca fiind foarte aproape de Nirvana.

Totul depinde de ce consideri tu că este „recompensă” şi spre ce scop te îndrepţi. Dacă obiectivul vieţii tale este să capeţi ceea ce tu numeşti siguranţă, atunci înţeleg şi-Mi dau seama că eşti „la un pas de azilul de săraci”. Dar chiar şi această afirmaţie poate fi corectată, pentru că, prin recompensa pe care ţi-o dau Eu, vin la tine toate lucrurile bune - inclu­siv experienţa de a te simţi în siguranţă în lumea fizică.

Recompensa de la Mine - pe care o primeşti când „lucrezi pentru” Mine - îţi oferă mult mai mult decât confort spiritual. Poţi să capeţi şi confortul fizic. Ironia în toate acestea este că, o dată ce trăieşti experienţa genului de confort spiritual pe care ţi-l oferă recompensa Mea, ultimul lucru despre care îţi vei mai face griji va fi confortul fizic.

Chiar şi confortul fizic al membrilor familiei tale nu va mai reprezen­ta o grijă pentru tine - pentru că, o dată ce te ridici la nivelul conştiinţei lui Dumnezeu, nu eşti responsabil pentru nici un alt suflet omenesc şi că, deşi este lăudabil să doreşti ca fiecare suflet să trăiască în confort, orice suflet trebuie să aleagă - alege - propriul său destin chiar în clipa asta.

E clar că, a distruge în mod deliberat pe cineva sau a-i face un rău, nu este o acţiune de dorit. Este clar că e la fel de rău să neglijezi nevoile ce­lor pe care i-ai făcut să depindă de tine.

Treaba ta este să-i faci să fie independenţi; să-i înveţi cât de repede şi de complet posibil cum să se descurce fără tine. Pentru că, tu nu repre­zinţi o binecuvântare pentru ei, cât timp ei au nevoie de tine ca să supra­vieţuiască - ci va fi cu adevărat o binecuvântare pentru ei numai momen­tul în care îşi vor da seama că tu nu le mai eşti necesar.

Mergând pe aceeaşi idee, cel mai măreţ moment al lui Dumnezeu este momentul în care voi vă daţi seama că nu aveţi nevoie de Dumnezeu.

Ştiu, ştiu ... aceasta este antiteza a tot ceea ce ai fost învăţat.

Profesorii tăi te-au învăţat despre un Dumnezeu furios, un Dumnezeu gelos, un Dumnezeu care vrea să ai nevoie de El. Şi acesta nu este deloc un Dumnezeu, ci un substitut nevrotic pentru ceea ce ar trebui să fie o divinitate.

Un adevărat Maestru nu este cel care are cei mai mulţi studenţi, ci cel care creează cei mai mulţi Maeştri.

Un adevărat conducător nu este cel pe care-l urmează o mare mul­ţime, ci cel care creează cei mai mulţi conducători.

Un adevărat rege nu este cel care are cei mai mulţi supuşi, ci cel ca­re-i conduce pe cei mai mulţi spre regalitate.

Un adevărat profesor nu este cel care ştie cel mai mult, ci cel care îi face pe cei mai mulţi să ştie.

Şi un adevărat Dumnezeu nu este Cel care are cei mai mulţi servitori, ci Cel care-i serveşte pe cei mai mulţi, făcând Dumnezei din toţi ceilalţi.

Pentru că, aceasta este atât ţinta cât şi gloria lui Dumnezeu: ca supuşii Lui să nu mai existe şi ca toţi să-L cunoască pe Dumnezeu, nu ca pe Cel de neatins, ci ca pe Cel de neevitat.

O, cât aş dori să poţi înţelege acest lucru: destinul tău fericit e de ne­evitat. Nu se poate să nu fii salvat. Iadul înseamnă să nu ştii acest adevăr.

Deci, ca părinţi, soţi şi iubiţi, încercaţi să nu faceţi din dragostea voastră un lipici care ţine strâns, ci un magnet care mai întâi atrage, apoi se poate răsuci şi respinge, pentru ca cei care sunt atraşi să nu înceapă să creadă că trebuie să stea lipiţi de tine ca să poată supravieţui.

Nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Nimic nu poate fi mai nociv pentru celălalt.

Faceţi ca dragostea voastră să-i propulseze pe cei pe care-i iubiţi în lume, în trăirea deplină a experienţei a cine sunt ei. În felul acesta, veţi dovedi cu adevărat că iubiţi. Acest drum al unui cap de familie este o mare solicitare. Apar multe griji lumeşti, multe probleme. Ascetul nu e deranjat de nici una dintre ele. Lui i se aduce pâine şi apă, i se dă o saltea umilă pe care să se întindă şi poate să-şi devoteze fiecare clipă rugăciu­nii, meditaţiei şi contemplării divinului.

Cât e de uşor să vezi divinul în astfel de condiţii! Ce sarcină simplă! Ia dă-i o nevastă şi copii! Acum să vezi divinul - când un bebeluş plânge că trebuie să-l schimbi la trei noaptea! Acum să vezi divinul - într-o notă de plată care trebuie plătită la începutul lunii! Să recunoşti mâna lui Dumnezeu în boala soţiei tale, în serviciul pe care l-ai pierdut, în febra copilului şi în durerile părinţilor. De-abia acum vorbim despre a fi sfânt.

Îţi înţeleg oboseala. Ştiu că eşti sătul de atâta luptă.

Dar adevăr îţi spun Eu ţie: când Mă urmezi pe Mine, lupta dispare. Trăieşte în interiorul spaţiului lui Dumnezeu şi evenimentele devin, în totalitate, binecuvântări.
Cum pot eu să ajung în spaţiul lui Dumnezeu când mi-am pier­dut serviciul, trebuie să-mi plătesc chiria, copii au nevoie de dentist şi a mă situa în spaţiul meu filozofic superior pare a fi modul cel mai puţin potrivit de a rezolva aceste probleme?
Nu Mă abandona când ai cea mai mare nevoie de Mine. Acum este momentul în care eşti pus la cea mai importantă încercare.

Acum e timpul celei mai mari şanse ale tale. Este şansa de a dovedi tot ceea ce e scris aici.

Când spun „nu Mă abandona” vorbele Mele sună ca ale acelui Dum­nezeu nevrotic despre care vorbeam. Dar Eu nu sunt aşa. Poţi să „Mă abandonezi” cât vrei. Nu-Mi pasă şi nu va schimba nimic din ceea ce este între noi. Spun aceste vorbe ca răspuns la întrebările tale. Tocmai a­tunci când lucrurile merg prost, uiţi Cine Eşti şi instrumentele pe care ţi le-am dat ca să-ţi creezi viaţa pe care vrei să ţi-o alegi.

Acum, mai mult ca oricând, e momentul să mergi în spaţiul Dumne­zeului tău. În primul rând, aceasta îţi va aduce o mare pace în gândire -şi din pacea gândului ies ideile măreţe - idei care ar putea fi soluţiile pentru cele mai mari probleme pe care îţi imaginezi că le ai.

În al doilea rând, numai în spaţiul lui Dumnezeu se realizează Sinele tău şi acesta este scopul - singurul scop - al sufletului tău.

Când eşti în spaţiul lui Dumnezeu, ştii şi înţelegi că tot ceea ce trăieşti acum ca experienţă este temporar. Îţi spun că Cerul şi Pământul vor tre­ce, dar tu nu. Această perspectivă veşnică te ajută să vezi lucrurile în adevărata lor lumină.

Poţi defini aceste condiţii şi circumstanţe prezente aşa cum sunt ele cu adevărat: temporare şi temporale. Le poţi folosi apoi ca instrumente - pentru că aceasta şi sunt, instrumente temporare şi temporale - în cre­area experienţei prezente.

Cine crezi tu că eşti? Cine crezi tu că eşti faţă de experienţa numită a-pierde-un-serviciu? Şi, ca să mergem şi la esenţă, cine crezi tu că sunt Eu? Crezi tu că aceasta este o problemă prea mare ca să o pot rezolva Eu? Crezi că pentru Mine e un miracol prea mare să te scot din acest necaz? Înţeleg că poţi să consideri că este pentru tine ceva mult prea greu, chiar folosind instrumentele pe care ţi le-am dat - dar crezi cu ade­vărat că e prea greu pentru Mine?

Din punct de vedere intelectual, eu ştiu că nimic nu e prea greu pentru Dumnezeu. Dar din punct de vedere emoţional, nu cred că sunt prea sigur. Nu dacă Tu poţi să o faci, ci dacă Tu vrei.
Înţeleg. Deci e o problemă de credinţă.
Da.
Nu te îndoieşti asupra capacităţii Mele, ci pur şi simplu asupra dorin­ţei Mele de a o face.