Pentru că, până şi celui care face rău i se face un rău când i se permite să continue.
Neoprindu-l pe cel care face rău, nu-l vindeci, ci îi faci şi mai rău.
Pentru că, dacă el consideră că răul său este acceptabil, atunci ce învaţă? Dar, în cazul în care el descoperă că răul făcut de el nu va mai fi acceptat, oare ce i se permite să înveţe? De aceea, a te purta cu ceilalţi cu dragoste nu înseamnă, în mod necesar, a le permite să facă ce vor.
Părinţii învaţă acest lucru destul de devreme în cadrul relaţiei lor cu copiii. E mai greu de învăţat aceasta în cadrul relaţiilor dintre adulţi sau dintre naţiuni.
Tiranii nu trebuie să fie lăsaţi să prospere, ei trebuie opriţi din acţiunile lor tiranice. Acest fapt este cerut atât de dragostea pentru Sine, cât şi de dragostea pentru tiran.
Acesta este răspunsul la întrebarea ta: „Dacă există numai dragoste, atunci cum putem justifica războiul?”
Uneori trebuie să mergeţi la război ca să puneţi în practică cea mai grandioasă afirmaţie legată de cine este omul cu adevărat: cel care detestă războiul.
Există momente în care s-ar putea să trebuiască să renunţi la Cine Eşti, pentru ca să fii Cine Eşti.
Există Maeştri care v-au învăţat că nu poţi să ai ceva, până când nu renunţi de bunăvoie la acel ceva.
Astfel, pentru „a te considera” pe tine însuţi ca pe un om al păcii, e posibil să fie necesar să renunţi să te consideri ca un om care nu merge niciodată la război. Istoria a solicitat mulţi oameni să ia astfel de decizii.
Acelaşi lucru este adevărat şi în cazul relaţiilor celor mai individuale şi mai personale. Viaţa s-ar putea să te solicite mai mult decât o dată să dovedeşti Cine Eşti, demonstrând un aspect al lui Cine Nu Eşti.
Dacă ai o anumită vârstă, nu-ţi este atât de greu să înţelegi, dar pentru tineretul idealist ar putea părea o maximă contradicţie. La un examen retrospectiv mai matur aceasta pare cea mai divină dicotomie.
Asta nu înseamnă că în relaţiile umane, dacă ţi se face un rău trebuie „să faci un rău la rândul tău”. (Valabil şi în cadrul relaţiilor dintre naţiuni.) Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că, a-i permite celuilalt să facă rău în mod continuu, nu reprezintă cea mai mare dovadă de dragoste pentru Sinele tău sau pentru celălalt. Aceasta ar trebui să liniştească unele teorii pacifiste cum că dragostea superioară nu permite un răspuns în forţă la ceea ce consideraţi voi malefic.
Discuţia de faţă devine din nou ezoterică, întrucât explorarea serioasă a acestei afirmaţii nu poate ignora cuvântul „malefic” şi judecăţile de valoare pe care el le presupune. În realitate, nu există nimic malefic, ci numai fenomene obiective şi experienţă.
Totuşi, chiar scopul vostru în viaţă cere ca voi să selectaţi din grămada tot mai mare de fenomene fără sfârşit câteva pe care să le numiţi malefice - pentru că, dacă nu o faceţi, nu vă puteţi defini pe voi înşivă şi nimic altceva ca fiind bun - şi, astfel, nu vă puteţi cunoaşte sau crea Sinele. Voi vă definiţi pe voi înşivă prin ceea ce numiţi malefic - şi prin ceea ce numiţi bun.
Cel mai malefic lucru ar fi să declaraţi că maleficul nu există.
Voi existaţi în această viaţă într-o lume a relativului, unde un lucru poate exista numai în măsura în care el este în relaţie cu altul. Aceasta este, în acelaşi timp, atât funcţia cât şi scopul unei relaţii: să ofere un câmp de experienţă în interiorul căruia să te găseşti, să te defineşti şi -dacă aşa alegi - să recreezi în mod constant pe Cine Eşti.
Alegând să fii asemănător lui Dumnezeu nu înseamnă să alegi să fii un martir. Şi, desigur, că nu înseamnă să fii o victimă.
Pe calea voastră spre a deveni Maestru - când se elimină orice posibilitate de a ţi se face rău, de a ţi se aduce un prejudiciu sau de a avea o pierdere - cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să recunoşti răul, prejudiciul sau pierderea ca o parte din experienţa ta şi să decizi Cine Eşti în relaţie cu el.
Da, ceea ce cred, spun sau fac ceilalţi te va răni uneori - până ce vor înceta să te mai rănească. Ceea ce te va aduce acolo cât mai repede este o totală onestitate - să vrei de bună voie să afirmi, să recunoşti şi să declari exact ce simţi în legătură cu un lucru. Rosteşte-ţi adevărul cu amabilitate dar în totalitate, fără să omiţi nimic. Trăieşte-ţi adevărul cu blândeţe, dar total şi cu consecvenţă. Schimbă-ţi adevărul cu uşurinţă şi cu rapiditate, atunci când experienţa îţi aduce date noi.
Nici un om întreg la minte, şi cu atât mai puţin Dumnezeu, nu v-ar putea spune - atunci când vi se face un rău în cadrul unei relaţii - „să vă daţi de-o parte şi să pretindeţi că nu are nici o importanţă”. Atunci când te doare foarte tare este prea târziu să faci ca aceasta să nu aibă nici o importanţă. Sarcina ta, acum, este să decizi şi să demonstrezi ce înseamnă acest lucru. Procedând astfel, alegi şi devii Cine Cauţi Tu să Fii.
Deci nu trebuie să fiu nevasta în plină suferinţă, sau un soţ umilit, sau victima relaţiei mele, pentru a-i transforma pe ceilalţi în sfinţi, sau a mă face plăcut în ochii lui Dumnezeu.
Vai de mine! Sigur că nu.
Şi nici nu trebuie să accept atacuri la adresa demnităţii mele, a mândriei mele, a psihicului meu şi nici să mi se zdrobească inima, pentru ca să pot spune că „am dat tot ce am mai bun” într-o relaţie; „că mi-am făcut datoria”, sau „mi-am îndeplinit obligaţiile” în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Nici măcar pentru o clipă.
Dostları ilə paylaş: |