CNA: Radio Zu şi Realitatea FM, amendate cu câte 10.000 de lei; Guerrilla - somat public Mediafax, 24 februarie 2011
CNA a decis, joi, să amendeze cu câte 10.000 de lei posturile Radio Zu şi Realitatea FM şi a somat public Radio Guerrilla, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale.
Radio Zu a fost amendat cu 10.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale privind protecţia minorilor, în mai multe ediţii ale emisiunii matinale "Morning Zu", difuzate în luna ianuarie.
Potrivit Consiliului Naţional a Audiovizualului (CNA), emisiunea "Morning Zu" din 12 ianuarie a conţinut bancuri cu un conţinut sexual. În emisiunea "Morning Zu" din 25 ianuarie, unul dintre realizatori, Daniel Buzdugan, a povestit că în noaptea care tocmai trecuse, în blocul în care locuieşte, s-au auzit zgomote puternice, care la început păreau a fi de natură violentă, dar apoi a înţeles că ar fi legate de sex. "Cred că la mine în bloc s-au mutat nişte actori porno", a spus, printre altele, Daniel Buzdugan. În ediţiile din 28 şi 31 ianuarie ale aceleiaşi emisiuni, conversaţiile cuprinse în farsele lui Buzdugan au fost pe teme sexuale.
Astfel, CNA a amendat cu 10.000 de lei Radio Zu, pentru încălcarea articolului 39, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective", şi a articolului 16, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţintului audiovizual, potrivit căruia "(1) Criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora".
Tot în şedinţa de joi, CNA a decis să amendeze cu 10.000 de lei postul de radio Realitatea FM, pentru emisiunea "Gol după gol" din 16 ianuarie.
Potrivit CNA, în emisiunea "Gol după gol" din 16 ianuarie, în discuţia pe care prezentatorul emisiunii a avut-o cu invitatul Cristian Anghelescu (prezent în emisiune în intervalul 16.34 - 17.30), au fost promovate produsele pe care le comercializează invitatul. Astfel, au fost promovate produse pentru mărirea organului sexual masculin, dar şi produse împotriva cancerului. Respectivele produse au mai fost promovate în conversaţiile telefonice cu ascultătorii, ori cu ocazia citirii unor mesaje de la ascultători. În plus, în ediţiile din 22, 23, 29 şi 30 ianuarie ale aceleiaşi emisiuni, prezentatorul a îndemnat ascultătorii să procure astfel de produse.
Astfel, CNA a amendat Realitatea FM cu 10.000 de lei, pentru încălcarea articolului 29, alineatul 1, litera a din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: a) să poată fi uşor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conţinut comercial mascat fiind interzise", dar şi a articolului 145, alineatul 4 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual - "Publicitatea şi teleshoppingul la produse şi tratamente pentru disfuncţii sexuale sau probleme de natură sexuală ori pentru creşterea sânilor nu pot fi difuzate decât în intervalul orar 22.00 - 6.00 şi trebuie însoţite de avertizarea că aceste produse nu sunt destinate copiilor" şi a articolului 146, alineatul 2, litera d din Cod - "Este interzisă menţionarea în publicitate sau în teleshopping a unor indicaţii terapeutice referitoare la boli precum: d) cancer şi alte boli tumorale".
Totodată, CNA a decis joi să someze public Radio Guerrilla, care, între 15 şi 21 februarie, a difuzat, în grupaje, spoturi publicitare pentru revista Shopping Report, numărul din luna februarie, care au avut în conţinutul lor o temă sexuală. Potrivit CNA, în prima variantă a spotului publicitar s-a vorbit despre orgasm şi vibratoare, în varianta a doua a spotului au fost comunicate date statistice cu privire la partidele de sex, iar în varianta a treia s-a vorbit despre subiectul prostituţiei din Olanda şi despre preţurile practicate în Amsterdam. Subiectele menţionate în spoturi au fost cuprinse în articolele din reviste.
Radio Guerrilla a fost somat public pentru încălcarea articolului 29, alineatul 2 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor" şi a articolului 15, alineatul 1 din Codul audiovizualului - "(1) În intervalul orar 6.00 - 20.00 radiodifuzorii nu pot difuza anunţuri promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente ce pot afecta copiii".
http://www.mediafax.ro/cultura-media/cna-radio-zu-si-realitatea-fm-amendate-cu-cate-10-000-de-lei-guerrilla-somat-public-8008816
LOCAL Târgovişte. Femeile din comuna Ulmi au înfiinţat, la bibliotecă, “Clubul Feminica” Adevărul, 25 februarie 2011
George Enache
Clubul este înfiinţat de câteva zile şi vine în întâmpinarea femeilor, cu multe activităţi şi evenimente culturale: întâlniri cu personalităţi, expoziţii, lansări de carte, audiţii muzicale şi multe altele.
Problemele comunităţii din Ulmi îşi vor găsi de acum mult mai uşor rezolvare. Asta pentru că zilele trecute, a luat fiinţă “Clubul Feminica” la Biblioteca din comună.
Bibliotecara localităţii a declarat că acest club a fost creat din dorinţa doamnelor de socializare şi care, datorită crizei, nu au mai plecat de mult în vreun concediu. “Datorită crizei, nu mai au posibilităţi de a mai merge în concedii sau prin staţiuni. Aici ele vor socializa dar vom dezbate si anumite probleme cu care se confruntă comunitatea noastră. De exemplu, acum de Paşte, vom încerca să strângem bani pentru a ajuta persoanele cu o situaţie familială precară”, a spus Letiţia Guţă.
“Cei mici au ce să înveţe de la doamne”
Ideea înfiinţării unui club pentru femei a fost pusă în practică şi de Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu. “Am fost în vară cu voluntarii la Biblioteca Judeţeană şi am văzut că există un club «Femina» şi am zis că putem să facem şi noi unul pentru că cei mici au venit însoţiţi de bunici şi mămici. Ne-am gândit atunci să le facem şi doamnelor un club pentru a colabora mai bine cu tinerii. Voluntarii mei au ce să înveţe de la doamne”, adaugă Letiţia Guţă, biblitecara la Biblioteca Comunală „Căpitan Andreescu”.
Femeile ascultă muzică şi navighează pe internet
“Feminica” vine în întâmpinarea femeilor, cu multe activităţi şi evenimente culturale: întâlniri cu personalităţi, expoziţii, lansări de carte, audiţii muzicale şi multe altele. De asemenea, doamnele pot găsi aici locul ideal de informare şi comunicare pe diferite teme: familie, carieră, sănătate sau cultură şi pot utiliza serviciile moderne ale bibliotecii, care asigură acces gratuit la Internet în cadrul programului Biblionet – lumea în biblioteca mea.
Până acum au fost cooptate zece femei din mai toate ramurile de activitate: spital, contabilitate, învăţământ etc., iar cele mai multe dintre ele sunt cititoare înrăite şi cliente fidele ale bibliotecii. Doamnele au socializat şi s-au simţit extrem de bine la prima întâlnire. Toate s-au înscris de bunăvoie în club şi şi-au luat angajamentul verbal de a mai coopta şi alte membre.
Întâlnirile se fac lunar iar tema aleasă pentru luna martie este “rolul femeii în comunitate”.
http://www.adevarul.ro/locale/targoviste/Femeile_din_comuna_Ulmi_au_infiintat-la_biblioteca-Clubul_Feminica_0_433757095.html#commentsPage-1
Dostları ilə paylaş: |