Cărarea Împărăţiei

Fântâniţa Părintelui Arsenie

Fântâniţa de lângă mănăstire nu Părintele a descoperit-o. Era acolo un izvor natural. Părintele a fost atenţionat despre existenţa acelui izvor de către un frate de la mănăstire. Şi fratele respectiv a spus: Părinte, să ştiţi că eu ştiu undeva un izvor cu nişte apă foarte bună. Şi Părintele a zis că vrea să-l vadă şi el. Şi aşa s-a dus Părintele la izvor şi a văzut că e apă bună. Ani şi ani izvorul acesta a rămas aşa, fără să se îngrijească cineva să facă acolo nişte bănci şi o masă. Acestea le-a făcut Părintele Efrem, un părinte care a murit în 1984. Nu el personal, ci a angajat nişte oameni. Şi s-a făcut ceea ce este acolo.

Acolo s-a vindecat o fată care 17 ani a fost în cărucior şi după 17 ani i-a venit puterea acolo, la fântâniţă.

Părintele Ieromonah Dionisie Ignat de la Mănăstirea Albac povesteşte împrejurarea cum Maria Silaghi şi-a căpătat întregimea trupului la „Fântâna Părintelui Arsenie”.

„Eram student în anul I la Teologie la Sibiu, sunt şi sibian, de loc din Cisnădie şi fiind în vacanţa de vară am primit ascultare de la Î.P.S. Serafim acuma, atuncea era duhovnicul Institutului de Teologie, «să te duci să stai 2 săptămâni la Sâmbăta». Fiind prieten cu Maria Silaghi, fiindcă o ajutam tot mereu la biserică, îi duceam căruciorul sau o purtam în spate, pentru că avea scleroză în plăgi de 17 ani. Şi avea tot mereu nevoie de ajutor să o ducă cineva, să o urce, să o coboare scările, să o ducă la biserică. Cu vreo două zile înaite de a merge la Sâmbăta am trecut pe la ea şi i-am zis: uite, m-a trimis P.S. Serafim să stau acolo la Sâmbăta vreo două săptămâni şi zice: şi noi ne-am gândit să venim, dar ştim că e mai greu… da’ zic eu, haida să mergem că dacă sunt şi eu acolo vă mai ajut şi eu să vă mai duc cu căruciorul. Şi a zis că tare ar vrea să ajungă la izvor. Şi eu am zis că haide să mergem. Era într-o vineri când am ajuns acolo. S-a pregătit pentru spovedanie şi pentru Sfânta Împărtăşanie, chiar în vinerea aceea dimineaţa s-a spovedit, a fost la Sfânta Liturghie, s-a împărtăşit, după împărtăşanie a stat la Sfântul Maslu, iar după Sfântul Maslu, pe la ora 15 ne-am înţeles că, după ce se odihneşte, să o duc eu cu căruciorul până la izvor acolo, erau vreo 2 km. Era 3 august 1990. Şi pe la ora 14.30 s-au ridicat nişte nori de ploaie foarte mari şi dădea înapoi să nu mai mergem. Da’ am spus: haide să mergem, că ajută Dumnezeu, ne ajută Părintele Arsenie. Şi am pornit încet, încet. La pârâiaşul acela, peste care a trebuit să trecem, erau acolo nişte muncitori care s-au împotmolit cu maşina şi zice: trebuie să ne întoarcem înapoi, că mi-e ruşine să nu mă vadă că mă treci în spate. Şi am zis că nu-i nimica, trecem printr-altă parte. Şi am ocolit puţin maşina aceea şi ne-am dus pe mai în jos puţin şi am trecut şi am împins căruciorul până acolo sus, la izvor. La izvor l-am tras în sus, că era mai uşor de tras, decât de împins şi l-am lăsat lângă drum acolo sus. Apoi am dus-o în braţe până la izvoraş. S-a spălat pe picioruşe, pe mâini, pe faţă, am spus «Cuvine-se cu adevărat» şi am mai spus nişte rugăciuni.

Apoi au venit nişte turişti mai gălăgioşi şi am zis ca hai să megem, că nu mai îi de noi aicea. Şi zice: mă ţin de tine, până când ne depărtăm, ca să nu vadă ăştia că mă duci în spate. Şi zic, bine, ţine-te. Şi s-a ţinut, a mers şi am ajuns până la cărucior. La cărucior zice: simt aşa o putere în picioare hai să mergem până la drum, că am văzut că ai tras greu căruciorul în sus, că era pietriş, erau bolovani. Şi când a ajuns la drum, tot aşa a zis: să ştii că nu mă dor picioarele. De obicei, când mergea mai mult de 10 metri i se întorceau picioarele, mâinile i se suceau. Şi când am ajuns la drum am spus că acuma, dacă tot mergem, să mergem până la mănăstire. Şi atuncea a mers până la mănăstire, a intrat în mănăstire pe picioarele ei. Era sora Iuliana, era sora Ana, adică Aurica acolo, care au văzut şi s-au minunat. Însă făcuse febră musculară şi sâmbăta nu s-a mai putut ridica din pat. Dar Duminică la Liturghie s-a ridicat şi de atunci nu s-a mai aşezat în cărucior. Acuma este în obştea Schitului din Retezat, împreună cu sora ei, care o mai îngrijeşte.”³