Cuprins 1 politic social 4

Reportaj cutremurător din Somalia, ţara unde foametea le face pe mame să-şi abandoneze copiii în deşert

Gândul, 15 august 2011

de Aura STAN

I-am spus unei somaleze că obişnuiam să mă înfometez pentru a fi frumoasă. “Eu mă înfometez pentru a-mi hrăni copiii”, îmi răspunde. Şi apoi, pufăind din obrajii ei supţi, adaugă: “Credeam că toată lumea din Vest era grasă.”

Liz Jones, o jurnalistă britanică, povesteşte într-un reportaj, experienţele pe care le-a trăit în mijlocul unei tabere de refugiaţi somalezi: "O fetiţă îşi freacă dinţii cu o nuieluşă pentru a se face frumoasă pentru mine. Un dinte îi cade în mână. Însăşi fiinţa ei transformă lumea din care am venit într-o caricatură", îşi începe Liz Jones relatarea.

Jurnalista a venit în mijlocul populaţiei din lumea a III-a pentru a realiza un reportaj, dar şi din convingeri de ordin personal. Sosită la Dadaab, într-o tabără de refugiaţi de la graniţa dintre Kenya şi Somalia, devenită "un adevărat magnet" pentru victimele care fug de seceta şi foametea din Cornul Africii, Liz e impresionată de realitatea crudă pe care o observă. În decursul zilelor petrecute în acestă parte de lume, Liz ajută la împărţirea ajutoarelor ONU şi ale Marii Britanii, face vizite unor familii somaleze, încearcă să înţeleagă cum e posibil ca o mamă să-şi abandoneze copiii în deşert, ascultă poveşti de viaţă cutremurătoare şi chiar îi trece prin minte să plece din Africa cu un copil.

Ea compară nevoile de ordin primar ale somalezilor cu cele ale occidentalilor, care, fie ei şi din clasa mijlocie, nu-şi refuză unele "răsfăţuri". "Tocmai de aceea am vrut să vin aici: pentru a privi foametea în faţă. (...) Pentru a demonstra cât de obscene sunt propriile noastre griji în comparaţie cu părinţii care trebuie să-şi privească copiii ofilindu-se şi devenind ţărână în faţa lor. Anul trecut, o britanică de rând a cheltuit 2.055 lire numai pentru îngrijirea corporală (faţa, păr, corp), iar un bărbat 1.154", mărturiseşte britanica.

Văzând mulţimea de copii înfometaţi din jurul ei, Liz calculează câţi copii ar putea hrăni din banii daţi pe o operaţie estetică. "Ce Dumnezeu caută o femeie ca mine - care a petrecut o viaţă lucrând în lumea modei şi care a scris adesea despre propriile ei lupte cu propria greutate, imagine şi propriile datorii - într-un loc ca acesta, unde costul liftingului meu facial ar putea hrăni undeva la o mie de copii pe an?", se întreabă jurnalista. De asemenea, ea compară situaţia din Marea Britanie - ţară unde rata obezităţii a atins cote alarmante şi unde guvernul cheltuie milioane de lire anual pentru a găsi soluţii - şi Somalia, stat unde aproximativ 29.000 de copii sub cinci ani au murit de foame numai în ultimele trei luni.

"Cea mai amară privelişte, în imensa mare a omenirii care mă înconjoară, printre toate zdrenţele care flutură, în furtuna de nisip nepotolită, pe coapsele care sunt numai os, este imaginea unui băieţel care poartă o pereche de sandale roz. Sunt pantofiori de fată, cu mici boboci de trandafir şi un singur fluturaş rămas atârnat de un fir. Sunt mult prea mici pentru el, astfel că se termină la jumătatea tălpii, făcând mersul dureros şi dificil. Dar copilul se crede cel mai bun. Încearcă să se fălească cu pantofiorii săi de fată - care l-ar face subiectul ridiculizărilor oriunde altundeva în lume. Dar aici, într-un loc pe care l-aş putea descrie cu siguranţă drept Iadul pe Pământ, este regele lumii", scrie Liz.

Britanica observă condiţiile improprii în care trăiesc copiii somalezi, accentuate de un climat arid, caracterizat prin temperaturi de 40 de grade dimineaţa şi de rafale puternice de vânt. Cei peste 300.000 de copii din tabăra de refugiaţi sunt nespălaţi, slabi şi înfometaţi. "Prăpastia dintre lumea noastră şi cea pe care o vizitez îmi este demonstrată pe de-a-ntregul când, la scurtă vreme de la sosire, simt degete mici verificându-mi buzunarele", mai scrie corespondenta Daily Mail, descriind locul ca fiind "preistoric".

Liz întâlneşte două mame somaleze, Jamilla şi Salatho, care şi-au abandonat din copii în deşert, în timpul călătoriei către tabără. Una dintre ele "obişnuia să-şi lege abdomenul cu sfori pentru a-şi potoli foamea". "Această femeie a făcut ceea ce trebuia să facă. Dacă şi-ar fi permis acea depresie supremă, caracteristică occidentalelor, ar fi zăcut în nisip şi ar fi murit", notează jurnalista.

Pe lângă toate aceste aspecte, Liz Jones remarcă şi frumuseţea naturală a femeilor somaleze, condamnate să trăiască foarte greu. "La centrul de recepţie al taberei, unde se adună la cozi între 1.400 şi 1.700 de oameni pe zi încă din zori pentru a fi primiţi înăuntru, văd mai multe femei care-mi amintesc de supermodelul Iman, care a venit, de asemenea, din Somalia. Diferenţa estecă Iman a scăpat, dar aceste femei nu vor mai arăta precum ea pentru mult, deshidratate cum sunt de soare şi epuizate de numeroasele sarcini", scrie Liz.

Jurnalista petrece câteva zile şi în mijlocul membrilor unor organizaţii caritabile - UNICEF, ONU - şi ajută la distribuirea hranei. "Însăşi mila a devenit o problemă corporatistă. La sosire, mi s-a dat un set de reguli: cei 500.000 de oameni din tabără nu vor fi numiţi victime ale foametei, ci "beneficiari". Învăţ rapid limba fundaţiilor caritabile: un COV este un "copil orfan sau vulnerabil", o PDS este o "persoană care necesită supraveghere", remarcă britanica.

Femeia asistă şi la scandalurile care se ivesc între localnici, atunci când îşi primesc cota de hrană. "Fiecare beneficiar are un card cu un cod de bare, ceea ce înseamnă că nimeni nu primeşte mai mult decât raţia care i se alocă. Chiar şi aşa, o ceartă puternică izbucneşte între bărbaţi, iar femeile, în ciuda burka-urilor lor, se alătură. Un copil mic târăşte un sac mai mare decât el", precizează reporterul.

La plecare, jurnalista conştientizează că nu îi stă în putere să facă mai mult, că localnicii sunt lăsaţi "pradă propriei sorţi". "Mă plimb pe pista improvizată pentru a prinde un zbor ONU care pleacă de aici. Nu cred că voi mai spune vreodată că mor de foame. Sau de sete sau de necaz. Îmi închid ochii când avionul decolează, fără a-mi dori să văd miile de morminte mici de pe pământul de dedesubt", îşi termină Liz Jones reportajul.

Dadaab este o tabără de refugiaţi ale cărei baze au fost puse în 1992, când ultima foamete a lovit regiunea. Capacitatea ei este de 90.000 de oameni, dar a fost suprapopulată, populaţia actuală ajungând la circa 400.000 de oameni, plus miile de nou-veniţi, înghesuiţi în împrejurimi şi aşteptând să fie primiţi. ONU estimează că 3,2 milioane de somalezi au nevoie de "asistenţă imediată pentru salvarea vieţii", din care 1,25 milioane sunt copii.

http://www.gandul.info/magazin/reportaj-cutremurator-din-somalia-tara-unde-foametea-le-face-pe-mame-sa-si-abandoneze-copiii-in-desert-8616193