Convorbiri literar-artistice Apare o dată la două luni Anul I/nr 1/nov-dec 2017 issn issn-l

*

Alexandru Nagy –născut pentru a fi pe scenă, deopotrivă ACTOR şi REGIZOR! de Antoneta Rădoi

Teatru: Godot Cafe, str Blănari 14, Bucureşti; Joi, 14 sept 2017; Ora 20,00; Piesă: Buzunarul cu pâine, de Matei Vişniec; Actori: Alexandru Nagy şi Ştefan Pavel; Regia: Alex Bogdan.

Un pic în întârziere, atât cât să-şi fi savurat în linişte lumea delicioasele cockteiluri comandate la micuţul bar de la Godot Café Teatru şi aduse la masă de tineri ospătari amabili peste poate, Alexandru Nagy, actorul (de data asta) îşi face intrarea în scenă, ca în mai toate piesele în care joacă în calitate de actor, (cât şi în cele regizate de el), într-o beznă care incomodează ochiul…magic al camerei mele de filmat, care, cu greu, îşi dibuie subiectul pe-ntuneric, mai ales că nu era dinainte programată să filmeze în atari condiţii!! Dar…după secunde, care mi s-au părut lungi cât veacul, timp în care actorul vorbea, interpretându-şi rolul, pe-ntuneric, evident, licăreşte, în sfârşit, o lumină şi reuşesc să dibui personajul! Vocea i-o auzem şi cunoscându-l ştiam că e el, dar ...nah’!…

Am auzit de Alex Nagy şi l-am şi întâlnit în 2015. O colegă de la Media Fem, Antonella –tiza mea-, mă rugase s-o însoţesc la un Spectacol, să filmăm. Numele, NAGY, mi se părea foarte cunoscut, dar nu ştiam de unde să-l iau, cu ce sau cu cine să-l asociez. Colega îmi spusese: -Vino, n-ai să regreţi că m-ai ajutat! Tipul e un COLOS! La 25 de ani e un MARE REGIZOR (în sensul că nu regizează doar la noi în România, ci şi afară!!) - Ia mai lasă-mă, colega, cu ifose d-astea! Auzi la ea, „un COLOS!!”, la nici 25 de ani!! Păi ăsta ori e fiu’ lu’ tac-su’, ori cine ştie ce...coajă de banană o fi!! Cum să fii regizor internaţional la nici 25 de ani!! Mă laşi, că mă ia capu’!!… -Nu mă’, e bun tipu’! E foarte bun!! -Îhî, „e bun!, e foarte bun!!…”!! Hai că văd eu câte parale-ţi face marfa ce vrei să-mi vinzi!!, i-am zis, şi m-am dus s-o ajut să-şi facă treaba. Când am ajuns în Locaţie, Colţei 23, etaju’ nuş-cât, undeva în nori…, mi-am pus mâinile-n cap!! Nu mai văzusem aşa o...Sală de Teatru! Am crezut c-am ajuns la Ospiciu!! (Scuze, Alex!! Asta a fost la primul impact!! Şi dacă nu spun, mă înec!!) Ceva ...ULTRA-NONCONFORMIST!! Pereţii măzgăliţi cu tot felul de CHESTII, texte şi desene, unele indescifrabile, altele prea…DESCIFRABILE şi prea...explicite. Actorii, la prima vedere insignifianţi (deh’, nu Popeasca şi Arşinel, care ne intră-n casă cu anasâna să ne aducă pastila din Farmacia Inimii…). Nişte fete subţiratice, parcă fără vlagă, îşi făcură apariţia! Actriţele. După ele au apărut „băieţii”, actorii. Nu-i cunoşteam pe niciunul. Nu auzisem de ei, nu-i văzusem jucând pe undeva! (Ei bine, nu-mi prea rup eu ciubotele pe la Teatru, recunosc!! Şi-aşa nu ştiu ce să fac mai întâi!! Plus că bani n-am, uneori, nici de pâine şi..n-am ajuns, încă!!, să mă hrănesc cu lumină!!) Nu le-am reţinut numele şi regret că n-am o memorie măcar 10% cât a criticului literar Victor Atanasiu!! Mi-ar fi plăcut să le fi putut trece numele aici!…(dar, iată că scotocind în arhiva, am găsit o poză de-atunci):

Au început repetiţiile şi aveam să-mi dau seama de valoarea lor şi, totodată, de valoarea regizorală a lui Alex Nagy. Mi-a plăcut  încă de la primele indicaţii regizorale! Mi-am zis: O, da, tipul are stofă!! Deci...nu e „fiul lu’ tac-su!!” Nici „vreo coajă de banană” nu e! Ci talent pur! Ce bine că n-am dat peste vreun ifosit!! Am rămas, oarecum, într-o relaţie de amiciţie, atât cât este posibil într-un secol care te obligă la...singularism!! După ce l-am cunoscut, Alex m-a mai invitat, când şi când, la câte o Piesă! Astfel am avut ocazia să-l văd interpretând roluri în mai multe piese. L-am văzut interpretând roluri în piese regizate de el, dar şi de alţi regizori. L-am văzut, aşadar, în ipostaze diferite, iar ca actor l-am văzut JUCÂND roluri de personaje diferite. Concluzia la care am ajuns este aceea că omul acesta, Alexandru Nagy este destinat de SOARTĂ să fie, cu prioritate, ACTOR şi REGIZOR! În amândouă ARTELE, deopotrivă excelează. Şi DA, este unul căruia la vârsta aceasta, ce pare a fi adolescentină, (că nu-i dai lui Alex Nagy nici măcar cei 27 de ani ai lui!!; 2017), i te poţi înclina înainte-i, şi i te poţi adresa cu…MAESTRE! Nu cred că alcineva, care l-ar vedea jucând teatru, sau regizând, ar putea avea o altă opinie, chiar de i-ar fi duşman MICULUI PRINŢ al Scenei! Joacă magistral! Trăieşte, vibrează la fiecare replică rostită! Simte Scena! Simte publicul! Simte rolul! Din orice rol, Alex Nagy face…ARTĂ!

Orice aş mai adăuga entuziasmului meu, la descoperirea acestui FENOMEN, ALEXANDRU NAGY, ar fi derizoriu, deşi sunt o multitudine de lucruri mari de spus despre el! Scena este VIAŢA lui, este respiraţia lui! Este un om care şi-a găsit vocaţia, vocaţia care îi va aduce, dacă nu cumva chiar i-a adus, împlinirea! Şi, ce poate fi mai fain în viaţă decât aceea să-ţi împlineşti menirea? Să faci ceea ce-ţi este SCRIS prin DESTIN, să faci ceea ce sufletul tău simte să facă, să fii, deopotrivă, actor şi regizor în PIESELE de TEATRU şi, totodată, regizorul propriei tale vieţi!! Ce DESTIN UNIC!!! Să zbori cu avionul ca să joci şi/sau să regizezi, teatru,  marţi la Londra sau mai ştiu eu unde, „aiurea”, şi joi să te-ntorci să joci şi/sau să regizezi, teatru, la tine acasă, în România, această Românie, cărora multor talentaţi de valoarea lui Alex Nagy nu le deschide nicio...uşă!! Ce bucurie mai mare decât aceasta poate exista? Să-ţi împlineşti menirea! Să-ţi împlineşti visul!! Câţi dintre noi, talentaţi fiind, avem asemenea şansă??

Minunându-mă de minunea acestui destin, mă-ntreb: Unde, oare, au fost Zânele celorlaţi talentaţi când aceştia s-au născut?? Cu ce-o fi momit-o, mama şi/sau bunica lui Alex Nagy, pe Crăiasa Cerului, când acesta, prunc fiind, a apărut pe Terra?? Ce TAINE, necunoscute nouă, celorlalţi muritori, o fi ştiut ea, mama, şi/sau bunica acestui binecuvântat copil! Ce descântec o fi aplicat! În ce fel de lapte şi-o fi scăldat femeia pruncul?? Cât HAR ai putut să reverşi, Doamne Sfinte, peste un singur om!! PREAMINUNATE sunt, Doamne, LUCRURILE mâinilor TALE! Minunat LUCREZI Tu, Doamne, când vrei să ne uimeşti…

Am auzit aseară, La Godot, un glas de femeie care râdea cristalin în public, în semiîntunericul din sală, la “Buzunarul cu pâine” , piesă scrisă de Matei Vişniec. Se simţeau bine mulţi, dar femeia aceea vibra la fiecare replică rostită de Alex Nagy, şi-şi lăsa simţămintele să zburde, liber, în încăpere. Ce lucru mai frumos pe lumea asta este altul, decât acela de-a şti că i-ai făcut pe alţii fericiţi? Că ai bucurat, poate, un suflet întristat şi impovărat, care şi-a rupt din sărăcia lui şi şi-a cumpărat un bilet la...TEATRU! Alt TEATRU decât teatrul vieţii lui de zi cu zi! Ce bucurie mai mare, decât aceea că l-ai scos pe omul acela din tragedia vieţii lui de zi cu zi, şi l-ai urcat în braţele mângâietoare ale bucuriei! Fie ea şi pentru un ceas!!

Ce bucurie să te naşti şi să fii…ALEXANDRU NAGY!!! Regizor şi actor! Şi...OM!

Alături de Alex  a jucat aseară, foarte inspirat, actorul Ştefan Pavel, căruia vreu să-i acord un spaţiu larg într-un alt articol! Felicitări amândurora! Şi regizorului Alex Bogdan, de asemenea! Felicitări întregii echipe!

 *

Interviu cu regizorul (şi actorul): Alexandru Nagy de Antoneta Rădoi

Antoaneta Rădoi: -Bine te-am găsit! Bună să îţi fie inima, Alexandru Nagy! Iată, am să te arăt cititorilor mei!...

^{(Foto: Kim Ciobanu)} Alexandru Nagy: -Bine te-am găsit! Asemenea, dragă Anto! A R: -Alex Nagy, realmente sunt uimită de cariera ta regizorală, dar şi actoricească! La vârsta ta...Apropos, câţi ai ai, omule?? A N: -27. A R: -Atât de tânăr şi atât de...multifuncţional, multi...maestru!! Mai rar aşa ceva!! Dar, hai s-o luăm cu începutul! De unde eşti, unde îţi sunt originile, unde te-ai născut? A N: -M-am născut la Cluj-Napoca. Acolo sunt originile mele, o parte acolo, o parte la Hunedoara, într-o familie de artişti. De aici mi se trage... A R: -Îmi poţi spune cine sunt părinţii tăi? A N: -Mama mea cântă la violă în Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, iar tatăl meu este tenor. A R: -Spune-mi câteva cuvinte faine din copilăria ta minunată! Şi spune-mi şi ceva care în copilăria ta nu te-a prea...încântat!! A N: -Copilăria mi-am petrecut-o între Hunedoara, Cluj şi Bucureşti. O mare parte însă mi-am petrecut-o în clădirea Operei Naţionale din Bucureşti. A fost locul meu de joacă în şcoala primară şi până am intrat la liceu. A R: -Alexandru Nagy, tu eşti deja arhicunoscut, ştie lumea despre tine că eşti un regizor grozav, dar şi un actor înzestrat de Dumnezeu cu un deosebit har al interpretării personajelor pe care le joci. Eu, personal, te-am văzut la lucru de mai multe ori, te-am văzut o dată şi regizând. Ei bine, nu mi-a trebuit mai multe dăţi ca să-mi dau seama că eşti colosal! Spune-mi însă cum ai ajuns tu aşa de...mare? În ce lapte te-a scăldat mama ta?? Ce Zâne ţi-au dansat în jurul leagănului, căror ZEI le-au făcut incantaţii şi la ce mod au făcut-o părinţii tăi la zămislirea ta, de ZEII au fost atât de generoşi cu tine?... A N: -Cred cumva că dorinţa mea de a juca şi regiza este moştenită genetic, atracţia faţă de lumea operei, a filmului şi a teatrului este ceva ce nu pot controla foarte bine. Mi-a fost tot timpul greu să mă opun acestei forţe de atracţie misterioase. A R: -Alex Nagy, spune-mi câteva cuvinte esenţiale despre ideea de Teatrul Independent, despre Proiectul 8pt! A N:- Teatru Independenţilor Profesionişti este un teatru nomad cu rol de producător care îşi propune să promoveze zona independentă a teatrului românesc. 8PT este un proiect de teatru itinerant fondat împreună cu Teatru Mignon. A R: -Îmi poţi numi actorii cu care ai ales să lucrezi? Cum e colaborarea voastră? Vă bucuraţi de succes! Aveţi satisfacţia că v-aţi ales unii pe alţii, că sunteţi o Echipă?? A N: - Nu am lucrat întotdeauna cu cine am ales. De multe ori EU am fost ales. Colaborez cu mare plăcere atât cu studenţi cât şi cu proaspeţi pensionari. Consider că în teatru, ca şi în viaţă, generaţile trebuie să conlucreze. Avem atât de multe de învăţat unii de la alţii! A R: -Te-am văzut în „Buzunarul cu pâine” de Matei Vişniec, intrepretând un rol alături de Ştefan Pavel, am văzut că vă completaţi bine unul pe altul, cel puţin aşa se vede dinafară! Cum e colaborarea cu el?? Dar cu ceilalţi actori?? Cum ţi-ai ales Echipa? A N: -Colaborarea cu Ştefan Pavel este dublată de o prietenie extraordinară. Nu a o echipă fixă. Sunt interesat să lucrez cu cât mai mulţi artişti. Echipele se formează conjunctural. Am avut TRUPĂ când eram mic. Am depăşit acest vis. A R: -Cum e când regizorul Alexandru Nagy e nevoit să fie...regizat, adică atunci când un alt regizor decât tu, trebuie să îţi spună ce să faci şi cum să faci pe scenă, iar tu, în rolul de actor, de data acesata, trebuie să urmezi îndrumările regizorului?? Ştii, mi se apre că ar fi cam ca la şoferie, când eşti la volan şi cel de pe scaunul din dreapta îşi dă indicaţii „preţioase”, gen: „fă aşa „ „fă pe dincolo!!”...

A N: -Nu e deloc aşa. Îmi face mare plăcere să fiu regizat. Şi mi se pare că ar trebui să fie: „Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face!” Ştiu foarte bine ce NU suport la un actor şi încerc la rândul meu să nu fac aşa ceva când joc. A R: -Unde îşi desfăşoară regizorul, dar şi actorul Alex Nagy activitatea? Pe ce Scene? Spune-mi câte ceva şi despre ideea de „teatru de apartament” şi despre cum a prins ea contur? A N: -Îmi desfăşor cu mare bucurie activitatea la Teatrul Metropolis în spectacolele Liei Bugnar, la Godot Cafe Teatru (atât ca regizor cât şi ca actor) şi oriunde este nevoie de mine. A R: -Vorbeşte-mi, te rog, de impedimente, dacă sunt! A N: - Cu nimic mai speciale sau mai multe decât în alte meserii. A R: Alex, spune-mi, te rog, ştiu că joci sau, mă rog, regizezi, eu nu ştiu exact, prin străinătate, şi nu doar în Europa, e-adevărat? Unde anume? Detaliază, dacă vrei! A N: -Am lucrat la Oxfort şi la Londra, pe perioada Master-ului de regie de teatru, pe care l-am terminat în UK. Momentan mă axez pe România. Mi se pare mai urgent!! A R: -Ştiu că în luna noiembrie ai ca invitat un ... vorbeşte-mi despre ideea de a-l invita, de a-l aduce în faţa publicului din România pe un...formator de opinie şi pe un deschizător de drumuri în materie de...dezvolatre personală de calibrul lui... Unde va conferenţia? Care-i publicul ţintă? Cine va putea participa la Conferinţele lui? A N: -În premieră pentru România, BERNARD HILLER –antrenorul celebrităţilor vine la invitaţia LET IT GO ACTING STUDIO în 27-28-29 noiembrie pentru a susţine un MASTERCLASS de dezvolate personală prin tehnici de actorie. Mai multe detalii găsiţi pe http://www.bernadrhiller.com/bucharest/ A R: -Alex, ştiu că nu-i DELOC uşor ceea ce ai intreprins legat de Teatru Independent, de 8opt şi de alte proiecte despre care nu ştiu nimic, nefiind domeniul meu, te-am văzut robotind, împreună cu colegii actori, la schimabrea recuzitei pe Scenă, între Actele unei piese. Din câte mi-am dat seama voi nu aveţi recuziteri, voi, actorii şi tu, ca regiror, făcând treaba recuziterului. Cum e cu treaba asta? Aţi făcut acest lucru, aţi renunţat la recuziteri din lipsa banilor cumva, sau ca să vă întoarceţi la trecut, aşa cum făceau cei din vechime?? Dar, nah’, atunci aşa erau vremurile? Să-nţeleg că nici azi nu-s vremurile mai bune pentru actori, pentru Teatru?? A N: -Da. Teatru Independent impune un gen de minimalism şi în ceea ce priveşte membrii Echipei. Nu avem recuziter decât la Teatru de Stat. E un lucru normal. Nu înseamnă nimic. E o meserie normală care îşi găseşte rostul în teatrul de stat. A R: -Cum ai ajuns să colaborezi cu Godot Cafe şi cum e colaborarea? A N: -Colaborez cu Godot Cafe Teatru din 2011. E o colaborare frumoasă, dublată de o prietenie şi o admiraţie pe care i-o port lui George Remes (care mi-a fost şi profesor). A R: -Alex, cu scuzele de rigoare, dar am o curiozitate, o poţi socoti pur feminină, dacă vrei, îmi asum asta, însă vreau să ştiu cum stai, cum staţi cu remuneraţia?? Este ea pe măsura aşteptărilor voastre ori pe măsura ostenelilor voastre? Că voi, v-am văzut, daţi TOTUL pe altarul...Teatrului! Jertfă de jerfă!! Şi, nah’, pe lângă dragostea pentru artă, pentru bucuria de-a fi...actor sau, mă rog, în cazul tău, şi regizor, mai e nevoie să mai şi mâncaţi, să vă plătiţi şi voi facturile, să vă mai împliniţi câte-o bucurie personală! Aşadar, cum staţi cu recompensele materiale? Că aplauze aveţi, am văzut, la Scenă deschisă! Sunteţi buni! Aşa că...tre’ să vină şi banii!! Ia zi!! Cum stă treaba cu bănuţii încasaţi? Vin ei sau nu vin?? A N: - Cred că atât timp cât munceşti 8 ore pe zi, ca în oricare meserie de altfel, reuşeşti să duci un trai decent. Sunt perioade mai bune, altele mai puţin bune. A R: -Alexandru Nagy, vom mai vorbi şi altă dat’, unde vom aborda viitorul, îţi mulţumesc pentru că mi-ai acordat acest interviu! Îţi doresc succes în carieră şi în viaţa personală numai bine şi multă sănătate! Doresc SUCES DEPLIN actorilor din Echipa ta! A N: -Mulţam’! Succes şi ţie, Anto!

*

Epigrame

Semnate: Bebe Răvescu

(Scriitoarei Antoaneta Rădoi, referitor la Cartea ei: „Prigonitorilor mei din Sinod....”)

Să scape nepăgubită

Din mai greu în tot mai greu

A luat calea potrivită

S-a întors la Dumnezeu.

*

(Despre Târgurile de carte)

Cărţile din Târg sunt scoase,

Deocamdată, la paradă

Ca şi fetele frumoase

Să se vadă!

*

(Pictoriţei Dalia Bialcovschi, apreciată de patriarhul Meiloiu)

Cronica ta este bună...

Dar nu la mintea oricui.

Ai grijă să nu se spună

Că te-a luat pe barba lui!

*

*

Debutanţi

MARILENA IOAN Familia Tache

Personaje: Stăpâna: Coana Aglaia; Stăpânul: Conu’ Leonte ; Fiica: Penelopa; Creditorul: Budaşcă; Slujnica: Lenuţa; Povestitorul: X .

Actul I/Scena 1

Acasă la fam: Tache Leonte Guliţă

(Pe uşa din stânga apare stăpâna casei, madam Aglaia Guliţă. Încărcată de sacoşe, cam agitată şi mereu nemulţumită, se opreşte lângă masa cea mare din mijlocul camerei. Văzându-se singură în încăpere bate din palme de vreo trei ori. Pe uşa din dreapta intră Lenuţa, servitoarea). Slujnica: -M-aţi chemat, Coniţă? Coana Aglaia: - M-a căutat cineva, Lenuţo? Slujnica: -Da, Coniţă! Coana Aglaia: -Păi, spune odată! Cine m-a căutat? Slujnica: -Mai întâi v-a căutat croitoreasa. Coana Aglaia: -Ce-a zis? Slujnica: -V-a adus rochia şi a zis să treceţi pe la dumneaei să-i daţi banii. Coana Aglaia: -Bine, bine! Altcineva m-a mai căutat?? (Coana Aglaia scoate din poşetă o oglinjoară în care-şi admiră pălăria cea nouă, pe care, parcă n-ar mai fi dat-o jos.) Ia zi, Lenuţo, cum îmi vine pălăria? Slujnica: -Într-o parte, coniţă! Coana Aglaia: -Aşa se poartă, toanto! Că doar nu-i căciulă s-o-ndeşi pe urechi! Da’, ia spune, cine m-a mai căutat? Slujnica: -Dl Budaşcă. Coana Aglaia: -Budaşcă? Da? Cum aşa?!!... Şi ce vroia? Slujnica: -Nu ştiu, Coniţă! Coana Aglaia: -Apoi, tu... nimic nu ştii, toanto! Slujnica: -Păi n-am îndrăznit să-l întreb, Coniţă, da’...mi-a lăsat un bilet pentru dumneavoastră! Coana Aglaia: -Şi de ce nu mi-ai spus pân’-acu’, toanto? Slujniaca: Pen’ că nu m-aţi întrebat, Coniţă! Coana Aglaia: Dă-mi-l mai repede, toanto, şi fă-mi iute o cafea să mă energizez! Slujnica! -Da, Coniţă! Iertaţi, Coniţă!! (Lenuţa intră repede în bucătărie. Rămasă singură în încăpere, coana Aglaia despătureşte biletul, îl citeşte, apoi îl ascunde în sân. Cu paşi mari, rari, apăsaţi, străbate camera în lung şi-n lat, gânditoare.) (Intră Lenuţa cu cafeaua.) Slujnica: -Pofţi, Coniţă! Coana Aglaia: -Poţi să pleci! (Lenuţa iese din încăpere. Coana Aglaia scoase din poşetă un pachet de ţigări, X, s-aşează pe canapea. Instalată comod, picior peste picior, îşi aprinde o ţigară. Camera se umplu de rotocoale de fum.) (Scoase bileţelul din sân şi îl reciti, însă de data asta cu voce tare: „Coană Aglăiţa, cu respect vă reamintesc că îmi datoraţi 500,00 lei. Am mare nevoie de ei. Încă nu i-am spus Dlui Leonte de ei, dar mâine vin iar!...”, după care spune): Doamneee, ce oameni!! Budaşcă vrea banii!! Off, ce om!! Nu poate să mai aştepte? Dacă-i dădeam lui banii, cu ce-mi mai cumpăram cizme şi pălărie!! Fără pălărie, nu se poate! Eu sunt o doamnă!!...

Scena 2

(Aceeaşi încăpere. Pe uşa din stânga intră jupân Leonte.) Conu Leonte: -Lenuţo, Aglaia-i acasă? Slujnica: -Nu, Conaşule! A ieşit acum juma’ de ceas! Conu Leonte: -N-a spus unde se duce? Slujnica: -Nu! Să vă pun masa, Conaşule? Conu Leonte: -Da, Lenuţo! (Servitoarea iese din cameră. Jupân Leonte ocupă loc la masă. Îşi aprinse o ţigară, luă gazeta de pe colţul mesei şi începu s-o răsfoiască. Lenuţa intră în cameră şi pune pe masă farfuria cu mâncare. Trase mai aproape de farfurie coşuleţul cu pâine, iar alături, pe un şervet puse tacâmul.) Conu Leonte: -Tu ai mâncat ceva azi, Lenuţo? Slujnica: -Nu, Conaşule! Conu Leonte: Păi, de ce, Lenuţo?? Slujnica: -N-am putut ânghiţi, Conaşule! Sunt supărată! Coniţa nu mi-a achitat leafa de două luni! Conu Leonte: -Nu?? Păi de ce?? Slujnica: -Păii, tot zice că n-are bani!, Conaşule. Conu Leonte: - A zis că n-are bani! Dar ce-a făcut cu banii? Slujnica: -Şi-a cumpărat cizme şi pălărie. Conu Leonte: -Pălărie??!!...Păi ce, n-avea destule pălării?? Iar şi-a mai cumpărat una (Conu Leonte se scotoceşte prin buzunare, scoate o bancnotă şi i-o întinde slujnicei) Uite, Lenuţo, îţi dau eu 50,00 lei. Mai mulţi nu am acum. Aşteaptă câteva zile, până fac rost! (Conu’ Leonte, năduşit, împinse farfuria de-o parte, îşi luă pălăria şi ieşi.) (Tăcută, Lenuţa strânse masa. Privirea îl lunecă pe pagina ziarului la rubrica: DECESE. Citi şi reciti anunţul mortuar în care e pomenit un oarecare Budaşcă Ilie, portar la Primărie. Lenuţa luă ziarul şi ieşi din cameră. Stăpânul nu citea rubrica: DECESE. Nici stăpâna.) (Se făcu ora patru. Budaşcă nu-şi făcu apariţia, aşa cum a promis în bilet. Lucrul acesta o încredinţă pe deplin pe Lenuţa că Budaşcă e mort şi că despre el este vorba în anunţul mortuar.) (Peste vreun ceas apăru şi Coana Aglaia.) Coana Aglaia: -Lenuţo, a venit Budaşcă? Slujnica: - A fost, Coniţă! Coana Aglaia: -Şi ce-a zis? Slujnica: -A zis să-mi lăsaţi mie banii, că mâine dimineaţă, după ora 10,00 vine şi să îi dau. (Aglaia nu spuse nimic. Scoase portofelul şi puse pe masă cinci hârtii de câte o sută, apoi îi zise Lenuţei) Coana Aglaia: -Uite, Lenuţo, sunt aici 500,00. Mâine când vine Budaşcă să-i dai banii! Slujnica: -Da, Coniţă! Coana Aglaia: -Eu acum plec, că am niţică treabă. Când vine Conu’ Leonte să-i spui că sunt la mama. Slujnica: -Da, coniţă! Dar mie când îmi daţi leafa?? Coana Aglaia: -Acum n-am! Mai aşteaptă, c-o să-ţi dau! (Spunând acestea, coana Aglaia îşi potrivi în oglindă pălăria şi ieşi.)Va urma...

*

Alexandru Ionuţ Mihai, Bucureşti

Despre artă şi despre Bucureştii nostri

Cearta între prieteni îmi pare a fi un obicei cu adevărat captivant. De ce? Pentru că este acel moment când putem spune adevărul: Ştii şi tu, cititorule, într-o prietenie mai laşi de la tine, nu îi spui mereu celuilalt ce ţi-a greşit şi la fel face şi el. Păstraţi ,,cenzura”. Recunosc că pe mine mă atrage: să mă cert sau să fiu un simplu martor. Cearta este benefică deoarece atunci când totul este perfect pare a fi ceva putred la mijloc. Ai dreptul legal de a mă contrazice, tu cel care citeşti, şi, în plus de asta, nu o să mă feresc să vorbesc la pertu cu dumneata. Într-o prietenie ne gandim in mare parte doar la noi. Este ceva normal, traim prea putin ca sa ne gandim si la prietenul nostru. Ne dăm seama de semnificaţia cuvântului ,,prieten” abia când suntem înconjuraţi de prea mulţi. Oamenii se cunosct la o petrecere şi a doua zi se cataloghează ca prieteni, de teamă să nu-i piardă. Cu o noapte în urmă am visat o pisică neagră ce statea pe capul. Visul ar semnifica întâlnirea mea cu un hoţ. Am observat că pe cititori în general îi acaparează operele în care se povesteşte la persoana întâi. Poate pentru că suntem din ce în ce mai interesaşi de ce fac alţii, ce gândesc. Voi continua şi eu pe acest drum, la fel ca până acum. Cu cea mai bună prietenă a mea am împărţit certuri ce nu fac parte din categoria uşoară. De la vârste fragede şi până acum ne-am tot ,,distrat” cu asemenea scene. Vă închipuiţi pe mine ce plăcere că aveam ocazia să fac ce îmi place. Nu pot fi învinuit, nu? Gusturile nu se discută. Certurile sunt ca ploile de vară: nu ştii când vin. Însă ca timp sunt ca iernile la munte: nu ştii cât ţin. Poate şi ei îi place cearta, dar nu cu mine, şi nici mie cu ea. Sigur va citi şi ea, aşa că mi-am propus să fiu cât mai diplomat. Certurile între noi ne mai dezmorţeau imaginaţia: căutam fel şi fel de apelative, ,,complotam” cu prietenii din acelaşi grup de influenţă spre ai atrage spre noi, mici gesturi de răzbunare. Astea se petreceau pe când eram la şcoală. Acum am descoperit orgoliul şi lucrurile stau altfel. Cearta urmată de o simplă tăcere sunt în vogă pentru noi. Poate pe la treizeci de ani, evenimentele de după o ceartă vor avea un alt deznodământ, poate unul ca în basme. Lângă Intercontinental, doi cetăţeni ai acestui oraş se certau. Nu puteam să mă opresc şi să privesc, spaţiul desfăşurării scenei nu îmi permitea. Motivul gâlcevei era banal: bărbatul se uitase prea insistent după o anume domnişoară ce trecuse fix în acel moment prin faxa ochilor lui. Bărbatul contraataca şi el: concubina se uitase la mulţi tipi în cursul plimbării lor. Cearta asta le face bine: de acum în colo vor merge legaţi la ochi când vor ieşi prin oraş. Dar cea mai dulce ceartă este cea în care câștigi sau doar crezi asta. Oare într-o cearta există vreun premiant? Buzunarele ne sunt pline de argumente când vine vorba de o discuţie mai aprinsă, nu ar strica să mai avem şi bănuţi prin buzunare, nu de alta dar nu ne-am mai certa. Zic bine, cititorule? Tu ai vrea să te cerşi cu mine?... Războaiele tot un fel de ceartă sunt, doar că de o amploare mai mare, extravagantă. De pildă, Al Doilea Război Mondial ne-a deschis ochii: ne-am dat seama cât de iubitori sunt europenii unii cu alţii, cât de uniţi sunt, (chiar dacă ne mai înjunghiem pe la spate). După ceartă parcă prieteniile se leagă şi mai tare (SUA şi Rusia sunt de nedespărţit, apropierea lor este din ce în ce mai mare). Am luat de bună cearta încât dacă în Bucureştiul nostru nu te-ai certat de cel puţin o dată pe zi, există clar o problemă. Alţii promovează arta, noi promovăm cearta… M-am îndepărtat de cei doi certăreţi, să le fie cearta uşoară, şi mi-am continuat drumul. Mă regăsesc la kilometrul zero al capitalei, chiar lângă TNB (pentru necunoscători, nu este un nou model de dinamită, ci al nostru Teatru Naţional Bucureşti). Un domn înalt, cu un costum verde (culoarea mea preferată şi fiind textul meu mi-l pot aminti cum vreau) mă întâmpină la intrare. ,,Aş vrea un bilet, vă rog!”. ,,La ce spectacol, domnul meu?”. ,,Cel cu actori dacă se poate”… (va urma…)

*

Hand Made



Set: Colier şi braţară; semipreţioase; By: Antoneta Rădoi

By: Alex Nicoară

Copera 3

Am primit la redacţie: (reviste; cărţi)

1^{“se le fue la mano”}: i-a scăpat mâna, în spaniolă.