Cristos, binele, adevărul spre o teologie mai aproape de real

RECUNOŞTINŢA, FLOARE RARĂ

Mereu se găsesc unele persoane pretins „credincioase” care, cum văd un vindecător sau alt gen de paranormal că îşi oferă serviciile public, se şi grăbesc să îl acuze: „De ce iei bani de la oameni? Ce, Isus vindeca pe bani? Dumnezeu ţi-a dat harul pe gratis şi tot aşa trebuie să îl foloseşti...” (Ei au informaţii sigure despre ce vrea Dumnezeu...!)

Greşeala pe care o fac astfel de persoane este că ignoră una din legile fundamentale ale universului, sintetizată de latini în expresia „Do ut des” – adică, pentru orice primeşti, trebuie să oferi ceva în schimb. Nu neapărat bani, desigur. Cei vindecaţi „gratuit” de Isus primeau o sarcină grea de viitor, poate mai dificilă decât dacă I-ar fi plătit serviciul cu bani: să evite păcatele morale! Deci, Isus nu vindeca pentru bani, ci pentru virtute.

«După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi i-a zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”» (Ioan 5:14)

Isus nu a încasat bani de la bolnavi, e adevărat. Dar a primit donaţii, cu care grupul apostolilor şi El însuşi supravieţuiau! Iar de bani avea grijă apostolul Iuda, vă amintiţi?! Cu siguranţă că viaţa lui Isus nu a fost uşoară nici din punct de vedere material...

Românul pofteşte cu jind şi la „doctorii fără de arginţi” pomeniţi printre sfinţii şi evlavioşii creştini. Îi plac gratuităţile. Nu se gândeşte însă la faptul că acei doctori nu cereau bani de la sărmani fiindcă aveau din ce trăi şi erau plătiţi de cei cu dare de mână...

Aşa sunt unii dintre noi, plini de ură mocnită împotriva celor care îşi ajută semenii. Noi nu avem obiceiul sponsorizării înţelepţilor, a terapeuţilor cu har, a clarvăzătorilor serioşi, nici măcar a donaţiilor ocazionale, ca în alte ţări. Dimpotrivă, le cerem socoteală, cum de îşi permit ei să ridice capul în lume! Sau, atunci când valoarea le este evidentă, îi denigrăm altfel: dacă au astfel de capacităţi, de ce nu scot ei ţara din mizerie, de ce nu rezolvă ei toate problemele dificile ale societăţii?! În acelaşi timp, pe corupţi, escroci, tâlhari îi admirăm drept „băieţi deştepţi” şi suntem gata să le luăm exemplul imediat ce avem ocazia...

Cine are mulţi bani şi nu i-a făcut cinstit se ascunde instinctiv de orice are legătură cu Divinitatea. Sau poate că mintea îi stă numai la cum să-şi multiplice averea, nu la cât de eficient să şi-o cheltuie, în numele mântuirii sufletului. A da câte puţin de pomană la adevăraţii sărmani NU este singura faptă bună pe care o poate face un creştin adevărat. Ar putea investi banii în persoane dotate, fie ei copii sau maturi, oferindu-le minimul necesar de condiţii pentru dezvoltare. Astfel, ar ajuta întreaga comunitate, nu doar o persoană. Dar lipsa de atracţie pentru a răsplăti sau a investi în oamenii valoroşi este prea răspândită în România. „Fiecare pentru el şi după mine, potopul!” este sloganul adoptat de mulţi.

Şi totuşi, se vorbeşte despre aceste meleaguri că ar fi „Noul Ierusalim” sau „Grădina Maicii Domnului”...! Oare poate deveni sfântă o ţară încă plină cu egoişti, ignoranţi şi demonizaţi? Desigur că nu. Întâi trebuie înduhovnicită. După cum lesne se vede, bisericile creştine au dat greş în această misiune. Clericii se pricep destul de bine să pună diagnostice morale¹⁵, dar nu reuşesc să ofere şi un tratament eficient pentru îndreptarea bolilor spirituale ale societăţii. Deci hai să ne gândim serios la ce putem face noi singuri! Duhul Sfânt lucrează prin persoanele individuale care îl merită, nu prin instituţii.

Vedeţi dumneavoastră, cu toţii ţinem minte din Biblie că Isus a hrănit, din 5 peşti şi 2 pâini, o mulţime de mii de oameni. Însă nu ne place să ne amintim că El flămânzea deseori (amintiţi-vă că, de foame, a blestemat smochinului neroditor!). Dumnezeu nu-I arunca din Cer hrana zilnică. Trebuia să se descurce cumva din ajutorul oamenilor. Dar şi atunci, oamenii erau orbi şi surzi, ca şi astăzi...

Iată câteva mărturii impresionante oferite de o vindecătoare cu bioenergie, care ne înfăţişează reaua-voinţă a unora, îndreptată împotriva celor care ajută oamenii. Ceva diavolesc din interiorul lor se revoltă împotriva ajutorului de care profită. Recunoştinţa este floare rară pe acest Pământ.

Desanca Nicolai - Povestea Vieţii Mele (fragmente) ¹⁶

Aforisme selectate despre recunoştinţă

  Necesitatea de a fi recunoscători ne cam tulbură recunoştinţa. Răpeşte oarecum recunoştinţei bucuria. Suntem înclinaţi să devenim susceptibili faţă de cel ce ne obligă să-i fim recunoscători, prin faptul că întrebuinţează în avantajul lui starea de constrângere în care ne aflăm. (Thomas Mann)

  Sunt destul de mulţi aceia care, atunci când pot, se grăbesc să înapoieze o binefacere, ca să nu-i apese cumva povara recunoştinţei; odată înfăptuit acest lucru, ei se cred absolviţi, uitând cu seninătate de toate obligaţiile pe care această recunoştinţă le impune. (Silvio Pellico)

  Este mai uşor şi se întâmplă destul de des să fii recunoscător pe vecie pentru binefacerile mai mici, decât pentru cele mari. Aceasta depinde în oarecare măsură de amorul propriu. (Francesco Orestano)

  În general, cel salvat este nerecunoscător. (Menandru)

  Furia ingratului contra ta să nu te mâhnească; e flagelaţia lui însuşi. (Nicolae Iorga)

  Nerecunoştinţa este un semn de slăbiciune. Niciodată n-am văzut oameni de ispravă care să fi fost nerecunoscători. (Goethe)

  Cu cât faci bine celor nerecunoscători, cu atât îi faci să te urască; tot ce faci pentru ei va fi prilej de trădare din partea lor. (Corneille)

  Cei mai mulţi oameni îşi mărturisesc recunoştinţa doar din dorinţa ascunsă de a primi binefaceri şi mai mari. (Francois de La Rochefoucauld)

  Te superi că există nerecunoscători. Întreabă-ţi cugetul dacă toţi cei care te-au îndatorat au găsit că le-ai fost recunoscător! (Seneca)

  Exprimă-ţi recunoştinţa pentru un lucru bine făcut. Oamenii dau rezultate extraordinare când se simt apreciaţi. (Bruce Hyland)

  Fericit cel ce nu aşteaptă recunoştinţă, acela nu va avea nicio dezamăgire. (Anonim)
Cel care urmează Karma-yoga caută să ducă la perfecţiune atitudinea mentală de a acţiona în lume oferind roadele faptelor sale lui Dumnezeu. El duce la îndeplinire orice activitate cu toată atenţia, pentru ca scopul ei să fie perfect realizat. În acelaşi timp, se detaşează psihic de beneficiile ce decurg de aici. Karma-yoghinul nu aşteaptă recunoştinţă de la cel pe care îl ajută, fiindcă el simte recunoştinţa venindu-i de la Divinitate. Fiecare Îl înţelege pe Dumnezeu în felul său, dar efectul Karma-yoga este acelaşi: activitatea „dăruită lui Dumnezeu” îi face onoare Scânteii divine prezente în fiecare om. Astfel, Spiritul încarnat evoluează, acumulând karmă bună şi ridicându-se spre nivelul îngerilor.

10 aprilie 2012


3. CREDINŢĂ ŞI ATEISM