Cuprins cuprins 1 politică 5


Victimă a traficului: " Cred că s-au gândit că valorez mai mult vie"



Yüklə 310 Kb.
səhifə10/19
tarix28.07.2018
ölçüsü310 Kb.
#60839
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   19

Victimă a traficului: " Cred că s-au gândit că valorez mai mult vie"

România Liberă, 21 aprilie 2011


de FLAVIA DRAGAN

Katya este o tânără din Republica Moldova, de 26 de ani. Slabă şi palidă, cu rănile frumos cosmetizate, iar dintele smuls înlocuit, nu i-ai putea ghici atât de uşor povestea, notează cotidianul britanic "The Guardian". Katya fost traficată în ultimii opt ani, în patru ţări.



De ce nu închideţi saunele şi bordelurile?

"Uită-te în jurul tău- nu vezi câte fete sunt ca mine? Vin mereu. Le văd în fiecare zi, în staţiile de autobuz, aranjate, dimineaţa devreme. Poate că pentru tine e greu să le vezi, dar eu le văd. Cred că poliţia ar trebui să lucreze mai mult, ca să oprească asta. De ce nu închideţi saunele şi bordelurile? Atunci nu ar fi nici prostituate, nici peşti", spune tânăra.

Katya avea 14 ani şi trăia cu mama ei în Moldova. La un moment dat, doi bărbaţi le-au invitat pe ea şi prietena ei la un picnic, la o zi de naştere, în pădure. După ce le-au lăsat inconştiente, le-au adus în România, legate la ochi, au trecut graniţa în Ungaria într-o şalupă, purtând haine de culoare închisă, au fost obligate să meargă pe jos, noaptea, prin pădure, au trecut prin Slovenia şi ulterior au ajuns Italia.

Fetele nu au fost vândute aceluiaşi cumpărător. Katya a lucrat, mai întâi, într-un apartament din Rimini, apoi pe străzile din Milano. După câteva luni, a reuşit să fugă şi a primit azil la ambasada Moldovei din Italia, când a descoperit că era însărcinată.

A hotărât să se întoarcă la familia ei din Moldova să nască, dar traficanţii au găsit-o, au bătut-o, i-au violat fratele şi au omorât câinele familiei, ca pedeapsă că a îndrăznit să povestească poliţiei italiene ce a păţit. În plus, a aflat că prietena ei, cu care fusese vândută la început, a fost omorâtă în Israel, de traficanţi, care au drogat-o şi au aruncat-o de la etajul 7 al unei clădiri. Aceste experienţe au speriat-o atât de mult, încât a hotărât să nu-i supere pe traficanţi. Nu voia ca familia ei să aibă de suferit şi nici ca ea să moară.

După ce a născut, i-a trimis copilul unei mătuşi, iar ea a fost dusă în Turcia, să lucreze într-un bar de noapte. Apoi, a fost furată şi transportată într-un camion, în capitala Angliei, ca să lucreze într-un bordel. Cât timp a lucrat ca prostituată, nu a primit nici un ban şi nu avea voie să meargă nicăieri singură, ca să nu fugă din nou.

Clienţii vorbeau rareori cu ea. "De cele mai multe ori, erau beţi şi nu îi interesa. Nimeni nu te întreabă ce mai faci." Unii o întrebau, totuşi, de ce face asta. Dar nu putea să spună nimic, pentru că nu ştia dacă sunt prieteni ai proxeneţilor.

Ea şi celelalte femei traficate, cele mai multe, din Europa de Est, nu discutau niciodată despre modul în care ajunseseră acolo. "Nu ştiam dacă celelalte fete erau prietene cu traficanţii. Era periculos să vorbeşti, atât cu clienţii, cât şi cu fetele. În apartamentul în care stăteam, instalaseră microfoane. Nu vorbeam despre nimic. Uneori, ne încuiau acolo săptămâni în şir", îşi aminteşte Katya.

Bordelul unde lucra, amplasat în nord-vestul Londrei, a fost percheziţionat la câteva săptămâni după ce a ajuns acolo. A fost arestată, însă nu a mărturisit mare lucru poliţiei, pentru că îi era teamă de proxenetul kosovar care o cumpărase şi care a ameninţat-o că îi va răni familia.

M-au pus să-mi sap mormântul

Autorităţile nu şi-au dat seama că tânăra fusese intimidată de traficant şi, de aceea, i-au permis să o viziteze de mai multe ori. Deşi şi-au dat seama că fusese traficată, funcţionarii de la migraţie au hotărât să o trimită acasă, în Moldova, considerând că este în siguranţă.

Proxeneţii au venit după ea, la numai câteva zile distanţă. "M-au dus într-o pădure, m-au bătut şi m-au violat. Au făcut un nod din funie şi m-au pus să-mi sap o groapă. Mi-au spus că o să mă omoare. Mi-au trecut funia în jurul gâtului, m-au agăţat de o creangă şi m-au lăsat să atârn acolo, câteva minute. Am fost convinsă că o să mor. Până la urmă, au tăiat creanga.

Apoi, m-au dus într-o casă cu mulţi bărbaţi. Erau toţi beţi, abia se ţineau pe picioare, şi m-au violat cu rândul. Când am opus rezistenţă, unul dintre ei m-a ţinut şi celălalt mi-a smuls un dinte, cu cleştele."

Până la urmă, proxenetul a intervenit şi le-a explicat celorlalţi că va fi vândută în Israel. "Cred că s-au gândit că valoram mai mult vie", spune acum Katya. "Nu am avut foarte multe răni, pentru că traficanţii voiau să fiu drăguţă", le-a explicat ea jurnaliştilor britanici.

După ce a muncit în Tel Aviv o perioadă, Katya a fost adusă din nou la Londra, unde a evadat. A fost prinsă şi închiriată cu 150 lire pe oră. În 2007, a ajuns la închisoare pentru a doua oară, iar autorităţile voiau să o repatrieze. Până la urmă, i-au oferit statutul de refugiat.

Cei care au traficat-o pe Katya sunt în libertate, iar femeia se teme că ar putea să o răpească pe sora ei mai mică, din Moldova. Katya îşi doreşte să rămână în Marea Britanie, s-a înscris pentru un curs de operare calculator şi unul de limba engleză. În plus, face voluntariat. Recent, a reuşit să îşi aducă copilul în Anglia, însă se teme că, în orice clipă, proxeneţii ar putea s-o găsească.

Traficul în România, în cifre

În prima parte a lui 2010, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a identificat 379 de victime, dintre care 33% sunt minori, 55% sunt femei, iar 12% sunt bărbaţi. Cei mai mulţi români au fost traficaţi în Spania şi Italia.

Sunt preferate fetele cu vârste între 14 şi 25 de ani şi bărbaţii între 26 şi 60 de ani, conformul raportului ANIPT.

46% din totalul victimelor au fost exploatate sexual, în bordeluri, pe stradă, în cluburi sau în locuinţe.

Din cei 126 de copii traficaţi, 94 au fost exploataţi sexual.

Din perpectiva traficului de fiinţe umane, România este, în primul rând, o ţară de origine, dar şi o ţară de tranzit pentru victimele din Moldova, Rusia şi Ucraina, potrivit unui studiu din 2009, coordonat de decanul Facultăţii de Sociologie, Universitatea Bucureşti, Marian Preda.



http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/victima-a-traficului-cred-ca-s-au-gandit-ca-valorez-mai-mult-vie-223163.html

Yüklə 310 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   6   7   8   9   10   11   12   13   ...   19




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin