Culegere de texte

41. Sărbătoarea munţilor
Încremeniţi în hora lor veşnică, munţii îşi spală poalele în apele limpezi ale Ceremuşului. Sus pe crestele lor, aproape de soare, brazii cresc mai des, făcând loc poienilor îmbătate de miros de flori. Munții sunt plini de comori și mulți sunt aceia care au văzut flăcările albastre ce joacă peste creștetele lor.
Încoace, pe pajiştile cu iarbă dulce ciobanii îşi mână în fiecare vară mioarele. Au ei, feciorii munţilor, un obicei strămoşesc, veşnic tânăr prin coloritul şi felu-i de a trezi la om dragostea de viaţă, de frumos... Înainte de a porni pe potecile şerpuite ale munţilor, ciobanii se strâng grămadă şi, punând piciorul pe o stâncă, sună din bucium.
Încep a se clătina vârfurile brazilor, purtând din cetină în cetină, până hăt departe, sunetele buciumaşilor.
Muntenii, auzindu-le glasul, vin de se adună la poalele munţilor să le dorească ciobanilor drum bun, vară norocoasă, să le crească mioarele cu lână plăviţă, să fie lapte și brânză...
Sună buciumul. Sună vesel...
Text adaptat 160 de cuvinte
42. Viața la țară
Așezată în mijlocul câmpului, pe malul unui iaz de moară, coliba străjuia un drum mare, întinzându-și umbrarul deasupra grămezilor de pepeni. Lipoveanul cu femeia și cu
35

două fete încărcau un car cu fân. Îndată ce-l văzură, veniră la el. Omul, cu capul gol și cu cămașa roșie peste pantaloni, se apropie de el și-i sărută mâna. Apoi una din ele alergă înăuntrul colibei și veni cu un fund curat și un ștergar, pe când lipoveanul scotea dintr-o groapă un pepene enorm, pe care-l tăie pe fund. Pepenele era minunat. Cu custura înfiptă în miez, lipoveanul i-l așeză dinainte, și apoi se dete la o parte.

El rămase singur, uitându-se pe câmp. Soarele apunea în dosul colibei, luminând pieziș miriștele roase. Cât vedea cu ochii, nu întâlnea decât pete gălbui de oarze secerate, ori pășuni bătătorite, pe care ici și colo rămăseseră în picioare curnuți zgribuliți și tufe de sălcioară. Departe, pe drum, un vălătuc de praf părea că vine spre colibă, cu cine știe ce cărăuși în mijloc...
După Duiliu Zamfirescu
168 de cuvinte


43. Arta
Arta e născocită pentru cei ce aud și văd pe sfert din câte natura le desfășoară înaintea lor. Tot ce creează omul e o sărăcie vicleană a realității. Câteva însușiri mari ale unei pajiști, ale unui suflet, ale unui trup scos din marmură, câteva însușiri care domnesc pe deasupra celorlalte și pe care artiștii le potriviesc cu puterea simțurilor oricărui nesimțitor.
Iată arta! Marile genii au simțit în toată viața lor o durere fără repaos în fața naturii. Ei, care pătrund adânc tainele culorilor, ale sunetelor, ale formelor și ale simțirilor și rămân departe de ceia ce vor să se apropie. De câte ori n-au reînceput iarăși și iarăși același subiect, aceeași inimă muncită, aceiași ochi vii, feluriți în clipire, în lumină, în umbră și în expresie,
36

același trup perfect ale cărui linii, moi și pătimașe, se împletesc cu atâta noroc și cumpănire.De câte ori n-au rupt volume întregi, n-au spart pânze enorme și n-au aruncat cu dalta în fața Venerei lor, albă, netedă și moartă!

După Barbu Ștefănescu-Delavrancea 166 de cuvinte

44. Sufletul
Ce o fi însemnat sufletul pentru om? O mulţime deplină, o nelinişte? Şi cum simte el necazul și fericirea?
Sufletul este forţa ce-l face pe om liber şi nemuritor. Dimensiunile lui trebuie să existe între demnitate şi cinste, că nimic nu este vizibil şi miraculos în acelaşi timp.
Mă simt plină de dragoste, duioşie, bunătate. Şi mulţumire în viaţă, am numai de la tot ce înseamnă bine. Rostul vieţii îl văd anume în binefaceri. Neliniştea şi durerea nu mă lasă în pace, când văd în jurul meu nedreptăţi.
Noi, românii, suntem oameni cu sufletele curate ca apa izvorului carpatin; cu sufletele mari ca o zi de vară; cu sufletele bune ca pâinea cea caldă; cu sufletele răbdătoare ca martirii; cu sufletele darnice ca mila lui Dumnezeu şi iertătoare ca Hristos. El trebuie să fie bun, luminos, curat, credincios, devotat. Poate că s-ar asemăna cu o stea ce ne-ar călăuzi numai spre bine.
Elena Rusu 162 de cuvinte

37

45. O rază de lumină
Acasă era linişte. Atâta linişte, încât Alina îşi auzea sufletul vibrând. Şi gândurile bune şi rele, care o însoţeau pretutindeni. Cu atât mai mult acum, când nu reuşise să treacă primul prag al vieţii. Fusese atât de aproape!
Nimeni nu poate pătrunde gândurile omului şi nici să le ucidă. Aflase prin cărţile citite că poţi ucide doar trupul omului, dar gândul, niciodată! Ar fi vrut să-şi dovedească faptul că învăţase să uite lucrurile rele din viaţă şi să se concentreze asupra celor bune. Indiferent ce s-ar întâmpla, ştia că munca nu poate fi o povară. Privi in zare soarele. Atât cât va mai avea în miezul lui căldură, îi va trimite şi ei o rază de lumină. Numai atât!
O rază de lumină îi este suficientă omului să se agaţe de speranţă. Câţi ani au trecut, Doamne, cât timp va mai lupta împotriva amintirii! Cât timp s-a scurs prin vinele ei până când a reuşit să înţeleagă că trecutul nu-l poţi schimba. Doar viitorul îl poţi modela, dar niciodată nu vei reuşi trăind doar în prezent...
Elena Rusu 165 de cuvinte


46. Făt-Frumos
Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui și cu ochii – buzduganul ce sclipea prin nori şi prin aer ca un vultur de oţel, ca o stea năzdrăvană.

38

Când era spre seara zilei a treia, buzduganul, căzând, se izbi de o poartă de aramă şi făcu un vuiet puternic şi lung. Poarta era sfărâmată şi voinicul intră.

Luna răsărise între munţi şi se odihnea într-un lac mare şi limpede ca seninul cerului. În fundul lui se vedea, sclipind de limpede ce era, un nisip de aur, iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarald, înconjurat de un cârd de arbori verzi şi stufoşi, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele, lucie și albă – atât de lucie, încât în ziduri se răsfrângea ca într-o oglindă de argint: dumbravă şi luncă, lac şi ţărmuri. O luntre aurită veghea pe undele limpezi ale lacului lângă poartă. Şi-n aerul cel curat al serii tremurau din palat cântece mândre şi senine.
Mihai Eminescu 161 de cuvinte

47. Ora îmblinzirii cugetului
Ora îmblânzirii cugetului a început, puţin câte puţin, a readuce cuvântul la vechea sa origine. Atunci, în acele vremuri grele, în acele vremuri cumplite, se întâmpla că nici rugăciunea, nici ora îmblânzirii cugetului nu ajutau. Harul
Domnului e una din cele mai mari taine ale lumii. Râvnim cu toţii la dânsul, dar peste unii se lasă, peste alţii trece. Uneori suntem primiţi, alteori rămânem lângă porţile închise.
Părintele Paisie avea o frumoasă psaltire, lucrată de mâna sa pe muntele Athos. Avea un scris de-o frumuseţe rară, apoi ştia a lega frumos foile, căci lucrase o vreme la tipografia de la mănăstirea Pecerska Lavra din Kiev. Psaltirile lucrate de mâna lui erau preţuite cu mult faţă de cele scoase de sub tipar-niţă.

39

Anii de foame şi sărăcie, petrecuţi într-o chilie săpată în munte, l-au călit, i-au format darul cuvântului scris, darul cuvântului rostit... Fiind în fruntea schitului, părintele Paisie nu mai avea când copia psalmi. Faima lui însă creştea zi de zi.

Ion Druţă

161 de cuvinte
48. Valea Bistriței
Pe tot acest ţinut minunat, stăpânul, podoaba, viaţa, mişcarea e Bistriţa. Moşul mi-o arată cu mândrie şi dă din cap fudul, când îi spun că nu mai este în ţară un râu ca dânsa. Ea nu fuge, nu se strecoară, nu curge, ci înaintează măreţ, cu toată mica ei adâncime din vara secetoasă, pluteşte regal sub straja munţilor. Câte nu se ţin de dânsa şi nu vin de la dânsa. Împărăteasa văii fără pereche!
Patul acesta larg de prund ea l-a răsfirat în clipele ei de mânie. Plutele aşteaptă impulsul ei şi un val puternic se aruncă, mişcând toate în pornirea lui nestăpânită.
Şi tot în ea se răcoresc din zbor rândunelele ce trag prin văzduh cercurile lor elegante; tot din ea îşi culege apa-n pumni săteanca voinică, aplecată spre undă, şi în ea zburdă, într-un cuget curat ca apa însăşi, copiii şi copilele, flăcăii şi fetele satelor.
Margini de piatră şlefuită, păreţi care sprijină dealurile, podurile trainice şi frumoase fac din acest drum unul din cele mai mândre ale țării...
După Nicolae Iorga

171 de cuvinte
49. Domnu Trandafir
40

Ca dânsul poate au mai fost mulţi. Şi toţi, au fost nişte apostoli, care au îndurat sărăcie şi batjocură, care au trecut printr-un vifor de nemulţămiri şi vorbe rele, și care, totuşi, au izbutit să-și îndeplinească cu bine menirea...

Domnu nostru ne-a învăţat rugăciuni, ne-a învăţat cântece care erau aşa de frumoase pentru copilăria şi sufletele noastre, deşi nu le înţelegeam bine. Ne-a învăţat să credem şi în alte lucruri, lucruri pe care mulţi le batjocoreau în acea vreme, care au rămas în fundul sufletului ca seminţe bune ce au înflorit bogat mai târziu...
Îmi aduc aminte... într-o sară ne strânseserăm la şcoală, la împletit panere. Şedeam în cerdac la Domnu şi unul spunea o poveste. Era o linişte mare în împrejurimi în primăvara aceea, şi departe, spre Siret, se auzea, abia se auzea un cântec de fluier.
— Măi băieţi, staţi, c-am să vă citesc şi eu o poveste...
Glasul lui curgea domol, şi basmul ne fermeca pe toţi ca un cântec frumos...
După Mihail Sadoveanu
163 de cuvinte

50. Gândul
Un sentiment de pace nețărmurită, de oarbă supunere vremii ce trece și îngălbenește pustiurile, dă priveliștea locului. Parcă așa trebuia să fie. Deprins acum cu firea țăranilor, înțelegea mai lesne natura după oameni, decât pe oameni după natură.
Fluierul drumețului ce noaptea se întoarce acasă, și în câteva note chinuite spune înduioșarea omului, era harfa
41

pustietății aceleea; chipurile liniștite ale cosașilor răsfrângeau lumina oarecum târzie a soarelui apunând. Și se simți el însuși cuprins de descurajare, uitându-se înainte. „O fi”, această vorbă atât de românească îi veni în minte. Și de la vorbă îl prinse gândul soartei țăranilor: ce buni erau că o primeau așa cum era!... Își aduse aminte de hotărârea de a le face școală, pe care era departe de a o aduce la îndeplinire... Ia, așa te ia viața, cum ia o apă adâncă un pai și-l poartă domol de la un cot al malului la un alt cot; apa curge, înceată, și tu curgi cu ea, fără să poți face ceva...

Duiliu Zamfirescu

165 de cuvinte


51. Căpriana
Căpriana e unul din cele mai vechi sate, pomenite încă de cronicari... Cândva, prin părțile acestea erau numai păduri. Singura aşezare omenească stătea cocoţată acolo sus, în vârful dealului. Se zice, că ridicată a fost cocioaba ceea de-un sărman călugăr, unul Daniil, alungat din mănăstire pentru semeţia cuvântului sincer şi deschis, pentru îndrăzneala de-a spune tuturora verde în faţă ce avea de spus. Rău de gură cum era, mai mult îşi petrecea vremea prin exiluri, drept care a şi fost poreclit Daniil Sihastrul.
Mulţi ani s-o fi tot rugat călugărul cela acolo sus, în vârful dealului, până ce într-o noapte rece şi ploioasă i-a zărit lumina domnitorul ţării. Venea de la război, se întorcea după înfrângerea suferită la Valea Albă. Biruit de păgâni, rămas fără oaste, rănit la picior, domnitorul tocmai căuta un adăpost să-şi odihnească oasele, să-şi limpezească sufletul. Ademenit de zarea de lumină din vârful dealului, a venit, a bătut în uşa cocioabei, rugându-se să fie primit peste noapte.
42

Ion Druţă

161 de cuvinte


52. Legenda lacului
Odată, trăia o fată de o frumuseţe rar întâlnită. S-a dus într-o zi la târg și a întâlnit acolo un flăcău voinic și frumos. Cum s-au văzut, s-au şi îndrăgostit. Flăcăul a rugat-o pe fată să-i fie mireasă. Dar cununia nu s-a putut face, deoarece flăcăul a fost luat în armată. Fata îl aştepta. Pe-nserate se ducea cu ulciorul la izvor și cânta aşa de trist, încât auzind-o se înduioșau și munții.
Era într-o duminică după-amiază, când, trecând pe acolo, a fost văzută de un tâlhar, care repezindu-se la ea, a ridicat-o în şa, zburând ca vântul, printre stâncile înalte, unde locuia. l-a promis fetei şi aur, şi argint, numai să-l îndrăgească, dar fetei nu-i trebuia nimic. Tâlharul îşi pierdu răbdarea şi vroia s-o ia în căsătorie cu sila. Fata a strigat către munţi, implorându-le ajutor. Stâncile cuprinse de strigătele îndurerate au răspuns cu tunete. S-a pornit o ploaie torenţială, măturând tot ce întâlnea în cale.
Acolo au rămas, sub fărâmăturile stâncilor, fata şi tâlharul. Şi apoi s-au adunat acolo apele munţilor, formând lacul.
Din folclor 174 de cuvinte

53. Maitreyi

43

Aş vrea să mărturisesc de la început şi clar că niciodată nu m-am gândit la dragoste în cele dintâi luni petrecute în tovărăşia Maitreyiei. Mă ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era

sigilat	şi fascinant în viaţa ei. Nu ştiu ce				farmec şi		ce chemare
aveau	până şi paşii ei. Dar aş minţi			dacă n-aş spune că întreaga
mea viaţă din Bhowanipore – nu			numai		fata – mi		se părea
miraculoasă şi ireală.		Intrasem atât		de repede		şi fară rezervă
într-o casă în care totul		mi se părea		neînţeles şi dubios, încât
mă deşteptam câteodată din acest			vis	indian, mă		întorceam cu

gândul la viaţa mea, la viaţa noastră şi-mi venea să zâmbesc. Maitreyi mă întrebă într-o zi dacă vreau să învăţ bengaleza, mi-ar da ea lecţii. Eu îmi cumpărasem deja, din cea dintâi

săptămână, un manual simplu pentru conversaţia	bengaleză,
din care citeam pe ascuns, trudindu-mă să prind înţelesul		acelor
cuvinte pe care le striga Maitreyi când era chemată	sau	când
se supăra...
După Mircea Eliade
165	de cuvinte

54. Baba Dochia
Ea a sosit noaptea pe furiş şi s-a grăbit să-şi scuture cojoacele, ca să-şi afirme stăpânirea... A doua zi cetăţenii s-au trezit supuşii acestei regine, ai cărei miniştri sunt Crivăţul şi Gerul, ai cărei curtezani sunt Lupii şi Corbii, ale cărei armate sunt fulgii de zăpadă şi ţurţurii de gheaţă, ale cărei palate sunt clădite pe troiene.
Baba se priveşte în oglinda râurilor îngheţate şi poartă pe frunte o coroană de brilianturi ce te pătrunde de fiori, când o priveşti, şi te preface în sloi de gheaţă, când te apropii de dânsa.

44

Pădurile par ca nişte pete negre pe fundalul alb al tabloului iernatic. Copacii desfrunziţi au aere de schelete pârlite de foc şi printre crengile lor zboară mulţime de păsări: stigleţi, piţigoi, vrăbii, ciocârlani, căutându-şi hrana, pe când pe cerul noros cârduri de corbi fac manevre prevestitoare de vijelii.

În toate zările, în toate câmpurile se întinde o pătură albă, iar pe drumurile dispărute sub zăpădă se văd, mişcându-se încet sănii cu lemne.
După Vasile Alecsandri 164 de cuvinte

45

Cuprins

1. Cuvânt înainte 3

2. Ucraina 4

3. Străvechiul Kiev 4
4. Luceafărul poeziei românești 5

5. Zâna Zorilor . 5

6. Din memoriile Trubadurului 6

7. Eminescu 6

8. Zeița poeziei 7

9. Prutul 7

10. Prietenie adevărată 8
11. Moara cu noroc 8

12. Frumosul în muzică 9

13. Despre limba română 9

14. Cum am învățat românește 10

15. Pe drumuri de munte 10

16. Visele 11

17. Fetița Dochiei 11
18. Singur 12

19. Moromete 12

20. Războaiele lui Traian și Decebal 13

21. Legenda albinei 13

22. Priveliști din țară 14
23. Limba maternă 14

24. Obiceiuri legate de anotimpuri 15

25. Părintele Ghermănuță 15

26. Cozia 16

27. Odihna 16

28. Tradiții minunate 17

29. Câmpia Sorocii 17
30. Ciutura 18

46

31. Sfatul păsărilor care pleacă 18

32. Cetatea Hotin 19
33. Ștefan cel Mare 19

34. Petru Movilă - Mitropolitul Kievului 20

35. Viața nouă de școlar 20

36. Talentul de a fi om 21

37. Rățușca cea urâtă 21
38. Lebedele 22

39. Nucul 22

40. Porțile de fier 23

41. Anotimpul reînvierii 23

42. Sărbătoarea munților 24

43. Viața la țară 24

44. Arta 25
45. Sufletul 25

46. O rază de lumină 26

47. Făt-Frumos 26

48. Ora îmblânzirii cugetului 27

49. Valea Bistriței 27

50. Domnu Trandafir 28

51. Gândul . 28
52. Căpriana 29

53. Legenda lacului 29

54. Maitreyi 30

55. Baba Dochia 30

47

Lilia Govornean Olga Ostafii

LIMBA ROMÂNĂ

CULEGERE DE TEXTE
PENTRU DICTĂRI

EVALUAREA FINALĂ DE STAT
CLASA a 9-a


48