Coperta ioana dragomirescu mardare 828590
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
9. Apare contradicţia: dacă filozofia primă are ca °^ ^ ^i[jte ce-este ca fiind, ea nu se referă la un gen, ci, cel mu > •^&ţiS< referenţială. Or, dacă această ştiinţă se identifică cu te CARTEA EPSILON (VI) 219
«bă ca obi
! determinat. Numai că tocmai prioritatea accs-, câtre universalitate. Vezi Introducerea. este conştient de dificultate. jO. vezi'"/"-' maticile nu este perfecta: într-adevăr, matema-u. Anal°giacu ™*rmeazâ un gen, divizat în specii: va exista deci „cile, în ansamene'ralâ, comună şi acceptată CA prima matematică, şi o matematica g^V^ 5ecunde. Dar ceea-ce-este nu formează un gen. mai multe mate ^ ^ -ma filozofie ca ştiinţă a ceea-ce-este ca fiind Oricum, teo ogi _ ^ coincidă cu totul S-ar putea spune că ceea ce se suPrap"^| sj imobil seamănă bine cu ceea-ce-este ca fiind, numai CSt- SCPimul caz lucrurile se petrec în fapt, în timp ce în al doilea caz Cil" Li în eîndire. Sau ştiinţa Fiinţei imobile şi separate (divine) __num implicit, şi ştiinţa unei Fiinţe situate m afara contextualitaţu. Or, ceea-ce-este ca fiind presupune (vezi Cartea Gamma, cap. l) non-con- textualitatea. 12. Aristotel se referă aici la contextul intrinsec, vezi Cartea Delta, cap. 28, unde se oferă exact acelaşi exemplu. Intuiţia lui Aristotel ar părea excepţională aici, dacă ne gîndim că contextualitatea egalităţii unghiurilor unui triunghi cu două unghiuri drepte reiese clar doar în contextul spaţiului euclidian. O altă interpretare citeşte: „ ... dacă un triunghi oarecare şi triunghiul în sine (cu anumite proprietăţi geometrice) sînt ceva diferit". Adică, nu e treaba geometrului să se ocupe de proprietăţile non-geometrice ale triunghiului, aşa cum nu e treaba arhitectului să se preocupe de proprietăţile non-arhitecturale ale casei. U. Platon, Sofistul, 254a. • Dacă muzicianul a devenit gramatician — spun sofiştii — el a devenit din muzician. Or, muzicianul faţă de gramatician nu e nici ^Piatra ţaţă de statuie> md ^ {f d [b . d m ""Posibilă, de unde rezultă , Pnn devenire. Evide că nu tot ce nu e etern este şi generat deoarece s T "" m' toate aceste raţionamente sofistice sînt posibile tenU unu? 1?t" Smt Lrelatlvi?ti> se referă numai la contexte şi neagă exis-J5 c "ce stab'l, a Fiinţei. °* e' »a pierit"0 A a?CZat" se poate r^ca în picioare, dar nu vom spune "a caracterului ^^^ contextuală „Coriscos aşezat" este, din prici-eineSţlal> aProaPe "Psita de Fiinţă, „aproape de ţa> Ca la elea1' ' chlar ca la Platon' unde •-UciPml
per{ecţ ac. e noi prin „contextual" 0^(^65 este par-neutru al verbului, cnjupcdveiv „a se întîmpla". 220
METAFIZICA 17. Termenul grec înseamnă atît „permanent" cît ?; i- ... ' ?' taţia este o calitate permanenta a materiei, dar ea nu e cazul cînd teoria „Big-Bang-ului" este adevărată. Pe plică eternitatea, cum pare să considere Aristotel. rrnan
19. Ştiinţa studiază regularităţile: ori acestea pot fi perfect manente (OCEI), sau statistice (cot im. to KO>O>). Contextualitat ' introduce iraţionalul, arbitrariul, imprevizibilul. După Aristotel ^ introdusă de existenţa materiei. Dimpotrivă, în sfera supralunară rl nu există materie, sau o materie subtilă, regularităţile sînt perfect 20. Vezi nota 12, cap. 2. Devenirea şi pieirea presupun, în sens pro priu, existenţa unor cauze necesare. Dar cauzele (raţiunile de a fi) pot fi ele însele existente în mod necesar, sau contextual. Dacă toate raţiunile ar fi permanente şi nu ar exista unele care ar apărea şi dispărea, totul ar fi necesar. De fapt, problema este cea a succesiunii cauzelor: este ea întotdeauna necesară, sau nu ? Cred că Aristotel are aici în vedere voinţa şi intenţia. 21. Faptul că o vietate va muri este sigur, deoarece natura ei, cu-prinzînd contrarii, este muritoare. Raţiunea de a fi a morţii este intrinsecă şi nu contextuală. Dar felul exact în care vietatea va muri depinde de context şi este produs de un lanţ cauzal nenecesar în continuitatea sa, deşi fiecare etapă este necesară. 22. Existenţa întîmplării, a contextualităţii presupune o explicaţie cauzală. Materia, dar şi raţiunea eficientă (intenţionalitatea) oferă momentul de hazard sau de libertate care să împiedice ca lumea sa fie o fatalitate. - . . 23. Exemplul dat pare curios: pentru noi binele şi răul un mai e-grabă de subiect decît de lucruri; nu aşa pentru antici. Desigur, erau aici înţelese nu în sens moral, dar diferenţa faţă de gîndirea mo na este semnificativă. n_ 24. După cum spune Aristotel, adevărul se referă la coresp ^ denţa dintre realitate şi gîndire, falsul — la o noncorespon e .^ privire la unirea sau separarea unui subiect şi a unui predica • ^ ta este — spune el — o problemă a logicii, şi nu a ontolog '. jj-ocupă cu lucrurile simple, adică nu cu asocierile dintre subiet ^^re. cate, ci cu definiţiile, care alcătuiesc fundamentul ştiinţelor p 25. Este vorba despre ceea-ce-este modulat de categ CARTEA_EPŞII£NJX1L ^— , . t.v contextuali».- « e de a face şi cu raţi- 26 î"senSV;1 d7oTcu materia), adică cu intenţionalitatea liberă Zt>- . -ă (nu doar cu ^ ^der^ nu este obiec0va> Adevarul .u în lucruri. Problema adevărului şi a liberei, ci logicii, respectiv, eticii, taţii nu : CARTEA ZETA (VII) Prioritatea Fiinţei. Prima filozofie va cerceta cu prioritate ce est F" i-i-i '/"'i f • • A --n T-*'' • i "Un ti loţi mozolii încearcă sa arie ce este Fiinţa şi care dintre existe Fiinţe. Fiinţa poate fi forma (esenţa), universalul (genul), sau substratul (materia). De ce substratul nu este Fiinţă. Fiinţa este mai curînd individualul determinat alcătuit din materie şi formă. Problema formei. Cunoaşterea avansează de la ceea ce este mai puţin congnoscibil prin natura către ceea ce e mai cognoscibil prin natură. Definiţia şi esenţa. Care este raportul dintre lucruri şi esenţele lor. Definiţia, în sens tare, există numai pentru Fiinţe şi ea este enunţul esenţei. Individualul şi esenţa sa sînt identice sau nu ? în cazul asocierilor contextuale, esenţa şi lucrul sînt diferite. Esenţele şi Fiinţele nu trebuie separate. Lucrurile asociate intrinsec sînt identice cu esenţa lor. Cum se nasc Fiinţele senzoriale. Dacă materia Fiinţelor compuse este sau nu cuprinsă în definiţie. Forma nu este creată, în sens propriu, ci numai individualul compus este generat prin unirea unei forme cu materia. De unde rezultă că actualizarea precedă, în ordinea existenţială, virtualitatea. Dacă enunţul părţilor trebuie sau nu să fie prezent în definiţia mtregu lui şi cjnd anume. Nu există definiţie pentru individualul compus pricina existenţei materiei), în ce fel există o unitate între termenii ^ formează o definiţie. Definiţia este genul supus diferenţelor, i re te opreşti la diferenţa esenţială, cea care exprimă Fiinţa. Pentru ce universalele nu pot fi Fiinţe. Universalele nu pot ^^ deoarece ele nu sînt ceva determinat, ci virtualităţi, şi propn • (platomciană) nu poate fi definită fiindcă este un individ"1 ?' ^ definiţie a individualului. Dar nu pot fi definite nici Fiinţele ^ ^ ^ cum Soarele sau Luna. Definiţia înseamnă asocierea unui ^ pjjnţelc predicat. Această asociere este mai mult decît suma elemen simple nu pot fi cunoscute decît prin intuiţie. Capitolul l -este se concepe în multe sensuri, aşa cum am analizat I028a • - w,» în Cartea dedicată multiplelor sensuri /în care tre-rnai inamic, m ^ _ ^ buie gîndite conceptele/. Căci, pe de-o parte, el semnifica ce este ceva şi individualitatea (Astfel, atunci cînd declarăm un individual ca fiind într-un anumit fel, îl numim „bun" sau „rău", dar nu „mare de trei con" sau „om". In schimb, cînd declarăm individualul că e ceva anume, nu spunem că e „alb" sau „cald", ci că e „om" sau „zeu"). Celelalte categorii /în afara Fiinţei/ se cheamă că „sînt", deoarece unele reprezintă cantităţi a ceea-ce-este astfel / Fiinţă/, altele -calităţi ale sale, altele — afecţiuni, altele — altceva de acest fel. De aceea ar putea apărea următoarea dificultate: oare „a se plim- '>"<"• sanatos"> »a şedea" semnifică, fiecare în parte, ceva ce m/ ă ^poate h separat de Fiinţă, ci mai degrabă /este intrinsec/, dacă «u 'WcaISU î? fapt> anume insul care se Plimbă, insul sănătos, deoarece ' ?* \& ce^13- din urmă par să fie în mai mare măsură, Fi'nta si jn^fj " Un 5"bstrat determinat (iar acesta este exact
Categorie. Vu|substrat/2' Ce Se
?1
§'cele /desemnat"" Umare' că datorită Fiinţei se numeşte că sînt âr fi ceea-ce-e,rpe?"* Celelalte categorii/, de unde rezultă că Fiinţa e '"" n0ritar' nu ceva ce este /doar/, ci ceva 226 METAFIZICA Desigur, „prioritar" Iată, aşadar, subiectul cercetat şi controversat şi în vechime acum, si pururea: ce este ccca-ce-este, adică ce este Fiinţa ? (Unii afirmă ca ea este una, alţii că sînt mai multe Fiinţe decît una, alţii ca ele sînt limitate, alţii — nelimitate.) De aceea şi noi cel mai mult, în mod precumpănitor, cît şi exclusiv, ca să spunem aşa, trebuie sa cercetăm ceea-ce-este astfel — anume, Fiinţa. Capitolul 2 Se pare că Fiinţa aparţine în modul cel mai evident corpurilor4. (De aceea declarăm Fiinţe şi animalele, şi plantele, şi părţile lor, dar şi corpurile fizice, precum focul, apa, pămîntul şi fiecare /dintre elemente/, şi cîte sînt fie părţi ale acestora, fie sînt făcute o'nâce| tea, sau din părţile lor, sau din toate laolaltă, precum cerul şi p ^ sale, stelele, luna şi soarele.) Ei bine, oare acestea Fiinţe, sau şi altele, sau numai unele dintre acestea, sau a niciunele dintre ele, ci altele diferite? Trebuie cercetat. Unii cred că Fiinţe sînt limitele corpurilor, precum linia, punctul şi monada, şi chiar mai curînd /ele/ solidul. Alţii socotesc că în afara lucrurilor sensibile r ^ ^ asemănător /cu Fiinţa/; alţii, dimpotrivă, cred că cele e ^ ţof. numeroase şi sînt în mai marc măsură. Astfel, i lato ... . fiin!et mele si conceptele matematice reprezintă două / sp1-şi că al treilea gen de entităţi este cel al corpurilor s , ;
CARTEA ZETA (VII) 227
Fiinţe ş nUn exti
-- — - ., __ — -j jg ia Unu, consideră mai multe /specii/ de SpeusipP°s'.P°. . ntru fiecare /tip de/ Fiinţă, unul pentru nţe şi de P"""^ mărimi, apoi pentru suflet; în acest fel el nT' .mărul Puntelor. inde nu' ^ ^^ că pormele şi numerele au aceeaşi natură Uml l lunurilor - Imii, suprafeţe, pînă la Fiinţa cerului şi lu-?' "f StUnsib!le - sînt determinate /de acelea/. crur S - lp Acum, m ^b"1 „ T-" r j - • - i - r
. ,4,i rare anume sînt Fiinţele, daca exista unele m afara U.ng $tlU ItlUj va _ ^ _ _
l crurilor senzoriale, sau nu, şi cum sînt Fiinţele, şi daca exista vreo Fiinţă separată de /corpurile/ senzoriale, şi, /dacă da/, din V pricină şi în ce fel /e ea/, ori dacă nu există niciuna. Trebuie cercetat, însă, aceasta după ce am schiţat mai întîi ce este Fiinţa. Capitolul 3
Fiinţa se concepe, dacă nu în mai multe, atunci măcar mpatru sensuri, în mod principal: ie crede, într-adevăr, a fi Fiinţa unui lucru şi esenţa lucrului, şi universalul, şi genul, şi, în al patrulea rînd, substratul. Substratul este subiectul ce primeşte toate predicatele, dar care nu poate fi predicatul nici unui alt/subiect/6. Iată de ce trebuie ana-jizata mai întîi această chestiune, într-adevăr, mai întîi substratul 1029a (materia) pare a fi în cea mai mare măsură Fiinţă:
ln tapt, într-un astfel de mod şi într-un sens, se /poate/ con-i reprezentînd Fiinţa/, dar, într-un alt sens — confi- De exemplu, materia este precum bronzul iguraţia e precum forma schematică a înfăţişării *, iar ceea ce rezultă — întregul compus — este rezultă că, dacă forma ri^ A *
1 ea nt< poate fipr j6 £Ste Fllnţa Printr-o formulă generală, anume Predicatul niciunui subiect şi că c subiectul restului statuia.) D Bateriei şi e*vafi '
228
?"Js,
Pe de altă parte, dacă materia nu este Fiinţa, ne sca • va este /Fiinţa/. Căci, fiind luate materiei toate /proprier ^ e" să nu mai subziste nimic, într-adevăr, unele /Dronripi-ii-' / ' * ' ^are • • • - • i -i • i • r7 LaW sînt afer
tari, acţiuni şi capacităţi ale corpurilor, iar lungimea, lăţime ' - cimea sînt cantităţi anumite, dar nu sînt Fiinţe (canri'rar,, ' " r— -\ • '- j T— - i i ' • uuatea nu este
rnnţa), ci mai curma este Fiinţa lucrul căruia acestea î' A • i n \ partin in primul rina.
Dar, dacă se dă la o parte lungimea, lăţimea şi adîncimea mai vedem nimic rămas /în afara substratului/, afară doar d ' nu există ceva determinat de acestea, astfel încît este necesar materia să apară ca unica Fiinţă pentru cei care cercetează în acest mod. Mă refer la materia luată intrinsec, care nu e nici ceva determinat, nici cantitate, nici altceva dintre cele prin care este determinat ceea-ce-este. Căci există ceva determinat care primeşte fiecare dintre aceste predicate, ceva a cărui esenţă este diferită de toate categoriile. (Restul proprietăţilor sînt — se spune — predicatele Fiinţei, iar Fiinţa este proprietatea materiei.) Rezultă că ultimul substrat luat intrinsec nu este nici ceva determinat, nici cantitate, nici altceva nimic. El nu e nici negaţiile /unor proprietăţi/, căci şi acestea îi aparţin doar contextual. Celor ce pornesc de la astfel de raţionamente li se pare, prin urmare, că materia este Fiinţa. Dar asta este cu neputinţă: căci cel mai mult par a aparţine Fiinţei atît autonomia, cît şi indrvidu aiul8. De aceea, atît forma (configuraţia), cît şi compusul din matene si formă par să fie mai degrabă Fiinţă decît materia. Şi totuşi u . provenită din ambele — din materie şi din configuraţie — tf lăsată deoparte, ea fiind posterioară şi evidentă9. Curma şi /conceptul/ de materie.
Trebuie însă cercetat în legătură cu al treilea /terni . forma sau configuraţia/. Căci ea este cea mai supusă di ic- ^ Se acceptă, de regulă, că unele lucruri senzoriale sînt ri . ' ^( că prima cercetare trebuie făcută în ceea ce le priveşte p ein
Intr-adevăr, e avantajos să treci /cu cercetarea/ la cee ^0$ 1029b cognoscibil. Căci astfel avansează cunoaşterea pentru top cu
CARTEA ZETA (VII) . co„noscibile prin natură îndreptîndu-se spre cele lucrul"' mai P*!* ^ natură/. Precum, în acţiunile practice, cînd mai cognoscibil ^^jg bun£ţ aar individualizate pentru fiecare a lucrurile în general bune să devină bune se porneşte om î" Pa:te şi pentru de parte. La fel, pornind de la lucruri mai cognosci-, facem ca lucrurile cognoscibile prin natură ' iecare. Or, lucrurile cunoscute , vag cunoscute şi au puţină l mtU- sau nici o substanţă. Şi totuşi trebuie ca, pornind de la substanţa cognoscibile'/în general/, dar cognoscibile indi-să ne străduim să cunoaştem pe cele în mod universal cog-avansînd astfel, cum s-a arătat, pe calea celor dmtîi VII noscibile, amintite11 Capitolul 4 După ce la început am distins în cîte sensuri definim Fiinţa, iar unul dintre aceste sensuri a părut a fi esenţa /ce este în sine lucrul/, trebuie examinat acest aspect11. Şi, mai întîi, să spunem unele lucruri despre aceasta din punct de vedere strict conceptual Şi totuşi, nu toate proprietăţile posedate în mod intrinsec for-biect^ CSenţa: nu> de exemplu, ceea ce aparţine intrinsec /unui su-feţei nu""60""1 a aParţine unei suprafeţe, fiindcă esenţa supra-ceeace $ ^ 6Sen*a albului12. Dar esenţa suprafeţei nu este nici -suprafeţei [u « .ComPunerea cel°r doi termeni — adică, esenţa ei albe , hmdcă aici este un adaos. Prin urmare, definiţia care nu va fi con- ' Urmî/ că în~" S"at" sus^ne cele de mai sus,/ ar rezulta /pînă accla?i lucruH C/r ' esen-a alrjului şi esenţa netedului ar fi unul şi •'^eea ce e absurd/. 230
METAFIZICA Dar, de vreme ce există /termeni/ compuşi si în lalte categorii (există un substrat pentru fiecare cate Ce'°r-pentru calitate, cantitate, timp, loc, mişcare15), trebuie c ^ a^Ca există o definiţie a esenţei pentru fiecare cateeon'p c; j atc"acă ' • r i ^3.C3. Pe aparţine şi acestor categorii /în afara Fiinţei/, de exemplu alb"16. Fie atunci numele /„omului alb"/'„haină". Care 0 „hainei" ? Dar acest termen nu aparţine predicatelor int ' Numai că — /s-ar putea obiecta/ — ceea ce nu e intrinsec ^ ' înţelege în două sensuri: într-un caz, se adaugă ceva, în c — nu. In primul caz, termenul pe care îl definim e afirmat ca ad" gîndu-se altui termen: de exemplu, dacă cineva, definind es albului, ar da definiţia „omului alb", în celălalt sens, aceluiaşi te men îi revine un altul /conţinut în primul/: de exemplu, dacă haina" ar semnifica „om alb" şi cineva ar defini „haina" ca fiind „albă" 1030a Or, „omul alb" este alb, şi totuşi esenţa sa nu este esenţa albului Dar oare esenţa „hainei" este, cu adevărat, o esenţă, sau nu ? Căci esenţa este un ce determinat. Insă cînd un lucru este afirmat despre un alt lucru, nu există /ca rezultat al sintezei/ ceva determinat; aşa de pildă, „omul alb" nu este un ce determinat, dacă-i adevărat că numai Fiinţelor le aparţine un ce determinat^. Rezultă că esenţa este proprie lucrurilor a căror enunţare predicat2^. "lecenu Aşadar, nu va exista esenţă pentru vreuna dintre specii ^. sînt incluse în gen, ci numai ale acestor /specii, care sin ^ ._ gen/. (Acestea par, într-adevăr, să fie concepute nu prin ' ,1 _ cipare sau o modificare /a unei Fiinţe/, şi nici conteXj-,;sipen- Desigur, va exista un enunţ descriind fiecare mcru^a ^ ^ tru restul lucrurilor /care nu au definiţie/, arătind, i ar exista un nume, ce semnifică faptul că un predicat ap subiect, sau faptul că în locul unui enunţ simplu CARTEA ZETA (VII) 231
unu Sau oare Şi cepe unui în mal
i lung/. Dar definiţie nu va exista /pentru nici esenţă22. 'na la fel ca şi ce este f-ie unui lucru, se consensuri ? Căci, într-un prim sens, ce este f-le ă Fiinţa şi individualitatea, în alt sens — pe """' "r categorii — cantitatea, calitatea şi toate de acest fel. fiecare dintre ^^ aparţine tuturor /categoriilor/, dar nu în mod pupa ^^'j categ0rii în mod prioritar, iar celorlalte — ca o con-similar, ci u _^ ja feţ şj )>ce cite?" aparţine în mod absolut '"'* dar într-un anumit mod /mai aparţine/ şi celorlalte cate-î' tr-âdevăr, am putea întreba ce este calitatea, încît rezultă că sî'calitatea aparţine celor în legătură cu care putem întreba ce C-înt Desigur, ea nu aparţine în mod absolut acestora, ci, aşa cum în privinţa a ceea-ce-nu-este unii spun, la modul verbal, că el este ceea-ce-nu-este, şi nu că în chip absolut /„este"/, ci că /este/ ca nefiind, la fel stau lucrurile şi cu calitatea. Trebuie, prin urmare, cercetat şi felul în care trebuie vorbit despre fiecare lucru, dar totuşi nu mai mult decît /trebuie cercetat/ felul în care lucrurile sînt cu adevărat. Iată de ce, de vreme ce aspectul conceptual este limpede, /să spunem că/ şi esenţa, deopotrivă, va aparţine în mod prioritar şi absolut Fiinţei, şi abia apoi şi celorlalte categorii — după cum e cazul cu ce-este ?, esenţa /nu va exista pentru aceste categorii/ în sens absolut, ci va fi esenţă pentru calitate sau pentru cantitate. Căci e necesar ca toate aceste /„esenţe"/ să se exprime fie utili-zmd un simplu nume pentru realităţi diferite, fie că am adăuga sau »m scoate /ceva din semnificaţie/, precum atunci cînd non-cog- Com^1/enum«/cognoscibil. PurtîncTd eSte a nu.trata aceste realităţi nici ca diferite complet, trebuie întT 3C-e nume' dar nici ca avînd acelaşi conţinut, ci Ca'". anume "^ '" m Car£ tre'3u'e înţeles şi termenul „medi-acela?i lucru" ^ raf)ortează^ acelaşi lucru unic şi nu că semnifică fără legătură23 T ' mC1 °^ ^ c'oar un nume acoperind realităţi nu sînt numit ntr~f"evăr, un corp, o activitate, un instrument r„oi. ,"medicale" fără a exista nici o legătură de semnifi-•> dar nici astfel încît /termenul „medical"/ re el Sâ '"semne realit
•aţe. 1030b
232 METAFIZICA Nu are însă nici o importanţă în ce fel s-ar don e • te lucruri. Este, aşadar, limpede că definiţia în sens t>r' ^ aces~ Int şi esenţa aparţin Fiinţelor. Desigur, ele aparţin si l t^' a^5°~ egorii, doar că nu în sens primar. Căci nu este ne'rp* te«t- i r- • • *-csar, o ,j . am accepta aceasta, sa existe derimţie pentru acel lucru Ce acelaşi /nume/ 1-ar semnifica prin intermediul unui areun care, ci /există definiţie/ numai /dacă 1-ar semnifica/ prin ' °are" diul unui anumit tip de enunţ Or, aceasta se petrece, dacă respectivul /enunţ/ ar fi /e • - -?j i i • • - • • ' ^untul/ unei unităţi**, dar nu al unei entităţi continue, precum IU A ' /-.A/*/- i ~ ^ ' \ • "Wflj SiU cite smt /unite/ pnntr-o legătura, ci al unei unităţi luate în sensurile în care se poate concepe unu. Iar unu este conceput l fel ca ceea-ce-este. Ceea-ce-este, într-un sens, semnifică individualul determinat, în alt sens — cantitatea, în altul — calitatea. De aceea vor exista un enunţ şi o definiţie ale „omului alb", dar într-un sens va fi /definiţia/ „albului", şi în altul aceea a Fiinţei /omului/. Capitolul 5 Apare o problemă însă, dacă se neagă că enunţul provenit dintr-o adăugire Yüklə 1,92 Mb. Dostları ilə paylaş:
|