Alianţa T.A.T.A. îi cere lui Funeriu să modifice abecedarul care discriminează tăticii
Abecedarele îi discriminează pe tătici. Alianţa T.A.T.A. îi cere ministerului Educaţiei să modifice conţinutul abecedarului, pentru a sublinia şi importanţa tatălui în familie.
Abecedarele din România sunt centrate pe imaginea mamei şi tatăl este reprezentat ca un părinte de rang inferior, potrivit reprezentanţilor alianţei T.A.T.A. Aceştia îi cer lui Daniel Funeriu să modifice manualele pentru clasa I. "Tatăl şi demnitarul din fruntea educaţiei naţionale are obligaţia să combată fenomenul discriminării tatălui în unităţile de învăţământ", se arată într-un comunicat al alianţei T.A.T.A.
Membrii alianţei au analizat trei dintre abecedarele după care se studiază în România. Cuvântul "mama" apare în total pe 45 de pagini ale celor trei manuale, în timp ce "tata" figurează doar pe 13 pagini. Deşi Ziua Tătălui a devenit din 2010 sărbătoare naţională legală, abecedarele nu prezintă decât Ziua Mamei.
"Manualul de capătâi al învăţăturii – Abecedarul - le spune copiilor noştri că mama este părintele care contează, care merită sărbătorit şi onorat, care se ocupă de creşterea şi educarea lor, conservându-se astfel o mentalitate retrogradă, ce s-a perpetuat de pe vremea când tatăl era cel care câştiga pâinea şi era mai puţin prezent în familie, cu efect nociv asupra modernizării societăţii şi promovării familiei armonioase. Zeci de mii de tătici se află în prezent în concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului cu vârsta de până la doi ani, sute de mii de taţi se manifestă responsabil, fiind implicaţi în viaţa de familie, prezenţi cantitativ şi calitativ în universul copiilor lor. Aceşti părinţi de calitate, care-şi iubesc copiii, sunt ignoraţi de sistemul de învăţământ românesc, care continuă să discrimineze tatăl şi să-l jignească grav", se arată în comunicat.
Primul cuvânt învăţat de elevi este "mama", în timp ce "tata" apare spre finalul abecedarului. "T.A.T.A. solicită ca cele două cuvinte să fie menţionate pentru prima dată în lecţii consecutive sau pe aceeaşi pagină, pentru a se elimina astfel discriminarea tatălui", se arată în comunicat.
http://www.realitatea.net/alianta-t-a-t-a-ii-cere-lui-funeriu-sa-modifice-abecedarul-care-discrimineaza-taticii_789983.html
Cursuri de pregătire pentru meseriile de mamă şi de tată Evenimentul Zilei, 11 ianuarie 2011
Autor: Cristina Olivia Moldovan
La lecţii, cursanţii învaţă să-şi îngrijească bebeluşii, să nu intre în panică inutil, să-şi înţeleagă copiii mai mari, să-i disciplineze fără pedepse, să comunice eficient şi să-i încurajeze.
Părinţii care au ambiţia şi energia de a-şi creşte copiii ca la carte pot opta pentru cursuri de "parenting", organizate pe teme specifice fiecărei vârste. Nu învaţă doar teorie, ci simulează situaţii problematice şi fac jocuri de rol pentru a intra în pielea propriilor copii.
Odată ce şi-au însuşit noţiunile teoretice, marea provocare este punerea lor în aplicare: durează luni întregi de exerciţiu şi perseverenţă până când părintele şi copilul să se lepede de obiceiurile proaste.
Lecţii despre plânsul bebeluşului
Părinţii conştiincioşi încep studiul înainte ca micuţul să se nască. Cursurile de puericultură, cu noţiuni elementare pentru îngrijirea copilului mic, cuprind teorie, demonstraţii şi simulări şi sunt susţinute în general de medici specialişti în pediatrie şi neonatologie.
Motherhood Center din Capitală oferă astfel de cursuri, unde părinţii învaţă, printre altele, să schimbe scutece, să-i facă baie şi masaj bebeluşului, săl hrănească, să-i descifreze plânsul şi să-i acorde primul ajutor. Participanţii se familiarizează cu produsele necesare bebeluşului, precum sterilizatorul, tetinele, aspiratorul nazal etc. Cursul durează patru ore, iar costul este de 150 de lei/persoană sau 250 de lei/ cuplu.
Cum să reacţionezi când bebe are febră sau colici
La Centrul 9 Luni din Bucureşti, medicul anestezist Radu Tincu şi medicul pediatru Iulia Tincu ţin un curs de puericultură ce începe pe 18 ianuarie. Cursul costă 280 de lei pentru cuplu şi 200 de lei pentru un părinte singur şi se desfăşoară în patru şedinţe. Tematicile dezbătute: anestezia şi naşterea, pregătirea camerei bebeluşului, plânsul, igiena, alăptarea şi diversificarea alimentaţiei, dentiţia şi motricitatea, probleme uzuale de sănătate (febră, convulsii, colici), vaccinuri obligatorii, dezvoltarea copilului până la 3 ani.
Dacă îngrijirea unui bebeluş nu ridică foarte multe probleme, cu cât copilul este mai mare cu atât cresc provocările. Psihologul Mihaela Zaharia, parenting trainer&coach la Mind Master, spune că părinţii simt nevoia de ajutor specializat după ce copilul face 2 ani. Psihologul organizează workshopuri tematice pentru părinţi cu copii de 2-10 ani, cu durata de trei ore, iar participarea costă 100 de lei. Printre temele abordate se numără: "Cum să formezi un copil autonom şi responsabil", "Disciplina fără pedeapsă", "Cum să te faci ascultat de către copii".
Din păcate, simpla participare la cursuri nu-l face pe părinte automat mai bun. Mihaela Zaharia spune că este nevoie de cel puţin două luni până la aplicarea noilor metode învăţate. "Părinţii ştiu, teoretic, ce trebuie să facă, însă obişnuinţa nu le permite să aplice imediat ceea ce au învăţat. Presaţi de timp, stresaţi, copleşiţi de sarcini şi obişnuiţi cu un anumit tip de comportament, nu pot reacţiona ca la carte. Unii se descurcă singuri, alţii au nevoie de consiliere personală pentru a putea aplica teoria învăţată".
Apel la propria copilărie
Prezenţa la cursuri alături de alţi părinţi are ca prim efect liniştirea participanţilor, mai spune Mihaela Zaharia. Ei realizează că familia lor nu este singura care are probleme cu copiii şi că ei, ca părinţi, nu sunt singurii care nu le fac faţă.
De asemenea, de multe ori, participarea la workshopuri le demonstrează că un comportament nedorit al copilului este generat exclusiv de greşelile pe care le fac părinţii: când atitudinea adultului se corectează, dispare şi problema celui mic.
O altă latură constantă, mai spune psihologul, este faptul că părinţii conştientizează la curs că fac aceleaşi greşeli pe care leau făcut propriii lor părinţi şi sunt ajutaţi să-şi amintească durerea şi frustrările suferite în propria lor copilărie.
Provocările adolescenţei
Psihologul Gyorgy Gaspar susţine, la "Parent time", lecţii pentru părinţi cu copii aflaţi la vârsta preadolescenţei sau a adolescenţei. Temele abordate îi familiarizează cu provocările pubertăţii şi ale adolescenţei, îi învaţă să interacţioneze cu copiii lor, să reducă tensiunea dintre ei şi să le câştige încrederea.
Programul este structurat pe patru sesiuni a câte trei ore şi cuprinde informaţii teoretice, jocuri de rol şi schimb de experienţe. Sunt abordate inclusiv teme precum absenteismul, agresivitatea, dificultăţile afective şi relaţionarea deficitară. Preţul cursului este de 620 de lei.
Pentru detalii privind cursurile de puericultură şi cele de parenting puteţi accesa următoarele site-uri: www.centrul-9luni.ro, www.parentime.ro, www.parenting.ro, www.motherhood.ro.
LEGISLAŢIE
Facilităţi pentru taţii şcoliţi
Conform legislaţiei în vigoare, taţii care participă la cursuri şi primesc atestat de puericultură beneficiază de suplimentarea concediului paternal cu zece zile lucrătoare, care se adaugă la cele cinci zile lucrătoare oferite pentru toţi taţii.
Cele zece zile se acordă o singură dată în viaţă, indiferent de numărul de copii. Solicitarea pentru acordarea concediului paternal se face în primele opt săptămâni de la naşterea copilului, la firma la care lucrează tatăl. Indemnizaţia pentru concediul paternal plătit, egală cu salariul aferent zilelor lucrătoare respective, se calculează pe baza salariului brut realizat, incluzând sporurile.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cursuri-de-pregatire-pentru-meseriile-de-mama-si-de-tata-917828.html
Dostları ilə paylaş: |