Cărarea Împărăţiei

316. Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă.

317. „Aşa a iubit Dumnezeu lumea încât şi pe singurul Său Fiu L a dat, ca tot cel ce crede într-Însul, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). E mai mare iubirea aceasta decât iubirea care a creat lumea. De data aceasta stăvilarele dragostei se ridică şi aceasta se naşte pe pământ, în persoana lui Iisus, pârjol de Cer în inimile oamenilor.

318. Dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede:

În iubirea aproapelui ca pe tine însuţi (Matei 19, 19);

În iubirea mai mult ca pe tine însuţi – iubirea de vrăjmaşi (Matei 5, 44);

În iubirea ca jertfă pentru oameni (Ioan 15, 13).

Până la măsura iubirii de vrăjmaşi sunt datori să ajungă toţi creştinii, care au de gând să se mântuiască; pe când la vârsta a treia a iubirii, foarte puţini ajung.

319. Iubirea n-are marginile omului, nici spaţiul, nici timpul; nu piere niciodată, e puternică, încât străbate dincolo de mormânt şi ajunge pe cel iubit; străpunge iadul care nu-i poate sta împotrivă şi străbate cerul.

320. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută şi nevăzută şi toată făptura care-L cunoaşte de Tată e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini, s-ar răsfrânge şi în noi obârşia noastră divină, chipul şi asemănarea fiilor cu Tatăl, am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti, prin har nu prin natură, în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe.

321. Iubirea e calea cea mai scurtă şi mai presus de orice cale, spre desăvârşire (1 Corinteni 12, 31); printr-însa avem înlăuntrul nostru Împărăţia Cerurilor.

322. Focul iubirii divine, de dragul Adevărului, între potrivnici se aprinde şi se menţine.