Cristos, binele, adevărul spre o teologie mai aproape de real

IMPOSIBILA „A DOUA VENIRE”

Mulţi creştini jinduiesc după „A doua venire a lui Isus” (parusia), gândindu-se la apariţia Sa într-un corp hibrid de om-spirit. Ar trebui, pe de o parte, să semene cu Isusul istoric (aşa cum se presupune că arăta!), iar pe de alta, să fie un soi de Superman, de erou salvator: total invulnerabil şi capabil să apară instantaneu oriunde ar fi nevoie de el. Asemenea fiinţă nu a existat şi nu poate exista decât în fantasmele unor copii. Prin urmare, înaltul Spirit nu poate reveni decât urmând calea obişnuită, pe care a mai urmat-o: prin reîncarnare într-un trup de carne, ca şi al nostru. Dar ne dăm oare seama ce ar însemna acest lucru?!...

Să nu credem că Isus nu a vrut s-o facă deja...! Da, Isus chiar a dorit de multe ori să revină în trup printre păcătoşi, în ultimele 20 de secole de crime „în numele lui Dumnezeu”... Poate că de aceea ne-a lăsat mesajul „Eu vin curând!” (Apocalipsa 22). A avut cele mai nobile intenţii de a ne aduce iarăşi mesajul divin de Pace, Iubire, Frumuseţe, Armonie între oameni... A fost însă oprit!...

Dacă s-ar fi reîncarnat, ar fi adus cu El o zestre spirituală uriaşă, ca şi karma pozitivă a ultimei vieţi. Desigur că ar fi realizat vindecări miraculoase cu care ar fi atras atenţia omenirii. Mesajul său spiritual ar fi fost fără menajamente pentru religioşii prefăcuţi; ar fi fost un reformator spiritual mondial cum nu a mai existat, poate depăşind faima lui Isus Nazarineanul. Mass-media ar fi preluat imediat faptele şi vorbele Sale, iar clarvăzătorii şi unele eminenţe cenuşii ale Bisericii Creştine i-ar fi recunoscut autoritatea divină şi Spiritul inconfundabil. De aici s-ar fi produs o mare schismă în Biserică, unii acceptându-i în totalitate învăţătura şi criticile, iar alţii respingându-le ca „nefiind în acord cu dogma şi tradiţia creştină”. Aceştia din urmă ar fi repudiat fără remuşcări „personajul periculos” care nici măcar nu ar fi semănat la aspect cu Isus şi nici nu ar fi acţionat în numele personajului istoric (fiindcă puternica personalitate divină actuală s-ar fi manifestat într-un mod original şi adaptat noilor realităţi, fără a fi vasală povestirilor antice).

Ne putem uşor închipui ce convulsii religioase, poate chiar războaie ar fi putut începe... Desigur că şi credincioşii altor religii ar fi aderat la noua spiritualitate, impusă cu atâta convingere de acelaşi Fiu al lui Dumnezeu. Dispute ar fi putut avea loc şi în interiorul celorlalte religii. În final, Pământul ar fi devenit un imens câmp de bătaie teologică, aducând şi mai multe focare de război decât sunt în prezent. Nici vorbă de Pace şi Armonie. De altfel, Mântuitorul ne avertizase încă de acum 2000 de ani: „Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia.” (Mat.10:34) Desigur, el nu se referea nici la sabia cruzilor cruciaţi, nici la instrumentele ascuţite ale Inchiziţiei...!!! Se referea la conflictele în care cei care iau în serios munca de autoperfecţionare spirituală sunt atraşi de cei cu o gândire prea lumească. Cu atât mai mult s-ar fi întâmplat acestea dacă spiritul lui Isus s-ar fi reîntors ca om printre oameni!...

S-ar fi putut întâmplat acestea... dar numai dacă camarila satanică ce organizează şi controlează lumea nu ar fi împiedicat răspândirea „haosului” şi nu ar fi pus la cale asasinarea „instigatorului spiritual”. Exact ca acum 2000 de ani! Poate că noul Isus nici nu ar fi apucat să îşi răspândească mesajul şi ar fi fost oprit la timp, înainte de a „infecta” cu ideile sale nocive prea mulţi oameni. Ştim doar cât de uşor se anihilează un om, nu-i aşa?!

Misiunea încarnării marelui Spirit al lui Isus nu fusese neapărat cea de a se lăsa ucis la 33 de ani (aşa cum ne lasă că credem dogma creştină), ci de a crea o şcoală spirituală universală, precum făcuse Buddha cu secole înaintea Sa. Ce a fost împiedicat Isus Nazarineanul să facă, a reuşit, dar în cu totul alt registru şi cu alte efecte, „Duhul Sfânt”, apostolii, ucenicii, martirii. (Detalii importante despre anii necunoscuţi ai tinereţii lui Isus sunt prezentaţi de dr. Miceal Ledwith în conferinţa „Cum a devenit Isus un Cristos” ¹¹ )

În schimb, o mulţime de învăţători spirituali sunt mai greu de anihilat... Pot fi cel mult marginalizaţi, batjocoriţi, împiedicaţi. S-ar putea spune că Isus a revenit mereu pe planetă prin diverşi învăţători spirituali, mesageri ai Divinităţii. Şi încă o face.

Unii au mai multă aderenţă la public, alţii, mai deloc. Global, cuvintele şi pildele înţelepte au o putere prea mică de schimbare a omenirii ca întreg. Din păcate. Este prea multă prostie, ignoranţă, răutate. Omului îi este mai uşor să înveţe prin suferinţă, nu prin înţelepciune. Iar asta ne doare nu doar pe noi, ci şi pe Spiritele pure care veghează Pământul din Ceruri. Spiritele înalte au atâta iubire de oameni, încât trec peste orice teamă şi se reîncarnează când găsesc locul şi timpul potrivit, pentru a fi de folos spiritual acestei omeniri confuze şi prea uşor coruptibile. Prin întrupare, Spiritul, oricât de înalt ar fi el, îşi va impurifica aura, va aduna o karmă negativă. Dar puterea de autosacrificiu a Marilor Spirite este la fel de mare ca iubirea lor pentru oameni. Din aceste Spirite se nasc marii Maeştrii care reîmprospătează periodic memoria spirituală a lumii...

În concluzie, a doua venire a lui Isus ar fi distrus creştinismul – ar fi întors Biserica „cu iSusul în jos” (iertat să-mi fie jocul de cuvinte!). Ar fi provocat un fel de sfârşit al lumii, al lumii creştine... şi neputând garanta dispariţia diabolismului de pe această planetă... Încă mai aşteptăm Decizia Divină şi momentul cosmic favorabil eliminării masive a vibraţiilor satanice de pe această planetă... Un singur om, oricât de înalt ar fi Spiritul său, nu poate face mai mult decât milioane de preoţi şi miliarde de credincioşi, nu-i aşa?!...

 

IMPOSIBILA ASEMĂNARE

Puternica personalitate a lui Isus i-a marcat pe mulţi. Dintotdeauna există religioşi care îşi lasă plete şi barbă, se îmbracă în cearceafuri albe, în acest fel încercând să se identifice la exterior cu Isus din Nazaret (sau poate doar ca să-i impresioneze pe naivii din jur).

Alţii, prin anumite zone ale globului (Mexic, Filipine etc.), se supun unor cazne anuale (biciuiri, răstigniri etc.) pentru a se identifica cu suferinţele Mântuitorului de acum 2000 de ani.

Există şi cazuri speciale atestate ştiinţific de „stigmatizaţi”, credincioşi care periodic sângerează prin locurile corpului unde Isus a fost chinuit (mâini, picioare, cap). În cazul stigmatizărilor nu este vorba de autosugestie (efect „nocebo”), dar cauza provine totuşi din inconştientul persoanei. Mai exact, într-una din vieţile anterioare ale spiritului, omul respectiv a empatizat profund cu durerile fizice ale lui Isus pe Golgota, dar abia în această viaţă ele au dat acest rod neaşteptat şi aparent necerut, chiar nedorit. Desigur, urmarea este că e posibil să li se întărească credinţa în Mântuitor credincioşilor care aud sau văd un om stigmatizat. Totuşi, nu aceasta este cauza, ci doar unul dintre efectele pozitive.

În aceste cazuri şi în altele similare, oamenii vor să se identifice cu Isus cel istoric. Desigur, este doar un epifenomen, nu unul care să stea la baza credinţei. Putem înţelege resorturile psihologice, dar în acelaşi timp, trebuie să nu ne abatem atenţia de la esenţa religiei (oricare ar fi ea) ce are rolul apropierii oamenilor de Dumnezeul Creator Suprem, Cel fără chip şi veşnic nevăzut. Profeţii, misticii, înţelepţii, Mesia sunt doar trimişii Divinităţii pe Pământ pentru a-i readuce pe oameni pe calea morală, a binelui şi dreptăţii, precum şi a le oferi mijloace potrivite de purificare spirituală. Restul sunt detalii, strategii şi tehnici de deschidere spirituală...

Cunoaştem din Evanghelii că Isus era de o inteligenţă sclipitoare. El se adresa adeseori prin pilde înţelepte încropite pe loc. Acest mod de exprimare metaforic, criptic chiar, era justificat de ignoranţa ori reavoinţa auditorilor. Isus nu putea sau nu voia să explice clar, de-a fir a păr, legităţile spirituale ce stăteau la baza sfaturilor, îndemnurilor Sale. Alteori, Isus răspundea într-un mod ciudat, inversând cauza cu efectul. Era un fel de a evita un răspuns direct la o întrebare prea măruntă sau care solicita unul prea elaborat; Isus prefera în acel moment să accentueze alt aspect mai important.

Unii clerici sau credincioşi creştini folosesc şi ei, prin contagiune, un stil sucit de a explica unele chestiuni teologice pe care nici ei nu le înţeleg. Încălcarea logicii nu ajută însă credinţei religioase. Credinţa nu se opune raţiunii. Iar ce putea face Maestrul Isus nu îi este permis oricărui muritor de rând!!!...

Iată un exemplu inspirat din realitate. Să presupunem că cineva duce o viaţă plină de păcate, dar la un moment dat se converteşte şi adoptă practica moralei creştine. Dacă este întrebat „De ce păcătuiai?”, nu va răspunde direct, simplu, la obiect, ci, imitându-l pe teologul ipocrit, va da un răspuns de genul: „Ca să poată fi slăvit Dumnezeu pentru îndreptarea unui păcătos ca mine”. De parcă Dumnezeu ar avea nevoie să fie lăudat cu preţul unei suferinţe umane!... Observaţi cum pune prefăcutul efectul în locul cauzei? În acelaşi timp, îi închide gura curiosului şi pozează în „înţelept”. Acest mod de ocolire abilă a exprimării sincere a pătruns adânc în felul de a vorbi al clericilor şi al unora dintre credincioşi, ceea ce îi depărtează de simplitatea adevărului, apropiindu-i în schimb de viclenia fariseilor.

În această privinţă, religia diferă de ştiinţa spirituală: în chestiunile metafizice trebuie să folosim o logică sănătoasă, rigoare şi onestitate, ca în orice ştiinţă. Cine încearcă să îl copieze aiurea pe Isus prin exprimări alambicate, dar neavând şi discernământul Său, se comportă ca un epigon fără har. Omule, vorbeşte clar şi neprefăcut dacă vrei să semeni cu Isus!

«Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.» (Mat.5:37)

24 decembrie 2012