Criminologie

b)Factori demografici¹⁰⁹

Preocupările pentru studierea relaţiilor existente între factorii demografici şi criminalitate sunt de data relativ recentă. S-a constatat statistic faptul că exploziile în rata natalităţii, structura demografică a sexelor, mobilitatea geografică şi socială a populaţiei reprezintă factori criminogeni importanţi.

S-a dovedit, de-a lungul timpului, ca în viaţa indivizilor, perioada cea mai activă din punct de vedere infracţional se situează între 18 şi 30 ani, cu un maxim de intensitate în jurul vârstei de 25 ani. Din acest motiv, exploziile demografice sunt urmate de creşteri semnificative ale delincvenţei juvenile (în Europa occidentală între anii 1960 - 1980, în S.U.A. şi Canada între anii 1965 -1975, în România - ca efect al interzicerii avortului - între anii 1975-1985).

Desigur ca relaţia între rata natalităţii şi criminalitate este de natură indirectă, la amplificarea delincvenţei juvenile contribuind o multitudine de alţi factori între care menţionăm compoziţia familială, incapacitatea instructiv-educativă a şcolii, rolul negativ al mass-media etc.

Prin mobilitate socială se înţelege mişcarea populaţiei umane în plan geografic (mobilitate orizontală), profesional ori social (mobilitate verticală). Mobilitatea geografică este determinată cel mai adesea de urbanizare şi are consecinţe criminogene certe. Urbanizarea s-a realizat în mai multe etape dar ea a cunoscut un avânt de excepţie în secolul nostru, datorită industrializării.

Amploarea mobilităţii pe orizontală a populaţiilor a provocat schimbări calitative în relaţiile interumane, în stucturarea şi restructurarea grupurilor şi în dezvoltarea personalităţii individului. Mobilitatea puternică a avut un dublu efect: acela de a dezorganiza instituţiile sociale existente şi de a crea altele noi în toate domeniile de activitate. Familia a suferit în primul rând: rata divorţurilor, despărţirile şi abandonul de familie, diminuarea autorităţii părinteşti, angajarea în munca a ambilor soţi, şcolarizarea prelungită a copiilor şi căsătoria lor prematură au schimbat profund instituţia familială. Mediul tehnic urban are un ritm diferit care se manifestă în forme multiple: structurile se modifică permanent, traversate de curente ale mobilităţii verticale şi orizontale accelerate.

Normele fiecărui grup îşi pierd din vigoare, devin ambigue, facându-se simţită prezenţa unui pluralism cultural, a unei suprapuneri de norme şi valori care ghidează conduitele umane. Unele din ele pot fi exact negaţia altora, ori negaţia normelor în vigoare la nivelul societăţii. Este o ocazie favorabilă pentru manifestarea conflictului de cultură. Rapiditatea transformărilor social-culturale în mediul urban a supus personalitatea umană la perturbaţii şi a plasat-o frecvent în situaţii conflictuale. în consecinţă, au început să apară inadaptaţii, alienaţii, înstrăinaţii, infractorii. Scăderea controlului social atât informai cât şi formal a avut ca efect creşterea delincvenţei.

Mobilitatea verticală poate avea efecte la fel de negative atunci când ea este forţată de necesitatea schimbării locului de muncă în urma disponibilizărilor de personal ca rezultat al recesiunii economice, falimentelor etc.

c)Factori socio-culturali

În criminologie interesează în mod deosebit acei factori culturali care au un rol predominant în socializarea pozitivă sau negativă a indivizilor şi care, finalmente, îi conduc la săvârşirea faptelor antisociale.

Familia

Familia, ca celulă de bază a societăţii, cum a mai fost numită, are valenţe multiple; în primul rând, are rolul de socializare imprimând copilului un anumit standard valoric, precum şi atitudini de aderare ori de lipsa de cooperare faţă de anumite valori sociale. Familia asigură copilului o siguranţă indispensabilă atingerii maturităţii intelectuale, sociale şi culturale, precum şi o identitate proprie în baza căreia va fi acceptat ca partener social. Orice perturbare în interiorul structurii familiale are efecte importante asupra copilului, atât la nivelul adaptării sale la societate, cât şi asupra structurii sale de personalitate.

Structura familială este afectată de numărul membrilor, de capacitatea educativă a părinţilor şi de mobilitatea socială şi geografică a familiei. Rolul de socializare deţinut de familie se reduce tot mai mult, mai ales în privinţa adolescenţilor, datorită şcolarizării prelungite, precum şi altor factori cum sunt: presa, televiziunea, filmele şi microgrupurile la care aderă.

Una din cele mai importante cercetări criminologice referitoare la influenţa perturbărilor familiale asupra delincvenţei juvenile a fost realizată în America de soţii Glueck, care, în lucrarea “Unraveling Juvenile Delinquency”¹¹⁰ (Delincventa juvenilă nerelevată) au constatat următoarele:

• 
  un număr important de copii delincvenţi şi-au schimbat reşedinţa în timpul copilăriei,
  
• 
  sunt prost întreţinuţi din punct de vedere material şi igienic,
  
• 
  au părinţi despărţiţi ori necăsătoriţi,
  
• 
  sunt privaţi de beneficiul culturii.
  

Personalitatea copiilor delincvenţi este mai amorfa şi lipsita de ambiţie în faţa exigenţelor vieţii, normele lor de comportament sunt mai puţin numeroase şi lipsite de conţinut. Cel mai adesea ei sunt stresaţi datorită coeziunii reduse a familiilor lor, a stării de încordare dintre părinţi, a atmosferei familiale nefavorabile, a lipsei de supraveghere şi chiar de interes din partea părinţilor. În revanşă, la copiii delincvenţi se remarcă o atitudine de ostilitate şi indiferenţa faţa de familia din care fac parte, precum şi faţa de societate.

Influenţa familiilor divorţate ori despărţite constituie un factor criminogen major pentru copiii delincvenţi. De asemenea, familiile infractoare îşi implică copiii în activităţi infracţionale ori îi influenţează pe calea imitaţiei, împrumutându-le percepte morale contrare eticii societăţii. în acest caz, delincvenţa rezultă ca un conflict între cultura proprie familiei infractoare şi cea a societăţii.

Nivelul de instruire şcolară

O problemă îndelung dezbătută a fost aceea de a şti dacă infracţionalitatea este influenţată calitativ şi cantitativ de nivelul de instruire şcolară. Pe plan cantitativ, nu rezultă consecinţe vizibile în planul infracţionalităţii. Pe plan calitativ, nivelul de instruire şcolară este reflectat prin alegerea unor forme infracţionale mai puţin primitive. Rolul şcolii este însă mai important pentru educarea şi socializarea copiilor, pentru depistarea celor inadaptaţi şi punerea în aplicare a unor programe de prevenţie generală.

Timpul liber

Timpul liber este petrecut din ce în ce mai puţin în cadrul familiei. De asemenea, au fost identificate noi şi potenţial periculoase forme de petrecere a timpului liber, cum ar fi asocierea în grupuri sau “bande” care se angajează deliberat în comiterea de infracţiuni. Cercetătorii afirmă că aceste fapte trebuiesc văzute ca o formă de interacţiune între tineri, altfel spus, ca o formă de a petrece timpul liber împreună. în cele mai multe dintre cazuri, aceste activităţi rămân la un stadiu limitat, neimplicat infracţional. Totuşi, aspectul criminogen trebuie reţinut, deoarece se constată, pentru anumite situaţii, aderenţa la spiritul violenţei, cu efecte grave în plan social. Rolul creşterii delincvenţei ca urmare a impactului activităţilor din timpul liber este inseparabil legat de problemele sociale ale integrării. în acest sens, neintegrarea economică şi socială a tinerilor absolvenţi conduce la stări de frustrare şi dezechilibru care generează infracţionalitatea.

Influenţa exercitată de mijloacele de informare în masă

Studiile efectuate au relevat influenţa deseori negativă exercitată de mijloacele de informare în masă. Criminologii occidentali au menţionat pe primele locuri violenţa în mass-media şi în special video- violenţa. Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultând următoarele:

• 
  violenţa pe micul sau marele ecran furnizează modele de comportament negativ. Este demn de remarcat ca aceste filme sunt comerciale, făcute pentru a se obţine cât mai mulţi bani din vânzarea lor şi, în consecinţă, abordează fără nici o reţinere acele teme cu efecte în planul instinctului, al inconştientului uman. Influenţa este mai puternică asupra spectatorului tânăr;
  
• 
  determina creşterea nivelului agresiv în rândul celor ce urmăresc asemenea filme sau emisiuni;
  
• 
  desensibilizează auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenţa. Programele “violente” determina o “dezinhibare” a privitorului şi îl scot din real, determinându-1 să săvârşească, pe calea imitaţiei, fapte violente, spontane şi neplanificate.
  

Totodată, se releva faptul ca receptarea mesajelor mass-media se realizează şi interpretează în funcţie de propriile nevoi, atitudini şi imagini despre lume, astfel încât video-violenţa va produce efecte doar asupra acelora care au înclinaţii, predispoziţie spre violenţa, fără a se exclude rolul mijloacelor de informare în masa în desensibilizarea generală şi formarea unor atitudini nedorite şi neconforme cu interesele societăţii. în acelaşi plan şi cu implicaţii asemănătoare, mai ales asupra tinerilor, se afla pornografia.

Discriminarea

Discriminarea este considerată ca un factor criminogen important fiind asociată cu prejudecata. O asemenea asociere este făcută deoarece sentimentele discriminatorii constituie obstacole culturale care au o importanţa aparte în comportamentul infracţional. Discriminarea este refuzul de a trata un grup social în conformitate cu aspiraţiile sale. Ea se poate exercita la diferite niveluri: clase sociale, sex, apartenenţă religioasă, grupuri entice, instruire, etc. Aceste preferinţe diverse nasc prejudecăţi, atitudini negative cu privire la ansamblul grupurilor minoritare. Discriminările pot avea loc şi în lipsa prejudecăţilor. Astfel, un om care nu admite prejudecăţile se va conforma, totuşi, cutumelor discriminatorii. Intensitatea discriminărilor depinde de criterii economice, sociale şi politice.

Prejudecăţile nasc sentimente de frustrare care, de regulă, declanşează porniri agresive, precum şi dorinţe puternice de revanţă din partea celor care se consideră discriminaţi. Acesta este un caz tipic de “conflict de cultură”. Uneori rolurile se inversează. Astfel, grupurile care se consideră discriminate, în acţiunile lor revendicative emit pretenţii atât de mari încât depăşesc drepturile şi libertăţile majoritarilor.

O ţară cu graniţele deschise este expusă nu doar efectelor favorabile ale culturii şi civilizaţiei mondiale ci şi, în măsură egală, daca nu cumva chiar mai înaltă, penetrării infracţionalitatii organizate pe plan internaţional, alfel spus, este supusă influenţelor criminogene internaţionale. Crima organizată are nevoie de pieţe de desfacere noi, de reţele noi, de filiere necontrolate. În plus, ea are o viteză de desfăşurare şi o capacitate de adaptare extraordinare, dispunând şi de mijloacele băneşti adecvate scopurilor propuse.

Alcoolismul

Alcoolismul este un factor criminogen important, producând tulburări mentale cu efecte în planul comportamentului infracţional. Starea alcoolică, ca factor criminogen, este influenţată în mod direct de temperamentul psihotic sau nevrotic. Pot fi descrise două stări fundamentale de alcoolism :

1. 
   alcoolismul acut poate fi evidenţiat atât într-o formă uşoară, cât şi într-o formă gravă:
   

• 
  beţia uşoară este însoţită de o diminuare a atenţiei şi o lungire a timpului de reacţie, cauzând un număr considerabil de infracţiuni neintenţionate, comise din imprudenţă şi neglijenţă. Astfel, cele mai multe cazuri de accidente de circulaţie, dar şi unele accidente de muncă se datorează alcoolului.
  
• 
  beţia gravă provoacă o stare tipică de confuzie mentală, exagerează nevoile sexuale şi conduce la o stare de delir şi agresivitate căreia i se atribuie o parte importantă a infracţiunilor săvârşite cu violenţă.
  

2. 
   alcoolismul cronic modifică mentalitatea fundamentală a individului şi dezvolta agresivitatea şi impulsivitatea. Este însoţit de o pierdere a sensurilor eticii şi moralei. Determină furtul, abuzul de încredere, abandonul de familie etc. Provoacă gelozia şi săvârşirea unor infracţiuni cu violenţa având această bază.