Cuprins cuprins 1 politică 5


Povestea lui Ingrid Betancourt, fostă prizonieră a unei grupări de gherilă



Yüklə 228,08 Kb.
səhifə12/13
tarix30.07.2018
ölçüsü228,08 Kb.
#64089
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13

Povestea lui Ingrid Betancourt, fostă prizonieră a unei grupări de gherilă

Adevărul, 16 ianuarie 2011


Iulian Ioncea

Ingrid Betancourt, fostă candidată la președinția Columbiei, a fost ostatică, timp de şase ani şi jumătate, a unei grupări de gherilă. Ea a acceptat să vorbească, pentru Discovery, despre anii petrecuţi ca prizonier.

Ingrid Betancourt îşi aminteşte cum a fost răpită, împreună cu asistenta sa, Clara Rojas, la 23 februarie 2002, de un grup de rebeli, în timp ce se aflau în campanie electorală în sudul ţării, zonă controlată de gruparea de gherilă FARC. Se aventurase în această regiune, în ciuda avertismentelor autorităţilor. „La început, a fost ca şi cum aş fi mers în maşină alături de nişte străini. Dar, odată cu zilele care treceau, mi-am dat seama că nu sunt liberă. Nu aveai voie să mergi la toaletă, să te speli sau să mănânci. Aceste lucruri le realizezi cu timpul“, spune, pentru Discovery, Ingrid Betancourt.

Fosta candidată la președinția Columbiei a precizat că, iniţial, planul grupării de gherilă era să facă un schimb de ostatici cu Guvernul. În plus, ea a adăugat că, deoarece negocierile nu avansau, a încercat de câteva ori să evadeze, dar fără succes. „Planul era să ne ofere la schimb pentru luptătorii de gherilă aflaţi în închisorile din Columbia, eram ca o monedă de schimb pentru ei. Termenul limită pentru acest schimb a fost de un an, altfel urma să fim omorâţi. Dacă vroiam să învăţ ceva, spuneam că nu mă interesează, iar ei îmi arătau cum se face. Dacă te vedeau că vorbeşti cu cineva, imediat te despărţeau de acea persoană“, mai spune femeia.

Viaţă de ostatic

Betancourt a declarat că prizonierii nu aveau decât două tipuri de haine: cele de îmbrăcat ziua, care de multe ori erau ude, din cauza ploilor torenţiale continue, şi cele de dormit, are trebuiau să fie ambalate meticulos în pungi de plastic. Prizonierii trebuiau să mărşăluiască de la o tabără la alta, stând foarte mult în ploaie, printre şerpi, furnici sau orice alte insecte. O dată pe an primeau o periuţă de dinţi, iar oglinzile erau aproape imposibil de găsit. Femeia a vorbit şi despre ceilalţi ostatici, care au precizat, în momentul eliberării, că Ingrid Betancourt era egoistă şi îşi dorea să aibă de toate. „Mi-a fost greu să ascult acele interviuri. Am trăit mii de zile împreună, eu încă îi văd pe acei ostatici ca parte a familiei mele“, a precizat Ingrid Betancourt.

Femeia a ţinut să precizeze că i-ar fi foarte uşor să îi urască pe cei care au ţinut-o ostatică atatâ timp, dar această experienţă de viaţă a învăţat-o să găsească partea bună din orice. Ea spune că mulţi dintre luptătorii de gherilă erau ţărani tineri, care se alăturaseră acestor grupări din nevoia de protecţie şi din cauza condiţiilor economice. „M-au tratat cu multă cruzime şi m-am gândit că am pierdut tot, de la libertate şi vise, până la familie. Mă transformam într-un animal, dar apoi mi-am dat seama că aceasta este libertatea pe care o am şi trebuie să decid ce fel de persoană vreau să fiu. Cei care ne ţineau prizonieri făceau asta doar pentru faptul că aşa le ordona comandantul, chiar dacă era împotriva voinţei lor. Aveam senzaţia că ei sunt tot un fel de ostatici şi probabil o duc chiar mai rău decât noi. Eu puteam să mă întorc într-o zi la familia mea, dar ei nu aveau această şansă, ei acolo îşi vor pierde viaţa“, a mai povestit aceasta.

Filmul eliberării

Ingrid Betancourt a fost eliberată la 2 iulie 2008, printr-o manieră neaşteptată. Ideea îndrăzneaţă, dar riscantă, i-a aparţinut preşedintelui Uribe, al cărui tată a fost ucis de membrii gherilei. Agenţi ai serviciilor de informaţii militare s-au infiltrat în structurile FARC, iar peste 200 de soldaţi i-au reperat pe Betancourt şi pe ceilalţi 14 prizonieri, printre care trei cetăţeni americani, eliberaţi odată cu ea.

Profitând de debandada creată după uciderea numărului 2 al grupării, Raul Reyes, şi moartea liderului istoric Manuel Marulanda, agenţii i-au convins pe membrii FARC că noul şef, Alfonso Cano, a ordonat ca mai mulţi ostatici să fie grupaţi, în vederea unui schimb de prizonieri. Imediat ce „mesajul" lui Cano a fost trimis, un elicopter al armatei a fost vopsit în alb, iar soldaţii de la bord s-au deghizat în membri ai gherilei, purtând cămăşi cu chipul lui Che Guevara.

După ce elicopterul a decolat, echipajul i-a anunţat pe prizonieri cine sunt de fapt, strigând „Suntem armata columbiană. Sunteţi salvaţi“. Femeia îşi aduce aminte că avea emoţii foarte mari, care nu mai puteau fi controlate. „Aveam emoţii mari, săream în sus de bucurie. Acei şase ani atârnă foarte greu, de multe ori am senzaţia că satisfacţia că am fost eliberată nu poate contrabalansa acea experienţă incredibilă“, a încheiat fosta candidată la președinția Columbiei.



http://www.adevarul.ro/international/Povestea-Ingrid-Betancourt-prizoniera-gherila_0_409759041.html

Nobuko Kan, o primă doamnă japoneză modernă

Epoch Times, 13 ianuarie 2011


Sotia premierului japonez nu inceteaza sa surprinda societatea nipona. Intr-o tara unde regulile sunt marcate strict de la nastere cu sudoare si lacrimi, prima doamna a Japoniei, Nobuko Kan, i-a surprins din nou pe cei din interior dar si pe cei dinafara cu sinceritatea ei debordanta. La cei 65 de ani, populara Nobuko a declarat ca 'nu s-ar mai casatori' cu premierul Naoto Kan, daca ar avea sansa sa traiasca o noua viata. Simpatica, amuzanta si curajoasa sunt cateva din calificativele care i se atribuie, noteaza joi ziarul El Pais.

Nobuko a explicat ca este deja casatorita de 40 de ani, prin urmare daca i s-ar da sansa sa se reincarneze i-ar placea sa experimenteze ceva diferit, pentru ca orice persoana simte nevoia de schimbare. 'Am trait asta o data si nu ma intereseaza sa se mai repete', a spus ea in timpul unei cine la Clubul Corespondentilor Straini. Si nu mira sinceritatea ei avand in vedere ca, imediat dupa preluarea mandatului de catre sotul sau la 8 iunie, ea spunea ca are 'opozitia in casa'. Cu toate acestea, Naoto Kan afirma ca sotia lui este 'principalul sau sprijin' si 'votantul sau cel mai critic' de la inceperea carierei sale politice in 1976, chiar daca nu a castigat imediat in alegeri. El nu a reusit sa obtina un mandat de deputat decat in 1980.

'Imi petrec timpul mai mult criticand-ul decat ladandu-l. Poate ca ar trebui sa fiu mai putin severa cu el', a recunoscut cea care la cateva zile dupa ce sotul era numit sef al guvernului publica o carte intitulata 'Ce naiba se va schimba in Japonia acum cand ai devenit prim-ministru'. Intre criticile pe care i le adreseaza sotului prima doamna ii reproseaza lipsa de pricepere in bucatarie, lipsa de gust in a se imbraca, lipsa de abilitate in citirea discursurilor, de a improviza sau chiar de a conduce.

Nobuko, o cunoscuta activista si verisoara de gradul intai a celui cu care este casatorita de 40 de ani si are doi copii, a marturisit ca atunci cand a venit in iunie la Kantei, resedinta sefului guvernului, nu a adus decat haine de vara, stiind cat de efemere au fost mandatele predecesorilor lui Naoto Kan. Dar a laudat rezistenta sotului si 'pasiunea' lui de a schimba tara in bine. Cu privire la dificilele dezbateri parlamentare, ea asigura ca liderul Partidului Democratic ii spune inainte de sesiune: 'Nu imi place deloc Parlamentul, dar mai bine acolo decat sa discut cu tine'. Si pleaca apoi spre Dieta.

Declaratiile lui Nobuko intervin in mijlocul unei polemici provocata de plangerea unor femei impotriva guvernului, opuse legii care le obliga sa renunte la numele de fata atunci cand se casatoresc. Avand in vedere ca se accepta un singur nume de familie, este covarsitor numarul femeilor obligate sa adopte numele sotilor. Reclamantele sustin ca legea aduce atingere libertatii individuale garantate de Constitutie. In 1996, s-a elaborat un proiect care acorda femeilor dreptul de a pastra numele de fata, dar conservatorii l-au anulat considerand ca aceasta libertate ar putea submina uniuna familiala. Reclamantele au cerut si o despagubire de un milion de yeni (9.252 de euro) pentru 'daune psihologice' suferite pentru pierderea fostului nume.

http://www.epochtimes-romania.com/articles/2011/01/article_97888.html?search_token=femei


Yüklə 228,08 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   5   6   7   8   9   10   11   12   13




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin