Cărarea Împărăţiei

TENSIUNEA DINTRE MINTE ŞI PATIMI

749. Să ne apropiem de o analiză concretă a tensiunii dintre minte şi patimi.

Care este mecanismul biologic al instinctului de reproducţie?

Instinctul acesta are ca obârşie materială o glandă endocrină, care varsă o substanţă chimică în sânge, care la nivelul creierului, erotizează scoarţa cerebrală. Această erotizare constă în apariţia pe ecranul minţii a gândurilor şi a imaginilor în favoarea satisfacerii acestui instinct.

Ele cer învoirea.

Cenzura rezistă, le respinge.

Conştiinţa – care ocroteşte viaţa omului şi sub perspectivă trans-cendentă – aduce „Numele lui Dumnezeu care arde pe draci” şi aduce Crucea Domnului: Jertfa – lepădarea de sine, lepădarea de plăcere.

Când aceste gânduri de rezistenţă, puternice şi luminoase, sunt afirmate cu toată credinţa şi ştiind cu certitudine că Însuşi Iisus Se luptă cu Satana în locul nostru, atunci în organic se petrece o reacţie chimică în care substanţele endocrine din sânge, care erotizau scoarţa cerebrală, se neutralizează printr-o apariţie de anticorpi, care fac această neutralizare. În felul acesta „gândurile” şi „imaginile” şi „reprezentările”, toate pier şi se restabileşte un echilibru şi o linişte în minte, asemenea cu liniştea pe care a restabilit-o Iisus când a venit pe mare la ucenicii Săi învăluiţi de talazurile înfuriate ale mării, care apoi s-au liniştit. (...)

Mărturisirile străfunde de credinţă în Dumnezeu, de pe urma unei evidenţe divine, au ca urmare convertirea, strămutarea forţei oarbe neutralizate într-o energie de o altă calitate şi de o înaltă valoare: a iubirii de Dumnezeu şi de oameni în genere şi nicidecum nu mai rămâne de veun om, ca trup.

Aşa prinde putere viaţa religioasă din chiar neputinţa omenească. Iată prilej de câştigat la nivel înalt. (...)

Şi totuşi, talazurile mării, înfuriate de patimi, iarăşi vin şi izbesc în pereţii corăbiei şi în digurile portului...

Trupul e indiferent; forţele sale sunt oarbe. Chimismul endocrin nu e biruit – asimilat, neutralizat – decât după o ciocnire, criză; la obârşie, în glande, hormoni, se produc iarăşi şi iarăşi. Satana nu e definitiv biruit pe pământ; abia în Împărăţia ce va să vie oamenii nu se mai însoară şi nu se mai mărită. Lupta „de gând” iarăşi începe. Omul, ca om, osteneşte; Luarea prin surprindere poate fi aprigă; nevoitorul se sperie. Se vede învăluit, deznădăjduit chiar. Dar Dumnezeu nu te-a părăsit, chiar dacă pe ecranul minţii au apărut gânduri şi imagini de hulă împotriva lui Dumnezeu şi te vezi în imposibilitate de a te mai ruga chiar. Răbdarea însăşi a războiului e ultima ta rugăciune.