Cristos, binele, adevărul spre o teologie mai aproape de real

SPIRITUALITATEA PURĂ

Aspectele negative de mai sus sunt valabile pentru majoritatea, dacă nu toate religiile de pretutindeni şi dintotdeauna. Nevoia oamenilor de promisiuni concrete şi minciuni frumoase dă această formă religiilor – numită şi „materialism religios”! Dar, cum adevărul e unul, iar minciunile sunt multe, şi religiile vor fi multiple, diferite. Era deci normal ca să apară conflicte fizice şi contradicţii teoretice. O religie nu se poate afirma decât în dauna celor vecine – fiindcă toate participă la un concurs de farmece... Să ne amintim episodul din Vechiul Testament, unde profetul Ilie dovedeşte superioritatea Zeului său în faţa zeilor Baal şi Aşera! (vezi 3 Regi 18)

Aşa cum am spus deja, oamenii fac religiile, deci defectele religiei sunt ale creatorilor ei. Dar slăbiciunile oamenilor sunt şi ele dependente de nivelul de evoluţie al spiritelor încarnate; cu cât spiritul este trecut prin mai multe încarnări terestre, cu atât omul respectiv manifestă mai mult idealism, interes faţă de semeni, autocontrolul emoţiilor şi gândurilor, o viziune mai largă asupra universului. Spiritul mediu îndeamnă la o atitudine servilă faţă de Zei (ca să primească recompense spirituale), se comportă cu relativă onestitate şi nu este neapărat un dogmatic religios. Iar spiritul începător la şcoala Pământului este, de obicei, o brută fanatică, înclinată către ritualuri de adoraţie a zeilor locali. În această lume sunt încarnate la grămadă spirite de toate calităţile şi rangurile evolutive, predominând mai ales cele înclinate către plăcerile materiale, în dauna valorilor spirituale. Am putea spune că, în fond, nimeni nu are o vină absolută pentru erorile religioase, ci totul rezultă în armonie cu condiţiile obiective de viaţă de pe această planetă relativ tânără...

Dar oare „spiritualitatea pură” este o construcţie unică şi fără contradicţii interne?

Nu. Ea este mai mult o tendinţă ideală către cunoaşterea realităţii spirituale, similar cum oamenii de ştiinţă cercetează cauzele realităţii materiale. După cum există mai multe ştiinţe exacte cu obiect de studiu şi metode specifice, tot astfel imensa sferă spirituală este explorată din mai multe direcţii. Dar, chiar şi aşa stând lucrurile, toate domeniile spiritualităţii pure (adică, neîncorsetate în dogme sau tradiţii) converg înspre aceleaşi adevăruri universale. Pot diferi exprimările, profunzimea sau personalităţile implicate. Dar fiindcă Adevărul este unic, tendinţele divergente sunt diminuate automat şi subordonate ţelului comun.

Citiţi afirmaţiile ştiinţei spirituale, indiferent sub ce titlu sunt prezentate, şi veţi vedea că spun cam aceleaşi lucruri! Vanităţile umane au o mai mică influenţă în ştiinţa spirituală decât în religie, fiindcă indivizii sunt învăţaţi să gândească pe cont propriu şi să nu se supună orbeşte unor directive exterioare. În acelaşi timp, posibilele erori sunt corectate în timp, fiindcă avem de a face cu o „ştiinţă” spirituală, în care raţiunea şi intuiţia merg mână în mână.

Următoarele domenii, aparent distincte, ar putea fi incluse în conceptul de pură spiritualitate: spiritualismul, spiritismul elevat, esoterismul, raţionalismul creştin, parapsihologia etc.

Desigur, nu vom nega rolul pozitiv al religiei în societate! În repetate rânduri, am dat exemple de realizări, prilejuri de meditaţie şi fapte lăudabile provenite din credinţa religioasă. Dar analizând obiectiv, în general, religiile se aseamănă mai mult cu politica decât cu spiritualitatea pură. Din cauza aceasta sunt şi atâţia atei (declaraţi sau nu). Credem că viitorul nu poate fi decât al unei spiritualităţi generale, deschise, luminoase, în dauna religiilor inadaptate, închistate şi făţarnice.

Nu vom încheia această critică a religiei fără spiritualitate fără a oferi şi un exemplu pozitiv despre faptele minunate pe care credinţa sinceră şi religia îmbibată de spiritualitate le poate genera în lume. Vizionaţi documentarul „Tată pentru 400 de suflete”¹², despre Părintele Mihail Jar, eroul din Bănceni, Bucovina de Nord!!!

Prezentare grafică a diferenţelor şi suprapunerii parţiale dintre religie, spiritualitate şi iluminare spirituală

Spiritualitatea reprezintă nivelul superior al religiei, dar nu este un scop în sine. Ţelul spiritual este realizarea Sinelui sau iluminarea. Ea poate apare doar prin spiritualitate autentică.

Dar nici această stare mistică nu este ultima etapă, ci ea defineşte începutul unei călătorii şi mai interesante, dincolo de conceptele omeneşti despre înţelepciune...

28 aprilie 2012

PREJUDECĂŢI DOGMATICE

TRUFIA CREŞTINĂ

După chiar spusele Lui ¹³, Marele Spirit al lui Isus Cristos locuieşte permanent în Pre-Absolut (care ar putea fi asimilat conceptului indian de Prakriti, Shakti, Mintea Divină sau Mama), dar are acces oricând doreşte şi în Absolutul Divin (asimilabil conceptului hindus de Purusha, Shiva, Conştiinţa Divină sau Tatăl). Cu alte cuvinte, face parte din cele două faţete ale Divinităţii, cea imanentă, activă în Creaţie şi cea transcendentă, pasivă, pur gânditoare. Atunci când se retrage pentru o perioadă în Absolutul Transcendent, Spiritul lui Isus devine precum un neuron în Creierul Divin, conlucrând perfect cu ceilalţi „neuroni divini” pentru a urzi planurile cosmice. Când revine în Pre-Absolut, Isus are o personalitate spirituală şi atribuţii distincte, o activitate continuă, fiind Conducătorul Suprem al Sistemului Solar, unde pune în practică marile proiecte urzite de Divinitate. Este, fără îndoială, spiritul cel mai înalt care s-ar fi putut încarna vreodată pe Pământ.

Lucrurile stând ca mai sus, afirmaţia «Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine» (Ioan 14:6) este complet justificată, dar cu nuanţe diferite de sloganurile creştine. Ea NU afirmă că poţi ajunge la Dumnezeu doar prin creştinismul actual!!! Pronumele „Mine” se referă la Spiritul lui Isus, nu la omul Isus în care a fost cândva întrupat acest Mare Spirit. Religia creştină este bazată pe omul istoric Isus, asupra căruia va pretinde întotdeauna exclusivitate. Însă această religie, cu multele sale culte şi secte, prin chiar această competiţie ridicolă şi dispute lamentabile, arată că nu poate reprezenta reperul spiritual absolut.

Spiritul lui Isus, fiind şi Dumnezeu, este imparţial, deasupra diferenţelor dintre religii. El îi ajută pe toţi oamenii, chiar şi pe ateii care o merită. Se iau în calcul comportamentul moral, faptele şi atitudinile individului – şi multe altele – din orice religie ar face el parte.

Mântuirea creştină are în vedere atingerea unui paradis astral, dar nu identificarea cu Dumnezeu. Dogma chiar subliniază păstrarea distanţei dintre om şi Divinitate! În acest sens restrâns al mântuirii, fiecare religie ne promite că vom ajunge într-un paradis al religiei respective, ceea ce este posibil după moarte. A ajunge la Tatăl, adică la Dumnezeul Suprem, nu este totuna cu mântuirea promisă de creştinism. Se subînţelege astfel că poţi atinge un anumit gen de mântuire, similară celei creştine, şi fără a trece „prin Isus”. De exemplu, paradisul musulman arată diferit, dar el există, prin dorinţa milioanelor de credincioşi islamici.

Un spirit în curs de evoluţie – aşa cum suntem toţi – este fixat, prin rangul său, pe un nivel vibrator. Uneori, dacă merită şi pentru a-i spori aspiraţia către perfecţiune, i se poate exemplifica intrarea temporară, prin graţie, în starea supremă de Dumnezeu Absolut. Este însă un eveniment ocazional. Nici atunci nu putem vorbi despre mântuirea definitivă. Abia când vom atinge nivelul evolutiv al spiritului lui Isus vom putea afirma că suntem perfecţi, ca spirite. Dar mai avem mult până atunci…

Creştinii nu ar trebui să fie trufaşi că se roagă lui Isus – una din cele mai înalte Zeităţi cunoscute oamenilor. Prin asta ei nu devin superiori altor religioşi, ce adoră spirite poate nu atât de înalte. Mai degrabă au motive de recunoştinţă. Ca şi de smerenie (fiindcă încearcă fără succes să-i semene). Totuşi, să fim raţionali şi să recunoaştem că fiecare religie oferă mângâiere sufletească şi ajutor în evoluţie, fără de care credinţa respectivă ar fi dispărut de mult! Intervine, indiscutabil, şi autosugestia credinciosului (o mare rezervă din subconştient), dar şi un ajutor extern de la spiritele superioare ale acelei religii. Dumnezeu nu îi părăseşte niciodată pe cei care Îl cheamă în ajutor, indiferent pe ce limbă şi cu ce simboluri.

De exemplu, după crucificarea Maestrului Isus, apostolilor şi ucenicilor le-au fost trimise „Duhul Sfânt” (spiritele sfinte), cu ajutorul cărora au continuat misiunea lor spirituală. Şi altor religii le oferă sprijinul Său plin de compasiune, în forme adaptate înţelegerii acelor oameni.

În concluzie: Lucrurile scrise în Biblie îşi pot revela profunzimea dacă nu ne limităm la a le repeta papagaliceşte, ca la orele de catehism!... Mântuirea nu este totuna cu desăvârşirea spirituală. Este adevărat că te poţi „mântui” şi fără Isus (cum fac alte culte religioase), dar, în acelaşi timp, să nu uităm că Marele Spirit al lui Isus îi ajută şi pe cei din alte religii decât cea creştină. Credinciosul bine informat este liber să aleagă şi să se străduiască să avanseze pe drumul către Dumnezeu. Până la desăvârşire avem mult de străbătut, eoni de timp.