Cum vorbeau străMOŞII

Deci limba pe care noi o vorbim astăzi, limba română, conţine în ea o parte covârşitoare a limbii primordiale, pe care Bunul Dumnezeu i-a dat-o omului primordial Adam!

Această înţelepciune nu se poate regăsi fără ajutorul Bunului Dumnezeu şi al Duhul Sfânt, cel care deţine Forţa Cuvântului.

Aceste capitole referitoare la obârşia noastră străveche ca neam şi a limbii noastre româneşti au fost scrise cu ajutorul Bunului Dumnezeu, al Sfântului Duh şi cu ajutorul Înţelepţilor din Templul din Carpati - 14 noiembrie 2004.
Pentru că am amintit de ştiinţa numită sermoterapie, şi pentru a da posibilitatea cititorilor care încă nu au auzit despre aceasta să înţeleagă ce este ea de fapt, vom reda mai jos un fragment din cartea domnului profesor Grigore Albu Gral numită Erfragtu Kogaion Diatra:
,,Rar se întâmplă ca un neam să-şi ascundă cu atâta meşteşug identitatea şi valorile lui spirituale ori să facă din ocultare o operă care să înfrunte veacurile aşa cum au făcut tracii, geţii şi dacii.

Pentru mulţi căutători în taină şi daină, strămoşii Poporului Român formează trecutul de ,,mari anonimi ai istoriei". Viaţa lor a fost un mister, înemuirea lor rămâne o enigmă… şi totuşi, tracii, geţii şi dacii sunt în sufletul nostru şi fiecare părticică de pământ pe care o locuim, astfel călcând-o cu picioarele noastre netrebnice ca pe oricare alt rest lipsit de interes. Avem în ţarina strămoşească, mărturii de aleasă cinstire, însă nu ştim cum şi în ce fel să le desnodăm căpătâiele. Aşa sunt:

- Babele în Munţii Bucegi,

- Stenogramele Creştine la Basarabi, judeţul Constanţa,

- Monumentul Sfânt de la Sarmisegetusa Regia - Capitala dacilor înţelepţi şi viteji.

Despre faptele cu cutezanţă ale strămoşilor noştri s-a scris în toate timpurile şi uneori în lucrările antice cele mai valoroase fără a se sugera un răspuns la semnele grave de la întrebările câte se pot bănui... am scris această carte, un mare dar deosebit de importanţă pentru un drept care se cuvine Poporului Român şi nu fără ei strămoşilor.” - Grigore Albu Gral.

CAPITOLUL IV
CETATEA SARMISEGETUSA
Despre această minunată cetate ascunsă de străbuni în Munţii Orăştiei, am mai scris şi în volumele anterioare. Dar acum privind prin prisma Porţii Stelare, înţelegem de ce acest loc este atât de benefic, de ce aici sunt atâtea sanctuare, de ce acest loc şi această taină au fost apărate cu străşnicie atâtea mii de ani de către străbuni. De-a lungul anilor am fost de mai multe ori în aceste locuri şi de fiecare dată eram profund impresionată de stele, de cer, de modul cum se vedeau ele de aici. Iată că acum tainele se dezleagă şi cu ajutorul Bunului Dumnezeu începem să înţelegem unele părţi ale marelui Adevăr.

Şi din nou vom spune şi iar şi iar, că tot ceea ce este de la Dumnezeu este simplu. Simplitatea şi esenţa se află cuprinse în cuvintele limbii române, care astfel ea este depozitara unor mari taine cereşti.

Denumirea acestei cetăţi oglindeşte fidel taina pe care ea o adăposteşte în planul subtil:

SARMISEGETUSA = SAR MIS (S)EGET USA,

SAR = înseamnă izvor, sau ceva care ţâşneşte din pământ, sau care sare în sus, spre cer;

MIS = trimis, sol;

SEGET = din neamul geţilor care trece, zboară, cu viteza săgeţii în astral;

USA = uşa = loc de intrare sau ieşire dintr-un spaţiu limitat, uşă, în acest caz poartă de trecere;

Aici avem două propoziţii scurte şi concentrate: SAR MIS. SEGET USA. care înseamnă:
Locul de unde sar, ţişnesc, săgetează cu spiritul şi pleacă în Spaţiul Cosmic, Trimişii, Solii, ajungând în alte zone ale Universului. Este Uşa, Poatra, prin care trec cei din neamul Geţilor!
SARMISEGETUSA este deci aidoma unui străvechi cosmodrom, de unde se pleca spre spaţiile siderale. Locul nu era şi nu este accesibil decât celor care au starea vibraţională necesară, pentru a face saltul spre alte spaţii cosmice. Trimişii, care aveau acces aici, erau oameni care îşi duceau viaţa în mare credinţă, în mare curăţenie trupească şi sufletească, având şi corpul fizic extrem de spiritualizat.

Existenţa acestei Porţi Stelare, este încă o dovadă, o foarte mare dovadă, a faptului că străbunii noştri aveau permanent legătura cu Cerul, cu Dumnezeu şi cu lumile stelare. Ei nu aveau nevoie să sacrifice viaţa nimănui pentru a trimite soli la Cer, deoarece Marii Preoţi şi Marii Iniţiaţi din neamul nostru puteau pleca oricând, în stare de conştienţă la Cer sau în alte dimensiuni, de unde căpătau informaţii şi poveţe folositoare pentru ei şi neamul lor, adică al Traco-Geto-Dacilor.

Acele accidente care au apărut, şi au rămas consemnate de către anumiţi istorici, au fost practici ale unor falşi preoţi, care nu mai aveau har, care nu mai primeau darul clar-vederii, clar-auzului şi nu mai primeau permisiunea de a săgeta cu spiritul Poarta Stelară şi astfel să poată prelua orice informaţie care le-ar fi fost necesară. Aceşti mici preoţi, au făcut mult rău, deoarece erau dornici de a pune mâna pe putere cu orice preţ şi au introdus astfel în practica cultului străbun elemente care denaturau credinţa cea adevărată. Pe aceştia Dumnezeu şi istoria i-a măturat şi au pierit în propria lor nimicnicie! În Cetatea Sfântă Sarmisegetusa nu s-au făcut niciodată sacrificii umane şi nici în platoul Munţilor Bucegi. Aceste locuri au fost şi sânt şi în prezent, marile locuri iniţiatice şi de mare sacralitate ale neamului românesc, care au fost întotdeauna straşnic păzite de orice fel de intruşi, de către Marile Spirite de Lumină. Aici nu se puteau produce astfel de acte, deoarece toate aceste spaţii au fost şi sunt şi în prezent sub ocrotirea şi controlul Bunului Dumnezeu.

După înţelegerea acestei taine din cuvinte, care potriveşte perfect cu cele ce ne-au fost revelate despre Poarta Stelară, am întrebat pe minunaţii noştrii Ghizi Spirituali: când au fost făcute toate acestea, Templul Sacru şi Poarta Stelară? Ni s-a transmis că Templul de sub Sfinx şi Templul Sacru de la Sarmisegetusa au aceiaşi vârstă. Mai există şi alte locaţii de acest fel, aşa numite ,,capsule ale timpului”, care se vor regăsi la vremea cuvenită. Ele fac parte dintr-un Plan al Bunului Dumnezeu, care a pus mari Daruri Cereşti pe teritoriul Daciei străbune, deoarece aici a fost un mare Centru Iniţiatic al primei civilizaţii de pe Pământ. Încă de atunci se ştia de rolul care urma să-l aibă în viitor această ţară şi acest popor, şi că aici urma să fie Noul Centru Spiritual al Lumii, adică ceea ce noi vedem că se împlineşte azi, pas cu pas.

Aceste locuri minunate unde sunt depozitate informaţii excepţionale, sunt accesibile oamenilor şi ei sunt primiţi acolo în prezent pe măsură ce sunt pregătiţi pentru aceasta. Aceste mari Daruri ale lui Dumnezeu au fost din nou redate oamenilor şi nouă nu ne rămâne decât să ne dorim să avem acces la ele şi vom regăsi mari taine ale neamului. Adevărul despre noi şi despre rădăcinile noastre ancestrale trebuie restabilit şi cunoscut.

Înaltul Trimis al Cerului aflat în România, Domnul Zvezdomir Marinov, ne-a dat toate elementele necesare pentru a ne redobândi identitatea noastră ca naţiune şi aceste date sunt cuprinse în seria celor opt cărţi pe care El le-a scris. Nu trebuie decât să le citim cu atenţie şi să le corelăm cu realitatea, să ne aducem aminte de Remus şi de poporul lui, care au fost primii coborâtori pe Pământ şi care au pus bazele primei civilizaţii în acest spaţiu al străvechii Dacii.

Noi cei de azi ar trebui să fim mândrii de aşa strămoşi, să-i respectăm şi să le cerem şi în prezent ajutorul. Toată istoria noastră cea adevărată este depozitată ca informaţie în Templul aflat sub Sfinxul din Bucegi. Acel Templu este deja accesibil şi este prezentat în cartea domnului Cinamar care se numeşte Viitor cu cap de mort şi care este foarte adevărată, până la ultima virgulă. Taina păzită de Sfinx de mii de ani a ieşit la suprafaţă!

Marele Paznic a permis deschiderea lăcaşului secret, dar şi descifrarea tainei din cuvânt:

SFINX = SF IN X, care înseamnă:

- SF - Este prescurtarea de la Sfânt, dar şi de la Ştiinţifico - Fantastic. Putem spune că cele ce au fost găsite în Templul de sub Sfinx se încadrează în ambele categorii;

- IN - Are sensul de ÎN, adică înăuntru, în adânc;

- X - Are sensul de pecete de taină, care închide, ascunde, tăinuieşte. Acest semn străvechi este folosit şi azi în acelaşi sens. Toate calculatoarele din ziua de azi au acest semn pe bara de instrumente, şi care dacă este tastat închide un fişier, îl ascunde privirii noastre trimiţându-l în ,,adâncul” memoriei calculatorului. Deci iată că este un semn universal valabil, care are sensul de a ascunde, de a închide ceva sau de a pecetlui în taină. În acest caz numele Sfinxului s-ar traduce astfel:

SFINX = Paznicul Ştiinţei Sfinte şi a Marii Taine, pecetluită în adânc.
CAPITOLUL V
LIMBA T-G-D
După cu am mai arătat şi în volumul anterior, limba T-G-D înseamnă limba traco-geto-dacă. Actuala limbă română, care provine din limba traco-geto-dacă îşi are de fapt rădăcinile în această străvechea limbă primordială. Aşa cum plantele au rădăcinile în pământ, unde mai au şi bulbi şi rezerve, aşa şi limba română are aceste rădăcini ancestrale şi rezerve ascunse. Oricare dintre limbile care se vorbesc astăzi pe glob îşi au aceste rădăcini, care se trag din limba primordială, căci după cum arată Biblia, la început toţi oamenii aveau aceiaşi limbă şi toţi aveau acelaşi grai.

Limba primordială era limba pe care o ştiau toţi oamenii începuturilor. Să nu uităm că la început oamenii trăiau în Rai, deci ei trebuiau să poată vorbi şi cu Dumnezeu şi cu toate Fiinţele de Lumină care existau acolo. Deci Îngeri şi oameni primordiali, cu toţi vorbeau aceiaşi limbă cerească.

Oamenii apoi au continuat să evolueze pe Pământ, în afara Raiului, dar cu toţii aveau tot aceiaşi limbă şi acelaşi grai. Separarea şi diferenţierea limbilor vorbite pe Pământ, a apărut după cum am văzut şi în volumul Dacia partea II-a, la momentul Turnul lui Babel.

Limba primordială, la rândul ei era foarte simplă, aproape monosilabică: he, la, De, To, me, Do, Ta, Re, Ma, da, mi, fa, sol, cu, ca, si, ...etc. Cuvintele iniţiale se foloseau în propoziţii foarte scurte, concentrate, care cu timpul s-au ,,lipit” şi au devenit noile cuvinte. În cuvintele actuale regăsim ,,paşii” în care ele s-au format şi care sunt în marea lor majoritate actualele silabe.

Deoarece Dumnezeu a stat lângă Adam până ce acesta a pus nume tuturor fiinţelor şi lucrurilor, limba primordială era deosebit de puternică în ceea ce priveşte energetica ei. Toate limbile apărute ulterior, care au preluat o parte din filonul primordial lingvistic şi l-au păstrat, au o putere energetică a lor. De aceea, fiecare dintre limbile actuale are o putere mai mare sau mai mică după cât de mult a păstrat sau nu din limba primordială.
CAPITOLUL VI

FORŢA DIN CUVINTE
Întrucât cuvintele sunt energii şi sunt şi vii, ele determină un câmp energetic al cuvintelor care se formează în spaţiul unde ele sunt folosite, deci acolo unde se vorbeşte o anumită limbă. Dacă cuvintele sunt bune, câmpul energetic care se formează este benefic, iar dacă cuvintele nu sânt bune, câmpul care se formează nu este benefic.

De aceea Dumnezeu a dat de mii de ani anumite reglementări în ceea ce priveşte modul de vorbire. Ele se regăsesc în porunca de a nu vorbi de rău, de a nu minţi, de a cinsti pe cei din jur prin cuvinte bune şi benefice, de a lăuda faptele bune şi a recunoaşte meritele celor care le au. Ele au apărut ca porunci, pe care Dumnezeu le-a dat prin Moise şi pe care de atunci toţi oamenii au datoria sfântă să le respecte. Le-au respectat cei din vechime şi acum trebuie să le respectăm şi noi mai mult ca niciodată.

Aceste porunci şi partea lor de interdicţie, au avut întotdeauna rolul de ai feri pe oameni de efectele nefaste ale acelor energii care se pun în mişcare, din nevăzut la rostirea cuvintelor rele, care au încărcătură negativă.

Pe măsură ce cuvintele gândite sau rostite s-au derulat, adică au fost folosite, în diferitele aşezări incipiente, s-au format deasupra acestora pături, câmpuri de energii datorate cuvintelor.

Şi în prezent, fiecare limbă a unui popor, determină apariţia unui astfel de câmp de energii foarte fine în spaţiul dominant unde ea se vorbeşte. Dacă oamenii vorbesc bine, curat, moral, cu cuvinte bune, acest câmp este benefic şi aduce o stare de bine şi de armonie pe teritoriul acelui stat. Dacă oamenii vorbesc de rău, înjură şi folosesc expresii necuvenite, acel câmp nu mai este benefic şi influenţează în rău pe toţi acei oameni care vieţuiesc acolo.

În cazul unei limbi străine, care se vorbeşte pe teritoriul altui stat, acest lucru trebuie limitat, deoarece noua limbă intră în dizarmonie cu limba dominantă, fiind pe altă vibraţie şi pe altă stare energetică. Atunci ea apare ca un element perturbator al câmpului limbii dominante.

De aceea, pentru liniştea şi pacea socială, pe teritoriul unui stat trebuie să se practice o singură limbă unitară oficială.

De-a lungul istoriei omenirii au existat nenumărate exemple, de imperii care s-au construit şi au dominat prin limbă, deşi ele nu au fost niciodată superioare prin valori etice şi morale:

- Romanii de altădată, cunoşteau probabil acest mecanism şi au creat o limbă oficială, limba latină, pe care au impus-o tuturor oamenilor din provinciile cucerite şi astfel şi-au asigurat dominarea acestor popoare prin instrumentul lingvistic.

- Imperiul austro-ungar a procedat identic, impunând limba maghiară în şcoli şi în administraţie, peste tot în teritoriile cucerite şi astfel au adus în folosul lor energia cuvintelor.

- Imperiul sovietic a procedat identic, obligând toate conglomeratele de popoare să vorbească o limbă unitară, pe cea rusă a lor, astfel folosindu-se şi ei de limbă ca de un instrument de dominare. Ne aducem aminte că limba rusă era învăţată şi la noi în România foarte mult în şcoli şi căpătase o oarecare putere. Ieşirea României de sub dominaţia şi influenţa rusă a fost posibilă numai după ce această limbă nu a mai fost obligatorie la şcoală şi a scăzut mult numărul vorbitorilor ei în România.

De aceea, bazat pe cunoaşterea acestor mecanisme subtile ale energiilor fine, putem spune că situaţia care se prefigurează la ora actuală în România, de a avea două limbi oficiale româna şi maghiara, nu aduce nimic bun, producând confuzie. Pe când păstrarea caracterului puternic unitar pe întreg teritoriul României a limbii române, va asigura armonia şi pacea socială în această ţară, cu toate categoriile sociale şi cu toate naţionalităţile. Nimeni nu contestă dreptul etnicilor de a folosi limba maternă în familie sau în cultură, dar nu ca o a doua limbă oficializată indirect. Aceasta va aduce multe dezavantaje Statului Român, prin necunoaştere şi neluarea în seamă a modului în care acţionează energetica cuvintelor.

Un alt aspect de care trebuie neapărat ţinut cont este următorul:

Un cuvânt dintr-o limbă străină, rostit în spaţiul românesc îşi va face efectul, dar după cum sună el şi are el înţelesul (potenţial) în limba română! Acel cuvânt străin se va afla în presiunea acestui câmp energetic creat deasupra României din cuvintele româneşti şi va provoca sau va declanşa binele sau răul după cum se aseamănă el în înţeles românesc sau după cum îl asociază oamenii în mintea lor. Într-unul din volumele anterioare s-a descris efectul de la Făcăieni şi dezastrul care a urmat, datorat unui cuvânt străin de neamul nostru.

Deci toate cuvintele străine îşi vor face efectul energetic nu după cum ar fi el în limba de provenienţă în ţara respectivă, ci după cum este câmpul dominant în care el este emis prin rostire şi cu care el intră în rezonanţă. Chiar dacă în limba lui de origine, cuvântul este bun şi are semnificaţie bună, la noi el poate să nu fie bun să nu ,,sune” bine şi el devine perturbator şi acţionează ca atare.

De ce se întâmplă acestea?

Deoarece într-un spaţiu diferit lingvistic, dacă oamenii nu înţeleg cuvântul străin rostit, vor auzi sunetele din care este el compus şi rapid îl vor asocia mental cu un cuvânt identic sau asemănător, pe care ei l-au mai auzit în limba lor şi pe care îl au în memorie. De cele mai multe ori, cuvântul care este asociat are un cu totul alt conţinut şi o cu totul altă semnificaţie decât cuvântul străin.

De aceea, sfatul ,,Îngereilor” este să ne ferim de cuvintele rele ale limbii române, de nenumăratele cuvinte străine care abundă în prezent şi mai ales de acele cuvinte străine care nici nu ,,sună” bine de loc în româneşte. Aici este un câmp vast de exemple şi oricine poate să facă propriile sale studii asupra sensului cuvintelor străine ,,auzite” în înţelesul lor în limba română.

Din toate motivele arătate mai sus, în România trebuie să existe o singură limbă oficială, limba română, unitară pe întreg teritoriul Statului Român.
Gândul este şi el o înaltă energie. Energia din gândurile rele şi din cuvintele rele determină apariţia unui fel de ,,praf astral” numit imperil. Acesta este o materie extrem de fină, rezultată din energiile nebenefice, care se depune pe obiecte, pe toate lucrurile din mediul de viaţă unde trăieşte omul. El este de culoare gri sau neagră şi nu aduce nimica bun. De aceea periodic, noi oamenii care nu suntem perfecţi şi gândim şi vorbim vrute şi nevrute şi bune dar şi rele, trebuie să ne curăţăm energetic locul unde trăim de aceste energii negative acumulate în timp. Această curăţire o fac Îngerii specializaţi, la invocaţiile şi rugăciunile preoţilor, în timpul aşa numitor şfeştanii şi a rugăciunilor de sfinţire a locurilor. Curăţirea se mai poate face şi prin stropire cu apă sfinţită şi ardere de tămâie, dar nu este întotdeauna suficientă.
,,Aşa cum într-o casă se şterge periodic praful şi se face curăţenie mare, tot aşa trebuie făcută această curăţire a acestui ,,praf” energetic, negru şi dăunător din subtil. După curăţirea casei de această pacoste, pe care chiar noi oamenii o creem din inconştienţă, viaţa din acel spaţiu redevine armonioasă şi benefică.

După cum este starea actuală a societăţii noastre, preoţii şi Îngerii ar trebui să alerge pur şi simplu de la o casă la alta şi de la un birou la altul, de la un magazin la altul şi de la o hală la alta şi să nu mai prididească cu această muncă de curăţire energetică. Oamenii ar trebui să acorde mai multă atenţie acestui aspect atât de important şi aşa cum au grijă să nu se murdărească pe haine, aşa ar trebui să aibă grijă să nu-şi murdărească cu energii negative – emanaţii negative locul unde trăiesc.

Există bioterapeuţi şi oameni cu har, care ştiu şi ei să facă această curăţire energetică, dar ceea ce fac Entităţile Cereşti este mult mai temeinic şi sigur, deoarece ei văd mai bine decât oricine tot ceea ce se află în planurile subtile.” - mesaj din partea Domnului Iisus Christos şi a Duhului Sfânt.
Tot despre această ,,pacoste” neagră emanată din capul oamenilor, prin gânduri, vorbe şi trăiri de sentimente negative, cu alte cuvinte în timp ce ei încalcă Legea lui Dumnezeu şi păcătuiesc, se arată şi în cartea numită Fenomenul Valentina. Iată cum descrie această doamnă care este oarbă -Valentina Gârlea, dar care este cea mai mare clar-văzătoare a tuturor timpurilor, acest fenomen al energii pozitive şi negative care ,,plutesc” în jurul nostru:

,,Toate aceste piesuţe foarte mici şi colorate care sunt în aer - piramiduţe, biluţe, seceri fără coadă, bastonaşe, cârjuliţe - toate îs luminoase. (aici ea descrie energia universală, care umple practic tot spaţiul n.n.)

Ele stau parcă susţinute ca de o pânză de păianjen. Dar această pânză de păianjen nu face parte din culoarea ce o au în ele. Asta-i un fel de energie uşoară, cam ca aceea pe care o văd la sârmele mele de pe stâlpi şi la cele din pereţii caselor, acelea care duc curentul electric. Dar pânza asta îi dintr-un altfel de curent, nu-i cel electric. Are o culoare gri, un fumuriu. Însa culoarea asta gri e mai deasupra oraşelor; ba chiar deasupra fabricilor şi a altor locuri devine negricioasă. Acolo toate piesuţele astea parcă mor, îşi pierd culorile. Şi cu cât pânza de păianjen e mai negricioasă, ea se apropie de pământ şi cade legându-se de pământ.

În zonele cu gândurile noastre rele şi cu faptele noastre care îs răutăţi şi apa curată care pleacă de la izvoarele din munţi se murdăreşte.

Numai gândurile noastre bune o pot curăţa. O parte din răul pe care îl gândim se scurge cu apa în pământ (aceasta explică de ce în locurile cu acumulări de energii negative puternice se declanşează ploi puternice şi furtuni devastatoare, deoarece însăşi Natura caută să scape de aceste plăgi, care o afectează şi caută să le dizolve n.n.), însă o parte rămâne în aer. Apa murdărită aşa, dacă ajunge la o apă mai mare unde sunt vârtejuri, îi pusă să facă rău. Dacă prinde ceva în raza ei - animal, om, maşină, trage totul la fund.

Acolo unde se fac multe răutăţi şi lumea n-a ajuns să ştie ca ea însăşi e cauza, şi unde totul e luat de apă, acolo nu numai că apa are un gust amar, dar îl are chiar foarte rău şi cu un miros foarte greoi. Asta-i din cauză că a adunat multă răutate omenească (deci iată că gustul apei, dă un indiciu clar asupra curăţeniei energetice a locului unde ea izvoreşte! n.n.)

În aer, astfel de adunări de gânduri urâte şi de răutăţi ale oamenilor se vad ca nişte cercuri foarte mari, ca nişte forme rotunde (iată o altă confirmare a centrelor de energii gânduri, menţionate anterior). Acelea atrag chiar şi energii bune, ca şi cum ar vrea să se hrănească. Astea rele, au culori negre, sau sânt maroetice, cu roşu mult în ele.

Am văzut de exemplu un cerc din ăsta tare mare atunci când mergeam cu trenul spre Timişoara, pe undeva nu departe de gara care i se zice Caransebeş. Dar am văzut tare multe cercuri în aer, chiar în oraşele şi mai mici şi în case de oameni.

Există forme întunecate rotunde care ţâşnesc din pământ şi care şi ele fac rău, dar acelea îs altceva, altcumva.

Formele din astea rotunde şi urâte sunt şi acolo unde se adună globuri - suflete ale oamenilor care sunt întunecate (care nu au energia necesară pentru a se putea ridica la Cer! n.n.).

Suflete din astea întunecate se adună în grupuri de câte cinci până la nouă globuri şi se tot ceartă între ele. De obicei se adună acolo unde se întâlnesc străzi mai mari cu multă circulaţie. Eu tot umblând cu maşina prin oraş, când sunt dusă cu maşina pe la bolnavi, deşi nu ştiu cum se cheamă o stradă sau alta, dar după grupurile de globuri întunecate ştiu că am ajuns la încrucişarea de la Fundaţie sau din Tudor Vladimirescu. La fel este şi la strada Doctor Savinii, unde o ia pe strada Ion Creangă - spre policlinica din Tătăraşi - sau acolo înspre cimitirul Eternitate. Veşnic stau acolo grupuri de globuri întunecate, care vor să facă rău. Daca ele sunt în ceartă, trimit o formă urâtă când vine o maşină şi forma aceea rotundă se sparge asupra ei. Atunci dintr-o dată maşina se ciocneşte de alta sau de ceva.

Dacă trece un om şi forma urâtă de culoare i se sparge deasupra capului, acela nu mai merge mult înainte şi începe să facă scandal.

Formele astea negre au în ele şi un roşu ţipător mai închis, maro şi galben. Când se sparg deasupra oamenilor care trec, se fac numai pulbere şi acei peste care cade devin foarte nervoşi şi hachiţioşi.”

Cele descrise în mare simplitate de doamna Valentina Gârlea, sunt demne le luat în seamă, întrucât sunt foarte adevărate.
CAPITOLUL VII
TĂBLIŢELE DE LA TĂRTĂRIA
În volumele anterioare Dacia, Sfântul Duh şi ,,Îngereii” păzitori, ne-au arătat că a existat o limbă unică la începutul dezvoltării omenirii. Scrierea a apărut de-a lungul evoluţiei civilizaţiei umane. Orice scriere se face cu semne grafice sau cu pictograme. Scrierea primordială însă, era ca o reflectare a unui limbaj mai înalt, ceresc, al semnelor, un corespondent al acesteia.

Semnele acestui limbaj ceresc sunt semne sacre, care oriunde ar fi văzute, făcute sau pe orice suport ar fi desenate sau impregnate, ele îşi dau valoarea lor energetică maximă. Aşa este semnul crucii, care este cunoscut de mii de ani, roata energetică, cercul, triunghiul, pătratul, spirala, unda, etc. Există în România nenumărate scrieri şi studii, care s-au ocupat de aceste semne-simboluri şi semnificaţia lor.

Cunoscătorii iniţiaţi, marii preoţi ai templelor, iar mai apoi aceia care s-au ocupat de heraldică şi blazoane, au cunoscut întotdeauna puterea şi importanţa simbolurilor. Efectul acestor simboluri provine din legea corespondenţei. Fiecare simbol aplicat în plan material, are un corespondent în planurile subtile spirituale, adică corespunde la ceva de acolo sau la cineva de acolo. De exemplu, oricând porumbelul sau spirala te va duce cu gândul la Duhul Sfânt - Spiritul Sfânt; triunghiul te va duce întotdeauna cu gândul la Dumnezeu Tatăl, la Sfânta Treime; cercul te va duce întotdeauna la esenţa Spiritului; soarele te va duce întotdeauna cu gândul la Guvernatorul Solar la Domnul Iisus Christos; caduceul te va duce întotdeauna la înţelepciunea lui Hermes, iar lira sau lebăda la marele spirit Apollo.

C
ea mai veche scriere umană cunoscută şi atestată până acuma de către oamenii de ştiinţă, a fost găsită pe teritoriul României. Cu mai mulţi ani în urmă au fost descoperite în urma unor săpături, celebrele tăbliţele de lut de la Tărtăria, despre care toate studiile au arătat că sunt mai vechi decât cele sumeriene cu 1000 de ani. Deci şi scrierea de pe aceste tăbliţe înseamnă că este mai veche decât cea sumeriană. Recitind într-o carte de istorie despre aceste tăbliţe şi văzând nenumăratele ipoteze care au fost emise, şi cunoscând acum modalitatea de a putea verifica adevărul despre ele şi pe altă cale, L-am rugat pe Bunul Dumnezeu să ne ajute.

Am pornit de la o logică foarte simplă. Cineva care a trăit pe Pământ, cu multe mii de ani în urmă a realizat fizic aceste tăbliţe din lutul respectiv. Acele spirite există şi în prezent undeva, ori în spaţiu în Împărăţia Cerurilor, ori reîncarnate pe Pământ sau pe o altă planetă. Dacă gândul străbate spaţiile şi dacă Dumnezeu ne permite, înseamnă că se poate intra în contact cu entitatea respectivă, care ne poate furniza informaţiile cele adevărate despre aceste tăbliţe. Sau se poate face apel la Arhivele Cosmice - aşa numita Cronică Akaşă, unde există totul consemnat.

Când şi cum au fost făcute aceste tăbliţe, de către cine, la ce foloseau şi ce semnificaţie aveau?

După ce mi-au trecut prin minte acest e gânduri, care vă asigur că a fost sugerat în totalitate de Ghidul spiritual, s-a declanşat un fenomen interesant, pe care nu l-am mai trăit niciodată până atunci. Am început să mă deplasez înapoi în trecut, pe axa timpului, însoţită de Ghidul spiritual, pe care îl simţeam foarte pregnant alături. Ştiam că străbatem în timp înapoi un drum foarte lung. Diferitele epoci de dezvoltare a omenirii pe aceste locuri ale Daciei le resimţeam mai uşor de străbătut sau mai greu, după cum perioada a fost mai luminată sau mai întunecată de anumite evenimente. Am ajuns la un moment dat într-o zonă de timp în care ,,înaintam” ca să spun aşa, în trecut, deosebit de greu, semn că în acea perioadă de timp au avut loc evenimente de un mare dramatism al întregii planete, care şi-au lăsat amprenta energetică puternic pe tot, pe locuri şi pe evenimente. După depăşirea acestei zone şi perioade grele, am ajuns într-o zonă mai lejeră şi ceva mai luminată, pe care am străbătut-o mai uşor şi am ajuns la ,,destinaţie” tot în Dacia, dar pe vremea... Atlantidei!

După studiile majorităţii autorilor, scufundarea continentului Atlantida a avut loc în urmă cu 12 000 de ani, deci noi ne aflam înainte de declanşarea acestui mare cataclism planetar, deoarece civilizaţia atlantă depăşise la acea dată apogeul ei şi se afla pe panta declinului. Iată ce am văzut în acel loc şi în acel timp:

Ne aflăm într-un vârf de munte din ţinuturile noastre, care era ca o cetate naturală inexpugnabilă. Aici vieţuiesc trei persoane, toţi trei bărbaţi luptători. Ei erau atlanţi refugiaţi aici dintr-o zonă ce părea a avea legătură cu Franţa de astăzi. Ştiam că undeva în depărtare se dădea o mare bătălie, între forţele luminii şi ale întunericului şi pe vremea aceea în lupte se foloseau şi armele magiei. Cei trei luptători erau şi magi, deţinători ai unei ştiinţe oculte şi păreau a fi păzitori ai acestei zone. Ei păreau a fi prigoniţi de mari autorităţi şi erau refugiaţi aici.

Ne aflăm apoi în interiorul casei din lemn, construită chiar sus în creastă, din bârne, care avea două încăperi şi în una dintre ele era ca un atelier. Aici am văzut primul mag, un bărbat tânăr, care stătea pe o bancă şi în faţa lui era pe un fel de masă de lucru, o mică placă de lut crud, peste care el era aplecat şi desena nişte semne. Mi se spune că plăcuţele nu au fost făcute de aceeaşi persoană.

Acest bărbat era tânăr, frumos cu plete lungi, păr şaten. La înfăţişare semăna cu indianul Saly din filmul serial Doctor Quin. Pe frunte purta o bentiţă în care era încrustat un cristal rubiniu. Peste haine, el avea o vestă, care părea a fi din piele, de un maro roşcat, dar lungă. Noi eram ca în spatele unui ecran transparent aflat în spatele lui şi priveam la cele ce făcea el în micul atelier. Tânărul mag părea a cunoaşte foarte bine lucrul cu lutul şi olăritul. Pe perete se mai afla o astfel de plăcuţă. Inscripţiile acestea erau formule magice, scrise folosind scrierea acestei civilizaţii umane dezvoltate, existentă pe vremea atlanţilor. Fiind magice, acele formule funcţionau ca o protecţie asupra celor care le aveau şi a locului respectiv şi erau dătătoare de anumite puteri.

Îl vedem pe al doilea mag, care tocmai intra în această încăpere, care avea profilul mai apropiat de profilul dacic şi el părea a fi de-al locului. Deşi arăta tânăr şi în putere, avea barbă şi mustăţi sure. El purta acelaşi veşmânt de culoare maro roşcat, acea vestă - manta lungă până la glezne şi era înarmat ca un luptător.

Pe al treilea mag luptător, l-am văzut afară, fiind cel mai tânăr între ei, cu faţă rotundă plinuţă, îmbrăcat la fel cu straiul maro-roşcat şi ştiam că este mai mic în rang decât ceilalţi doi. Şi el era înarmat, dar era ca şi cum ar fi fost scutierul celor doi.

Primul mag luptător, avea rangul cel mai înalt dintre ei şi părea a fi conducătorul acestui mic grup aflat în acest vârf de munte. El avea putere de a stăpâni fenomenele atmosferice şi alte cunoştinţe dobândite undeva în şcoli iniţiatice. Viaţa lor în acest vârf de munte asculta de reguli stricte, ei fiind şi călugări ai rasei roşii şi luptători. Haina lor maro-roşcat era de fapt rasa ordinului din care ei făceau parte.

La scurt timp imaginea s-a schimbat şi l-am văzut pe primul tânăr mergând pe un cal alb, pe o cărare de munte, printre brazi, care cobora spre un sat din apropiere. El era un foarte bun călăreţ. Deţinea şi cunoştinţe deosebite de medicină, fiind un bun vindecător, cunoscând bine plantele şi puterea lor de vindecare. În drumul său el s-a oprit în dreptul unei peşteri, unde a intrat părând a cunoaşte tainele pământului şi a aşezat ceva acolo. Aici păreau a fi îngropate şi alte lucruri de ale lor. Cu surprindere am văzut pe pereţii acestei peşterii picturi ...rupestre!

La scurt timp, după ce am văzut aceste imagini, chiar de pe vremea aceea şi la faţa locului, ne-am reîntors pe aceeaşi axă a timpului în prezent străbătând aceleaşi zone, dar în sens invers. Ajungând din nou în prezent, în camera de unde am pornit, am avut pe deplin senzaţia şi convingerea că descrierea timpului ca pe un ,,caier” cum l-a numit înţelepciunea populară, din care ca un fir timpul se ,,deapănă” continuu este perfectă. Timpul şi trecerea sa este întocmai cu un caier, din care se toarce şi se deapănă continuu şi nu cred că undeva s-ar fi putut găsi o descriere mai adevărată şi mai adecvată a acestui proces. Dar şi afirmaţia pe care am găsit-o în nenumărate scrieri iniţiatice, în care se spunea că timpul poate fi străbătut în ambele sensuri şi spre trecut şi spre viitor iarăşi este perfect adevărată. Oricine poate să facă acest lucru, dacă i se permite, cu ajutorul Bunului Dumnezeu şi astfel el să fie prezent la evenimente care s-au derulat undeva în trecutul omenirii. Acele filme ştiinţifico-fantastice care prezintă astfel de subiecte, de fapt înfăţişează un fapt perfect real şi posibil. Problema noastră constă în faptul că nu credem în aceste posibilităţi, cu atât mai mult cu cât le putem experimenta chiar noi.

Pe de altă parte se ştie că scufundarea continentului Atlantida, a fost o pedeapsă Divină, pentru erorile umane şi abaterea de la Legile lui Dumnezeu. Cunoştinţele înalt iniţiatice, ale acelor oameni, nu întotdeauna au fost folosite în sens benefic şi uneori magii s-au abătut de la sacralitatea care ar fi trebuit să-i caracterizeze. Astfel s-a ajuns să se războiască între ele diferitele grupări, folosind armele magiei. Ceea ce Dumnezeu le dăduse lor pentru evoluţie umană şi pentru binele semenilor lor, ei au folosit pentru distrugere şi abatere de la Legile Divine. Se pare că puterile atlanţilor erau foarte mari, astfel încât şi erorile lor, când au apărut, au fost la fel de mari.

Există mărturii ale scriitorilor antici şi studii ştiinţifice, care arată că uscatul odată cândva era sub forma unui singur continent. În momentul scufundării Atlantidei, este posibil ca uscatul să se fi desprins în mai multe părţi şi să apară aşa numita derivă a continentelor, după care planeta s-a stabilizat la forma actuală a continentelor. Ni se indică să cercetăm această pistă deoarece s-ar putea să fie perfect valabilă. Menţionez că ,,Îngereii” nu ne dau nouă totul de-a gata, ci ne lasă mai întâi să cercetăm tot ceea ce găsim într-un anumit domeniu, referitor la un subiect care ne interesează şi numai după aceea ne ajută să facem lumină în noianul de informaţii găsite.

Pe de altă parte războiul atlant, între cei buni, care erau în ascultare de Dumnezeu şi cei răi care erau în neascultare, după cum am văzut, s-a extins şi spre alte teritorii, unii atlanţi ajungând şi în zona noastră a Daciei. Aici au fost regăsite urmele acestor iniţiaţi magi-luptători şi a scrierii folosite de ei, respectiv tăbliţele de la Tărtăria.

Aceste tăbliţe sunt dovezi clare ale existenţei unei scrieri străvechi, la o civilizaţie umană avansată, care a trăit în vremuri imemoriale pe această planetă. Ele sunt extrem de importante, deoarece permit a se forma o imagine despre cum s-a trăit oarecând pe acest Pământ. În schimb nu se poate spune că aceşti refugiaţi ar fi influenţat în mod deosebit cultura străveche din Dacia, dovadă că astfel de înscrisuri s-au găsit puţine pe teritoriul Daciei.

Strămoşii poporul nostru îşi continuau viaţa, călăuziţi de Dumnezeu pe cu totul alte coordonate decât cele ale lumii atlante. Aceste informaţii mai fac dovada că în Dacia, pe vremea aceea, existau locuitori, cu aşezări, cu deprinderi, că exista o viaţă perfect organizată în obşti şi că Dumnezeu de multe mii de ani binecuvintează aceste ţinuturi ale noastre.

În mai multe scrieri, cum sunt cele ale marelui înţelept al antichităţii Hermes Trismegistul, precum şi în cartea Apolonius din Tyana, am regăsit o aceiaşi idee, prin care anumite scrieri iniţiatice, erau îngropate în anumite locuri de pe Pământ, în scopul de a acorda acelor ţinuturi o anumită protecţie benefică. Probabil că magii de altădată s-au inspirat din acest procedeu şi la rândul lor să fi îngropat anumite înscrisuri cu putere magică sau obiecte sacre (vezi peştera!)

Magii erau persoane pornite pe calea spirituală, care se instruiau şi căpătau cunoştinţele lor în ordine de iniţiere, iar viaţa lor era ca şi a călugărilor. Puterile pe care le dobândeau, îi făceau foarte puternici şi de temut. Atâta timp cât ei erau în ascultare de Dumnezeu şi de Legile Sale, aveau o influenţă benefică asupra oamenilor. Când însă acele puteri erau puse în slujba întunericului, influenţa lor nu mai era benefică. Aceste conflicte se pare că au fost motivul pentru care a avut loc scufundarea Atlantidei. Urmele acestui continent şi ruine ale fostelor oraşe şi temple se pot regăsi şi vedea pe fundul oceanului planetar.

Tot pe vremea aceea, în Dacia morţii erau incineraţi şi în mod sigur că la sfârşitul vieţii acestui mag atlant conducător, el a fost incinerat şi cenuşa sa îngropată împreună cu obiectele care i-au aparţinut.

Deci tăbliţele de la Tărtăria sunt dovezi incontestabile ale unei mari civilizaţii dispărute, care a avut legături şi influenţe în Dacia străbună.

CAPITOLUL VIII