Copertă fața ii-a citat

Intervenția anticomunistă a armatei române în Ungaria

Armata Română în faţa Parlamentului din Budapesta

La 21 martie 1919, puterea înUngaria a fost preluată de comuniștii conduși de Béla Kun. Forțele comuniste maghiare au atacat atât noul stat Cehoslovacia, cât și trupele române dinTransilvania, în speranța de a ocupa Transilvania. La 11 decembrie 1918 s-a creat Comandamentul trupelor din Transilvania, comandant de corp fiind numit generalulTraian Moșoiu, iar ulterior generalul Gheorghe Mărdărescu. La 4 august 1919 armata română a intrat în Budapesta sub comanda generaluluiGheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Holban, Traian Moșoiu și locotenent-colonelulIon Antonescu. A fost cucerită capitala, Budapesta, Béla Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat.

Generalul Gheorghe D. Mărdărescu

Gheorghe D. Mărdărescu, născut la 4 august 1866, Iași – decedat la 5 septembrie 1938 Bad Nauheim, Germania, a fost un general al armatei române în Ungaria. Generalul Ungariei (1919-1920), decorat de Regele Ferdinand și Regina Maria cu Ordinul militar Mihai Viteazul clasa III-a pentru acțiunea contra regimului bolșevic a lui Béla Kun, din Ungaria. Ministru de Război al României în perioada anilor 1922-1926.

Marcă poştală emisă la Debreţin de administraţia română din Ungaria la începutul anului 1919. Supratipar cu inscripţia "ZONA DE OCUPAŢIE ROMÂNĂ" aplicat peste mărci poştale ungureşti (clădirea din imagine este Parlamentul din Budapesta). Aceste mărci au circulat preponderent în Câmpia Tisei.

Acțiunea armatei român În noaptea de 15 spre 16 aprilie 1919, Divizia 6, Divizia 38 de husari, Divizia de secui și gărzile roșii maghiare atacă la Ciucea și Tigani posturile înaintate ale armatei române. Generalul Gheorghe Mărdărescu arăta că se impunea ca prim obiectiv ofensiva totală pentru a trece Munții Apuseni și a atinge cursul Tisei care era un aliniament favorabil din punct de vedere militar. La 16 aprilie, contraofensiva română a atins în patru zile zona Munților Apuseni și apoi linia stabilită. Acțiunea a fost salutată de populația din regiune. La Oradea, români, unguri, germani și slovaci „întâmpină pe români cu flori și cu strigăte de bucurie, scoase în limba lor”, scria Nicolae Iorga, pentru că i–au salvat de bolșevici. La 30 aprilie și 1 mai, trupele române au ajuns la Tisa pe întreaga lungime a frontului, reușind să facă joncțiunea cu trupele cehoslovace în zona Csap–Munkács (Muncaci). Ionel Brătianu și întreg guvernul român au arătat că ocuparea unui asemenea aliniament nu însemna revendicarea unor teritorii din Ungaria, ci că era determinată de necesitatea de a avea o poziție mai ușor de apărat, până când Republica Sovietică Ungară renunța la planurile expansioniste asupra teritoriilor românești. Justețea poziției guvernului român era demonstrată de nota ultimativă trimisă de Cicerin și Rakovski din partea Ucrainei, care cerea României evacuarea în două zile aBasarabiei, precum și un al doilea ultimatum, care cerea României să evacueze Bucovina. Lenin îi comunica telegrafic lui Béla Kun că prin Basarabia, Bucovina și Galiția urma să ajute Republica Sovietică Ungară. Oameni politici români, ca Alexandru Vaida, Tache Ionescu, Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu, Constantin Angelescu arătau factorilor de decizie de la Paris pericolul pe care îl reprezenta pentru Europa refacerea forțelor militare ale Ungariei Sovietice. Temerile erau îndreptățite, întrucât la 20 mai 1919, armata Ungariei ocupa întreaga Slovacie. Deși guvernul bolșevic ungar, presat de marile puteri, a încheiat armistițiu cu Cehoslovacia, marele cartier general al armatei române, condus de Ion Antonescu, a decis menținerea pozițiilor pe Tisa, ca linie strategică, pe considerentul că Ungaria, nedezarmată, nu oferea nicio garanție. Guvernul român constata intențiile agresive ale guvernelor sovietice ungar și rus, deplasările de forțe în regiunea frontului român, incursiunile peste Tisa.Ionel Brătianu a convins opinia publică internațională că amplasarea armatei române pe Tisa ferea de comunism statele democratice europene. De altfel, următoarele atacuri ale armatei bolșevice maghiare s-au desfașurat conform planurilor lui Lenin, care prevedeau declanșarea la scara europeană a unor mari demonstrații muncitorești pentru apărarea Ungariei bolșevice. La 19 spre 20 iulie 1919, armata ungară a atacat puternic armata română, respingând-o până la Oradea. A avut loc o contraofensivă și, după șapte zile de lupte crâncene, trupele române se apropiau de Budapesta. La 3 august 1919, patru escadroane de roșiori, dintre care unul din Craiova, au pornit spre Kecskemét. Grupul avea patru sute de cavaleriști și era dotat cu două tunuri și zece mitraliere. Colonelul Rusescu, fără ordin, a pătruns în Budapesta. În jurul orei douăzeci, detașamentul român intră în Budapesta descălecând în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josif”. A doua zi, la ora optsprezece, aflat în centrul bulevardului Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române ce operase în Ungaria, Mărdărescu, va privi defilarea militarilor români din compunerea Diviziei 1 Vânători. Acțiunea pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu. Acesta a luat măsuri disciplinare împotriva ofițerului care îndrăznise să îi știrbească din aureola victoriei totale. Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 și nu de 3 ca dată a ocupării capitalei ungare, acțiunea din 3 august fiind tratată cu discreție. Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război al României. La 14 noiembrie 1919, armata română a părăsit Budapesta, care a rămas sub conducerea armatei naționale ungare. La 16 noiembrie1919, Horthy a intrat în Budapesta și și-a stabilit centrul comandamentului la hotelul Gellért. La 25 februarie 1920, armata română a părăsit teritoriul Ungariei la cererea Antantei.

Următoarele citate din memoriile lui Miklos Horthy, vor fi edificatoare, pentru caracterizarea bună a comportamentului și acțiunilor conduse de generalul Gheroghe D. Mărdărescu: „Horthy Miklós: I aimed at creating a barrier from Lake Balaton in the south to the Danube in the north, and to move this to Budapest, but as things were then, this was a diplomatic rather than a military task. Sir George Clerk, the representative sent by the Allies to Hungary, dispatched a British officer to Siófok to inform me that he intended to visit me there. As I was eager to go to Budapest to make contact with the government of Friedrich and meet the Allied representatives and the Rumanian Commander-in-Chief, I proposed that I should call on the chargé d'affaires. Within a few days, I received an invitation from him and travelled by car unmolested straight to Budapest. I asked Sir George Clerk to have the Rumanian advance halted; I told the Rumanian General Mardarescu my intentions and showed him, on the map, the line my troops would occupy. "And what if we cross that line?" he asked. "Then we fire," I replied.” ADMIRAL MIKLÓS HORTHY: MEMOIRS Chapter Nine „De la desrobirea Ardealului pâna la ofensiva din Aprilie 1919 situația creată României, prin pacea de la București, echivala cu o robie a întregului neam românesc. Ea nu putea fi privită, așa dar, decât ca o necesitate de moment, rezultată din trădarea fără precedent a armatelor rusești. România, în urma sugrumării ce i se aplicase, nu putea avea decât o singură țintă: salvarea armatei.În adevăr, din Mai până în Octomvrie 1918, n'a rămas sforțare...” - Gheorghe Mărdărescu „ La somațiunile Antantei și știind că armata română veghează, Béla Kun schimbă tactica și încheie un armistițiu cu Cehoslovacia. Toată atenția sa și-o îndrepta asupra românilor... Concentrând 8 divizii bine organizate și înzestrate cu material de război formidabil, în ziua de 20 iulie 1919 ei dau lovitura și trec Tisa în 3 locuri. Acest lucru se întâmpla în timp ce generalul Moșoiu primise sarcina de guvernator al zonelor ocupate din Ungaria. Văzând că lucrurile se încurcă, că ungurii trec Tisa și înaintează, și prin urmare nu e glumă, iată-l pe șeful Marelui cartier general, în tren special, venind ca fulgerul la generalul Moșoiu, care își îndeplinea noua sa misiune...Se formează în pripă grupul de manevră sub comanda generalului Moșoiu care dă în 6 aug. 1919 următorul Ordin de zi nr.12: „Când armata bolșevică ungurească trecuse Tisa... în trufia sa oarbă credea că i s-a deschis drumul spre Ardeal. Încrezător în vitejia voastră încercată, v-am îndreptat ca să atacați aramta inamică în flanc și în spate. Așa s-a și întâmplat! Ați executat ordinele mele într-un mod desăvârșit, învingând cu bărbăție și bravură toate piedicile ce v-au stat în cale. Prin vitejia voastră, ostași ai grupului de manevră, ați contribuit puternic la deschiderea drumului spre Budapesta. Ostași, bătălia de la 24 și 25 iulie 1919 constituie una din cele mai strălucite victorii ale armatei române...” Trecerea Tisei s-a început în zorii zilei de 29/30 iulie 1919 pe la punctul Tisza-Bö.. O parte din armata română se îndreaptă spre Budapesta, iar grupul de divizii general Moșoiu spre Abony și Czegléd, unde luptând a făcut 5 divizii bolșevice prizoniere. După capturarea grosului forțelor ungurești, generalul Moșoiu dă ordin brigadei de roșiori, de sub comanda generalului Rusescu, să înainteze ca avantgardă asupra Budapestei. În seara zilei de 3 august 1919, roșiorii generalului Rusescu defilează în fața Parlamentului unguresc, cu toate protestările reprezentanților Antantei, care ademeniți de promisiunile ungurilor, voiau să ne răpească din nou această glorie. În ziua de 4 august 1919, generalul Mărdărescu... într-un automobil, intră în Budapesta, după ce îndepărtase pe generalul Rusescu și îi luase comanda pentru că îndrăznise să intre în Budapesta fără ordinul său 13.” Lucrarea lui Dumitru Sultan, referitoare la activitatea militară a generalului Gheorghe D. Mărdărescu, aduce contribuții personale, deseori foarte relevante, în cercetarea perioadei dintre Declarația de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și momentul intrării armatei române în Budapesta, în august 1919. Perioada de referință este 1 decembrie 1918–5 august 1919. Data intrării armatei române în Budapesta, 4 august 1919, este data oferită de comandantul comandamentului trupelor române din Transilvania (12 aprilie-5 decembrie 1919), generalul Gheorghe D. Mărdărescu. Deși nu-mi face mare plăcere, am să vorbesc și prezint în continuare, cele mai esențiale date și aspecte din viața și activitatea unui personaj foarte controversat, ce a fost rând pe rând: ofițer de marină, comandant de navă, vice-amiral, amiral, guvernator și regent al Ungariei, numitul Mikloș Horthy. Acest individ, independent, declarat în calitate de șef de stat, că nu ar fi aparținut și nu ar fi susținut nici măcar din umbră sau prin acțiunile sale ulterioare, acțiunile Ungariei împotriva României, a avut multiple legături cu Romania, începând chiar cu căsătoria sa, ca apoi peste ani, să participe efectiv la atrocitățile și nelegiuirile sau crimele colective, săvârșite de armata ungară pe teritoriul nostru răpit ca urmare a Dictatului de la Viena din anul 1940. Voi căuta să prezint mai multe aspecte din viața și activitatea sa, ca pe baza unei analize temeinice, documentate, să se poată concluziona, dacă Mikloș Horthy a fost sau nu: hitlerist, iredentist, antisemit și responsabil direct sau indirect al acțiunilor Ungariei acelor vremuri. Fac precizarea că numai cititorul, indiferent de etnia lui, este acela care pe baza probelor materiale poate și este îndreptățit la o asemenea judecată și concluzie. Să dăm deci curs, documentelor și să le lăsăm pe acestea să vorbească și să demonstreze în locul nostru, afirmațiile pe care le-am făcut, sau le voi face încontinuare.