Cuprins cuprins 1 politică 5


Afişele unui film francez, interzise pentru că erau „prea provocatoare"



Yüklə 229,11 Kb.
səhifə12/12
tarix05.03.2018
ölçüsü229,11 Kb.
#44221
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12

Afişele unui film francez, interzise pentru că erau „prea provocatoare"

România Liberă, 3 februarie 2012


de RAZVAN VOICULESCU

Afişele ce anunţau un nou film franţuzesc care prezenta o poveste a unui adulter au fost coborate de pe panourile din Paris, deoarece erau prea provocatoare, anunţă Daily Mail.

Afişele le prezentau pe cele două vedete masculine ale filmului, Jean Dujardin şi Gilles Lellouche, în poziţii sexuale despre care militanţii consideră că sunt ofensatoare la adresa femeilor.

Posterele noului film intitulat "Les Infideles" au împanzit capitala franceză, dar acum sunt eliminate pentru lipsă de decenţă, noteaza publicatia mentionata.

Unul dintre afişe îl prezintă pe Lellouche vorbind la telefon, iar în faţa lui este îngenucheată o femeie.

Anunţul de pe poster este: "Nu mai am semnal, am intrat într-un tunel".

Cel de-al doilea poster il prezintă pe Jean Dujardin ţinand picioarele unei femei. "Sunt într-o şedinţă", este mesajul ce însoţeşte afisul.

Autoritatea de Reglementare in Publicitate (ARPP) din Franţa a ordonat ca posterele de pe panourile publicitare să fie înlăturate.

Unele persoane au comentat pe Twitter că afişele sunt "grosolane şi vulgare".

"Am simţit că această campanie este împotriva regulilor, chiar dacă se referă la subiectul filmului, o comedie despre adulter", a declarat pentru Le Parisien Stephane Martin de la ARPP.

Filmul "Les Infideles" va fi lansat în Franţa, pe 29 februarie.

http://www.romanialibera.ro/cultura/film/scandal-afisele-unui-film-francez-interzise-pentru-ca-erau-prea-provocatoare-252387-main_pic2.html

O nouă reclamă a fost interzisă pentru "exces de Photoshop". Cum arată de fapt vedeta din campanie

România Liberă, 2 februarie 2012


O reclamă la un produs L'Oreal a fost interzisă pentru că înfăţişa o imagine modificată a unui star de cinema.

Reclama la produsul L'Oreal Revitalift Repair 10 a fost interzisă de către Autoritatea pentru Standarde în Publicitate (ASA) după ce actriţa Rachel Weisz a apărut complet schimbată faţă de realitate, informează Daily Mail, citat de Mediafax.

"Suntem de părere că imaginea a fost modificată în aşa fel încât aspectul feţei a fost schimbat în mod considerabil. Concluzionăm că imaginea din reclamă exagerează performanţa produsului", şi-a motivat ASA decizia.

L'Oreal sugerează prin această campanie de publicitate că produsul Revitalift Repair 10 transformă pielea într-una mai fermă, mai tonifiată şi mai suplă. ASA nu a contestat acest fapt, dar nu a fost de acord cu modificarea imaginii unei vedete pentru a convinge publicul să cumpere produsul.

Compania a recunoscut că imaginea actriţei a fost modificată în mod considerabil, dar s-a apărat împotriva acuzelor de manipulare: "Reclama a căutat să o reprezinte pe Rachel Weisz cât mai favorabil posibil. Ea a fost aranjată de un profesionist în make-up, apoi pozată de un fotograf profesionist într-un studio. A fost utilizată din plin lumina în realizarea fotografiei, pentru a reduce imperfecţiunile" , a susţinut L'Oreal.

Aceasta nu este prima reclamă L'Oreal interzisă pentru prelucrarea digitală a unor imagini ale vedetelor. La sfârşitul lunii iulie a anului trecut, două reclame în care apăreau actriţa Julia Roberts şi top modelul Christy Turlington au fost interzise din acelaşi motiv.

Modificarea imaginii lui Rachel Weisz apare ca o surpriză, având în vedere că vedeta a pledat pentru frumuseţea naturală şi a susţinut în 2009 că botoxul ar trebui interzis pentru actori.

http://www.romanialibera.ro/cultura/vedete/o-noua-reclama-a-fost-interzisa-pentru-exces-de-photoshop-cum-arata-de-fapt-vedeta-din-campanie-252181-main_pic1.html

BBC ar putea fi condus de o femeie

Adevărul, 30 ianuarie 2012, 21:27


Autor: Cristian Predoi

Printre candidaţii cu şanse reale la preluarea conducerii BBC se află directorul de operaţiune al grupului, Caroline Thompson.

Informaţiile apărute în presă despre plecarea lui Mark Thompson de la cârma BBC au declanşat discuţiile privind succesiunea la cea mai puternică poziţie din mass-media britanică, care ar putea fi preluată de o femeie. Mark Thompson va renunţa la funcţie la sfârşitul acestui an sau începutul lui 2013, potrivit unor surse interioare citate de publicaţia „The Guardian".

Pentru prima dată, printre favoriţi se află două femei: Caroline Thomson, directorul de operaţiuni (COO) al BBC, şi Helen Boaden, şefa ştirilor. Un alt candidat cu şanse mari este George Entwistle, directorul departamentului BBC Vision. Caroline Thompson a intrat în BBC acum 30 de ani şi este responsabilă de activităţile operaţionale ale grupului media - politică şi strategie, marketing, comunicare, politică editorială, juridic, operaţiuni business şi tehnologie, distribuţie şi arhive.

Pentru coordonarea acestor departamente, Caroline Thompson primeşte 350.000 de lire pe an. Ea este cotată cu a doua şansă la accederea în funcţie, după George Entwistle, la Paddy Power, cea mai mare casă de pariuri din Europa. Entwistle controlează toate posturile de televiziune BBC, răspunde în faţa directorului general şi primeşte 285.000 de lire pe an.

Cealaltă cadidată cu şanse reale, Helen Boaden, răspunde de toate materialele informative emise de BBC pe posturile de televiziune, pe radiouri şi în online. Pe listă se află şi o persoană din afara trustului media, Peter Fincham, directorul de programe de la reţeaua ITV. Reprezentanţii grupului media spun că nu este niciun loc liber, deocamdată, din moment ce Mark Thompson nu a anuţat o dată exactă a plecării.



http://www.adevarul.ro/financiar/media/BBC_ar_putea_fi_condus_de_o_femeie_0_637136797.html

MODĂ

Statisticile mizeriei din spatele celei mai “glamour“ meserii din lume. Lumea modei, între droguri, alcool şi hărţuire sexuală

Adevărul, 3 februarie 2012


Autor: Vlad Andriescu |

Industria modei este privită ca un exemplu de glamour şi high-life. Cu toate acestea, în spatele uşilor închise statisticile sunt îngrijorătoare.

Fotomodelul Sara Ziff a pornit „The Model Alliance", o organizaţie nonprofit care militează pentru drepturile fetelor din industriei. Ea a declarat pentru „Business Insider" că industria nu are nicio reglementare şi este plină de exploatare de minori, hărţuiri sexuale, droguri şi probleme de alimentaţie.

Astfel, dintr-un eşantion de 85 de fotomodele, „The Model Alliance" a identificat jumătate care au avut probleme cu cocaina, au suferit de depresie sau au fost obligate să slăbească extrem. Iată mai jos câteva statistici şocante:



  • 54,7% din fotomodele îşi pornesc cariera între 13 şi 16 ani.

  • 37,3% încep să lucreze în modeling între 17 şi 20 de ani.

  • treime din fete au fost atinse şi hărţuite sexual la locul de muncă.

  • 28% au fost obligate să întreţină relaţii sexuale cu şefii sau colegii de muncă.

  • 86,8% au fost puse să pozeze nud fără să fie anunţate în prealabil.

  • 46,4% din cele care au pozat nud au fost de acord cu acest lucru, dar 27,5% au făcut acest lucru pentru că se simţeau obligate şi altfel şi-ar fi pierdut jobul.

  • 29,1% dn fetele care au fost hărţuite au putut să depună plângere la agenţiile la care lucrează.

  • Două treimi dintre modele suferă de tristeţe sau depresie cronică.

  • 64,1% au fost obligate de către agenţii să slăbească forţat.

  • Jumătate dintre fete au apelat la clismă pentru a scăpa de greutatea suplimentară.

  • 31,2% suferă de afecţiuni alimentare.

  • 76,5% au luat droguri sau au băut alcool în exces.

  • 50,6% au încercat măcar o singură dată la locul de muncă droguri, în special cocaină.

  • 28,8% nu au asigurare medicală.

http://www.adevarul.ro/life/viata/INGRIJORATOR_Statisticile_mizeriei_din_spatele_celei_mai_-glamour-_meserii_din_lume-_Lumea_modei-intre_droguri-alcool_si_hartuire_sexuala_0_639536219.html

LOCAL

Mămicile se plâng public de discriminare la Spitalul de Pediatrie din Sibiu

Adevărul, 31 ianuarie 2012


Autor: Dragoş Popescu |

Un grup de mame din Sibiu, au trimis o scrisoare deschisă către conducerea spitalului de peditrie din oraş, în care dezvăluie problemele cu care s-au confruntat multe mămici la această unitate sanitară. Mărturisirile sunt cu adevarat cutremuratoare şi sunt legate de interzicerea internării mamelor alături de copii în spital. Conducerea spitalului respinge acuzaţiile.

„Copiii ce erau internați fără mame erau lăsați să plângă până oboseau și adormeau sărmanii, le punea sticla spijinită pe pernuță și dacă cumva se mișcau și cădea sticla, era ghinionul lor, trebuiau să aștepte urmatoarea masa”, spune L.A., o mămică ce cu greu a obținut o rezervă și a povestit despre copiii internați fără mame, în scrisoarea deschisă.

„De două ori a fost internat până acum copilul meu și de două ori a stat singur, prima data am fost lăsată să îl văd, într-una din zile, la geam și el a plâns de mi-a sfâșiat inima. Am fost deprimată, vulnerabilă și seara era cel mai rău, fiind bântuită de întrebări precum ce face, dacă este bine îngrijit, dacă este acoperit noaptea când se dezvelește, dacă i-a fost adusă apă când i-a fost sete și mâncare, dacă a fost schimbat la timp, daca i-a ținut cineva companie măcar pentru câteva clipe și mai ales, ce a înțeles el că s-a întâmplat atunci, faptul că nu a vazut pe nimeni cunoscut, asta m-a demoralizat cel mai tare. Nu vreau să-mi mai amintesc episodul acesta, dar ori de cate ori răcește sau îl văd că se îmbolnăvește, stau cu teama să nu fie nevoie de internare”, spune altă mămică.

Şi ca să întărească cele redate în scrisoare, femeile au iniţiat şi o petiţie on-line prin care au adunat în mai puţin de o lună peste 900 de semnături prin care se cere ca mămicile să fie lăsate în spital alături de copii.

O alta problemă ridicată de mămici a fost taxa de spitalizare, discriminatorie pentru copiii ale căror mămici nu au o stare financiară bună. „Vrem ca nici unui copil internat în Spitalul de Pediatrie Sibiu, să nu-i mai fie încălcate drepturile fundamentale, prin separarea traumatizantă de mamă”, afirmă şi Florenţa Ciocănea, una din mămicile semnatare a scrisorii.



Acuzaţii respinse

Managerul spitalului de pediatrie, Mihuţ Alexandru, a respins acuzaţiile aduse de mămici. „Am văzut scrisoarea şi petiţie. O să analizăm situaţia şi vom da un răspuns public în câteva zile. Sunt acolo acuzaţii destul de grave şi total nefondate”, a spus acesta.

Municipalitatea a promis un răspuns mămicilor la scrisoare. „Scrisoarea a fost înregistrată marţi, 31 ianuarie la registratura Primăriei Sibiu. Municipalitatea va transmite un răspuns în scris”, spune Mirela Gligore, de la biroul de presă al Primăriei Sibiu.

http://www.adevarul.ro/locale/sibiu/Mamicile_se_plang_public_de_discriminare_la_Spitalul_de_Pediatrie_din_Sibiu_0_637736551.html

Giurgiu. Femeia romă care visa la facultate

Evenimentul Zilei, 5 Februarie 2012


Autor: Mihaela Lazăr

DESTIN. Niculina Trandafir n-a reuşit să meargă nicio zi la şcoală. Părinţii i-au spus că-s prea săraci. Acum are 30 de ani şi patru copii. Cei mari o învaţă să citească după televizor.

N-am nicio clasă, dar adun fier pe groapă până n-oi mai putea, ca să meargă copiii mei la şcoală. Atât de mult mi-am dorit şi eu să mă duc, dar mama mi-a zis ca n-are cum să mă ţină, că n-are posibilităţi şi că mai aveam şi grija fraţilor mai mici. Iar eu visam să fac facultate! Când m-am măritat, m-am jurat că ai mei copii or să înveţe carte! Şi să ştiţi că fetele care-s la şcoală învaţă foarte bine, să întrebaţi la doamna directoare", a început să-şi depene povestea Niculina, o tânără femeie de etnie romă, care acum îşi creşte singură cei patru copii.

Suntem în satul Sterea, comuna Clejani din judeţul Giurgiu, iar în faţă avem trei căsuţe aruncate în pustiu, pe coama unui deal, la capătul localităţii. "Sunt oameni sărmani şi cinstiţi, copiii lor vin zilnic la şcoală şi învaţă. Până a rezolvat domnul primar cu lumina, învăţau la lumânare, vai de capul lor. Sunt extrem de săraci şi merită ajutaţi. Fetele sunt premiante", adaugă elemente noi tabloului doamna profesoară.



Şi televizorul s-a stricat

În camera curată, unde Niculina şi copiii ei se adună pe timp de iarnă, soba duduie. Copiii cei mari, adică două fete de 14 şi 11 ani, nu s-au întors de la şcoală. Adriana, de opt ani, şi Marian, de un an şi opt luni, se joacă în pat. Niculina nu poartă fuste colorate, salbe sau broboade. Vorbeşte mult şi foarte corect gramatical, încât n-ai zice că nu a fost o zi la şcoală.

Ne arată televizorul – un "Nei" de prin anii 90. Probabil că l-a găsit la groapa de gunoi de la Chiajna, acolo unde se duce aproape zilnic să adune fier vechi ca să-l vândă. "La televizorul ăsta, care nu mai merge, mă învăţau fetele care sunt literele şi ziceau să citesc. Acum nu se mai poate. Dar nu-i nimic, o să mă mai înveţe în vacanţă după carte. Atunci va fi greu, că dacă nu se duc la şcoală nu mai primesc cornul şi laptele. Şi era o masă bună pentru ele", spune Niculina.

Problema puţului

Adriana e fericită cu jucăriile pe care i le-am adus, iar Marian roade o coajă de pâine şi se uită la sora sa. Sunt îmbrăcaţi cu haine vechi, roase, dar curate. O întreb pe fetiţă ce îşi doreşte să-i aducem data viitoare. Răspunsul ne-a surprins: "Rechizite!". Mama nu cere nimic.

"Pe taică-su, deşi stă în sat, mai la vale, nu-l interesează de ei. Cel mai rău şi cel mai rău e că nu avem puţ aici. Cel din curte s-a surpat, iar bărbaţii din celelalte două case n-au ce face, trebuie făcut altul. Ne-au cerut meşterii 1.500 de lei. De unde să avem? Cărăm apa cu bidoanele din sat", spune Niculina. Îi promitem că noi, echipa "O şansă copiilor de la ţară", vom găsi soluţii să le facem copiilor un puţ nou, la primăvară. Şi vom aduce şi rechizite la următoarea vizită. Merită fetele. Fiindcă-s premiante!

Cei care vor să sprijine cu bani campania "O şansă copilului de la ţară" pot dona în contul RO 70 BRDE 445 SV 90385294450, deschis la BRD, agenţia Beller, de Asociaţia Română a Pro fesioniştilor Mass Media, pe numele Silviu Ionescu CUI 28373727. Pentru străinătate se foloseşte Swift BRDEROBU.



http://www.evz.ro/detalii/stiri/piranda-care-visa-la-facultate-964783.html

Şeful Poliţiei Vâlcea a contestat amenda primită pentru discriminarea femeilor poliţist

Adevărul, 31 ianuarie 2012


Autor: Dorel Ţîrcomnicu

Chestorul Ion Stoica se consideră nevinovat, menţionând că în toate ţările UE, în structurile speciale, numărul de femei la admitere este limitat

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, chestorul Ion Stoica, a fost amendat contravenţional cu suma de 1.000 de lei pentru discriminarea femeilor poliţist. „Colegiul director a constatat, cu 6 voturi pentru şi o abţinere, că declaraţiile părţii reclamate cu privire la situaţia femeilor din cadrul Poliţiei Romane, respectiv condiţia femeilor la angajarea în Poliţie, constituie fapte de discriminare", se spune în încheierea din dosarul nr. 297/2011 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Disciminării (CNCD). În opinia chestorului, amenda este una incorectă. „Nu ştiu de unde v-a venit să reluaţi această idee, decizia de amendare fiind dată acum patru luni. Amenda nu am plătit-o şi am contestat-o, dar contestaţia nu s-a judecat şi se află pe rol. Amenda nu a fost una corectă şi vă spun şi acum de ce. În primul rând, până în anul 2006 examenele la Şcolile de Poliţie erau date pe număr de locuri, pentru băieţi şi pentru fete. În toate ţările Uniunii Europene, locurile cum ar fi în structuri precum Interne, SIE, SRI, Pompieri sunt limitate pentru femei. Ceea ce am spus atunci a fost doar o constatare a ceea ce se petrecea la vremea respectivă în judeţ", a spus chestorul Ion Stoica. Cei care l-au „pârât" pe chestorul Stoica la CNCD au fost Organizaţia de Femei a PDL, Ministerul Mincii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ordinul Profesional al Poliţiştilor din România. Reamintim că chestorul Stoica a afirmat anul trecut că numărul femeilor în Poliţie ar trebui limitat din mai multe considerente, printre acestea amintind faptul că femeile se integrează greu în lumea satului şi că femeile poliţist întră în concedii de creşterea copiilor, lăsând posturile blocate pe toată perioada concediului.

http://www.adevarul.ro/locale/ramnicu-valcea/valcea-ramnicu_valcea-sef_ipj_valcea-chestor_ion_stoica-discriminare_femei_politist-amenda_contraventionala_sef_politie_0_637736299.html

Viceprimarul unei localităţi din judeţul Galaţi, acuzat că hărţuieşte sexual o tănără de 17 ani

Mediafax, 30 ianuarie 2012


Viceprimarul unei localităţi din judeţul Galaţi este acuzat de părinţii unei eleve de clasa a XI-a, în vârstă de 17 ani, că îi face avansuri fetei, pe care a abordat-o pe o reţea de socializare cu apelative precum "păpuşă" sau "frumoaso".

Mădălina R., eleva în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Spiru Haret" din Tecuci, spune că a fost abordată pe Facebook de viceprimarul comunei Ţepu, Zaharia Pamfile, care i-a făcut avansuri, folosind apelative precum "păpuşă" sau "frumoaso" şi spunându-i că este "foarte sexy şi atrăgătoare", relatează ŞtirileProTV.

Astfel, viceprimarul, membru PNL, i-ar fi spus fetei că îşi doreşte foarte mult să se plimbe cu ea şi că o să fie "mai explicit" atunci când se vor întâlni.

Tânăra îi spune viceprimarului că nu este în măsură să îi facă astfel de complimente, el având un fiu în vârstă de 17 ani, mai mare decât ea, însă acesta continuă să îi facă avansuri fetei, căreia îi cere şi ID-ul de Messenger. Deşi tânăra a refuzat să i-l dea, viceprimarul a făcut rost de acesta şi ar fi abordat-o din nou pe fată, pe Messenger.

Mai mult, fata susţine că viceprimarul a oprit-o şi pe stradă şi i-a făcut avansuri.

Tatal fetei a declarat pentru ŞtirileProTV că imediat ce a văzut declaraţiile "deocheate" pe care viceprimarul i le-a facut fiicei sale pe Facebook, de pe calculatorul Primăriei, a avut o discuţie cu acesta. El susţine că viceprimarul i-ar fi spus să meargă la un psihiatru şi că îşi asumă tot ceea ce i-a scris fetei.

Contactat telefonic de Ştirile Pro TV, viceprimarul Zaharia Pamfile a negat acuzaţiile: "Nu am avut niciun fel de discuţii, doar «bună, ce mai faci?» Cum discut cu mulţi copii din reţelele de socializare, dacă mă cunosc toţi copiii. Bun, haideţi, dacă e…, sunt transpirat, am ieşit de la fotbal acum şi vreau să ajung acasă să fac baie… Faceti ce vreţi dumneavoastră".

Tatăl fetei afirmă că dupa discuţia cu reporterul Pro TV primarul l-ar fi sunat: "M-a sunat şi mi-a spus să nu-mi doresc să aibă un scandal cu soţia acasă. Dar dacă toti închidem ochii nu cred că este corect. Mi-a vorbit foarte frumos... Nu-i doresc răul, dar abuzurile astea mă cam deranjează".



http://www.mediafax.ro/social/viceprimarul-unei-localitati-din-judetul-galati-acuzat-ca-hartuieste-sexual-o-tanara-de-17-ani-video-9188704

Vaslui: Peste 260 minore au devenit mame anul trecut, 34 dintre ele având 13, 14 sau 15 ani

Mediafax, 3 februarie 2012


Peste 260 minore din judeţul Vaslui au devenit mame anul trecut, 34 dintre ele având 13, 14 sau 15 ani, autorităţile spunând că această situaţie este generată de lipsa de educaţie.

Potrivit situaţiei centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, patru adolescente au devenit mame la doar 14 ani, iar 30, la vârsta de 15 ani.

Acestora li se adaugă fata de 13 ani, din localitatea vasluiană Coroieşti, care, deşi avea numeroase afecţiuni cronice, a născut, la sfârşitul anului trecut, un copil sănătos la o maternitate din Iaşi.

"În aceste cazuri, este vorba despre o gravă carenţă în educaţie din partea părinţilor. Nu găsesc deloc vinovate aceste minore. Fetele trebuie să-şi găsească în părinţi, în special în mame, nişte prieteni, cu care să discute despre problemele lor. Din păcate, acest lucru nu prea se întâmplă şi familia nu este deloc preocupată de educaţia sexuală a copiilor, lăsând totul în grija statului. Acum a apărut şi această dezvoltare a mijloacelor de informare, cum ar fi internetul, cu foarte multe lucruri nelalocul lor în ceea ce priveşte educaţia", a declarat, vineri, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, Ionel Armeanu.

Printre localităţile unde sunt cele mai multe mame minore se află Băceşti, unde anul trecut au născut patru adolescente de 15 ani, cinci de 16 ani şi nouă de 17 ani.

http://www.mediafax.ro/social/vaslui-peste-260-minore-au-devenit-mame-anul-trecut-34-dintre-ele-avand-13-14-sau-15-ani-9203648

SPORT

Parlamentul European cere măsuri pentru prevenirea discriminării și a dopajului în sport

B1 tv, 2 februarie 2012


Parlamentul European a adoptat o lege prin care se impune reglementări la nivel european pentru combaterea dopajului, violenţei pe stadioane, aranjării meciurilor şi activităţilor ilegale ale agenţilor jucătorilor, scrie site-ul oficial al PE.

"Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a determinat o revoluţie în sport, deoarece a creat pentru prima dată o bază juridică pentru deciziile în acest domeniu, articolul 165", a declarat Santiago Fisas Ayxela (PPE, ES) în cadrul dezbaterilor de miercuri seară.

Oficialii europeni doresc să promoveze practicarea activităților sportive în rândul persoanelor de sex feminin, iar în acest scop vor identifice şi să elimine toate obstacolele care ar putea împiedica tinerele fete de la practicarea unui sport.

De asemenea, PE cere ca suporterii violenți sau cei care participă la acțiuni discruminatoare să primească interdicție pe stadioane. Deputaţii cer statelor membre şi federaţiilor sportive punerea în aplicare a unei politici mai ferme împotriva manifestărilor de homofobie şi de rasism în sport.

Pe de altă parte, eurodeputaţii sugerează ca traficul de substanţe dopante să fie asimilat traficului de droguri ilegale. Pentru a combate activităţile de aranjare a meciurilor, de spălare a banilor, precum şi pariurile ilegale, deputaţii solicită penalizarea acestor activităţi frauduloase şi crearea unui sistem de licenţe pentru operatorii de pariuri.

http://www.b1.ro/stiri/externe/parlamentul-european-cere-masuri-pentru-prevenirea-discriminarii-i-a-dopajului-in-sport-20561.html

Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen: FILIA

Tel/fax: 318.08.96

E-mail: centrul_filia@centrulfilia.ro, centrul_filia@yahoo.com

Web-site: www.centrulfilia.ro

Strada Povernei, nr. 6-8, sector 1, Bucuresti






Yüklə 229,11 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   12




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin