Cum m-am însurat

Cum m-am însurat (A.P. Cehov)

Serghei: Cum să fac? Cum să-i fac declaraţii? “Dă-i drumul, nu te sfii!”, mi-a spus taică-miu. Dar cum să îi fac declaraţii de dragoste, dacă n-o iubesc ? „eşti un nătărău” - îmi zice el – „nu pricepi nimic”.

De ce ţi-e scris nu scapi!

Se apropie de Zoia ce stă undeva în spatele lui, stingherită, părînd ridicolă şi îi spune:

Împrejurările îmi sunt prielnice, Zoia Andreevna. Suntem, în sfârşit, singuri şi întunericul mă ajută fiindcă ascunde ruşinea care-mi arde obrazul... Această ruşine se datorează sentimentelor care mă mistuie...

Hai să ieşim în grădină, aici e înnăbuşitor...

S-au aşezat pe o bancă.

Privighetoarea cântă şi-l desfată pe alesul inimii... Dar eu pe cine aş putea desfăta, singur cum sunt?

Zoia roşeşte şi-şi lasă ochii în pământ. I se poruncise să joace teatru.

Toată fericirea mea atârnă de o singură fiinţă.

Nutresc pentru această fiinţă sentimente… amor. O iubesc şi dacă ea nu mă iubeşte înseamnă că sunt pierdut… mort… Această fiinţă eşti dumneata.

Poţi să mă iubeşti? Spune? Mă iubeşti?

Zoia: Te iubesc (şoptit). Te iubesc! (începe să plângă)
Serghei: Nu, nu mă iubeşti. Mă urăşti, cum urăşte câinele ciomagul. Asta nu se poate!

Izbucneşte, tremurând din tot corpul:
Oare-i cu putinţă? Nu mă crede, Zoia Andreevna, draga mea, zău, nu mă crede. Nu crede aşa ceva! Nu te iubesc! Fire-aş să fiu de afurisit, dacă te iubesc! Şi nici dumneata nu mă iubeşti! Toate astea sunt mofturi...

Sare în picioare şi aleargă în jurul băncii.
Zoia: (plângând repetă fără sens) Te iubesc! Aşa trebuie! Să te iubesc...
Serghei: Nu trebuie să faci una ca asta! Toate acestea nu-s decât o comedie! Părinţii vor să ne căsătorească cu de-a sila, Zoia Andreevna, din pricina intereselor de avere, nici vorbă de dragoste. Mai uşor mi-ar veni să mi se lege o piatră de gât, ca unui măgar, decât să te iau pe dumneata Zoia Andreevna, asta-i! Ce dracu!
Zoia: Aşa e, „ce dracu”!
Serghei: Aşa este. Arăt ca un monstru. Sunt urât foc.
Zoia: Da! Eşti fălcos şi plin de coşuri, părul îţi e aspru, ca de porc, nasul stacojiu şi umflat şi nici măcar un urs nu ar putea să te pizmuiască pentru sprintenelea ta. Cât despre insuşirile sufleteşti, să nu mai vorbim. Până şi de la mine ai stors bani când încă nu era vorba să-ţi fiu logodnică.
Serghei: Aşa e!

Zoia: Cu ce drept suveran fac ei aşa ceva? Ce suntem noi pentru ei, robi? Câini? Să nu ne căsătorim.
Serghei: Da, să le facem în ciudă! Nemernicii!
Zoia: Destul le-am făcut pe plac!
Serghei: Să mergem chiar acum să le spun că nu vreau să te iau de nevastă şi basta!
Zoia: Da, să mergem chiar acum să le spunem. Şi eu am să le spun la fel. Am să le spun că nu te iubesc deloc şi că-l iubesc pe Bolniţân...
Serghei: Şi eu am să ţiu partea lui Bolniţân... Ştiu cu câtă patimă-l iubeşti!
Zoia: Dar şi dumneata iubeşti pe alta. O iubeşti pe madmăzel Debe...
Serghei: Da, pe madmoazel Debe. Cu toate că nu-i pravoslavnică şi nu-i bogată, o iubesc pentru mintea şi însuşirile sufletului ei plin de calităţi... N-au decât să mă blesteme, dar am s-o iau de nevastă. Ţin la ea poate mai mult decât ţin la viaţă! Nu pot să trăiesc fără ea! Dacă nu mă însor cu ea, nici nu mai am poftă de viaţă..
Zoia: Hai să mergem să le vorbim de la obraz caraghioşilor ăstora...
Serghei: Îţi mulţumesc, draga mea... Nici nu ştii ce piatră mi-ai luat de pe suflet!
Zoia: Eu îţi mulţumesc...

El îi mulţumea Zoiei, iar Zoia îi mulţumea lui. Fericiţi, recunoscători, îşi sărutau mâinile unul altuia. El îi săruta mâna, ea îl săruta pe păr. Chiar s-au îmbrăţisat. În tot acest timp spun replicile:
Serghei: Cu toate acestea, ne-am căsătorit!
Zoia: Astăzi ne serbăm nunta de argint. La început ne venea greu...
Serghei: O ocăram, o mai şi plesneam, apoi mă apucam s-o iubesc de necaz...
Zoia: Tot de necaz am avut şi copii...
Serghei: După aceea a mers...
Zoia: Ne-am obişnuit…