454. Sunt patimi trupeşti care înrâuresc sufletul şi sunt patimi sufleteşti care se răsfrâng asupra trupului.
455. În veacurile de aur ale creştinismului, trăirea în Hristos era mai puternică şi mai întinsă între creştini; aceasta le făcea uşoară lupta cu patimile; în veacul nostru însă, când Dumnezeu a ajuns de râs (Ieremia 6, 10) chiar între creştini, a mai vorbi de luptă cu patimile însemnează să ţi aprinzi paie în cap. De aceea, azi, oricât ne-ar costa îndrăzneala aceasta, trebuie să înduplecăm pe oameni la o viaţă mai curată – căci de ea atârnă o credinţă mai luminată şi, deci, mântuirea. Drept aceea, iau în ajutor propria lor mizerie, precum şi înfricoşarea de urmări, ca şi mai mari mizerii. Calea aceasta e treabă de cârpaci, pentru că o trăire în Hristos ne-ar scuti de vorbă. De aceştia care însă să trăiască viaţa în Hristos, rar dacă se mai află; trebuie născuţi, altă cale nu rămâne; căci cu ce vine, cum vine, credinţa va ajunge să se strâmbe şi în tot felul să se stingă.
