Drama româncelor care lucrează ca infirmiere în Germania Ziare.com, 11 ianuarie 2011
Ele spala, fac curat, gatesc si au grija de oameni batrani pentru bani putini. Femeile din Romania si din alte tari est-europene care ingrijesc de bolnavi si batrani germani preiau din ce in ce mai mult din suferinta celor pe care ii ingrijesc.
Multe publicatii din Germania atrag atentia asupra nevoii de infirmiere din tara. Insa, foarte rar, presa pune accentul asupra dificultatilor cu care se confrunta femeile est-europene venite in Germania sa ingrijeasca de bolnavi sau batrani.
In timp ce personalul unor firme germane specializate in ingrijirea batranilor si bolnavilor castiga lunar intre 6.000-8.000 de euro, romancele, polonezele si alte femei din estul Europei de-abia daca primesc 1.500 euro pentru aceeasi activitate, scrie Deutsche Welle.
Gata sa se sacrifice
Aceste femei isi parasesc propriile familii, lasand in urma copii, sot si parinti. Copiii de acasa raman in grija bunicilor, din moment ce cei mai multi dintre barbatii est-europeni nu sunt pregatiti sa intre in rolul de mama.
In prezent, peste 100.000 de femei din estul Europei lucreaza in Germania ca infirmiere. In 2009, in bazele de date ale companiilor de recrutare s-au inscris doar 1.571 infirmiere straine. Se pare ca acestea au constientizat riscurile la care se expun, lucrand in aceasta zona gri. O zona in care femeile pleaca sanatoase si se intorc cu depresii grave.
Parasite si, de multe ori, luptandu-se singure cu viata, aceste femei capata diverse forme de boli psihice si fizice. Sociologii germani atrag atentia asupra problemelor din domeniu si insista pentru alternative care sa ofere conditii decente pentru femeile est-europene.
http://www.ziare.com/diaspora/romani-strainatate/drama-romancelor-care-lucreaza-ca-infirmiere-in-germania-1067776
DIICOT: 12 persoane acuzate că au exploatat fete în Grecia şi Spania Mediafax, 14 ianuarie 2010
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au pus sub acuzare 12 persoane, între care pe interlopul Costel Vlad, zis Ţaganu, care au obţinut profituri de 750.000 de euro exploatând femei în cluburi, în Spania şi Grecia.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Călăraşi au efectuat un număr de nouă percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Călăraşi şi Ilfov, vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi proxenetism.
Concret, începând cu anul 2007, Costel Vlad, zis Ţaganu, de 47 ani, a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat alte 11 persoane, membri ai familiei sau apropiaţi ai inculpatului, în scopul racolării unor persoane de sex feminin, minore şi majore, în vederea exploatării sexuale a acestora în cluburi de noapte din Spania şi Grecia.
Inculpaţii au obţinut din exploatarea victimelor suma de aproximativ 750.000 euro.
Procurorii DIICOT au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor 12 inculpaţi.
Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul SCCO Călăraşi, IPJ Călăraşi şi a lucrătorilor din cadrul Jandarmeriei Române, iar suportul informativ a fost asigurat de către DGIPI.
http://www.mediafax.ro/social/diicot-12-persoane-acuzate-ca-au-exploatat-fete-in-grecia-si-spania-7890065
Român arestat pentru proxenetism în Spania Evenimentul Zilei, 15 ianuarie 2011
Un român a fost arestat în Spania după ce și-a agresat și obligat iubita să se prostitueze, timp de doi ani, informează Agerpres.
Poliţia din Valladolid l-a arestat pe Ştefan V., de 28 de ani, semnalează publicația locală „El Norte de Castilla”. Românca pe care acesta o sechestrase şi-a petrecut primele luni în Spania închisă într-un apartament din Valladolid şi a fost ameninţată că, dacă se va duce la poliţie, va fi ucisă atât ea cât şi rudele rămase în România.
Femeia a fost obligată să se prostitueze din 2008, după ce emigrase în Spania alături de infractorul arestat, de care se îndrăgostise. Românca s-a dus la poliţie şi l-a denunţat pe agresor după ce a reușit să evadeze din locul unde era sechestrată. Românul arestat avea antecedente penale.
Potrivit unui studiu realizat de organizația TAMPEP în 2010, româncele ocupă primul loc în majoritatea țărilor din UE la prostituție. Principalele cauze ale acestei situații ar fi legislația mai permisivă din alte țări, dar și existența unor rețele de prostituție cu rădăcini în România care nu au fost încă eliminate.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/roman-arestat-pentru-proxenetism-in-spania-918279.html
MASS MEDIA Reclamele la prezervative, publicaţii şi filme erotice, permise la TV şi radio doar după 24.00 Mediafax, 13 ianuarie 2010
Reclamele la prezervative, la publicaţii şi filme erotice vor putea fi difuzate la posturile de televiziune şi radio doar după ora 24.00, în timp ce publicitatea la produse cu caracter pornografic este interzisă, potrivit unei modificări a Codului audiovizualului, adoptată joi de membrii CNA.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a discutat în şedinţa de joi, pe articole, proiectul de modificare a actualului Cod de reglementare a conţinutului audiovizual, votând unele modificări ale acestuia.
Astfel, la capitolul privind publicitatea, CNA a decis să stabilească foarte clar în noul Cod audiovizual modul în care pot fi difuzate de către radiodifuzori reclamele la produsele cu caracter sexual.
"Am început capitolul privind publicitatea, stabilind principiile generale, respectiv protecţia minorilor, informarea corectă, respectarea demnităţii umane şi asigurarea unei concurenţe loiale. Publicitatea pentru convorbiri erotice este interzisă, iar publicitatea la produse pentru igienă sexuală, cum ar fi prezervativele, la publicaţii şi filme erotice va fi permisă numai după ora 24.00. Publicitatea la produse cu caracter pornografic este şi rămâne interzisă", a declarat Răsvan Popescu, preşedintele CNA, după votul Consiliului.
În şedinţa de joi a CNA, Narcisa Iorga, membru al Consiliului, a declarat că au fost situaţii de emisiuni serioase în care a fost inserată reclamă la prezervative. "Au fost situaţii de show-uri serioase, iar în pauze s-a difuzat reclamă la prezervative", a spus Iorga.
Până în prezent, publicitatea la prezervative era interzisă, acestea fiind considerate produse cu caracter sexual, potrivit legislaţiei audiovizuale. Totuşi, televiziunile au difuzat în trecut publicitate la prezervative, după ora 22.00 şi cu semnul de încadrare "15" (producţii audiovizuale interzise copiilor sub 15 ani, n.r.), considerând că aceste reclame au un rol educativ.
Răsvan Popescu a mai spus că speră ca, în circa două săptămâni, CNA să finalizeze modificările la actualul Cod al audiovizualului.
Noul Cod audiovizual va intra în vigoare după publicarea lui în Monitorul Oficial.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/reclamele-la-prezervative-publicatii-si-filme-erotice-permise-la-tv-si-radio-doar-dupa-24-00-7887407
Dostları ilə paylaş: |