Cu privire la aprobarea cerințelor minime de securitate privind exploatarea sistemelor de distribuție a gazelor combustibile naturale

Respiraţia artificială
1408. Respiraţia artificială trebuie de efectuat în cazul cînd accidentatul nu respiră sau respiră foarte slab, precum şi în cazul în care respiraţia accidentatului treptat se înrăutăţeşte.

Înainte de a efectua respiraţia artificială este necesar:

- de a descheia urgent gulerul, a scoate cravata sau fularul, a descheia centura;

- de a elibera urgent gura de mucozitate;

- în cazul în care gura acestuia este strîns închisă, trebuie de deschis, patru degete ale ambelor mîini se pun în partea din dos a colţurilor maxilarului de jos şi sprijinindu-se cu degetele mari în marginea acestuia, a deplasa maxilarul de jos înainte astfel, încît dinţii de jos să stea înaintea celor de sus.

1409. O metodă mai eficientă a respiraţiei artificiale este metoda “din gură în gură”, care constă în următoarele: persoana care acordă ajutorul efectuează expirarea din plămîni în plămînii accidentatului prin intermediul aparatului (dispozitivului) special sau nemijlocit în gura sau nasul accidentatului.

1410. Dispozitivul pentru respiraţia artificială constă din două segmente de cauciuc sau dintr-un tub flexibil de masă plastică cu diametrul de 12 mm, lungimea 100 şi 60 mm, întinşi pe un tub metalic sau din masă plastică dură cu lungimea de 40 mm, şi a flanşei ovale, decupat din cauciuc rezistent. Flanşa se întinde pe îmbinarea segmentelor tubului, strîngînd bine locul de îmbinare a acestora.

1411. Pentru efectuarea respiraţiei artificiale accidentatului este necesar de a-l culca pe spate, a-i deschide gura şi după înlăturarea mucozităţii din gură cu ajutorul unei basmale sau cu un capăt al cămăşii de introdus tubul: maturilor cu extremitatea mai lungă, iar adolescentului (copilului) – scurtă. Totodată trebuie de urmărit ca limba să nu închidă canalele de respiraţie şi ca tubul să nimerească în trahee, dar nu în esofag.

1412. Pentru evitarea căderii limbii, maxilarul de jos al accidentatului trebuie să fie puţin deplasat înainte.

1413. Pentru deschiderea traheii este necesar de înclinat capul accidentatului pe spate, punînd sub cap o mînă, iar cu a doua de apăsat fruntea astfel încît bărbia să fie într-o linie cu gîtul.

1414. În aceasta poziţie a capului interspaţiul faringelui şi a căilor respiratorii se lărgeşte considerabil şi se asigură permeabilitatea deplină.

1415. Pentru a îndrepta tubul în gură şi apoi în trahee, este necesar de a deplasa uşor în sus şi în jos maxilarul accidentatului.

1416. Respiraţia artificială se efectuează în modul următor: luînd poziţia în genunchi asupra capului accidentatului, aplicînd flanşa la buzele acestuia, iar cu degetele mari ale ambelor mîini se strînge accidentatului nasul, repede după aceasta de executat prin intermediul tubului cîteva expirări puternice şi de a le continua cu viteza aproximativ de 10-12 expiraţii într-o minută (o expiraţie peste 5-6 s) pînă la restabilirea respiraţiei sau pînă la sosirea medicului.

1417. Pentru asigurarea ieşirii aerului din plămînii accidentatului după fiecare suflare, trebuie de eliberat gura şi nasul fără a scoate tubul dispozitivului din gură.

1418. În cazul efectuării respiraţiei artificiale este necesar de urmărit ca aerul insuflat să nimerească în plămîni, dar nu în abdomenul accidentatului.

1419. Se poate depista,dacă aerul a nimerit în abdomen, după lipsa lărgirii cutiei toracice şi umflarea abdomenului şi este necesar de apăsat partea de sus a abdomenului sub diafragmă pentru a elibera aerul şi a instala corect tubul de respiraţie.

1420. În cazul lipsei la locul incidentului a dispozitivului pentru respiraţie artificială este necesar de a insufla aerul prin intermediul guriiaccidentatului.Pentru aceasta trebuie de deschis gura accidentatului, de înlăturat mucozitatea, de înclinat capul pe spate şi de tras maxilarul de jos.

1421. După aceasta persoana ce acordă primul ajutor, inspiră adînc şi cu putere expiră în gura accidentatului, strîngîndu-i nasul. Este posibil de a expira aerul în nasul accidentatului, închizîndu-i gura.

1422. Expirarea aerului în gură sau nas se poate efectua prin intermediul tifonului, basmalei urmărind ca la fiecare expiraţie să se dilate suficient cutia toracică a accidentatului.

1423. În cazul în care s-a restabilit respiraţia de sine stătător a accidentatului este necesar un timp oarecare de prelungit respiraţia artificială pînă la momentul readucerii accidentatului la conştiinţă clară sau pînă la sosirea medicului.

1424. În cazul efectuării respiraţiei artificiale nu se admite răcirea accidentatului (nu se permite de a-l lăsa pe pămînt, sau pe podea rece), sub accidentat se aşterne ceva cald şi se înveleşte.