Ce implică cea de a doua parte a mărturisirii de credinţă (Mohammed Rasul Allah)
● Credinţa că Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este Profet, că a fost cel mai bun şi ultimul dintre Trimişi şi că niciun altul nu va veni după el. Allah Al-'Alaa (Preaînaltul) spune în Coranul cel Glorios:
„Mohammed nu este tată niciunuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul Profeţilor, şi Allah este Atoateştiutor.” [Coran, 33:40]
● Credinţa că Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era infailibil în învăţăturile pe care Allah Al-Ahad (Unicul) Le transmitea. Allah Al-'Alaa (Preaînaltul) spune în Coranul cel Nobil:
„Nu rosteşte nimic după pofta lui! ~ El [Coranul] nu este decât o revelaţie trimisă.” [Coran, 53:3-4]
Cu privire la chestiunile acestei lumi, el era o fiinţă umană şi realiza ijtihad35 în judecăţile lui. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
„Cu adevărat,eu nu sunt decât un om. Se poate întâmpla ca două persoane să vină la mine cu o dispută şi, dată fiind elocvenţa şi facilitatea unuia dintre ei în felul de a vorbi, eu să judec în favoarea lui. Acela în favoarea căruia se judecă în mod eronat (ceea ce primeşte fără drept) să ştie că aceasta este o parte din Focul Infernului, aşa că să o ia sau să o lase.” (Muslim)
● Credinţa că Mohammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost un Trimis pentru toată creaţia, pentru djinni şi oameni deopotrivă, până la Ziua Judecăţii. Allah Al-Ahad (Unicul) spune în Coranul cel Glorios:
Dostları ilə paylaş: |