Masuri de siguranta si consideratii de mediu in cazul perhidrolului
Nu exista nici o regula de precautie pentru a manevra perhirol de 3%. Toxicitate lui este foarte mica, si se descomune complet in apa si oxigen cand se imprastie sau se inghite. Este lipsit de miros, nu pateaza si nu arde. Este cunoscut faptul ca decoloreaza doar cand temperatura lui ajunge la 60C, temperatura unei ape foarte fierbinti. Toate datele referitoare la el sustin ca pentru mediul inconjurator este benign.
Din moment ce perhidrolul in varianta comerciala este preparat chimic, altfel decat extras din surse naturale, probabil nu va fi considerat ca fiind compatibil cu certificatele si standardele pentru produse organice care sunt in voga la ora actuala. Oricum, eu consider ca utilizarea perhidrolului este in spiritul unei culturi organice. Din moment ce perhidrolul prezent in culturile de ciuperci se descompune total in apa si oxigen pe masura ce miceliul castiga teren, astfel incat nu poate fi gasita nici o urma de perhidrol in ciuperca rezultata, ne-luand in calcul faptul ca acesta este un proces biologic natural. Mai mult, perhidrolul poate fi gasit in forma naturala in toate organismele care traiesc in aer precum si intr-o varietate de medii inconjuratoare naturale. Din timpuri imemoriale, albinele secreteaza enzime care adauga perhidrol la nectarul lor, asigurand protectia de bacterii, fermenti, mucegai si propagand aceste calitati mierii care rezulta. Miceliul unora dintre speciile de ciuperci produc la randul lor perhidrol care le ajuta la distrugerea organismelor intalnite in substratul din calea lor. Si perhidrolul este chiar o parte a procesului de aparare si vindecare a organismului uman. Intr-adevar, pe tot globul, mii de oameni apartinand unui sistem de vindecare numit “terapia oxigenului” inghit perhidrol alimentar zilnic pentru a vindeca diferite boli si pentru a mari vitaliatea organismului lor, facand aceasta de mai multi ani de zile (oricum eu nu recomand acest lucru). In final, utilizarea perhidrolului reduce necesarul de echipament si facilitati, simplificand toti pasii procesului de cultivare a ciupercilor.
Sunt cateva intrebari care se ridica legate de efectele oxidante ale perhidrolului folosit in cultivarea ciupercilor. Clorul, cand reactioneaza cu materiale organice precum fibrele de hartie, produce o mica cantitate de dioxina, un produs chimic foarte periculos care produce cancer. Perhidrolul nu produce dioxina, astfel incat, campaniile de duse de cei de la protectia mediului urmaresc sa convinga fabricile de hartie sa foloseasca perhidrolul in locul clorului. Totusi, s-ar putea imagina ca perhidrolul produce alte substante daunatoare in reactia lui cu substratul dintr-o cultura de ciuperci. Nu exclud aceasta posibilitate, dar o consider ca fiind foarte putin probabila. Pentru un singur lucru: organismele vii din aer au evoluat pe durata a milioane de ani avand in si in jurul lor perhidrol. Perhidrolul este generat de metabolismul aerob natural, si se fromeaza in mod natural in reactia apei cu oxigenul in prezenta razelor ultraviolete ale soarelui. Asta inseamna ca organismele aerobe si-au dezvoltat un mecanism metabolic ca sa faca fata varietatii de oxidanti care rezulta din reactia perhidrolului cu materialele biologice. In plus, perhidrolul este stabilizat chimic in substraturile de ciuperci sterilizate si concentratia pe care o utilizam este atat de mica incat cantitatea de substrat oxidant trebuie sa fie foarte mica. In cele din urma, nu detin nici o dovada de mutatie genetica sau de efecte toxice care sa fie prezente in miceliul sau ciupercile rezultate in urma utilizarii perhidrolului in cresterea lor. Culturile de agar care contin perhidrol duc la formarea unui halou frumos si sanatos de miceliu, iar ciupercile rezultate din acesta sunt la fel de frumoase ca si cand ar fi fost crescute prin metode traditionale.
Stabilitatea
Solutia de perhidrol 3% pe care o puteti cumpara de la farmacii si care are stabilizator acidul fosforic, este aproape stabila daca este mentinuta in spatii racoroase. Cand este adaugat in mediile sterilizate sub presiune de cultivare a ciupercilor, este evident ca acesta se va descompune lent. Timpul in care acesta se va descompune, nu poate fi precizat, acesta depinzind de o sumedenie de factori cum ar fi: compozitia mediului, concentratia de perhidrol si temperatura. Oricum, din experienta personala de pana acum, pot sa spun ca acesta continua sa distruga contaminantii suficient de mult timp pentru a permite ca miceliul diferitelor specii de ciuperci sa poata sa se dezvolte si sa colonizeze substratul.
Pe de alta parte, perhidrolul nu va trebui sa fie adaugat in medii fierbinti (doar daca veti lua in calcul o cantitate suplimentara de perhidrol care sa suplineasca pierderile din descompunere). Din moment ce perhidrolul devine activ in jurul temperaturii de 60C, el se va descompune rapid cand va intra in contact cu materiale organice a caror temperatura este apropiata sau mai mare decat aceasta. Asa ca asteptati pana ce mediul s-a racit, sau cel putin pana cand acesta ajunge la o temperatura la care il puteti tine in mana fara sa va ardeti, si doar atunci adaugati perhidrolul.
In contrast cu comportamentul sau in medii sterilizate, perhidrolul se descompune rapid in prezenta enzimelor, la fel cum se intampla cand il puneti pe rana. Celulele rupte de piele si vasele de sange ale unei rani contin enzime din abundenta care descompun perhidrolul, acesta eliminand bule de oxigen. Enzime similare, cunoscute ca si catalizatori si peroxizi, se gasesc in toate organismele vii sau care au fost odata vii, exceptand cazul in care aceastea au fost tratate termic sau sterilizate. Astfel ca: semintele nefierte, faina, rumegusul, lemnul etc. vor distruge in scurt timp perhidrolul. Aceasta insemna ca ele vor trebui sa fie tinute departe de stocul dvs. de perhidrol. Deasemenea, inseamna ca daca veti dori sa incorporati oricare din materialele specificate mai sus, mai inati va trebui ca sa le tratati termic pentru ca sa distrugeti enzimele care ar putea sa anuleze efectul perhidrolului pe care doriti sa-l adaugati in cultura.
Fac cateva masuratori pentru a verifica concentratia solutiei de perhidrol pe care urmeaza sa o folosesc. Cand folosesc perhidrol, dau jos capacul de pe aceasta si sterg partea superioara a sticlei cu alcool pentru a elimina contaminantii vii. Dupa care torn apa firbinte peste vasul in care urmeaza sa fie perhidrol si folosesc o pipeta pasteurizata care o manevrez avand o bucatica de vata situata intre ea si degetele mele. Pipeta nu necesita sa fie sterilizata in vas sub presiune, dar cel putin aceasta trebuie sa fie trecuta prin apa fiarta (partea de dedesubtul portiunii cu vata) pentru cateva minute, apoi racita, inainte ca aceasta sa fie utilizata. Un cilindru gradat de 100ml este suficient pentru a steriliza in apa fierbinte pipeta. Temperatura ridicata va distruge organismele vii din pipeta, in timp ce perhidrolul va ucide restul de spori care rezista la caldura. Deasemenea am grija de fiecare data ca sa nu rastorn perhidrolul prin gatul sticlei pana cand nu sunt sigur ca acesta nu intra in contact cu contaminantii.
Variatiile concentratiei de perhidrol din diferite surse
Un fapt cert este ca atunci cand veti cumpara solutie de perhidrol inscriptionata cu 3%, concentratia acesteia s-ar putea sa fie alta. Concentratia s-ar putea sa difere considerabil in ambele directii. Ati putea sa fiti mai siguri ca ati cumparat o solutie pe care sa va puteti baza, uitandu-va ca aceasta sa nu fie expirata. (sticlele de perhidrol pe care eu le cumpar au inscriptionata doar luna nu si anul). Oricum, chiar daca aceasta nu au expirat nu puteti fi sigur ca concentratia acestora este de 3%. De aceea este necesar sa aveti o metoda prin care sa masurati concentratia solutiei. Aceasta se poate face prin descompunerea unei mostre de perhidrol si masurarea oxigenului eliberat, lucru pe care il fac simplu prin tehnica balonului.
Iata metoda pe care o folosesc pentru masurarea concentratiei solutiei de perhidrol:
Luati o eprubeta curata (preferabil una cu guler sau filet pentru capac), un balon mic (de jucarie) si o feliuta de ciuperca din palaria unei ciuperci pe care o aveti la indemana (pentru rezultate rapide, folositi o ciuperca tanara pe care o curatati de pielita pentru a o expune). Daca nu aveti o ciuperca, puteti folosi o bucatica de banana sau alta vegetala cu coaja. Veti avea nevoie de solutia dvs. de perhidrol, o guma de legat borcanane, o pipeta pasteurizata, un cilindru de 100ml gradat si de un vas cu apa.
-
Cu ajutorul pipetei pasteurizate masurati 5ml de solutie de perhidrol pe care o turnati in eprubeta.
-
Tinand inclinata eprubeta, puneti bucatica de ciuperca in eprubeta aproape de gatul ei, fara ca sa ajunga in perhidrol.
-
Fiind sigur ca balonul nu contine aer puneti-l pa gatul eprubetei evitand in continuare ca ciuperca sa ajunga in perhidrol.
-
Puneti guma de legat borcane peste gatul balonului astfel asigurandu-va ca nu v-a scapa aer pe la gatul acestuia.
-
In momentul in care aceasta instalatie este “sigilata” lasati sa cada ciuperca in perhidrol. Solutia ar trebui sa scoata bule de oxigen imediat.
-
Agiatati tubul. Solutia de perhidrol ar trebui sa se descompuna in 5-10 minute in functie de cantitatea de enzime prezente in ciuperca.
-
Cand s-a descompus complet veti observa ca numarul de bule si dimensiunea acestora scade. Intre timp balonul ar trebui sa se fi umplut cu oxigenul eliberat.
Colegii mei de la cursurile de chimie mi-au spus ca 5ml de solutie de perhidrol 3% degaja aprox. 49ml de oxigen cand acesta se descompune complet la temperatura camerei si la presiunea de 1atm. Puteti folosi urmatoarea procedura pentru masurarea oxigenului eliberat de solutia de perhidrol:
-
Umpleti un cilindru gradat cu apa si intoarcet-il cu gura in jos intr-un alt vas cu apa, asigurandu-va cu nu are bule de aer.
-
Trageti gatul balonului de test peste gatul eprubetei pentru a capta oxigenul eliberat, dupa care il strangem in portiunea gatului cand il dam jos de pe eprubeta si il scufundam in apa din vas.
-
Avem grija ca oxigenul din balon sa fie eliberat doar in cilindrul gradat.
-
Tinand gatul cilindrului in apa din vas, citim volumul de oxigen eliberat prin aducerea la acelasi nivel a apei din cilidru cu a celei din vas.
Prima data cand am facut testul, au reesit 52ml de oxigen din 5ml de perhidrol. Tinand cont ca este foarte probabil ca in balon sa fi existat aprox. 3ml de aer, rezulta ca solutia a generat o cantitate foarte apropiata de cea teoretica.
Iata cum puteti sa calculati necesarul de solutie de perhidrol de care aveti nevoie, daca solutia de test are concentratia diferita de 3%:
-
Impartiti volumul de oxigen degajat de 5ml de solutie 3% (49ml) la volumul de oxigen pe care l-ati obtinut.
-
Inmultiti numarul astfel obtinut cu cantitatea de solutie pe care urmeaza sa o adaugati mediului ca si cum aceasta solutie ar fi de 3%.
Cunoasterea exacta a concentratiei de perhidrol este foarte importanta cand faceti agarul. Din moment ce veti lucra cu concentratii foarte apropiate de limita de jos a eficientei. Cand produceti miceliu veti lucra cu concentratii mult mai mari, astfel incat plaja acesteia este mai mare. Folosesc mai mult perhidrol in compostul final, dar si aici exista loc reglaj a perhidrolului. Este indicat ca sa testati fiecare sticla cu solutie de perhidrol mai ales in cazul producerii agarului si pentru a va face o idee generala despre cel care il produce sau il valorifica. Astfel veti fi siguri ca si culturile dvs. vor avea protectia pe care o doriti. Probabil ca veti experimenta din mai multe surse pentru a vedea care din ele au produsul cel mai de incredere. Paradoxal, cele mai ieftine se dovedesc a fi si cele mai bune. Magazinele cu echipamente pentru bazine de inot au si ele solutii de perhidrol dar cu concentratia mult mai mare, astfel incat este bine sa respectati indicatiile si atentionarile de pe eticheta acestora.
Cresterea si intretinerea culturilor de agar
Primul pas in cresterea ciupercilor este propagarea si intretinerea miceliului pe agar in vase Petri. Acest prim pas este folosit in depozitarea, propagarea si intretinerea miceliului intr-o stare sanatosa prin transferare in serie, inoculand o a doua cultura.
Prepararea vaselor cu agar
Exista o gramada de retete pe care cultivatorii de ciuperci cresc miceliul, folosind ca mediu ogarul in vase Petri. Am incarcat cateva dintre acestea, dar in mod curent folosesc doar una: drojdie-malt-agar, sau altfel spus DMA. Acest mediu a dat rezultate acceptabile pentru ori care din speciile de ciuperci pe care am dorit sa le cresc. Nu este atat de bogat in continut ca sa fructifice instantaneu, dar marea majoritate a miceliului se dezvolta in 2-3 saptamani. In opinia personala, daca utilizati perhidrolul in mediu nu este nevoie ca acesta sa creasca mai repede, tinand cont ca aceasta va va obliga sa faceti din nou vase cu DMA, pentru a mentine miceliul proaspat. De asemenea, conform unora dintre cultivatori, se recomanda ca dupa mai multe transferuri repetate de miceliu dintr-un vas in altul, sa incepeti o cultura de la inceput (din cultura de stoc), pentru a evita problemele de imbatranire a miceliului. Din acest punct de vedere, cu cat miceliul creste mai repede, cu atat mai repede unul din ele va trebui sa fie pus in cultura de stoc. Daca acest lucru este adevarat, atunci prrobabil ca voi avea miceliu care sa creasca relativ incet.
Imi mentin toate culturile din vasele Petri in mediu care contine perhidrol. Contaminarea vaselor cu perhidrol este rara, chiar daca se iau doar cateva precautii. Puteti sa turnati continutul vaselor in aerul bucatariei dvs., si puteti sa le incubati si depozita aproape ori unde doriti atat timp cat locul este relativ curat si mediul inconjurator compatibil cu cresterea miceliului. Oricum vedeti recomandarile mele de la sfarsitul acestei sectiuni.
Mediu DMA
Iata reteta pentru 1l de solutie DMA pe care o folosesc:
12 gr. agar
12 gr. pulbere fina de malt
1 gr. pudra de drojdie
0.5 gr. faina (prin rotatie: grau, secara, porumb, secara, orez si tarate)
0.5 gr. hrana concentrata pentru iepuri (sau pentru alte animale)
4-5 gr. rumegus (rumegusul poate fi marit pentru speciile care descompun lemnul care progreseaza lent pe agar)
1 litru apa de ala robinet.
Daca cumparati DMA gata preparat, probabil ca acesta va contine doar primele trei ingrediente: agar, malt si drojdie (puteti sa le adugati pe cele care lipsesc). Cititi instructiunile producatorului pentru a vedea cata apa recomanda sa folositi. Probabil ca pentru 1 litru ea este cuprinsa intre 40-50gr. in functie de proportia de agar si malt, ar trebui sa reduceti undeva pe la jumatate aceasta cantitate pentru a obtine un mediu care sa fie mai bun pentru sanatatea pe termen lung a culturii de ciuperci.
Prepar mediul agar in vase Petri dupa cum urmeaza:
-
Adaug toti ingredientii intr-un borcan cu cantitatea de apa necesara. Borcanul ar trebui sa fie de doua ori mai mare decat solutia din el, pentru a pre-intampina iesirea solutiei in momentul cand aceasta ajunge sa fiarba.
-
Ajustez valoarea pH-ului folosindu-ma de bicarbonat de sodiu (apa din zona mea este acida), si puteti folosi otet de mere in cazul in care apa dvs. este alcalina. Deasemenea vedeti mai jos “Note la masurarea pH-ului”.
-
Folosesc apoi vasul sub presiune din bucataria proprie pentru a topi si steriliza mediul. (folosesc apa de la robinet fara sa am nici o problema. Daca incercati sa cresteti miceliu folosindu-va de apa distilata, atunci cresterea va fi mult incetinita). Fierb fara presiune timp de 10 minute pentru ca agarul sa se poata topi, dupa care pun capacul pe vas si mai fierb la presiunea maxima de 15atm. timp de 10minute. (daca utilizati DMA gata preparat, in instructiunile acestuia scrie sa fierbeti pentru 45 de minute. NU faceti acest lucru! Nici intr-un caz nu trebuie sa depasiti 20 de minute! Orice durata mai mare de aceasta va duce la caramelizarea ingredientelor, aceasta ducand la deteriorarea miceliului.). Sterilizez odata cu mediul un set de vase Petri, pe care le pun intr-un vas acoperit cu folie de aluminiu. (folosesc vase Petri de plastic reutilizabile, un litru de mediu ajungand pentru aproape 30 de vase Petri).
-
Cand fierberea a luat sfarsit, iau cu grija vasul de pe foc si il depresurizez. Scot cu grija borcanul cu mediu si il las sa se raceasca in aer liber. Nu este necesar sa luati masuri de siguranta importriva intrarii aerului nesterilizat (asta presupunand ca nu va aflati intr-un mediu cu mult praf sau alte particule), din moment ce perhidrolul va ucide contaminantii prezenti in aer.
-
Astept pana cand pot sa tin in mana borcanul cu mediu fara sa ma ard. (obisnuiesc sa-l pun intr-un vas cu apa calda pentru a evita ca acesta sa se solidifice).
-
Apoi adaug solutia de perhidrol cu ajutorul unei pipete pasteurizate si amestec rapid mediul cu perhidrolul miscand in mod circular inainte si inapoi borcanul (evitand sa produc o reactie care sa produca multe bule de oxigen – care vor duce la sfarsitul partii de la sufrafata agarului.)
-
Odata cu acesta amestecare, ma indrept spre vasele Petri, care le-am pus pe o suprafata de lucru curata, si incep sa torn in acestea, avand grija sa le pun imediat capacul.
-
Cand agarul s-a solidificat, pun de-o parte vasele sa se usuce pentru cateva zile intr-un loc ferit si acoperit cu ceva usor.
Ca sa fiu in portiunea de siguranta a mediului de cultura din vasele Petri, folosesc concentratia minima de perhidrol pe care am gasit-o ca avand efect: aprox. 0,018%, sau 6ml de 3% la litrul de mediu.(Puteti folosi o concentratie de doua ori mai mare ca aceasta fara ca dezvoltarea miceliului sa fie influentata, dar retineti ca unele specii percum Stropharia, care se dezvolta mai incet, pot sa devina sensibile la expunerea cu perhidrol. Producerea de enzime rezistente la perhidrol pare sa mearga in paralel cu durata de crestere a organismelor). Cand vasele sunt inoculate, presupun ca concentratia incepe sa scada sub cea initiala, perhidrolul descompunandu-se pe masura ce miceliul se dezvolta. Eventual, s-ar putea ca perhidrolul sa dispara complet cand agarul este suprapopulat, daca nu cumva mai devreme. Odata ce a acesta a disparut s-ar putea sa apara pe marginile vasului Petri colonii de mucegai.
Obtinerea mediului de agar ne-presurizat
Daca nu dispuneti de un vas sub presiune, sau nu doriti sa folositi unul, atunci puteti totusi sa obtineti agarul prin fieberea/aburirea acestuia, modificand putin reteta acestuia. Va trebui sa inlocuiti ingredientele care contin enzime care descompun perhidrolul cu altele care sunt libere de acestea. In reteta de mai sus, agarul, pulberea de malt si rumegusul nu contin enzime care descompun perhidrolul, dar drojdia, faina, si hrana concentrata de iepuri toate contin. Pentru a utiliza perhidrolul in mediul agar, in mod normal trebuia sa fierbem sub presiune acest mediu pentru a distruge enzimele din acestea care descompun perhidrolul. Oricum, alte ingrediente pot fi folosite in locul acestora. Drojdia de bere asigura vitaminele, astfel incat ea poate fi inlocuita cu un pic dintr-o pilula sintetica de vitamine B-complex. Deoarece aceasta este sintetica ea nu contine enzime. Faina si concentratul de iepuri asigurau proteinele/nitrogenul, astfel ca acestea trebuie inlocuite cu alte surse de proteine compatibile cu perhidrolul. In mod curent, doar substantele procesate la nivel inalt nu contin enzime care sa descompuna perhidrolul: gelatina, laptele praf de soia, lapte praf degresat de vaca, sosul de soia sarac in sodiu, etc. Pentru a testa prezenta enzimelor, amestecati putina substanta in cauza cu un pic de solutie de perhidrol si urmariti evolutia bulelor de oxigen emanate. Daca nu exista emanatii de bule inseamna ca puteti s-o folositi.
Iata reteta pentru obtinerea unui litru de agar ne-presurizat:
12 gr. agar
12 gr. pudra fina de malt
0.5 gr. sursa de nitrogen (prin rotatie gelatina, lapte praf de soia, lapte praf, sos de soia sarac in sodiu, etc.)
5-7 rumegus
0.1 gr.? dintr-o pastila de viatmina B-complex (suficient cat sa faca solutia putin galbena)
1 litru de apa fara impuritati
-
Lasati borcanul in care se gaseste mediul (impreuna cu casele Petri) sa fiarba intr-un vas cu capac pentru aproximativ 45 de minute, timp in care se topeste agarul si vor fi distruse toate organismele vii din mediu (s-ar putea ca vasele Petri sa fie necesar sa le fierbeti pentru o perioada mai lunga de timp).
-
Dati jos vasul si lasati ca acesta sa se raceasca, adaugand perhidrolul conform primei retete. Perhidrolul va distruge restul de spori care au ramas in mediu. Obisnuiesc sa adaug o cantitate putin mai mare de perhidrol in mediul fiert fara presiune (cca. 8ml). In general, am observat ca vasele care nu au fost sterilizate sub presiune se contamineaza mai usor, dar oricum mult greu decat vasele care nu au deloc perhidrol.
Aveti grija de bucatelele de agar care au cazut infara vaselor Petri. Daca acestea nu sunt indepartate, pe acestea v-a creste mucegaiul in cateva zile, si sporii acestuia vor difuza in vasele Petri, germinand la marginea agarului.
Daca reutilizati vasele Petri, asa cum fac eu, atunci curatiti-le cu grija dupa ce a-ti scos agarul din ele. Chiar si cea mai mica bucatica de agar vechi ramas in vas, daca nu este in contact cu perhidrolul din noul mediu pe care-l veti turna in vas, poate duce la un punct de start in contaminarea si cresterea mucegaiului.
Un beneficiu care apare datorita faptului ca agarul este turnat in vase aproape cand acesta este rece este ca produce o condensare mult mai mica in vasele Petri decat in cazul in care acesta ar fi turnat cand este fierbinte. Aceasta inseamna ca nu va trebui sa va faceti griji legate de scuturarea vaselor de eventualul condens produs in acestea, sau sa fiti obligat sa incalziti vasele pentru a produce evaporarea picaturilor de apa. Si o sa vedeti mai bine ce se intampla in interiorul vaselor. Oricum, suprafata agarului are nevoie de o uscare, astfel ca le las sa stea la temperatura camerei pe durata unei zile, usor acoperite cu o hirtie ceruita (pentru a evita intrarea prafului) inainte ca se le utilizez. Vasele cu mediu care nu a fost sterilizat sub presiune vor fi mai umede decat cele sterilizate sub presiune datorita temperaturi si timpului mai mic de fierbere, astfel incat acestea vor trebui lasate la uscat pentru o perioada mai mare de timp.
Daca v-a mai ramas agar dupa ce l-ati turnat in vase, restul va putea fi mentinut steril depozitand-ul in frigider. Cand urmeaza sa-l folositi din nou, puteti topi din nou agarul, retinand ca trebuie sa adugati din nou perhidrol, deoarece prin incalzire veti distruge ceea ce ati adaugat de prima data.
Procurarea culturilor de ciuperci
Exista cateva moduri in care puteti sa va procurati miceliul necesar inocularii agarului. Sporii de la o ciuperca pot fi germinati in mediu nutritiv. O bucatica din masa unei ciupercii proaspete poate fi scoasa in conditii aseptice dupa care este dispusa pe suprafata agarului urmand sa imprastie miceliul. Sau, cultura de miceliu poate fi obtinuta de la un cultivator, in mod normal sub forma unei culturi in eprubeta sau in vas Petri.
Din moment ce mediul care contine perhidrol va ucide sporii, nu am incercat sa germinez spori pentru a obtine miceliu in agar. In loc de acestea, prefer sa obtin miceliu de la un cultivator cu reputatie. In felul cum vad eu lucrurile, acesta a trecut prin toate fazele si problemele legate de izolarea unui miceliu care sa aiba caracteristicile dorite, si procurand miceliul de la el, sunt relativ sigur ca voi putea izola miceliu avand aceleasi caracteristici. Dimpotriva, in cazul in care cresteti miceliul provenit din spori sau din clonarea ciupercii, si acesta nu fructifica, nu veti sti cine este de vina: conditiile pe care i le-ati asigurat sau masa din care provine este cu probleme. (Sporii sunt ca si semintele: pot sau nu sa aiba aceleasi caracteristici genetice ca si parintii). Si puteti sa pierdeti o gramada de timp incercand sa fructificati o cultura care nu merita. Mai mult, dupa ce v-ati chinuit sa stabilizati conditiile optime de crestere a acestuia, in cazul in care pierdeti cultura, exceptand cazul cand il procurati de la producator, nu puteti sa va intoarceti inapoi sa mai luati o “copie”. Va trebui sa porniti totul de la inceput, testand conditii noi pentru noua cultura.
Cand obtineti miceliul de la un furnizor comercial, este de la sine inteles ca-l veti folosi pentru cultivare – si sa vindeti daca doriti – miceliu, cultura pregatita pentru fructificare, sau ciupercile rezultate din acesta.
Este de la sine inteles ca nu veti folosi aceasta cultura pentru a va face banca proprie de miceliu si nu veti vinde cultura in agar la altii. Daca doriti sa vindeti culturi pe agar, drumul etic este sa va izolati cultura proprie prin clonarea sau geminarea sporilor proveniti de la o ciuperca salbatica.
Dostları ilə paylaş: |