397. Mântuirea se lucrează numai pe ruinele egoismului.
398. Mântuirea noastră nu e numai un dar de la Dumnezeu, ci şi o faptă a libertăţii noastre.
399. Mântuirea este prin Hristos, Care trebuie cunoscut istoric, dogmatic şi mistic. Mântuirea este un har al locuirii lui Dumnezeu în om, dar şi rezultatul unui efort al libertăţii şi cunoaşterii omului.
400. Însemnez aici cugetul unei femei simple, dar plin de tâlc.
„De m-ar lăsa Dumnezeu să mă uit puţin în Rai şi-mi ajunge”. N avem siguranţa mântuirii în noi, în puterea noastră. Aceasta îi este omului cu neputinţă: să-şi asigure eternitatea sa. Dar este cu putinţă şi totul este cu putinţă numai la Dumnezeu. Dar, chiar de am fi siguri că Dumnezeu ne mântuieşte şi încă n-am scăpa de primejdie, fiindcă această siguranţă nu s-a dat nimănuia.
401. Câştigăm mântuirea sufletului când punem preţ pe ea. Preţul pe care l-a pus Iisus şi toţi sfinţii.
Dostları ilə paylaş: |