Cea mai bătrână femeie din România a murit Evenimentul Zilei, 16 aprilie 2011
Ecaterina Găman, cea mai bătrână femeie din România, s-a stins din viaţă azi, la vârsta de 106 ani şi nouă luni.
"Mama Caterina", aşa cum o numeau nepoţii, suferise, în urmă cu două săptămâni un infarct şi a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buză, scrie Agerpres.
Ecaterina Găman s-a născut la 24 iulie 1904 în localitatea Beceni (jud. Buzău), a trăit sub patru regi, a cunoscut ambele conflagraţii mondiale, dar şi perioada comunistă când a rămas fără pământ.
Femeia s-a căsătorit la 19 ani şi a născut 11 copii, dintre care au trăit şapte, şase dintre copiii bătrânei, patru fete şi doi băieţi, sunt în viaţă, cel mai în vârstă având 83 de ani.
În noiembrie 2010, aceasta a fost adusă în oraşul Buzău de unul dintre nepoţi, ocazie cu care a fost desemnată şi Cetăţean de onoare al municipiului reşedinţă de judeţ.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/cea-mai-batrana-femeie-din-romania-a-murit-927125.html
Irinel Columbeanu riscă trei luni de închisoare Cotidianul, 15 aprilie 2011
Potrivit articolului 307 din Codul penal, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului se pedepseşte cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă. Tribunalul Bucureşti a decis definitiv, la 4 aprilie, că fiica soţilor Columbeanu, Irina, va rămâne în grija mamei sale până la finalizarea divorţului.
Avocatul Monicăi Columbeanu l-a acuzat pe Irinel Columbeanu că s-a opus până în ultimul moment executării silite, prin refuzul de a le permite soţiei şi celor care o însoţeau să intre în casă ori prin tentativa de a-şi ascunde fiica, însă, într-un final, copilul şi-a revăzut bucuros mama.
Potrivit articolului 307, reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivii legii, se pedepseşte cu închisoare de o lună la trei luni sau cu amendă, constituind infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului.
Alineatul doi al articolului 307 prevede că se sancţionează cu închisoare de o lună la trei luni sau cu amendă fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părţilor înlăturând răspunderea penală.
Articolul 3 din Convenţia Universală privind drepturile copilului arată că "în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala".
Procesul de divorţ al soţilor Columbeanu este judecat de o instanţă a Judecătoriei Buftea, următorul termen fiind stabilit pentru 2 mai.
Omul de afaceri Irinel Columbeanu preciza, joi, într-un comunicat, că va fi de acord ca fiica sa Irina să fie încredinţată mamei îndată de decizia în acest sens "va deveni oficial învestită, iar executarea ei încuviinţată" şi că "refuzul de a pleca la mamă" vine din partea copilului.
http://www.cotidianul.ro/142692-Irinel-Columbeanu-risca-trei-luni-de-inchisoare
O fetiţă din Deva a devenit mamă la doar 12 ani Cotidianul, 13 aprilie 2011
O fată de 12 ani dintr-o comună hunedoareană a devenit mamă. Este cea mai tânără mămică pe care au văzut-o medicii din Deva, în ultimii 20 de ani. Direcţia pentru Protecţia Copilului şi poliţiştii au început anchete în acest caz.
Adolescentă este elevă în clasa a VII-a şi a născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva un băieţel sănătos, deşi este prematur.
"În ultimii 20 de ani, cred că este cea mai tânără mămică din Spitalul Judeţean Deva. Copilul este bine, la naştere a avut două kilograme, este băieţel, a luat nota 9.00 la naştere, Apgar 9.00, e totul în regulă", a declarat Romeo Stănescu, medic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva.
Fata a spus poliţiştilor că tatăl este oier la o stână din apropierea localităţii unde locuieşte. Acesta este anchetat de poliţişti.
"Ca urmare a unei sesizări din oficiu, poliţiştii postului local de poliţie au întocmit dosar de cercetare penală şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de act sexual cu o minoră, presupusul autor fiind un tânăr de 20 de ani care nu are domiciliu în acea localitate", a spus Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Sesizată a fost şi Direcţia pentru protecţia Copilului, care a analizat cazul.
"Direcţia pentru protecţia copilului a intervenit, a discutat atât cu tânăra mămică, cu mama acesteia care împreună au hotărât că doresc să se ocupe de nepoţel şi de copil", a precizat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al DGASPC Hunedoara.
"Având în vedere vârsta fragedă a mamei, acest eveniment ar putea să aibă traume toată viaţa. Dar din discuţiile purtate atât cu familia cât şi cu tânăra mămică, aceasta a reuşit să depăşească cu bine acest eveniment, travaliul precum şi depresia post-partum", a spus Ramona Dragomir, psiholog DGASPC.
Direcţia pentru Protecţia Copilului va monitoriza cazul şi va oferi consiliere tinerei mămici, pentru a-şi putea îngriji copilul.
http://www.cotidianul.ro/142438-O-fetita-din-Deva-a-devenit-mama-la-doar-12-ani
CULTURAL Dragoste în stil nazist: Femeile celui de al III-lea Reich Adevărul, 15 aprilie 2011
"Nici Biroul, nici Parlamentul nu le tenteaza. Un camin confortabil, un sot iubit si o droaie de copii fericiti este ceea ce ele iubesc ce mai mult". Aceasta era formula preferata a lui Hitler vis a vis de femeia germana. Ideologii partidului au completat apoi portretul anacronic creat de Hitler si au conturat asa-numitul ideal nazist al feminitatii: femeia sportiva, de un blond nordic, totdeauna vesela, înconjurata de cât mai multi copii. Traditionalul slogan nazist: "Kinder, Kuche, Kirsche" (copii, bucatarie, biserica) a fost repede îmbratisat de femei, chiar daca ele au mai revendicat, de asemenea, si "Krakenhaus und Kultur" (spitale si cultura).
Chiar de la începutul anilor 20, spune Anna Maria Sigmund în Les femmes du III-e Reich, femeile si-au facut aparitia în interiorul Partidului nazist, cu diferite ocazii. Misoginia manifesta a barbatilor le-a determinat sa-si creeze propriile lor structuri, un soi de miscare paralela cu a barbatilor. Cochete si sportive, precum Eva Braun, burgheze divortate, precum Magda Goebbels, aristocrate aventuriere, precum Carin, prima sotie a lui Göring, militante si propagandiste, precum Gertrud Scholz, ele vor juca, psihologic vorbind, un rol esential nu numai în viata sotilor lor, ci si în instaurarea celui de-al III-lea Reich...
Fascinatia unui personaj malefic
Hitler nu a ignorat câtusi de putin acest fenomen. El a remarcat faptul ca, începând din anul 1924, a aparut, pe neasteptate, o miscare a femeilor atrase de politica. "Aceste femei erau cele mai bune propagandiste ale partidului. Ele îsi convingeau sotii sa i se alieze lui Hitler, îsi sacrificau timpul liber în favoarea entuziasmului politic", avea sa scrie în memoriile sale Heinrich Hoffman, fotograful partidului.
Hitler a stiut sa exploateze cu rafinament simpatia partizanelor sale. În timp ce afara se desfasurau lupte de strada, în timpul carora partidul îsi elimina brutal adversarii, Hitler aparea surâzator în saloanele austriece, împartind sarutari de mâini si atragând nu numai simpatii, ci si importante fonduri pentru partid. În 1926, când NSDAP se afla în pericol si Hitler era cât pe ce sa se sinucida, Elsa Bruckmann, nascuta printesa Cantacuzino si care anima la München un celebru salon, l-a prezentat tuturor celor care aveau un nume si un rang în Germania. Ea i-a facut astfel cunostinta cu industriasul Emil Kirdof, care a platit toate datoriile partidului. Helene Bechstein, sotia celebrului fabricant de piane, l-a introdus la rândul ei în cercurile berlineze, facându-i cadou idolului sau o limuzina de lux...
Citiţi mai multe pe historia.ro
http://www.adevarul.ro/actualitate/HISTORIA-Dragoste-Femeile-III-lea-Reich_0_463153882.html
Dostları ilə paylaş: |