534. Aceasta este raţiunea ascunsă a Providenţei: toată lumea ispitită să se ciocnească de Iisus.
535. Providenţa bate timpurile în funcţie de om. Iar fiindcă omul are dorul excepţional al făpturilor spirituale, al libertăţii deciziei şi timpul are o funcţie variabilă în Providenţă.
536. Ştiind Dumnezeu slăbiciunea credincioşilor şi desfrâul răutăţii, mai intervine din când în când cu întâmplări înfricoşătoare între oameni.
537. Dumnezeu nu pedepseşte toate relele aici şi imediat, precum nu răsplăteşte tot binele aici şi numaidecât.
538. Dacă Dumnezeu ar pedepsi toate relele aici, ar putea însemna că lumea aceasta este singura care există.
Dacă ar pedepsi toate relele imediat, ar însemna că se teme de puterea răului, care nepedepsit imediat ar putea periclita stăpânirea lumii.
539. Dacă Dumnezeu ar răsplăti tot binele aici ar însemna acelaşi lucru, că există numai lumea aceasta.
Dacă ar răsplăti tot binele imediat ar însemna că sufletul există numai în lumea aceasta, în care Dumnezeu trebuie să se achite urgent de îndatorirea ce i-a făcut-o omul.
Că uneori Dumnezeu pedepseşte răul şi uneori răsplăteşte binele, este ca să ştie că răul se pedepseşte şi binele se răsplăteşte. Dacă o face rar în lumea aceasta este semn că o trece sigur în cealaltă.
540. Dacă Dumnezeu uneori nu pedepseşte răul este că aşteaptă pocăinţa păcătosului.
Dacă uneori nu răsplăteşte binele dreptului este semn că-i lucrează răbdarea. În amândouă cazurile Dumnezeu aşteaptă sfârşitul omului, în ce sfârşeşte omul, fie că a fost multă vreme bun, fie că a fost multă vreme rău, cele de pe urmă au ultimul cuvânt.
541. O răsplată aici şi imediată pentru toate faptele ar dăuna libertăţii omului.
Răul nu s-ar face de frica pedepsei, iar binele s-ar face din interesul răsplăţii. S-ar micşora ceva din slava lui Dumnezeu şi s-ar micşora şi prestigiul fiinţei omeneşti.
Iată, prin urmare, la ce climat de libertate şi dragoste dezinteresată vrea Dumnezeu să-şi ridice fiii, la sensul lor metafizic cel ascuns în Dumnezeu, care este Duh, este iubire şi Adevăr. Şi aceasta fac şi oamenii liberi şi cunoscuţi şi lor înşişi ca atare.
Dostları ilə paylaş: |