SARACA INIMA ME’
1. Saraca inima me’
Fost-am la doftor cu ie’
La multe rele ma dai
Hai, hai, inima hai
Pe din gios, pe dupa Rai
-
La doftor si la potica
Si mi-or zas ca n-am nimica
-
Poticaru’ asa mi-o zas
Leacuri la inima nu-s
-
La inima este un tafru
Cotera si omu’ mandru
-
Ma pretine, eu si tu
Tahan n-om vide Raiu
-
Ei Raiule sanatos
Noi om mere mai pe dingios
-
Fi Raiule cu placere
Noi mai pe din gios om mere
MIRUNA – Mircea Vintila
1. Draga Miruna, iti spun printre soapte
Imi place camasa ta de noapte
Dar, mai ales, vreau sa-ti dau de stire
Sa mi-o lasi ca amintire
Sa mi-o lasi ca amintire
2. Nespus de frumos dormeai o noapte blanda
Zambeai prin somn, iar eu stateam la panda
Sa nu trezesc, sa-ti tulbur visele tale
Dar vreau sa-ti iau si costumul de baie
Sa te-admir cu si fara costumul de baie
Bridge: In gradina botanica
Intr-o duminica
Ea se plimba
Ne-am fotografiat
Cu un vechi aparat
Automat
3. Un celebru si bun coleg de facultate
Spunea c-aveai blugii rupti la spate
Veneai spre casa cand afara ploua
Cu troleibuzul 89
Blonda si trista cum ne-ai placut noua
-
Cu palaria de paie cu panglica roz
Ieseai din cladirea de pe strada Snagov
Usor de-ndepartai spre Calea Mosilor
Sa-ti iei bluza pepit de la Bucur Obor
Bluza pepit de la Bucur Obor
Bridge: Venind din practica Poseta galbena
Ea isi lua
In magazin a intrat
Fusta si-a cumparat
Maxi-nflorat
Draga Miruna pentru toate lucrurile acestea
Cheltuiesti o suma prea mare de bani
Doar stii ce-ti spuneam in
Seara aceea printre soapte
“Imi place camasa ta de noapte
Dar, mai ales, vreau sa-ti dau de stire
Sa mi-o lasi ca amintire
Sa mi-o lasi ca amintire”
Acum ma privesti intr-o poza cu zimti
Atunci aveai nervi, dar si buze fierbinti
Si te-auzeam cum strigai printre soapte
“Unde-i camasa mea de noapte?”
“La mine-i camasa ta de noapte
Plang pe camasa ta de noapte”
NOPTI – Vali Sterian
1. Nopti lungi si triste acasa ma gandesc
Si pe voi acolo va zaresc
Sunt nopti pline de groaza pentru mine in razboi
Sunt nopti de basm acolo la voi
Doamne pentru ce o viata de cosmar?
Si pentru cine se moare in zadar?
Sunt nopti pline de groaza cand teama mi-e sa fiu
Sunt nopti de basm de care nu mai stiu
R: Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
-
De ce nu incetati acest cumplit razboi?
De ce va ganditi numai la voi?
Si nici nu va pasa de mama care-si plange
Copilul sau ucis ce zace-n balti de sange
Si nici nu va pasa de cei ce nu mai sunt
De cei ce va acuza de-acolo din mormant
NU AM MAI FOST ACASA DE MULT
1. Nu am mai fost acasa de mult
Ma gatuie orasul ca pe un miel fragil
Am uitat cum miroase busuiocul
Dar ochii mi-au ramas de copil
Strada imi mitraliaza auzul
Scrasnetul tramvaiului mi se pare un tril
Vorbele-mi sunt gloante ascunse
Dar ochii mi-au ramas de copil
Ochii mi-au ramas de copil
2. Noaptea ma visez intr-un lan de secara
Am devenit mai ursuz, mai abil
Nu mai stiu deosebi marul de para
Dar ochii mi-au ramas de copil
Nu mi se mai arata nici mama in somn
Cu zambetul ei de inger umil
Dorm ca un vultur la panda
Dar ochii mi-au ramas de copil
LUNA LUI MARTE – Nicu Alifantis
1. Ploua infernal si noi ne iubeam
Prin mansarde
Prin cerul ferestrei
Prin cerul oval
Norii curgeau in luna lui marte
-
Peretii odaii erau linistiti
Sub desene de creta
Si sufletele noastre dansau
Nevazute-ntr-o lume concreta
-
O sa te ploua pe aripi, spuneai
Ploua cu globuri pe glob si prin vreme
Nu-i nimic iti spuneam, Lorelei
Mie-mi ploua zborul cu pene
-
Si ma inaltam si nu mai stiam
Unde lasasem in urma odaia
Tu ma strigai din umbra
Raspunde-mi cine sunt mai frumosi
Oamenii? Ploaia?
CANTEC IN NOAPTE
1. Pietre-n cale, mereu pietre
Nimeni in bezna nu ma-ndreapta
Pan’ la tine nici o piatra
Nu mai vrea sa-mi fie treapta
R: Lung, e lung, ceasul lung
Rogu-ma, ma rog intr-una
Noaptea sa-mi ajute luna
Pan’ la tine sa ajung
2. Pietre sunt si iarasi pietre
Pe poteca mea de dor
Greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor
“De-atunci i s-a lamurit ca el constituie o lume separata, complicata, fara legaturi cu ceilalti oameni si restul lumii, decat doar materiale. Oamenii comunica intre ei prin semne conventionale si astfel si-au facut iluzia desarta ca se inteleg. In realitate fiecare atribuie celorlalti ceea ce simte dansul si atata tot. Legaturi directe omul numai cu Dumnezeu poate sa aiba. Tragediile ca si bucuriile cele mari, omul le traieste in deplina singuratate, si, de aceea, cand isi simt sufletul mai sfarsit isi simte si singuratatea mai mare.” (L. Rebreanu)
Dostları ilə paylaş: |