Cărarea Împărăţiei

766. Când ţi-a găsit Dumnezeu vreo treabă pentru Împărăţia Sa între oameni, ai isprăvit toate obligaţiile lumii.

767. A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce. „Dumnezeu poartă paşii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.

768. Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.

769. O întâlnire cu Iisus înseamnă o misiune, înseamnă chemare la apostolie şi la toate riscurile trăirii de Dumnezeu între irozii neamurilor, pe care, de asemenea, trebuie să-i iubeşti. Nu cumva sunteţi şi voi căutând pe Iisus?

Voi ştiţi despre Iisus o mulţime de lucruri, dar nu-L ştiţi pe El. Şi până nu-L găseşti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ţi găseşti nici sensul tău, nici sensul lumii. Este la mijloc o revelaţie tripartită, care trebuie să aibă loc. Omul este veşnic în căutare după ceva, ce înseamnă mai mult decât haina şi mâncarea. El este în căutarea lui însuşi. Aspiraţia sufletului după realizarea desăvârşirii sale, asta este toată istoria omului.

Mărginirea ta, te doare, ştiu. Dar când aceasta a ajuns un dar al conştiinţei, este semn că Dumnezeu, nemărginitul vrea să creşti spiritual pe dimensiuni divine. Această ţâşnire în conştiinţă a darului nemărginirii, este pentru tine argumentul decisiv al existenţei Sale şi a rudeniei tale cu El, dacă te găseşti pe tine în funcţie de Dumnezeu – naşterea ta în adevăr. Toţi marii mistici, fără deosebire de confesiune, au învăţat că, în demnitate, în adâncul lumii spirituale se săvârşeşte un proces divin, în care apar relaţiile lui Dumnezeu cu omul: naşterea lui Dumnezeu în om şi naşterea omului în Dumnezeu, adânc în care se întâlnesc iubitorul şi iubitul. Acolo sunt adevărurile experienţei spirituale, adevărurile vii, nu categoriile metafizice sub substanţe alegorice.