LOCAL Adevărul, 12 decembrie 2011
Femeile şomere sau fără venituri cu vârste cuprinse între 18 şi 64 ani pot urma cursuri gratuite de acreditare şi calificare în ocupaţia de baby-sitter prin proiectul Şcoala Bonelor, realizat cu fonduri europene de Fundaţia Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Direcţia Protecţia Copilului.
Femeile şomere, casnice sau pensionare, studentele şi elevele cu vârste peste 18 ani din Bucureşti şi judeţul Ilfov, care nu au loc de muncă, sunt aşteptate să se înscrie la cursurile gratuite de bonă/baby-sitter organizate în capitală.
Cursurile sunt acreditate de Autoritatea Naţională pentru Calificări, iar diploma de bonă/baby-sitter oferită absolventelor este recunoscută în Uniunea Eurpeană. Cursurile încep în luna februarie şi durează aproximativ zece săptămâni. Femeile interesate îşi pot depune dosarul cu actele necesare pentru înscriere până la data de 13 ianuarie.
Dosarele pot fi depuse la DGASPC Sector 2, strada Olari nr. 11-13, biroul Registratură, DGASPC Sector 3, Bulevardul 1 Decembrie 1918 nr. 12-14, parter, camera 13, telefon: 0372.126.100, interior 152, DGASPC Sector 4, Soldat Enache Ion nr. 1A, camera 14, DGASPC Sector 5, Serviciul Secretariat, Registratură şi Relaţii Publice, Bulevardul Regina Elisabeta nr. 29-31, telefon: 021-314.43.18, DGASPC Sector 6, strada Drumul Sării nr. 2, Serviciul Asistenţă Maternală, telefon: 021-317.63.11. Mai multe informaţii pot fi obţinute de pe site-ul www.scoalabonelor.ro.
Pentru a se putea înscrie la cursurile gratuite, femeile trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 64 ani, să nu aibă loc de muncă şi să nu realizeze venituri dintr-o activitate economică sau socială, în baza unui contract de muncă sau în mod independent, să fie apte, din punct de vedere al stării de sănătate fizică şi psihică, pentru îngrijirea şi supravegherea copiilor, să nu fi suferit o condamnare pentru care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, să nu fi fost decăzute din drepturile părinteşti sau să nu le fi fost interzise drepturile părinteşti, să fi absolvit minimum opt clase şi să obţină aviz favorabil pentru a urma cursurile de baby-sitter în urma evaluării psihologice. Evaluarea se realizează gratuit, în cadrul proiectului.
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-bona-baby-sitter-femei-someri-cursuri_gratuite-Scoala_Bonelor-Fundatia_Romanian_Angel_Appeal-Ministerul_Muncii-Familiei_si_Protectiei_Sociale_-_Directia_Protectia_Copilului-Ilfov-DGASPC_0_607739281.html
Detalii şocante despre clanul Clămparu: femei date pradă câinilor şi apoi tăiate în bucăţi Adevărul, 12 decembrie 2011
Martorele protejate în procesul împotriva lui Cap de Porc, foste victime ale clanului acestuia, au dezvăluit amănunte înfiorătoare despre cruzimea lui Ion Clămparu şi despre tratamentul aplicat de acesta femeilor care nu i se supuneau.
Telefonul mobil pe care i l-au dat avea în agendă numărul lui "Papa", şeful întregului clan, care în fiecare zi oi suna pentru a afla câţi bani a câştigat în club. Ea îl cunoscuse personal pe Papa la puţin timp după ce a ajuns în Madrid, din România. La o terasă, "capul" bandei a scris pe bucăţele de hârtie numele celor şase fete care tocmai sosiseră în acea săptămână. Ulterior, fiecare din oamenii lui lua câte un bileţel pentru a vedea ce fată îi "corespunde". Începând din acel moment, era însărcinat cu controlul asupra acelei femei şi a câştigurilor sale ca prostituată.
Pepa, numele fictiv al acestei femei care a declarat ca martor protejat împotriva lui Ion Clămparu, numit şi "Cap de Porc" sau "Papa", a reuşit să scape, după ce a fost obligată să se prostitueze în Casa de Campo şi în bordeluri. Potrivit propriilor declaraţii, Pepa a aflat de la o colegă că Ion Clămparu îi înfipsese un cuţit în cap şi că a ucis şi ciopârţit alte două fete, ale căror corpuri au fost apoi aruncate pe câmp, în pungi de gunoi, scrie El Pais.
I-a smuls dinţii, i-a tăiat degetele şi a dat-o pradă câinilor înfometaţi
Dar nu doar o singură colegă i-a spus femeii despre ciopârţirea celor două femei. Potrivit declaraţiilor sale, însuşi Clămparu i-a povestit acest lucru, după două săptămâni, cine ştie dacă pentru a o teroriza sau pentru că era adevărat. Li s-a spus şi ei, dar şi altor fete, că dacă vor crea probleme vor sfârşi la fel ca cele două femei. În plus, Pepa a aflat că la casa de la ţară a lui Clămparu, din Mallorca, "legase o fată de un copac, pe care ulterior au sfâşiat-o câinii pe care îi ţinuse înfometaţi în vilă. Iar înainte să o lege de copac, femeii i-au fost smulşi dinţii şi i-au fost tăiate degetele". După ce femeia a fost ucisă de câini, a fost tăiată bucăţi şi aruncată, la fel, în pungi de plastic, pe câmp. Potrivit mărturiei femeii, Clămparu i-a spus că "s-a distrat pe cinste uitându-se cum o atacau câinii pe fată", pentru că "o merita". Peştele Pepei i-a arătat, apoi, acesteia o fotografie cu o tânără legată de mâini, cu ochii şi gura acoperite, pe un scaun. I-a spus că aceea era fata de care auzise.
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Detalii_socante_despre_clanul_Clamparu-_femei_date_prada_cainilor_si_apoi_taiate_in_bucati_0_607739580.html
Timiş: Două surori, tăiate cu un cuţit de un tânăr în timp ce mergeau pe stradă Mediafax, 14 decembrie 2011
Două surori, în vârstă de 14 şi 21 de ani, din Dudeştii Noi, judeţul Timiş, au fost tăiate cu un cuţit, miercuri dimineaţă, pe stradă, de un tânăr de 17 ani, care este cercetat pentru că în urmă cu o lună ar fi avut relaţii sexuale cu minora.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mădălina Mezdrea, a declarat că poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri dimineaţă, că, în localitatea Dudeştii Noi, două surori, de 14 şi 21 de ani, au fost tăiate cu un cuţit de un tânăr de 17 ani, în timp ce mergeau pe stradă.
Ea a precizat că acolo au fost trimise mai multe echipaje de Poliţie, fetele fiind transportate la Spitalul de Copii "Luis Ţurcanu" din Timişoara, pentru îngrijiri medicale.
Mezdrea a spus că fata de 21 de ani are o plagă tăiată la piciorul drept, în timp ce sora ei mai mică are răni la mâna stângă şi la gură.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş a afirmat că principalul suspect în acest caz, un tânăr de 17 ani din localitate, este cercetat de poliţişti pentru întreţinere de relaţii sexuale cu un minor după ce, în urmă cu o lună, tatăl fetelor a depus plângere la Poliţie acuzându-l că a avut relaţii sexuale cu fata de 14 ani.
Tânărul a fost căutat de poliţişti, fiind prins la Becicherecu Mic, o localitate din apropiere.
http://www.mediafax.ro/social/timis-doua-surori-taiate-cu-un-cutit-de-un-tanar-in-timp-ce-mergeau-pe-strada-9059000
Dostları ilə paylaş: |