Gravidă abandonată de medici în timpul avortului. Reprezentanţii spitalului: "Medicul care era de gardă nu a greşit cu nimic",
O tânără însărcinată, internată la Maternitatea Giuleşti, a fost ajutată de soţ, după ce medicul a refuzat s-o asiste fiindcă nu-i permite religia. "A fost o scenă demnă de Auschwitz", zice soţul. Între timp, la Giuleşti s-a deschis o anchetă.
La Giuleşti s-a deschis o anchetă după ce o pacientă a fost lăsată de medic să avorteze singură
UPDATE Reprezentanții maternității nu recunosc însă acuzaţiile, despre care spun sunt false.
"Azi s-a întrunit consiliul medical, în prezenţa managerului unităţii care a analizat documentaţia medicală şi documentaţia celor implicaţi. Nu s-a reţinut aspecte de culpă medicală sau malpraxis, iar pacienta s-a externat clinic sănătos. În ceea ce priveşte analiza la amniocenteză, care presupune puncţia sub ghidaj ecografic şi recoltarea de lichid amniotic ghidaj, această manevră e acoperită de Casa de Asigurări, dar analiza de laborator al lichidului amniotic nu e acoperită. Deci ceea ce afirmă el că trebuie să plătească nu e datorită nouă. Mai mult analiza genetică a fost efectuată gratuit de o clinica privată, printr-un program aleatoriu. Medicul care era de gardă nu a greşit cu nimic, a făcut avortul doamnei. A fost ajutată de asistenta de serviciu şi de doctorul Tarek", a declarat Ciprian Cristescu, purtător de cuvânt al Maternităţii Giuleşti.
Copilul, adus pe lume de soțul femeii
O femeie de 39 de ani, din Bucureşti, a fost lăsată să avorteze singură, în miez de noapte, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie "Panait Sârbu", din Bucureşti, în urmă cu două săptămâni, după ce medicul de gardă a refuzat să o ajute, pe motiv că nu-i permite religia musulmană.
Soţul femeii a fost cel care a adus pe lume copilul. Femeia, însărcinată în şase luni, fusese programată pentru întrerupere de sarcină, după ce aflase că fătul se va naşte cu sindromul Down. Motivul pentru care a aflat diagnosticul atât de târziu - medicii au refuzat să-i facă gratuit o analiză complexă, care este decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNSAS), trimiţând-o însă la clinicile private.
Soţul femeii, Iulian Ghimpeţeanu, a ridicat armele împotriva medicilor şi a depus plângere la Administraţia Spitalelor din Bucureşti (ASB). Conducerea spitalului a demarat o anchetă.
"Când a aflat diagnosticul, i-a dat sângele pe nas şi pe gură"
Liliana Ghimpeţeanu a fost în al nouălea cer când a rămas însărcinată după zece ani în care fusese declarată sterilă. Fericirea iniţială a început să pălească când triplul-test (analiză care se face după 14 săptămâni de sarcină) a arătat că fătul e suspect de sindromul Down. Pentru confirmarea diagnosticului avea însă nevoie de o altă analiză scumpă, amniocenteză. Dezorientaţi şi cu buzunarele goale, cei doi soţi au încercat zadarnic să găsească o maternitate care face analiza gratuit.
"La Maternitatea Giuleşti ne-au sfătuit să mergem la Clinica Alcosan, deţinută de medicul Dinu Florin Albu, care lucrează şi în maternitate. Adică să plătim 2.000 de lei pe care nu-i aveam", povesteşte bărbatul.
După ce timp de trei luni maternităţile bucureştene le-au închis uşa în nas, anunţul că Laboratorul Genetic Lab oferă o amniocenteză gratuită le-a redat speranţa.
Femeia a făcut analiza acum o lună. "După patru zile, ne-au întins rezultatele: sindromul Down. Am simţit că mă păleşte ceva în moalele capului, soţiei a început să-i curgă sânge şi pe nas, şi pe gură. Două zile n-am ştiut ce să ne spunem. Am luat amândoi hotărârea să facă avort", povesteşte soţul.
„Am rupt lanțul pazinicilor, iar când am ajuns soția năștea”
Femeia a făcut avortul la Maternitatea Giuleşti. "Aici avea să se întâmple o scenă demnă de Auschwitz", îşi aminteşte bărbatul. "Medicii i-au provocat avortul cu ajutorul unor injecţii. Era 4.00 dimineaţa, pe 17 martie, când soţia mi-a dat telefon şi mi-a spus îngrozită că îi este rău, că are dureri groaznice, că i s-a rupt apa, că e singură într-un salon macabru, fără nicio asistentă, fără medic. Am pornit val-vârtej spre spital, am rupt lanţul paznicilor, iar când am ajuns în salon, soţia mea năştea".
În acel moment, bărbatul a fost medic fără voia lui şi a scos copilul viu. "Eram plin de sânge de sus până jos şi nu ştiam ce să fac mai întâi, să-mi ajut nevasta sau să ascund copilul, să n-o traumatizez", retrăieşte bărbatul tragicul moment. Iar când în sală şi-a făcut apariţia, într-un final, medicul de gardă, Tarek Abedou, cel care refuzase s-o ajute pe femeie, pe motiv că nu-i permite Coranul, bărbatul" a fost la un pas de a-l strânge de gât". "Ştiam că soţia mai avea nevoie de medic. Mi-a fost frică să nu-i facă ceva", mai spune Iulian Ghimpeţeanu.
Imediat după naştere, copilul, o fetiţă, a fost luat de o asistentă şi dus la secţia de neonatologie, unde a murit, 10 minute mai târziu.
Iulian Ghimpeţeanu a mai spus că fetiţa părea să aibă semne ale sindromului Down. Spitalul nu va efectua analize anatomopatologice pentru a stabili, oficial, prezenţa sindromulului, din cauza lipsei fondurilor.
PERSEVERENŢĂ. Iulian Ghimpeţeanu luptă împotriva medicilor care ascund gravidelor informaţii preţioase despre drepturile pe care le au şi spune că nu se lasă până nu vede publicate analizele ce se pot face gratuit
Anchetă la maternitate
Colegiul Medicilor din România (CMR) dezaprobă gestul medicului care a refuzat să se ocupe de pacientă.
"Cazul de faţă va trebui analizat. Deşi există libertate de convingere religioasă şi în profesia medicală, codul deontologic spune că pacientul nu trebuie abandonat până când nu intervine un alt medic care nu are restricţii religioase", spune Vasile Astărăstoae, preşedintele CMR.
În urma plângerii pe care bărbatul a depus-o la ASB, a fost demarată o anchetă. "Am solicitat conducerii spitalului să ancheteze cazul, iar, în funcţie de ce se descoperă, vom sesiza Colegiul Medicilor", ne-a spus Marius Savu, preşedintele ASB.
Conducerea maternităţii ne-a confirmat că ancheta e în desfăşurare. "Luni se va întruni un consiliu la care vor participa şefi de secţie şi profesori. Până acum am discutat cu medicul şef de gardă, cu şeful de secţie, cu medicul curant, inclusiv cu medicul Albu. Fiecare şi-a spus partea lui. Într-adevăr, un medic musulman s-a ocupat de pacientă", ne-a spus Marcel Moisă, viitorul manager al maternităţii.
"Există libertate de convingeri religioase şi în medicină, dar pacientul nu trebuie abandonat până când nu intervine un alt medic care nu are restricţii religioase."
VASILE ASTĂRĂSTOAE, preşedintele Colegiului Medicilor din România
ÎNŢELEGERI ASCUNSE
Amniocenteza, gratuită inclusiv la privat
Dacă ar fi să dăm crezare medicilor din spitalele de stat, amniocenteza, analiza care depistează anomaliile şi bolile genetice la copilul nenăscut, nu este gratuită şi costă 2.000 de lei. Dacă luăm legea "la puricat", aflăm chiar de la oficialii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate că analiza se decontează de stat. În plus, gravidele au dreptul şi la multe alte analize gratuite şi la ecografie 3D.
Medicii de la stat trimit gravidele la clinicile private
"În conformitate cu reglementările din Anexa 16, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintele CNAS nr. 265/408/2010, amniocenteza este prevăzută ca serviciu medical ce nu necesită internare continuă şi este decontată de casa de asigurări de sănătate unităţilor sanitare cu care se află în relaţii contractuale, la un tarif de 600 de lei. Amniocenteza se decontează pentru gravide în trimestrul II de sarcină", a fost răspunsul directorului CNAS, Dorin Ionescu, în urma adresei lui Iulian Ghimpeţeanu.
"În mod normal, orice furnizor de servicii medicale e obligat să afişeze serviciile oferite", adaugă directorul CNAS.
În Bucureşti, spitalele în care se efectuează amniocenteza în regim de spitalizare de zi numai la recomandarea medicului curant sunt: "Sf.Ioan", "Panait Sârbu", Maternitatea Filantropia şi Euroclinic, detaliază reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.
Analiza se decontează doar teoretic, pentru că maternităţile bucureştene "îşi expediază" pacientele la clinicile private. Oricine "se dă" gravidă pentru o zi poate verifica asta. Personalul de la Giuleşti trimite pacientele la Clinica Alcosan, deţinută de Dinu Florin Albu, angajat al maternităţii, iar de la Spitalului "Cantacuzino" se recomandă Clinica Medlife Griviţa. Doar la Filantropia, medicii au admis că analiza se face gratuit, dar la indicaţia medicilor din spital.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/gravida-abandonata-de-medici-in-timpul-avortului-spitalul-neaga-acuzatiile-926492.html
Dostları ilə paylaş: |