Cum vorbeau străMOŞII

CUM VORBEAU STRĂMOŞII
CAPITOL I
CINE SUNTEM

ŞI DE UNDE VENIM NOI CA POPOR?
Venim din vremuri imemoriale, de la facerea lumii! Şi iată că acum avem dovezi inestimabile ale acestei afirmaţii. Cartea numită ,,Viitorul cu cap de mort” scrisă de domnul Cinamar este cea care trebuie citită de către fiecare român şi dată din mână în mână mai departe. Prin ea, cea mai mare taină a neamului nostru a fost adusă la suprafaţă şi face dovada prin cele ce s-au găsit în încăperile de sub Sfinxul din Bucegi, că suntem pe aceste locuri ca civilizaţie umană de mai bine de 55 000 de ani! Până când vom avea acces cu toţii în Marele Sanctuar de sub Sfinx, căci va veni un astfel de timp, Bunul Dumnezeu ne va ajuta pe alte căi numai de El ştiute, să înţelegem aceste lucruri.

Marele profet american Edgar Cayce, care a revelat nenumărate informaţii pe cale mediumică, iată ce declară în consultaţiile sale, tocmai despre aceste timpuri imemoriale, de la facerea lumii:
,,Când Pământul a dat naştere seminţiei la timpul ei şi omul a venit în planul terestru ca stăpân a tot ce există în această sferă, omul a apărut în cinci locuri în acelaşi timp - cele cinci simţuri, cinci cauze, cinci sfere, cinci dezvoltări, cele cinci naţiuni. Omul în Adam a venit ca un grup, nu ca individualitate, căci a ajuns în cinci locuri în acelaşi timp, vedeţi, într-unul numit Adam, vedeţi?...(900-227)...

Î: A fost Atlantida (continentul scufundat n.n.) unul din cele cinci puncte în care omul a apărut la început, fiind sălaşul rasei roşii?

R: Unul din cele cinci puncte. Aşa cum s-a spus, în ceea ce este cunoscut ca Gobi, India, Carpatia, sau în ceea ce este cunoscut ca Anzi şi în partea vestică a ceea ce acum se numeşte America - cele cinci locuri. După cum vedem, în cele cinci locuri prezentate găsim entitatea ca om - una albă, una galbenă, alta neagră şi alta roşie. (364-9)

Această proiecţie simultană este explicaţia oferită de Cayce, la faptul că mituri şi legende ale Creaţiei şi despre cădere se găsesc în toate colţurile lumii - totul se întâmpla în acelaşi timp!...”

,,Î: De ce a fost ales numărul cinci pentru proiecţia celor cinci rase?

R:După cum constatăm acesta este elementul care reprezintă omul în forma lui fizică şi calităţile necesare pentru a putea trece de la conştienţa sa spirituală, la cea fizică, precum simţurile, ca şi perceperea diferitelor forţe care determină omul să întreprindă anumite activităţi în sfera în care se află el însuşi.

Î: Apariţia celor ce au devenit cinci rase s-a produs simultan?

R: Au apărut odată. (364-13)

Este menţionat cursul celor cinci râuri şi sunt menţionate pământurile pe care ele le udă. Această descriere nu este inserată pentru a puncta un anumit loc, ci pentru a-l face atotcuprinzător. Duhul se mişcă asemenea unui şuvoi mare de conştiinţă, manifestându-se în toate modurile posibile ca o parte a noii sălăşluiri a omului. Râul Fison înconjura toată ţara Havila ,,în care se află aur”. Aurul este una din puterile fundamentale din om, care produc sau veghează conştiinţa. Aurul este puntea de legătură dintre minte şi trup. Prezenţa aurului ajută ca această imagine simbolică să devină atotcuprinzătoare.”...
Toate aceste paragrafe citate sunt găsite în cartea Un milion de ani către pământul făgăduinţei de Robert W. Krajenke, care a apărut la Editura Sf. Apostol Andrei.

Că omul a apărut ca rasă pe Pământ în mai multe locuri deodată, este confirmat şi prin vechile scrieri sacre ale Egiptului. Dovada o vom găsi în textele iniţiatice de excepţie ale marii zeiţe Isis, consemnate după învăţăturile pe care ea le-a transmis către fiului ei Horus, la vremea când acesta le-a putut înţelege. La rândul ei zeiţa Isis le-a primit de la marele Hermes Trismegistus, unul dintre cei mai mari înţelepţi ai Egiptului antic, despre care se spune că ar fi trăit în urmă cu 7000 de ani. Marea zeiţă, care mai era numită şi Fecioara Lumii, îi povesteşte lui Horus cum a creat Dumnezeu lumea (Pe vremea aceea lui Dumnezeu ei îi spuneau Marele Zeu) şi etapele care s-au parcurs. Despre momentul plecării din Rai se spun următoarele:
,,Această rugă a sufletelor a fost îndeplinită, o, Horus, fiule, căci Domnul se afla de faţă; şi stând pe Tronul Adevărului, li s-a adresat astfel:

,,O, suflete; veţi fi guvernate de Dorinţă şi Necesitate, care după Mine, ele vor fi stăpânii şi călăuzele voastre. Suflete, supuse sceptrului Meu care nu greşeşte niciodată, aflaţi că atâta vreme cât veţi rămâne nepătate veţi locui pe Tărâmurile Cereşti. Dacă vreunele dintre voi vor merita pedeapsa, vor locui în sălaşurile destinate lor, în trupuri muritoare. Dacă greşelile voastre vor fi uşoare vă veţi întoarce în Cer izbăvite de legătura cărnii. Dar dacă vă veţi face vinovate de crime mai grele, dacă vă veţi abate de la scopul pentru care aţi fost făurite, atunci într-adevăr nu veţi locui în Cer, nici în trupuri omeneşti"

Spunând acestea, o, Horus, Fiule, a suflat (Dumnezeu) asupra lor şi a spus:

,,Nu la întâmplare v-am hotărât destinul; dacă purtarea voastră nu va fi dreaptă, va fi mai rău; va fi mai bine dacă purtarea voastră va fi demnă de naşterea voastră. Eu Însumi şi nimeni altcineva, voi fi Martorul şi Judecătorul vostru.

Înţelegeţi că din pricina greşelilor voastre din trecut a fost nevoie să fiţi pedepsite şi închise în trupuri de carne. În trupuri diferite, după cum v-am mai spus, renaşterile voastre vor fi diferite. Descompunerea trupului va fi o binefacere restaurând fericita voastră stare primordială. Dar dacă purtarea voastră va fi nedemnă de Mine, înţelepciunea devenind oarbă şi strigându-vă înapoi vă va face să luaţi drept noroc ceea ce de fapt este pedeapsă, şi să vă temeţi de o soartă mai fericită de parcă ar fi o nedreptate crudă, va fi mai rău.

Cele mai cinstite dintre voi vor fi mai aproape de Divin în transformările lor viitoare, devenind printre oameni regi drepţi, filozofi adevăraţi, conducători şi legiuitori, clarvăzători adevăraţi, culegători de plante binefăcătoare, muzicanţi pricepuţi, astronomi inteligenţi, profeţi înţelepţi, preoţi învăţaţi, având parte de toate slujbele frumoase şi bune; aşa cum printre păsări există vulturii care nu-şi urmăresc şi nu-şi devorează semenele şi nu permit ca cele mai slabe dintre ele să fie atacate în prezenţa lor fiindcă dreptatea se află în natura acvilei; printre patrupede, leul, pentru că este un animal puternic, şi nesupus lenii, săvârşind fapte nemuritoare într-un trup muritor şi veşnic obosit, şi de neînşelat; printre târâtoare dragonul, pentru că este un puternic şi nevinovat prieten al omului, neîngăduind să fie domesticit, lipsit de venin şi trăind vreme îndelungată, asemănându-se firii Zeilor; printre peşti, delfinul, căci această făptură are milă de cei ce cad în mare şi îi aduce pe mal pe cei ce mai trăiesc şi nu-i devorează pe cei morţi, deşi este cel mai lacom dintre toate vietăţile care trăiesc în apă."

Rostind aceste cuvinte, Zeul (Dumnezeu n.n.) deveni o Inteligenţă Indestructibilă (adică a reluat starea de nemanifestare).

După aceea, Horus fiule, a apărut din Pământ un Spirit foarte puternic, neîmpovărat de nici un înveliş trupesc, plin de înţelepciune, dar sălbatic şi înspăimântător; deşi nu era neştiutor, continua totuşi să caute şi văzând că trupul omenesc este frumos şi mândru ca înfăţişare şi înţelegând că sufletele erau pe cale să intre în învelişurile lor, a întrebat:

,,Ce sunt aceştia, o, Hermes, Secretar al Zeilor?" ,,Aceştia sunt oameni." A răspuns Hermes.

,,Este o treabă nechibzuită." a spus Spiritul. ,,Să faci omul cu asemenea ochi pătrunzători, cu o limbă atât de iscusită, cu un auz atât de iscusit încât poate să audă chiar şi lucrurile care nu îl privesc, cu un miros atât de fin, iar mâinilor sale să le dai un asemenea simţ al pipăitului care poate să perceapă orice. O, Spirite creator, gândeşti că este mai bine ca acest viitor cercetător al misterelor adânci ale Naturii să fie lipsit de grijă? Voieşti să-l scuteşti de suferinţă pe el a cărui gând va căuta dincolo de hotarele Pământului? Oamenii vor săpa la rădăcinile plantelor, vor cerceta proprietăţile sevelor naturale, vor observa natura pietrelor, vor diseca nu numai animalele, ci şi pe ei înşişi dorind să afle cum au fost alcătuiţi. Îşi vor întinde mâinile îndrăzneţe peste mare, şi tăind lemnul pădurilor sălbatice, vor trece de la un ţărm la altul căutându-şi semenii...”
Ce a răspuns Hermes la această provocare a Siritului pământului pe nume Momos, se poate afla din cartea Hermes Trismegistus, apărută la Editura Herald. Ce ne interesează pe noi în acest moment este această consemnare străveche care arată că oamenii se vor căuta unii pe alţii, şi că vor traversa mările şi oceanele dornici să se regăsească. Aceasta este o dovadă clară şi autentică a faptului că în grupurile de iniţiaţi şi în casta sacerdotală a Egiptului antic, se ştia că rasa umană s-a dezvoltat în mai multe locuri concomitent pe această planetă. Unul dintre centre era în zona munţilor Carpaţi!

În urmă cu mai mulţi ani, domnul profesor Dan Săracu, Dumnezeu să-l ierte!, ţinea prelegeri şi conferinţe peste tot în ţară pe teme spirituale şi ne spunea cam aşa: Dumnezeu l-a creat pe om în creuzetul din Carpaţi, deoarece avea nevoie de un loc propice unde omul, cea mai înaltă creaţie a Sa, să fie apărat ca într-o cetate naturală şi unde să aibă tot ceea ce îi este necesar pentru supravieţuire şi dezvoltare.

Apoi tot dânsul ne mai spunea, că atunci când populaţia a atins un anumit stadiu şi un anumit număr de indivizi, a început marea migraţie din Carpaţi şi astfel au apărut popoarele Europei. Dânsul mai avea şi nişte hărţi foarte interesante cu locurile unde au ajuns strămoşii noştri şi ce culturi au întemeiat.

În concluzie, putem spune că la date diferite, oameni diferiţi, iluminaţi de Duhul Sfânt au arătat cu toţii acelaşi lucru: În zona noastră a Carpaţilor a fost unul din punctele primordiale în care Dumnezeu a pus o rasă umană, cea albă, pentru a se dezvolta şi a evolua. Strămoşii noştri sunt acei oameni primordiali creaţi de Dumnezeu şi după cum bine spune domnul Napoleon Săvescu, redutabil istoric şi mare patriot român, ,,noi nu suntem urmaşii Romei”, ci Roma este rezultatul migraţiei din Carpaţi şi ei sunt urmaşii noştri. Noi nu ne tragem din daci şi din romani, cum greşit s-a susţinut până acum, ci ne tragem din neamul traco-geto-dac, care are rădăcinile adânc în istorie, chiar în Geneză. Ţara Havila, menţionată în Biblie este de fapt ţinutul Valahia, după cum arată mai mulţi autori, printre care şi domnul Alexandru Pele.

Dacă privim cu atenţie versetele din Biblie, care vorbesc despre facerea omului vom observa câteva etape distincte:

- În ziua a şasea l-a făcut Dumnezeu pe om, după chipul său, şi bărbat şi femeie. Aceasta înseamnă că primul om reunea ambele principii şi cel masculin şi cel feminin în acelaşi corp, fiind androgin şi perfect echilibrat. Fiind după chipul lui Dumnezeu, omul primordial avea corpul diafan, eteric, ca un abur, adică nu avea încă trup fizic, ceea ce am văzut şi din descrierile lui Isis;

- O a doua etapă este aceea în care omul zidit de Dumnezeu trăieşte în Rai, în respect de Creator, de Legi şi de porunci o perioadă lungă de timp, dar Dumnezeu vede că nu este bine ca Adam să fie singur;

- A treia etapă, când încă fiind în Rai din omul androgin Adam, sunt separate cele două principii masculinul şi femininul şi apar cele două entităţi pereche Adam şi Eva, având fiecare caracteristici distincte şi care trăiesc o vreme foarte bine şi corect în ascultare de Legea lui Dumnezeu, dar tot în corpuri diafane.

- A patra fază este plecarea din Rai şi aşezarea celor doi păcătoşi într-o grădină de lângă Eden, dar de data aceasta şi îmbrăcaţi în învelişuri carnale, având trup fizic.

Dar unde era Edenul primordial?

,,Şi din Eden ieşea un râu, care uda Raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. Numele unuia era Fison. Acesta înconjoară toată ţara Havila, în care se află aur. Aurul din ţara aceasta este bun; tot acolo se găseşte bdeliu şi piatră de onix.

Numele râului al doilea este Gihon. Acesta înconjoară toată ţara Cuş.

Numele râului al treilea este Tigru. Acesta curge prin faţa Asiriei; iar râul al patrulea este Eufratul.

Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care Îl făcuse şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca să o lucreze şi să o păzească.”

Deci, după cum vedem avem un râu primordial care iese din Eden şi care uda Raiul şi al cărui nume nu îl ştim. După ce udă Raiul acesta iese în afara lui şi se împarte în patru braţe Fison, Gihon, Tigru şi Eufrat. Aceste râuri indică şi modul în care a evoluat specia umană şi teritoriile unde civilizaţia umană începe a se înfiripa în noua sa etapă, când oamenii deţineau deja trupuri fizice. Cele cinci râuri semnifică cele cinci rase, în etapa părăsirii Raiului. Adică din rasa matcă s-au mai ramificat încă patru ramuri umane şi astfel s-a ajuns la cele cinci rase, care au fost aşezate de Dumnezeu fiecare îl locul potrivit pentru propria ei dezvoltare.

Din descrierea hărţii terestre din acele vremuri primordiale, făcută de marele Edgar Cayce, aflăm că pe zona caucaziană şi carpatină se întindea Grădina Edenului - vezi citirea 364-13. Deci iată cât de frumos se confirmă acel ,,creuzet” din Carpaţi, care a fost ,,leagănul” primordial, unde omul nou creat a crescut aidoma unui copil sub ochii grijulii ai Tatălui său Ceresc, şi unde s-a dezvoltat ca fiinţă şi a atins un anumit stadiu spiritual.

După căderea în păcatul primordial, omul este pedepsit, după cum s-a văzut şi mai sus în textele lui Isis, şi este obligat să trăiască tot pe Pământ, dar de data aceasta închis, cuprins, într-un trup fizic palpabil:
,,Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte din piele şi i-a îmbrăcat.”
Această îmbrăcăminte de piele cu care Dumnezeu l-a îmbrăcat pe om, este de fapt tocmai acest trup fizic pe care noi oamenii îl deţinem astăzi, şi care la suprafaţa sa se termină cu pielea protectoare. Trupul fizic este lăcaşul sufletului. În mijlocul sufletului şi în dreptul pieptului acestuia se află spiritul uman, care este concentrat într-o sferă strălucitoare, care la rândul ei este mai luminoasă sau mai puţin luminoasă după vârsta şi stadiul de evoluţie al omului respectiv. Deci trupul fizic înveleşte sufletul şi spiritul şi le cuprinde pe acestea, întocmai ca o haină protectoare. Cei care au interpretat ca fiind piei de animale noile îmbrăcăminţi, au greşit, deoarece Dumnezeu nu ar fi ucis niciodată animalele pentru acest scop. Textele iniţiale făceau referire la ,,anima” adică la un suflet care animă şi însufleţeşte un trup fizic.

De ce i-a dat Dumnezeu lui Adam, adică omului primordial, această ,,haină de piele”? Simplu! Pentru a deveni muritor, din nemuritor cum era iniţial şi iată pentru ce motive:

,,Şi a zis Domnul Dumnezeu: ,,Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!...”
Dar Dumnezeu a avut ca scop, nu o simplă limitare a vieţii omului pe Pământ în număr de ani, ci aşa cum ne-a arătat marea zeiţă Isis mai sus, omul a fost supus unui lanţ al vieţilor, urmând ca el să aibă mai multe regenerări, renaşteri sau reîncarnări, adică mai multe vieţi în diferite ipostaze, până la atingerea stării de perfecţiune necesară pentru a se elibera din lanţul reîncarnărilor şi reîntoarcerea sa definitivă în Tărâmurile Fericiţilor. În felul acesta o viaţă mai lungă în care exista riscul să se comită mereu aceleaşi erori, a fost înlocuită cu mai multe vieţi mai scurte, în care de fiecare dată omului i se acorda o nouă şansă de a nu mai greşi şi a nu păcătui, revenind de fiecare dată la Bunul Dumnezeu mai înţelept, mai bun şi mai bogat sufleteşte.

Şi toate acestea se întâmplau în Carpaţi! În ţara Havila!

Aceasta este dovada că traco-geto-dacii, strămoşii neamului nostru, provin din rasa matcă şi sunt ramura din ţara Havila, pe lângă care curgea râul Fison, iar noi suntem urmaşii lor!

Dacă oamenii de ştiinţă ar studia în paralel cu religia, ar afla uşor adevărul. În prezent se tot caută un strămoş comun al întregii omeniri de către istorici, arheologi şi antropologi, dar corect este să se caute o rasă matcă şi patru ramuri, deci cinci strămoşi diferiţi, toţi cinci primordiali, care au evoluat în paralel şi din care regăsim azi rasele umane cunoscute. Abia atunci s-ar afla adevărul adevărat.

Şi uite aşa, iarăşi vedem că Biblia este cartea de căpătâi a omenirii şi că noi românii nu avem voie să mai trăim fără ea şi fără cunoaşterea cuprinsă în ea. Din nou oamenii de ştiinţă ar fi trebuit să pună pe Dumnezeu mai presus decât orice altceva şi ar fi aflat adevărul acolo unde au umplut spaţiul gol cu zeci de ipoteze false sau numai parţial adevărate. Deci nici istorie şi nici arheologie sau antropologie nu se poate fără Dumnezeu şi fără Biblie!

Aceasta este pe scurt adevărata noastră istorie şi adevărul despre strămoşii noştri. NOI ROMÂNII SUNTEM URMAŞII POPORULUI TRACO-GETO-DAC, care dintru început au fost aşezaţi în Carpaţi. Aceasta este ţara pe care Dumnezeu ne-a dat-o şi care ni se cuvine prin drept Divin!

Pe aceasta trebuie să o apărăm, să o preţuim şi mai ales să o ţinem curată, cu un popor în ascultare de Lege şi de Dumnezeu şi unde să fim primitori cu credinţă şi respect ai Marilor Persoane Divine Pogorâte din nou pe Pământ.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!
CAPITOL II
LIMBA PRIMORDIALĂ
Limba română provine din limba primordială!

Limba traco-geto-dacă străveche, din care provine actuala limbă vorbită de noi românii, este limba primordială, acea limbă care a fost vorbită de Adam şi Eva, limba matcă a tuturor limbilor apărute ulterior pe glob.

Limba româna de astăzi este în proporţie de 85% tocmai această limbă traco-geto-dacă, vorbită secole de-a rândul de strămoşii noştri. Deci limba română este limbă Cerească şi provenienţa ei nu trebuie căutată nici în alte limbi şi nici pe alte meleaguri, decât numai în Dacia străbună şi în rădăcinile noastre adevărate ancestrale, care merg până la Facerea lumii.

Această informaţie de excepţie a apărut de mai multe ori în mesajele cereşti, pe parcursul acestor ani şi s-a cerut să o fac publică, ceea ce am respectat întocmai. Dar iată că a venit vremea să-I ascultăm pe mari Specialişti Cereşti şi cele ce ne vor descoperi, cu voia şi binecuvântarea Bunului Dumnezeu.

De unde plecăm ca să putem înţelege totul corect şi uşor?

Prima dată vom porni de la Bunul Dumnezeu, care a creat totul şi vom recunoaşte fără tăgadă, Supremaţia Sa, marea şi necuprinsa Sa Înţelepciune, ca fiind Sursa a tot şi a toate în lumea aceasta.

Şi din nou Dumnezeu ne arată că toate ipotezele filologilor, ale istoricilor şi ale arheologilor, s-ar fi situat pe o bază corectă dacă s-ar fi ţinut cont de cartea de căpătâi a omenirii, care este Biblia. Dacă toţi aceşti oameni de ştiinţă ar fi ţinut cont de porunca dată de Dumnezeu prin Moise: ,,Să nu ai nimic mai presus de Dumnezeu!" atunci ar fi trebuit ca prima dată ei să deschidă Biblia, sa ia la cunoştinţă Geneza şi numai apoi să meargă mai departe cu cercetările şi ipotezele ştiinţifice. Atunci ei ar fi ajuns foarte repede la adevărul istoric corect şi nu ne-am fi aflat astăzi în faţa a nenumărate dizertaţii, dintre care unele se apropie de adevăr, dar altele sunt complet eronate. Din păcate acestea umplu paginile cărţilor, revistelor şi ziarelor, inclusiv al celor de specialitate în acest domeniu.
1. Dumnezeu este Perfect şi a creat această lume perfectă! Dar ea, lumea, nu a reuşit întotdeauna să se menţină la acest nivel de perfecţiune, având de-a lungul timpului nenumărate abateri de la acest standard. Aceasta este prima şi marea axiomă pe care trebuie să o acceptăm şi să o avem întotdeauna în vedere, pentru a înţelege raţionamentele care urmează.
2. Dumnezeu nu a făcut nimic inutil şi nici nu le-a cerut vreodată oamenilor să facă şi să respecte lucruri fără rost. Şi toată lucrarea Sa Dumnezeu a făcut-o cu maxim de economie şi cu maxim de eficienţă. Aceasta este o a doua axiomă pe care trebuie să o acceptăm, punând-o la baza înţelegerii creaţiei şi a lumii care ne înconjoară.
Pornind de la aceste considerente vom merge iarăşi la Geneză şi iată că vom găsi dovada acestei limbi unice existente iniţial pe Pământ, pe care o vorbeau toţi oamenii creaţi de Dumnezeu. Această limbă a fost creată de Dumnezeu cu ajutorul lui Adam:
,,Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor pe potriva lui." - Facerea cap 1
Ţinând cont că toată consemnarea biblică de-a lungul timpului s-a făcut de către persoane aflate sub inspiraţia directă a Divinităţii, atunci orice text trebuie privit cu atenţie şi surprinse toate aspectele lui, dintre care unele sunt ,,la vedere", iar altele sunt subînţelese, sau sugerate de forma textului.

Deci, vedem clar din textul biblic că toate cele ce Le-a creat Dumnezeu, le-a adus la Adam, adică a dorit ca Adam să cunoască toate fiinţele pe care El le-a adus în manifestare, acelea pe care El Le-a creat înainte de Adam, astfel ca el să cunoască toată această lume în care îi era hărăzit să trăiască şi să o stăpânească aşa cum a primit poruncă. Mai mult, Adam are marele privilegiu de a pune chiar el însuşi, de comun acord cu Bunul Dumnezeu, câte un nume fiecărei fiinţe, de a destina fiecăruia câte un cuvânt, câte o noţiune: ,,şi a pus Adam nume tuturor"

Şi mai vedem că Bunul Dumnezeu a stat răbdător lângă el până când prin faţa lui Adam au trecut toate animalele, toate păsările cerului şi toate fiarele sălbatice, astfel încât toate să capete nume şi pe care Adam să le ţină minte. Era important ca Adam să le şi vadă pe aceste fiinţe şi să le ţină minte pe fiecare, ce formă şi ce caractere distinctive aveau fiecare. Deci memoria lui Adam era prodigioasă şi funcţiona perfect, capacitatea lui mentală era deosebită, deoarece a putut memora atât de multe denumiri şi învăţa atât de multe despre fiecare animal care îi era adus în faţă. Aceasta a fost o adevărată şcoală pe care Dumnezeu a făcut-o cu Adam pe când acesta se afla în Rai. Prin aceasta Dumnezeu a dorit ca această corolă a creaţiei Sale, Omul Adam, să fie după asemănarea Sa, deci înzestrat cu inteligenţă, cu memorie, cu o mare cunoaştere şi cu multă bunătate, adică desăvârşit.
În acest fel toate fiinţele vii au dobândit un nume. Dar aceste nume erau şi ele vii şi se potriveau perfect cu fiinţa căreia îi erau destinate, fiecare cuvânt cuprinzând în el energia potrivită, pe vibraţia potrivită şi exprimând concentrat caracterul sau trăsătura dominantă a fiinţei respective.

Se ştie deja din nenumărate scrieri esoterice că orice cuvânt rostit de un om este însoţit de o emanaţie de energie foarte fină şi subtilă, şi că există formele gând, care sunt emanaţii la fel de fine şi subtile care însoţesc orice cuvânt gândit. Deci toate cuvintele limbajului, numele date de Adam lucrurilor, rostite sau numai gândite, sunt însoţite de o materie foarte fină colorată în diferite nuanţe, o energie subtilă şi nevăzută ochiului fizic obişnuit, care emană din capul nostru. Deci fiecare cuvânt are o energie a lui proprie, după cum este conţinutul lui, bun sau rău şi după ceea ce desemnează el. Aceste forme gând sunt văzute uşor de anumiţi clarvăzători, iar de către oamenii obişnuiţi numai în condiţii şi stări speciale. Deci şi cuvintele sunt vii!

Există oameni care au în glas o vibraţie specială şi cuvintele rostite de ei sunt deosebit de puternice. Sunt persoane care au vocea numită sofrologică şi care prin energia cuvintelor rostite de ei îi vindecă pe cei din jur. Există de asemenea persoane care au darul oratoric şi cu cuvintele rostite de ei captează atenţia unor mase mari de oameni. Mai sunt preoţi şi mari duhovnici care au darul de a spune cuvinte cu aşa o încărcătură benefică încât îi transfigurează pe oamenii care îi ascultă, etc.
Ca o primă concluzie, putem spune că dintru început omul a avut limbajul de comunicare cu lumea din jurul său. Dumnezeu i-a dat o limbă primordială, în care să poată comunica cu semenii săi pentru a putea stăpâni pământul, spaţiul care i-a fost destinat de către Creator, în care să trăiască şi să se dezvolte. Aceasta este cea mai mare dovadă a existenţei limbii primordiale, pe care omul primordial o stăpânea perfect cu toate noţiunile, cu toate numele date, ale cărei cuvinte dintru început erau ,,vii", fiind ca mici ,,picături din fiinţa umană" emanate din mentalul omului. Ele plutesc în spaţiul din jurul nostru, dar şi în spaţiul planetei având efect, în funcţie de modul cum au fost emise, benefic sau nu.

Dar, mai trebuie să ţinem cont că omul primordial Adam, la început era în Rai, deci el era eteric, iar comunicarea era telepatică. Abia după căderea sa din Rai, când omului i-a fost dat trupul fizic aşa cum este el astăzi, cu toate organele de simt, printre care şi cel al vorbirii, a apărut şi rostirea articulată, adică graiul.

Omul adus în planul fizic, ,,îmbrăcat în piele" grăia, deci avea vorbirea articulată. Dacă mai facem câţiva paşi în Geneză şi în istorie îl vom găsi printre urmaşii lui Adam şi ai Evei pe Lameh, care provine din spiţa lui Cain, care iată ce spunea către femeile sale:

,,Ada şi Sela, ascultaţi glasul meu! Femeile lui Lameh, luaţi aminte la cuvintele mele…"

Deci iată că la a şasea generaţie de descendenţi din linia genetică a lui Cain, aflăm oameni care vorbesc perfect cu cuvinte şi care se aud unii pe alţii, deci care rosteau cuvinte cu gura, cu voce tare. Aceasta face dovada ştiinţifică, a faptului că atunci când omul a plecat din Rai, a plecat cu un limbaj perfect format, care era depozitat în memoria sa, şi de care el apoi s-a folosit în noile condiţii de pe Pământ.