Copertă fața ii-a citat

Urmările ce au avut loc

După semnarea Tratatului de pace de la Paris, Ungaria a pierdut toate teritoriile pe care le căpătase între 1938 și 1941. Nici Aliații occidentali, nici Uniunea Sovietică nu au sprijint vreo schimbare a frontierelor de dinainte de 1939 a Ungariei. Uniunea Sovietică a anexat în schimb Transcapatia, care este azi parte a Ucrainei.
Tratatul de pace cu Ungaria [1] semant pe 10 februarie 1947 airma că „Deciziile Arbitrajului de la Viena din 2 noiembrie 1938 sunt declarate nule și neavenite”, iar frontierele maghiare erau cele existente la 1 ianuarie 1938, cu excepția unei regiuni neînsemante ca suprafață de la granița cu Cehoslovacia. Aproximativ jumătate din populația maghiară de origine etnică germană a fost deprtată în Germania în perioada 1946 – 1948, autoritățile maghiare și cehoslovace au efectuat un schimb forțat de populație.

Istoria secreta a planurilor de unire dintre Romania si Ungaria
» In timp ce istoriografiile oficiale ale României și Ungariei subliniază mai degrabă conflictele îndelungate, istoria tentativelor de unire a celor două țări a fost trecută sub tăcere.

"Româno-Ungaria" ar fi urmat să ia forma unei uniuni dinastice realizate în jurul Regelui Ferdinand I sau in jurul Regelui Carol al II-lea. » Cei mai ferventi sustinatori ai uniunii romano-ungare au fost contii Banffy si Teleki. Unul dintre cel mai puțin cunoscute amănunte ale istoriei comune a României și Ungariei este reprezentat de planurile de unire a celor două state. Este vorba de tentative care au avut loc în perioada interbelică.

Ungaria, înfrântă și izolată după primul război mondial, cu economia ruinată și cu teritoriul redus la o treime din suprafața pe care o avea la începutul secolului, a încercat o apropiere de România. O serie de oameni politici maghiari din dreapta conservatoare și din grupări fasciste au propus realizarea unei uniuni dinastice între cele doua state. Astfel, în locul ultimului împărat austro-ungar, Carol al IV-lea de Habsburg, coroana Ungariei ar fi urmat să îi fie acordata regelui român Ferdinand I de Hohenzollern sau fiului său, Regele Carol al II-lea.

Planurile au fost agreate de cei doi monarhi, precum și de regentul-guvernator al Ungariei, amiralul Miklos Horthy, care și-a trimis miniștrii, de mai multe ori, ca să trateze problema.

Și asta, cu atât mai mult cu cât Miklos Horthy a ajuns la putere după ce armatele române au înfrânt Republica Sovietică Ungară, creată după primul război mondial de catre comunistul Bela Kun, originar din România. Ca să poată fi păstrat tronul Ungariei liber pentru regele României, au fost dejucate, chiar cu prețul vărsării de sânge, tentativele lui Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei, în anul 1921. Istoricul român Lucian Leuștean a publicat o carte numită "Romania și Ungaria în cadrul Noii Europe (1920-1923)" în care abordează fără prejudecăți subiectul cu pricina, oricât ar fi el de sensibil pentru noi.
Pertractări și negocieri secrete în Budapesta
Astfel, conducătorii maghiari de dreapta, inclusiv Miklos Horthy, dar și conții Bethlen, Banffy și Teleki, care au deținut importante funcții oficiale în guvernele maghiare de după răsturnarea lui Bela Kun în 1919, au încercat să pună la cale o apropiere a Ungariei și a României. Conducătorii Ungariei au oferit, de mai multe ori, în intervalul 1920-1926, coroana maghiară Regelui Ferdinand I al României sau viitorului rege Carol al II-lea, pe atunci principe moștenitor al României.

Istoricul Lucian Leuștean menționează că tratativele în acest sens au fost începute de cumnatul lui Iuliu Maniu, artizanul Unirii Transilvaniei cu Romania. Este vorba de Ioan Erdely, emisarul neoficial al Consiliului Dirigent Român din Transilvania, fost parlamentar în Ungaria Mare și fost avocat la Budapesta. Informațiile sunt confirmate de documentele personale ale lui Alexandru Vaida-Voievod, cel care proclamase independența națiunii române din cadrul monarhiei austro-ungare, precum și de rapoartele oficiale ale diplomatului român Nicolae Petrescu Comnen. Lucian Leuștean scrie că "ideea unei uniuni între România și Ungaria intrase în circuitul diplomatic european, ceea ce, spre exemplu, a determinat Foreign Office-ul (n.r. – Ministerul Britanic de Externe) să ceară lămuriri reprezentantului său în România, Frank Rattigan". Acesta raporta la Londra că Take Ionescu îl informase că cercurile guvernamentale românești ar fi agreat ideea unei uniuni cu Ungaria. Diplomatul englez din București punea aceste informații pe seama rivalității dintre Take Ionescu și premierul de atunci, Ionel Bratianu.

Cu toate acestea, existau fapte care alimentau aceste informații. Generalul american Bandholtz, aflat în Budapesta, amintește, într-una dintre telegramele către superiorii săi la Paris, că, în data de 12 octombrie, la un banchet desfășurat în capitala Ungariei, principele Carol al Romaniei s-a lăudat că va fi regele Ungariei. Premierul maghiar din 1919, Istvan Friedrich, a afirmat în niște interviuri date în anul 1921, legate de uniunea dinastică româno-maghiară, că în Budapesta "însuși principele Carol, care locuia la Hotel Hungaria, conducea aceste tratative, adesea personal". Tratativele au continuat și după retragerea armatei române din Budapesta, în toamna anului 1919. "La începutul lui februarie 1920, guvernul de la Belgrad iși manifesta îngrijorarea cu privire la acțiunile unor persoane din Budapesta în vederea realizării unei uniuni personale a Ungariei și României, sub sceptrul Majestății Sale Regele Ferdinand", scrie Lucian Leuștean.

Tot el afirma că ideea era agreată de Regele Ferdinand și de mareșalul Alexandru Averescu. Astfel de proiecte au fost reactivate după eșecul celor două tentative, din anul 1921, ale împaratului Carol al IV-lea de Habsburg de a reveni pe tronul Ungariei. Unul dintre proiectele uniunii dinastice ar fi fost căsătoria uneia dintre fiicele Regelui Ferdinand al Romaniei cu arhiducele Joseph de Habsburg, iar noua pereche să fie instalată pe tronul vacant al Ungariei. Guvernul României a dezmințit că ar agrea un astfel de plan. In martie 1922, rapoarte ale diplomaților străini, consemnează o vizită în Budapesta a lui Anton Mocioni, unul dintre apropiații Regelui Ferdinand, în care acesta ar fi discutat posibilitatea ca principele Nicolae al Romaniei să fie încoronat rege al Ungariei.

Negocierile de la Sinaia
De partea ungară, cei mai fervenți susținători ai uniunii româno-ungare erau conții Banffy și Teleki. In vara anului 1922, contele Miklos Banffy, fost ministru de Externe si fost ambasador ungar la Paris, a renunțat la cariera sa din Ungaria, s-a intors în Transilvania, a solicitat și a obținut cetățenia româna. Decorat de Horthy inainte de a părăsi Ungaria, contele Banffy a fost bine primit de Regele Ferdinand în Romania, iar monarhul a oferit chiar și o recepție în onoarea celui care pledase atat de insistent pentru uniunea dinastică a celor două țări.

Un raport al Direcției Poliției și Siguranței Statului din Ministerul de Interne din București arata că, după întoarcerea contelui Banffy, acesta ar fi negociat timp de două săptămâni, la Sinaia, cu Regele Ferdinand. Acelasi raport consemnează că tratativele de uniune ar fi eșuat din pricina opoziției țăranilor romani din Transilvania, care se temeau că nobilii maghiari își vor recâștiga pământurile, dar și a liberalilor lui Bratianu, care se temeau că maghiarii ar fi primit rolul preponderent în noul stat.

Rolul armatei române
Unul dintre lucrurile despre care manualele de istorie vorbesc foarte puțin, sau deloc, este faptul că amiralul Miklos Horthy a ajuns la putere ca efect indirect al acțiunilor armatei române. Mai precis, în anul 1919, armata română a intrat în război cu Republica Ungară a Sfaturilor sau Republica Sovietică Ungară. Este vorba de un stat de tip sovietic, instaurat de liderul comunist ungur Bela Kun în Ungaria, imediat dupa finalul primului razboi mondial. Republica Sovietică Maghiară era sustinută de Lenin, cel care crease primul stat sovietic în Rusia. Bela Kun a refuzat sa accepte rezultatul primului razboi mondial și pierderea unor teritorii de către Ungaria. Drept urmare, el a atacat și a înfrânt armatele cehoslovace. Armata ungară a intrat și în Transilvania, unde s-a ciocnit de armata regală română.

Românii au început o ofensivă de mari proporții, în urma căreia au cucerit cea mai mare parte a teritoriului Ungariei, inclusiv capitala Budapesta. Bela Kun a fost nevoit să capituleze, apoi a fost răsturnat de la putere și nevoit să fugă în Rusia Sovietică, unde a sfârșit asasinat din ordinul lui Stalin. Armata română a facilitat instaurarea unui regim de dreapta care avea să deschidă drumul spre putere al lui Horthy, în martie 1920. Istoricul clujean Leonard Horvath spune ca Horthy a primit titlul de guvernator al Ungariei tocmai pentru ca armata română a desființat republica sovietica din Ungaria și pentru că a favorizat un regim autoritar de dreapta. "Horthy a fost cel de-al doilea guvernator al Ungariei din istorie, dupa Iancu de Hunedoara", spune istoricul Leonard Horvath. Ironia sorății a făcut ca Horthy să le ia Ardealul de Nord românilor, peste 20 de ani. Amiralul Horthy este una dintre cele mai controversate figuri ale istoriei recente a Europei de Est. Imaginea sa este marcată puternic negativ de faptul ca Miklos Horthy a fost unul dintre cei mai apropiati aliati ai dictatorului nazist Adolf Hitler. In această calitate, el a luat parte la cel de-al doilea razboi mondial, de partea puterilor Axei, alianța dominată de Germania nazistă. Și tot Miklos Horthy a tăiat bucăți însemnate din partea celor trei state vecine Ungariei, care în perioada interbelică formaseră Mica Antanta: Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia. Astfel, el a ocupat Transilvania de Nord, o parte din Slovacia istorică, azi teritoriu ucrainean, și Voivodina. Ocupația maghiară din perioada celui de-al doilea război mondial a fost marcată de atrocități. Cazurile românilor uciși la Ip, Traznea, Sucutard, Muireșenii de Câmpie, Sărmaș, etc. sau cazul contelui criminal Albert Wass sunt exemple ale terorii horthyste din timpul razboiului. De aceea, Miklos Horthy este considerat, în diferite medii, o figură odioasă. După terminarea războiului, amiralul Horthy a fost reținut de trupele americane, fiind adus în calitate de martor în Procesul de la Nürnberg. Aliații au refuzat ulterior cererea Iugoslaviei ca Horthy să fie judecat pentru crime de război. După ce a fost eliberat, Horthy s-a stabilit în Portugalia, unde și-a scris memoriile pe care le-a publicat în 1956, cu un an inainte să moară.

Istoricul Ovidiu Pecican, de la Universitatea Babeș-Bolyai, spune că noile informații nu au cum să schimbe imaginea personajului Horthy.

"Practic, Miklos Horthy, amiralul fara flota, cum i s-a spus, este un personaj fară dubiu vinovat și doar în vremuri tulburi s-ar putea pune sub semnul întrebării această vinovăție. Noi aveam aceeași problemă cu mareșalul Ion Antonescu. Mie îmi ajunge episodul Transnistria ca să îmi dau seama că Antonescu a fost vinovat pentru aceea acțiune de război. Acest personaj Miklos Horthy m-a amuzat întotdeauna prin pretențiile anumitor istorici revizioniști, care spun că acest personaj a fost mult mai complex și mult mai puțin vinovat decât succesorul său. Și dacă a arborat aparența unui tătuc binevoitor, el este un mare vinovat al istoriei de atunci. Ca un amănunt picant, Horthy s-a însurat la Arad și, cunoscând biserica în care a avut loc ceremonia, mi-l închipui la acel moment. O ironie a istoriei a fost aceea ca el să nu fi ajuns la putere dacă Antanta nu ar fi delegat armata română să termine cu Republica Ungară a Sfaturilor", spune mai departe istoricul Ovidiu Pecican.

Amiralul fara flotă
Amiralul Miklos Horthy a fost comandantul flotei austro-ungare din Marea Adriatică în timpul primului război mondial. Istoricul Dumitru Suciu, în cartea sa "Anul 1918 în Europa Centrală și Răsăriteană, formulează idea de de Europă Unită", unde scrie că Miklos Horthy a predat flota austro-ungară la sfârșitul conflagrației în mâinile iugoslavilor. Predarea flotei a avut loc în celebrul oras croat de azi Pula, unde se afla una dintre bazele marinei austro-ungare. De atunci, mai în glumă, mai în serios, Horthy a fost poreclit "amiralul fără flotă".
Mikloș Horthy, demis de Hitler
Miklos Horthy a condus Ungaria până în anul 1944. Atunci, el a fost demis de aliatul său nazist, Adolf Hitler, și înlocuit cu un fascist și mai radical, Ferenc Szallasy, conducatorul Partidului nazist al Crucilor cu Săgeți din Ungaria. Unul dintre motivele mai oficiale, dar insufficient documentate, a fost acela că Horthy inițiase tratative secrete pentru scoaterea Ungariei din cel de-al doilea război mondial.