Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7

Capitolul III
AŞEZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ A TILEAGDULUI
Comuna Tileagd este aşezată pe valea Crişului Repede, în partea de Nord-Vest a judeţului Bihor, intersectată la Nord de drumul Internaţional E 15, distanţa 2 km Nord de calea ferată Oradea-Cluj-Napoca-Bucureşti, respective de Gara CFR Tileagd. Reşedinţa de Judeţ Bihor - Oradea se găseşte la 21 km pe şoseaua internaţională iar municipiul Cluj la 150 km. Este mărginită la Nord de dealurile Plopişului, comuna Sârbi şi Brusturi, la Sud cu poalele munţilor Pădurea Craiului, respectiv cu comuna Vârciorog şi Copăcel. La Est se mărgineşte cu comunele Lugaşul de Jos şi Ţeţchea iar la Vest cu comunele Sacadat şi Ineu.

După cele mai nou date statistice ale anului 2003 martie 18, are o suprafaţă totală de 5131 ha. pământ şi o populaţie de 7.129 persoane din care 3.413 sunt de gen feminin. De asemenea are un număr de 2574 locuinţe cu o suprafaţă de 99.600 metri pătraţi locuibili.

A fost atestată documentar de către Cancelariile vremii în anul 1256, dată asupra căreia vom mai reveni în Capitolul evenimentelor istorice.

Are în componenţă alte 5 localităţi, pe care le prezentăm în ordinea atestării lor documentare:

1. 
   Uileacul de Criş, a fost atestat documentar la anul 1283 având în majoritate populaţie de etnie maghiară şi de religie Reformată.
   
2. 
   SatulPoşolaca, atestat documentar în 1291, o localitate mică, cu populaţie maghiară de religie raformată.
   

3. 
   Tilecuşul, aşezat în zonă colinară, la poalele munţilor Pădurea Craiului, sat care deşi apare în trei documente de arhivă ca existent în anul 1308, Cancelariile Ungariei l-au atestat documentar numai în anul 1552. De la începutul începuturilor şi pâna în prezent, întreaga populaţie a fost român ortodox.
   
4. 
   Satul Bălaia este de asemăn ea aşezat în zonă deluroasă, la poalele munţilor Plopişului. A fost atestată documentar în anul 1622, având populaţie de români ortodoxi, în ultimele decenii apărând şi penticostalii.
   
5. 
   Cătunul Călătani, a fost înfiinţat în anul 1900, întemeietorii lui fiind veniţi din satul Călăţea, districtul Borodului, toţi locuitorii sunt de naţionalitate română. Se compune din 82 gospodării şi 226 persoane.
   

Situaţia pedoclimatică a localităţii
Tileagdul are relieful fluviátil şi este bine reprezentat prin valea şi lunca Grisului Repede, lăţimea cea mai mare a apei aflându-se între localităţile Fughiu şi Oşorhei. Din punct de vedere genetic, întreaga terasă a Crişului Repede este aluvionară, grosimea stratului de pietriş atingând 1,5 la 2 metri peste care s-a format solul bun, roditor pe cea de a I-a şi a Il-a treaptă, respective podzolic pe treapta a IlI-a şi IV-a.

Clima este moderat continentală, cu anotimpuri de vară nu prea calde şi cu ierni mai blânde, vara înregistrându-se temperaturi între +15 - +28 de grade iar în timpul iernilor între -10 - -15 grade.

Precipitaţiile atmosferice au o medie anuală de 700-800 m/m, cantitate suficientă de umiditate pentru a asigura dezvoltarea normală a plantelor de cultură şi a fâneţelor. De regulă cele mai abundente precipitaţii se produc în lunile mai-iunie şi în sept.-octomb.

începând cu anul 1950, gradul de poluare a atmosferei pe terasele Crişului Repede, de la Chistag până la Oradea, a devenit alarmant de dăunătoare pentru toate culturile de cereale şi furaje. Chiar şi ţara vecină, Ungaria s-a sesizat asupra poluării atmosferice, ajuns la ei din România. Vinovată de acest fenomen dăunător sănătăţii se face la Fabrica de Ciment din Chistag (S.C. HOLCIM SA). Abia începând cu anul 2002 s-au întreprins unele măsuri pentru eradicarea poluării atmosferei.

Regimul hidraulic al apelor Crişului Repede dealungul anilor a suferit modificări serioase, ca urmare a construirii canalului Vadul Crişului-Aştileu, de aducţiune a apei la hidrocentrala dată în folosinţă în anul 1953, dării în folosinţă a spălătoriei „Bauxite" din Chistag în anul 1960, punerea în funcţie în anul 1970 a Combinatului de lianţi, precum şi ridicarea barajelor şi a digurilor de pe Criş la sfârşitul anului 1980, pe distanţa dintre Aleşd-Tileagd, când au fost date în folosinţă Hidrocentralele electrice Leşu, Bulz, Lugaşul de Jos şi Tileagd. Să mai precizăm că suprafaţa Crişului Repede este de 2405 km pătraţi, iar lungimea lui este de 148 km. Această apă pătrunde pe teritoriul judeţului Bihor în apropiere de localitatea Bucea, cu aspectul unui râu de munte, având panta da scurgere de 7 m/km. La podul din Aleşd, panta de scurgere este de 3 m/km iar în municipiul Oradea sub un m/km.

în legătură cu nivelurile hidrografice şi de debit, arătăm că pe Crişul Repede apar viituri de apă cu „aizbeerguri" de ghiaţă (în miniatură) în lunile februarie şi martie fără a exclude pe cele din decembrie şi ianuarie. Apariţia acestor viituri este determinată de încălzirea bruscă a atmosferei şi de topirea zăpezii abundente

Fostul pod metalic peste Crişul Repede din Tileagd unde a avut loc VAMA SĂRII, înfiinţată în anul 1308. Această „Vamă a Sării" a fost donată în anul 1312 de către Regele Carol Robert de Anjou, Magistrului Nicolae.

într-un timp foarte scurt. Cele mai mari inundaţii cunoscute pe Crişul Repede dealungul secolului trecut în anii: 1925,1932,1942,1955,1962 şi 1970. Aproape ciclic din zece în zece ani. Inundaţiile care au avut loc în anul 1932 au fost de aşa proporţii încât s-au soldat cu distrugerea podului construit din beton armat, în centrul comunei, peste râuleţul Copanda, derivat din apele Crişului Repede, în amonte de localitate. Tot atunci au fost demolate două case aflate în apropierea malului acestei văi şi au fost avariate un număr foarte mare de case din centrul comunei, cota maximă de miră atingând 240 centimetri.

Din documentele vechi de arhivă se cunoaşte că inundaţii mari au mai fost pe Crişul Repede în secolul alXVIII-lea, anii 1774,1783,1796. Tot din documentele vechi de arhivă se cunoaşte că în anii 1739-1744, în localitatea Tileagd şi satele mărginaşe a fost epidemie de CIUMĂ, care a decimat 2/3 din populaţie. în anul 1833 a avut loc o altă epidemie de holeră, boală care de asemenea a redus considerabil numărul populaţiei.

Conform datelor statistice adunate în ultimii ani, a rezultat că regimul termic al apelor Crişului Repede este în medie de 11,2° C în zona Tileagdului. Temperatura

cea mai ridicată a apei se înregistrează în lunile august (25-28° C) începând cu luna septembrie, temperatura apei scade ajungându-se în luna decembrie-ianuarie la 0°C şi sub acest nivel. Mai rămâne de adăugat că în lunile ultimilor 40-50 de ani, apele Crişului Repede şi-au pierdut mult din calitate datorită apelor reziduale preluate. Principalele surse de poluare încep de la Huiedin judeţul Cluj şi continuă la Ciucea, Şuncuiuş, Vadu Crişului, Aleşd. Din păcate şi Tileagdul are o parte de contribuţie la acest fenomen.

încă un amănunt hazliu legat de poluarea apelor Crişului Repede, într-o perioadă când nici nu se cunoştea noţiunea de poluare. în anul 1898, pe domeniile baronului Brachfeld din Tileagd care ulterior şi-a luat numele de Telegdi, s-a construit o fabrică da spirt aproape de malul Crişului Repede, lângă moara de piatră sistematică pentru măcinat cereale, aproape de biserica Reformată (declarată monument istoric).

în incinta acestei mori au fost construite câteva catacombe sub formă de pivniţe, dotate cu instalaţii moderne pentru fabricarea şi rafinarea spirtului din cereale, cu tărie de 100°. întreprinzătorii şi proprietarii acestor instalaţii profitabile, au fost câţiva evrei dintre cei 268 persoane din această etnie. Pentru ca profitul să le fie cât mai mare posibil, nu şi-au declarat firma producătoare de valori la organele Administraţiei locale pentru înregistrare şi impozitare legală. Cineva i-a denunţat când aveau în stoc câteva tone de spirt. La apariţia organelar de control ale fiscului (organe care nu erau coruptibile ca cele crescute în pepiniera Criptocomuniştilor de azi), le-au primit ca pe oaspeţi şi i-au ameţit cu vorba până când muncitorii lor, au deversat în albia Crişului Repede întreaga cantitate de spirt aflată în depozit. Cum apele Crişului Repede erau foarte limpezi în perioada respectivă, toţi locuitorii satului Săbolciu foloseau apa de băut adusă din Criş. Acei care s-a nimerit să-şi umplă ulcioarele din viitura de apă amestecată cu spirt, s-au îmbătat cu toţii criţă.

Aşa cum am mai arătat la pagina 18 din această lucrare, Tileagdul în actuala formă administrativ-organizatorică, are în componenţă următoarele sate în ordine alfabetică: satul Bălaia, cătunul Călătani, satele Poşalaca, Tilecuş şi Uileacul de Criş. în ceia ce priveşte cătunul Călătani, satele Poşolaca şi Uileacul de Criş, care se află în aceiaşi zonă şi pe aceleaşi coordonate cu Tileagdul, facem precizarea că acestea au aceleaşi condiţii pedoclimatice pe care le-am prezentat la localitatea de reşedinţă. Bălaia şi Tilecuşul, aflându-se amplasate în zone colinare, au un regim pedoclimatic mai deosebit pe care îl vom prezenta când vom derula istoria acestor localităţi.

Vegetaţia
Este reprezentată prin etajul stejarului, din care au mai rămas numai pâlcuri şi câte un exemplar răzleţ pentru decor. Pajiştile unde au fost cândva păduri, cuprind păişuri stepice; neagara, păiuşca, firuţa de fâneţe, predominînd pirul. Se mai găseşte salcâmul, acolo unde a fost plantat. Pe strada Unirei din Tileagd la nr. 882, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea a înregistrat un exemplar de „Tisă" (taxiusbacata) declarat monument al naturii iar în pădurile Uilacului de Criş vegetează circa 200 (două sute) cuiburi de ghimpe (Ruscus Hipodosum) arbori care sunt ocrotiţi de lege. în pădurile satului Bălaia se găsesc castani ale căror fructe sunt comestibile, ceia ce nu se mai găseşte pe arealul judeţului Bihor decât la Dobreşti, în apropiere de oraşul Beiuş.

Fauna
Se rezumă la iepuri de câmp, fazani, prepeliţe, ciori, coţofene, vrăbii şi o mare varietate de peşte atât în apele Crişului Repede dar mai ales în Lacul de acomulare, în suprafaţă da 605 hectare, unde se pot pescui (cu permis de pescuit), albitura, babuşca, mreană, păstrăv, lostriţă, crapul, ştiuca şi somnul care depăşesc un kg în greutate. La aceiaşi greutate se poate găsi şi bibanul sau şalăul. Lacul este administrat de către A.J.V.P.S. unde se pot adresa pescarii amatori.

Capitolul IV
DATE PRIVIND TRECUTUL ISTORIC AL COMUNEI TILEAGD
Se cunoaşte faptul că zona în care este aşezată comuna Tileagd a făcut parte din Voievodatul condus de Menumorut, descris în „Gesta Hungarorum" de către Anonimus, notarul Regelui Bela al IlI-lea, al Ungariei. în acele timpuri, Voievodatul avea forme specific româneşti de organizare, în districte sau Cnezate şi Obştii săteşti, populaţia de pe întreaga vale şi terasele Grisului Repede fiind români.

începând cu secolul al XI-lea, pe fondul populaţiei româneşti autohtone, în mod treptat au început să pătrundă elemente maghiare care se aşezau pe malurile apelor şi pe terenuri fertile, alungându-i pe români din vetrele lor. Aceste stări de fapt au fost scrise de mai mulţi istorici romani şi maghiari în mod obiectiv.

începând cu acest secol XI, pe lângă descoperirile arheologice s-au găsit şi documente scrise. Primul document scris în care se vorbeşte despre Bihor, a fost actul de danie din anul 1075, al Regelui Géza II al Ungariei, act în care se arată şi câteva ocupaţii ale locuitorilor autohtoni, printre care creşterea animalelor şi albinăritul.

Bihorul a fost primul comitat organizat, în cadrul teritoriilor cucerite de către regatul feudal maghiar. La înfiinţarea comitatului în anul 1111, Bihorul cuprindea partea centrală a vechiului voievodat condus de Menumorut. în acel timp, locuitorii autohtoni români au vieţuit în cadrul obştiilor săteşti, feudalii care au primit danii în acele locuri, aveau doar o putere nominală, fiind siliţi ca să accepte această formă de organizare.

Al doilea document scris din secolul al Xll-lea a fost un alt act de danie din 1160, în care se vorbea printre altele, despre morile şi pivele de pe Crişul Repede (Istoria României, seria C. Transilvania, volumul I. Editura Academiei Bucureşti, pag. 110-357). în acela timpuri existenţa comitatului, a morilor şi a pivelor de pe Criş, confirmă temeinicia aşezărilor stabile cu oameni care să cultive cereale şi să crească animale. Pe fondul acestor evenimente socio-politice, la începutul secolului Xll-lea a luat fiinţă comuna Tileagd, lângă un Castru Roman de graniţă, respectiv în perioada când grupurile de unguri penetrau pe valea Crişului Repede. Nucleul

care a întemeiat această comună a fost populaţia românească la care s-a adăugat şi o bună parte a ungurilor care au venit din Panonia.

Scriitorul maghiar Bunyitay Vincze confirmă acest lucru în cronicele sale, arătând că românii şi maghiari din Tileagd au trăit amestecaţi şi că au fost cu toţii iobagi ai moşierilor Csăki Boldizsâr şi Nagy Mihâly. De la aceştia a luat moşia marea familie Csanâd care, în anul 1524 şi-a luat numele de Telegdi, după denumirea localităţii şi a moşiei pe care o avea.

Am mai arătat că Tileagdul a fost atestat documentar în anul 1256. Această localitate a avut avantajul de a fi străbătută de un drum vechi comercial, pe care se făcea schimburi de mărfuri între Dacii liberi de odinioară şi „Lumea Romană". Circulaţia mărfurilor pe acest drum s-a menţinut în mod permanent, înfiinţân-du-se un punct vamal lângă podul de peste Criş, denumit „VAMA SĂRII". în anul 1312 această vamă de lângă podul de peste Crişul Repede din Tileagd, a fost donată de către regele Carol Robert de Anjou, magistrului Nicolae. în acel act de danie se arată că la Vama Tileagd, pe lângă carele cu postav şi cu sare, se mai vămuiau şi carele cu vin, cu animale şi cu alte mărfuri. Vama a fost înfiinţată în anul 1308, taxa era de un dinar şi o bucată de sare, stabilită de împărat în anul 1312. (Tereza Mozes, zona etnografică Crişul Repede, Editura Sport-Turism, Bucureşti 1948 pagina 12).

Pe măsura consolidării statului feudal maghiar şi a Voievodatului Transilvaniei, ofensiva împotriva formelor administrative autohtone de organizare a fost tot mai mare. Cu toate acestea, prin dârzenia elementului românesc, formele vechi de organizare ale vieţii s-au menţinut până la sfârşitul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea.

Să mai arătăm că în socotelile de dijme PAPALE pe 6 ani (1331-1336) sunt amintite 26 de localităţi de pe valea Crişului Repede dintre care enumerăm: Aleşd, Auşeu, Ineul de Criş, Poşolaca, Tileagd, Uilacul de Criş, Vadu Crişului, etc.

în anul 1392, moşiile Borod, Borozel, Cetea, Csanâd, Corniţei şi Valea Mare, care constituiau districtul Borodului, au revenit Coroanei Ungare prin moartea fără urmaşi a Voievodului Petru, fiul lui Comorzovan. (Liviu Borcea - opere, pag. 101).

în anul 1393, ţărănimea de pe valea Crişului Repede, cele 26 de sate printre care şi Tileagdul, îşi manifestă nemulţumirea faţă de dijmele din ce în ce mai mari pe care le pretindea Episcopatul Catolic din Oradea şi pentru că făcea presiuni asupra oamenilor ortodocşi ca să treacă la catolicism.

începând cu secolul al XVI-lea, timp de aproape 300 de ani, membrii familiei Telegdi au exploatat în mod nemilos ţărănimea din aşezările de pe valea Crişului Repde, succedându-se o mulţime de grofi şi baroni la stăpânirea moşiilor. In această

perioadă lungă de timp, au avut loc mai multe răscoale şi revolte ţărăneşti, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti. Documentele vremii atestă că Răscoala iobagilor din anul 1437 care a avut loc la Bobâlna, a fost înecată în sânge de cătra Andrei Telegdi. Un alt reprezentant al acestei familii, Ştefan Telegdi, la începutul secolului al XVI-lea, deţinea funcţia de vistiernic la curtea regală de la Buda. Din această poziţie s-a opus organizării Cruciadelor contra turcilor care ameninţau statul feudal ungar. Motivaţia lui se baza pe frica de a înarma ţărănimea nemulţumită de exploatarea cruntă a feudalilor. Şi în cazul acesta s-a confirmat zicala care spune că „de ce ţi-e frică nu scapi". Contrar opoziţiei vistiernicului Curţii Regale, Ştefan Telegdi, Cruciadele au fost organizate şi s-au transformat într-o mare revoluţie ţărănească, condusă de Ştefan Roman din Tileagd şi Gheorghe Doja, mişcare ce s-a extins în tot Comitatul Bihor; regiunea Băii de Criş, Hălmajului, Beiuşului şi ţinutul Pomezău, părţile Mişcai şi moşiile Orădene, conform informaţiilor cronicarului bihorean loan Szalârdi. Răscoala îşi avea comandamentul în Aleşd. Aici era o curte voivodală românească grupată în jurul lui Constantin Şerban, Ex domn al ţării Româneşti, pribegit în Transilvania, la începutul lunei martie 1658. Fostul domnitor al Ţării Româneşti, a căutat să-şi recruteze oşti cu care să încerce a-şi recâştiga domnia. Chemarea lui avea mare audienţă în rândul iobagilor, de pe meleagurile Bihorene, dar nobilimea locală, fiind înarmată, a împiedicat concentrarea în număr mare de iobagi de pe moşiile lor. în replică, iobagii adunaţi sub conducerea lui Ştefan Roman, în drumul lor spre Aleşd, au început să atace curţile nobiliare, respectiv castelul lui Ştefan Telegdi II, pe care l-au omorât ţăranii răsculaţi. Aceste evenimente s-au petrecut în anul 1659 (Liviu Borcea din opera cronicarului bihorean loan Szalărdi - Istoria României vol. III, Editura Academiei Române 1964 pagina 116-117).

în anul 1561, Telegdi Iştvan (Istvăn) a fost expropriat de avere, făcându-se vinovat de infidelitate faţă de soţie şi de familie. Averea lui a fost preluată de către Jânos Zsigmond şi de către Szigismund Ianos. Tot în acest an 1561, alţi doi asociaţi a lui Bekes Găspăr au obţinut o scrisoare de donaţie de la împăratul Jănos II al Ungariei pentru Csăki Boldizsâr şi Ipanit Jânos (din cronica scriitorului maghiar Bunyitay Vincze).

în anul 1557 a avut loc Reformaţia Credinţei Evanghelice după ideile lui Luther, Calvin, Zwingli şi alţi reformatori printre care şi Telegdi Miklos a avut un rol deosebit. Amănunte mai detailate, asupra acestui subiect o să le dau în Cap. VI „Viaţa Spirituală".

în anul 1583, a decedat groful Telegdi Miklos, fost episcop de Pecs şi partici­pant activ la Reformaţia lui Luther, Calvin, Zwingli din 1557. Acesta a fost înmormântat în curtea Bisericii Reformate din Tileagd. Tot în cavoul familiei

Telegdi a fost înmormâtată soţia demnitarului Bocskay Istvân din Oradea, Hagymâsi Margit, care a venit în Tileagd într-o vizită de plăcere la rude, spontan a făcut un infarct cardiac.

In perioada acestor ani creşte tot mai mult pericolul otoman care ocupă oraşul Buda. în anul 1591, turcii au atacat din nou, încercând să asedieze Cetatea din Oradea, dar fără succes. De notat că la acest insucces al turcilor, a contribuit în mod substanţial ajutorul dat Orădenilor de către Voivodul Mihai Viteazul -domnul Ţării Româneşti.

Secolul al XVII-lea aduce mari schimbări în viaţa politică a Bihorului. în anul 1660 a fost cucerită de către turci Cetatea din Oradea, stăpânind-o 32 de ani, devenind centru militar şi Paşalâc Turcesc, lucru care a influenţat negativ viaţa tuturor locuitorilor din satele judeţului Bihor. în timpul puterii otomane, ţăranii erau obligaţi ca să dea atât grofilor cât şi turcilor dela conducere, daniile regulate la termene ca: găini, gâşte, claponi, unt, caş, ouă, iepuri fazani şi cerbi.

Puterea otomană a început să decadă, în anul 1683 la Viena, în 1687 la Mohâcs iar la 5 iunie 1692, Imperiul Habsburgic cucereşte cetatea Oradea. Astfel, jugul de lemn turcesc a fost înlocuit cu jugul de fier Austriac. Totodată s-a reorganizat vechea obşte sătească, întărindu-se şi luându-şi rolul de intermediar pentru plata dărilor către stăpânire. în continuare se întreprind măsuri de extindere a suprafeţelor agricole prin defrişarea pădurilor şi a smârcurilor care cuprindeau mari suprafeţe de terenuri necultivate.

Puterea imperială Habsburgică a procedat urgent la întocmirea primelor conscrieri ale terenurilor cucerite, pentru a putea fi impuse cât mai eficient la plata dărilor. Satele şi oraşele libere ale haiducilor bihoreni, care şi-au păstrat autonomia în perioada stăpânirii otomane, au fost vândute contelui Eszterhâzi, iar locuitorii acastora au fost transformaţi în iobagi. Creşterea fiscalităţii precum şi măsurile administrative represive ale habsburgilor, au grăbit aprinderea flăcărilor răscoalei antihabsburgică condusă de Francsiszk Râkoczi al II-lea (1703-1711). La această răscoală au participat şi românii bihoreni, conduşi de colonelul Marcu Haţieganu cu peste 300 de luptători (Bihor - monografie 1979, pagina 47-48).

Despre îndelungata istorie feudală a Tileagdului, aduce unele mărturii cronicarul maghiar Bunyitai Vincze, pe care l-am mai amintit. Citez „Tileagdul era proprietatea familiei Csanâd, zonă cu mănăstiri. Potrivit tradiţiei, au fost înfiinţate de Episcopul Ferencz Csanâd în anul 1335.

în anul 1503 locuiau amestecaţi maghiarii cu românii, deoarece Toldy Jânos a amanetat terenurile maghiarilor şi ale românilor pentru 24 de forinţi aur lui Telegdi Istvăn.

In timpul Reformaţiei religioase Telegdi Miklos şi Telegdi Mihâly au împărţit cere ei bijuteriile şi podoabele de aur, vasele sfinte ale mănăstirei şi celelalte obiecte de cult care pe vremea aceia valorau 1200 de forinţi, sumă ce constituia o avere considerabilă. Ordinul Franciscanilor au părăsit mănăstirea în anul 1561. La acea dată mai era o biserică în comună, biserica reformată de azi, care potrivit unor documente, era cunoscută ca o biserică veche. Valoarea dotărilor acestei biserici l fost apreciată la 200 de forinţi maghiari, o sumă foarte mare la data respectivă. Se ştia că biserica această a fost construită de către Telegdi Istvân, în anul 1507. In biserică, pe peretele Sudic se află o placă de marmură roşie cu blazonul familiei Telegdi. Tot aici se mai găsesc picturi vechi. Pe celălalt perete se găseşte o statuie iin marmură care reprezintă un luptător cu corpul acoperit de zale. Personajul se află călare pe un Leu şi ţine în mâna dreaptă un buzdugan. Pe partea Nord-Estică je află o tăbliţă pe care au fost notate informaţii despre construcţia bisericii. în curtea bisericii se găseşte mormântul familiei Telegdi. De asemenea se află aici pentru odihnă de veci, Episcopul de Pecs, Telegdi Miklos şi soţia demnitarului Bocskai Istvân din Oradea, Hagymâsi Marghit. Tot în această zonă se află şi castelul familiei Csanâd. Din anul 1524 s-a construit în Tileagd o moară vestită care se numea „Moara Părintelui Istvân". Se mai aminteşte tot din documentele vremii despre existenţa unei şcoli, construită de familia moşierului Nagy Mihâly în anul 1463.

în anul 1561, Telegdi Istvân a uneltit contra Regelui Jănos al Il-lea. în urma acestei descoperiri Istvân Telegdi şi-a pierdut moşia împreună cu Tileagdul, care au fost dăruite lui Bekes Găspâr, Csâki Boldizsâr şi lui Iponit Jănos, alungându-l pe răsvrătit din toate drepturile avute.

în epoca de referinţă, Telegdi Jozsef avea aici cele mai mari proprietăţi şi două castele, din care unul era cu un etaj. Acest mare proprietar avea o bibliotecă impunătoare în care se găseau „multe volume vechi şi de mare valoare istorică, precum şi cele mai vechi registre cuprinzând procese verbale de la şedinţele Adunărilor Naţionale în Parlamentul Ungariei. Ambele castele erau înconjurate de un parc deosebit de frumos. Aici s-au născut şi au trăit, începând cu secolul al XII-lea Telegdi Csanâd episcop de Esztergom, Telegdi Tamăs boier de Kalocsa şi Esztergom, Telegdi Istvân II fost vistiernic al regelui omorât la răscoala condusă de Gheorghe Dozsa şi Telegdi Miklos episcop reformat." Am încheiat citatul cronicarului Bunyitai Vincze.

Din alte documente istorice am aflat că în anul 1616 a încetat din viaţă groful Telegdi Gyorgy care avea numai o singură fată moştenitoarea castelului şi a moşiei. Aceasta în anul 1620 s-a căsătorit cu baronul Sovâgo Szigismund. La rândul ei, a născut numai o singură fată care la vremea potrivită s-a căsătorit cu

Csâki Istvân. In anul 1688, întreaga lor avere a trecut prin moştenire familiei Kornini. Aflându-ne la acest subiect al grofilor şi baronilor din Tileagd am să încerc să prezint dinastia succesorală la moşiile vestitului Tileagdi la vremea respectivă:

1. 
   Telegdi Miklos - episcop de Pecs, fost reformator religios
   
2. 
   Telegdi Katalin, căsătorită cu Varkocs Tamâs în 1552.
   
3. 
   Varkocs Miklos, căsătorit cu contesa Hagymâsi Katalin (1556-1583)
   
4. 
   Varkocs Gyorgy, căsătorit cu Hagymâsi Margit, decedată în 1614, recăsătorit cu Nyâri Borbâla, fostă soţie a lui Haller Gyorgy.
   
5. 
   Varkocs Margit, căsătorită Lonyai Zsigmond.
   
6. 
   Lonyai Margit, căsătorită cu Telegdi Istvân care a decedat în 1653. S-a recăsătorit cu Csâki Istvân cu care a conveţuit în anii 1635-1699 şi au avut o singură fată.
   
7. 
   Csâki Mâria născuta în 1650 şi s-a căsătorit cu groful Kornis Găspâr. Aceasta la rândul ei a născut o singură fată, grofiţa Kornis Anna care s-a căsătorit cu groful Haller Gyorgy, a născut un fiu care a decedat în anul 1766. A mai avut alţi doi copii Haller Peter şi Haller Ianoş, ambii decedaţi în anul 1847. Această familie a fost foarte prolifică, Haller Anna, căsătorită cu Kornis Kâroly (1806— 1872).
   
8. 
   Haller Alexandru (1797-1868) a participat la Revoluţia din 1648 şi a făcut mult necaz populaţiei Tilecuşului, pe care i-a hărţuit timp de 5 ani cu tendinţa de a le lua pământul. S-a îmbolnăvit de nervi, din cauza dârzeniei cu care şi-au apărat Tilecuşenii drepturile la pământ şi a decedat în anul 1872. A avut moşii pe arealul a 12 sate bihorene şi tot mai dorea pământ până când a intrat pentru totdeauna în el.
   

9. Kornis Jozsef născut în anul 1829 s-a căsătorit cu Szakolczay Ilona.

10. Telegdi (Brankfeld) Jozsef, a decedat în anul 1916.

11. Telegdi Jozsef, ultimul descendent şi moştenitor al acestei mari şi bogate familii, s-a născut în anul 1883 şi a decedat în anul 1944, sărac şi în mizerie. A fost înmormântat în cimitirul Reformaţilor Tileagd. Din averea lui s-a dat pământ
săracilor la reforma agrară, iar suprafaţa mai mare a luat-o I.A.S.-ul.

Comuna Tileagd, cu toate moşiile ce le avea, întinse pe valea şi terasele Crişului Repede, stăpânite dealungul veacurilor de un mare cortegiu de grofi şi conţi, datorită în primul rând poziţiei sale geografice, datorită drumului comercial care o străbătea încă din antichitate, datorită şi faptului că avea o moară de măcinat cereale -moara părintelui Istvân - iar din anul 1463 avea şi o şcoală în mod treptat s-au dezvoltat meşteşugurile ca: ferari forjori, care potcoveau caii si reparau căruţele cărăuşilor ce transportau sare, postavuri, vinuri, animale, etc. pe drumul

comercial. Olăritul s-a ridicat la loc de frunte, aflându-se iniţial în comună 14 olari, iar pe parcurs numărul a crescut până la o sută. Au apărut şi alte meserii necesare dezvoltării economice a comunei ca: lăcătuşi, dogari, tinichigii, arămari, dricari şi altele. Toate aceste îndeletniciri a făcut să polarizeze în jurul Tileagdului i:eie mărginaşe, dezvoltându-se în mod constant din punct de vedere economic ă social.

în ciuda greutăţilor aduse de către ocupaţia turcească, care a durat peste 30 de ani, în anul 1692 i s-a acordat titlul de „Târg", adică oraş de provincie (Mezovâros). Tot atunci, Monetăria Statului a stanţat un sigiliu o „PECETĂ" a Tileagdului care reprezenta un turn de cetate tras de un cal, deasupra calului o semilună, simbolizând puterea otomană, iar în interiorul cercului era inscripţia:

TZLEGD MEZO-VÂROS -1692".

în anii 1743-1745, în Tileagd şi satele limitrofe, a bântuit Holera care a redus substanţial situaţia demografică a locuitorilor, iar în anul 1858 au fost mari inundaţii provacate de Crişul Repede, inundaţii care au adus mari pagube mate­rial populaţiei din Tileagd, Poşolaca şi Uilacul de Criş.

Revoluţia Burghezo-democratică din anul 1848 a desfiinţat iobăgia şi a deschis drum larg dezvoltării capitalismului. La început s-au dezvoltat meşteşugurile, aşa cum am mai arătat, iar începând cu anul 1870, când a fost dat în exploatare linia de cale ferată Oradea-Cluj cu gară în Tileagd, au început să apară o mulţime de întreprinderi industriale, ca ciupercile după ploaie, despre care vom vorbi pe larg în cadrul capitolului VII.

Să mai notăm că începând cu anul 1692, Bihorul a fost despărţit de Transilvania şi a trecut sub administraţia Austriacă. Odată cu stăpânirea habsburgică, în Bihor, domeniile foştilor principi ai Transilvaniei nu au mai fost recunoscute de către noua putere, aşa că s-au reconstituit fostele domenii Eclistiastice, Camerale şi Nobiliare. Sub austrieci, din punct de vedere administrativ, Bihorul a fost împărţit în cinci plăşi. în urma acestor reforme ad­ministrative ale lui Iosif al II-lea, locul Comitatului Bihor l-a luat un District administrativ cu centrul în Oradea, district care cuprindea teritorii şi din afara fostului Comitat. Odată cu revocarea reformelor lui Iosif al II-lea, în anul 1790 s-a revenit la vechea organizare. Bihorul a rămas divizat în 5 plăşi dintre care una a fost Plasa Tileagd.

Situaţia critică din Imperiu în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a impus luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea unor răscoale ţărăneşti. Mai multe acte oficiale, printre care şi acelea care au dispus „tragerea la linie" a satelor, cu scopul întinderii terenurilor moşierilor, i-a revoltat pe ţărani. Această acţiune a început înainte de revoluţia din 1784, continuând şi după aceia.

In timpul despotismului atroce al Măriei Tereza şi al fiului său Iosif al II-lea, după anul 1764 apar şi se dezvoltă noi legături economice, bazate pe schimbul de mărfuri. în aceste condiţii nobilimea intra în circuitul economic şi are mare nevoie de bani. Ca să-i poată obţine, pune accent pe folosirea iobagilor şi pe creşterea sarcinilor feudale. Sporirea de la un an la altul a obligaţiilor iobagilor, a condus la nemulţumiri şi frământări sociale care au atins cote alarmante şi în zona Tileagdului, ca de altfel pe întreaga vale şi terasele Crişului Repede.

Să mai arătăm că în anul 1867, Curtea de la Viena a încheiat Pactul Dualist cu Ungaria. Incheierea acestui pact a condus la intensificarea asupririi naţionale a românilor din Transilvania în anii următori, deci şi în zona în care se găseşte oraşul Tileagd cu satele aparţinătoare, aplicându-se politica de deznaţionalizare, impusă de guvernanţii de la Budapesta. Consider că totuşi necesită o precizare.

Maghiarii şi românii care au convieţuit împreună pe aceste meleaguri bihorene, au trăit în pace şi bună înţelegere, insuşindu-şi unii de la alţii limba de vorbire. Guvernanţii şi grofii, în dorinţa lor de dominare şi de a culege mai multe foloase, au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a le otrăvi sufletele şi a-i îndemna la ură ie rasă, pe unii împotriva altora.

Legat de această problemă am să mai fac a precizare: în primele zile ale lunei ianuarie 1945, am fost trimis pe front de la Regimentul 2 Roşiori - Partea sedentară - Timişoara, la partea operativă care se găsea prin Munţii Tatra din Cehoslovacia. Nu aveam mijloace de transport numai ocazionale şi era un frig năpraznic. Trei zile şi trei nopţi a durat până când mi-am găsit unitatea. In această deplasare, am fost cazat o noapte în localitatea Piispokladăny şi o noapte în oraşul Debreţin. Putându-mă descurca cu limba maghiară, am fost primit şi tratat de către gazde peste orice aşteptări. Nimeni din aceste familii nu ştiau nici un cuvânt din limba română, dar erau români ortodoxi, posedând în locuinţele lor icoane şi alte obiecte de cult religios ortodox - comentariile sunt de prisos.

Revenind la datele istorice petrecute dealungul timpului pe valea Crişului Repede, nu putem omite adevăratul măcel care a avut loc la data de 24 aprilie 1904 în piaţa din Centrul Aleşdului când, din ordinul autorităţilor maghiare, un pluton de jandarmi şi o companie de husari, au tras focuri de ară în oameni nevinovaţi (dezarmaţi), veniţi la Aleşd ca să sărbătorească împreună tradiţionala sărbătoare a Sfântului Gheorghe. Că la data de 24 aprilie 1904, zi de joi, în piaţa din centrul Aleşdului a fost un adevărat măcel, o dovedeşte numărul mare de morţi şi răniţi de pe întreaga vale a Crişului Repede dintre Ciucea şi Tileagd, anunţându-se 32 de morţi şi 35 de răniţi, cifre cu totul neverosimile.

Se poate uşor presupune că aducerea la Aleşd, înainte de 24 aprilie 1904 a unei companii de husari şi a unui pluton de jandarmi nu s-a făcut cu intenţia de a se linişti nişte spirite imaginare, întrucât era vorba de o tradiţie a sărbătorirei zilei de Sfântu Gheorghe, în cântec, joc şi voie bună, sau să cunoască şi să-şi însuşească tradiţiile populaţiei majoritare din zonă, populaţie pe care procurorul Regal Nagy Geza a caracterizat-o ca fiind „cu capacitate spirituală redusă şi aşezată pe treapta cea mai de jos a culturii (A.S.O. Fond. PIB. Doc. cit. pag. 17-18).

Ziarul „CRIŞANA" apărut în data de 20 aprilie 2003, evocând acest eveniment de tristă amintire, face precizări că în data de 24 aprilie 1904, au fost adunaţi în piaţa din centrul oraşului Aleşd peste 4000 (patru mii) de oameni, fiind zi de târg şi zi de sărbătoare a Sfântului Gheorghe când, după anumite datini strămoşeşti, cei care doreau să se angajeze ca servitori cu anul şi cei care doreau ca să angajeze, se întâlneau aici la târg unde se făceau învoielile. Administraţia maghiară locală, premeditând un masacru mascat, a dat autorizaţie de construire în aceiaşi zi a

unui partid de opoziţie al „Kosutiştilor". în timp ce toţi ungurii s-au retras pe o stradă lăturalnică, cineva dintre oamenii puterii, au strigat slogane la adresa conducerii de stat, ca să aibă motiv jandarmii şi husarii să tragă focuri de armă în mulţime de români prezenţi în piaţă. Nu s-a ştiut nici odată cifrele exacte de morţi şi răniţi la acest măcel programat, autorităţile având tot interesul de a le da o dimensiune cât mai mică posibilă. Celelalte autorităţi competente ale vremii, nu s-au grăbit să cerceteze cazul şi adevăratele dimensiuni ale acelui măcel abominabil. Procesul s-a deschis după 7 luni, de la data redactării actului de acuzare şi a durat până la data de 22 decembrie 1904 când s-a pronunţat sentinţa. Au fost găsiţi „vinovaţi şi condamnaţi" (fără vină), în temeiul prevederilor art. 165 din Codul de Procedură Penală în vigoare la data respectivă. Dintre cele 20 de persoane „GĂSITE VINOVATE", după criteriu revanşard a unor oameni bolnavi mental, unul a fost din Tileagd, cu numele de Popa Flore şi unui din Oradea cu numele Silberstein Dezso, iar restul de 18 au fost din Plasa Aleşd. Deci, în data de 22 decembrie 1904 s-a încheiat una din cele mai negre pagini din istoria acestor meleaguri Bihorene, pus în scenă de către politicienii „Patrioţi" ai guvernului maghiar de atunci.

Am mai arătat în cuprinsul acestei lucrări, dar nu pot ca să nu subliniez faptul că, după încheierea pactului dualist între Curtea Imperială de la Viena şi Ungaria, s-au intensificat măsurile de asimilare ale cetăţenilar aparţinând altor etnii şi în mod deosebit a românilor care formau numărul cel mai mare. Aceste măsuri au fost intensificate şi datorită faptului că se aştepta izbucnirea unei conflagraţii internaţionale.

După atentatul de la Saraievo asupra prinţului moştenitor habsburgic, în anul 1914 a izbucnit primul război mondial, la care Austro-Ungaria a participat în cadrul alianţei denumită „Puterile Centrale". Intrarea României în primul război mondial alături de „Antantă", a condus la înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale populaţiei româneşti din aşezările Bihorene, aflate sub jurisdicţia Austro-Ungară. Foarte mulţi dintre bărbaţii români valizi, au fost vânaţi şi trimişi de către autorităţile Austro-ungare cu „laţul", cum prindeau hingherii câini. Au fost duşi urgent pe front la războiul care nu le aparţinea şi introduşi în primele linii de foc, fără o pregătire prealabilă, necunoscându-le nici limba de vorbire şi nici comenzile. Pur şi simplu erau condamnaţi la moarte cu premeditare. Tilecuşul, o aşezare mică, cu o populaţie de 870 persoane, numai români, şi-au adus ca supremă jertfă în acel război al grofilor şi al latifundiarilor, vieţile a 26 de locuitori. Toţi şi-au pierdut viaţa prin Munţii Tirolului, după mărturisirile celor care au avut şansa ca să supravieţuiască şi să se reîntoarcă la familiile lor.

Anul 1917 este cunoscut nu numai ca un an de război, cu nenorocirile şi victimele lui, dar şi cu o epidemie de holeră care lua viaţa la una sau două persoane din fiecare casă. Preoţii satelor nu mai reuşeau ca să-şi facă serviciul religios de îngropăciune ale decedaţilor.

Din toamna anului 1918, după încetarea primului război mondial, când Transilvania se mai afla sub jurisdicţia Imperiului Austro-Ungar, bihoreanul Aurel Lazăr, doctor în ştiinţe juridice, şi-a luat riscanta responsabilitate de a convoca Şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român, la data de 12 octombrie 1918 în locuinţa sa din Oradea. Aici şi cu acest prilej a fost redactată „Declaraţia de la Oradea", care proclama dreptul românilor din Transilvania la autodeterminarea, declaraţie care a fost citită la 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la Budapesta.

După creiarea Consiliul Naţional Român din Bihor, al cărui preşedinte a fost ales Dr. Aurel Lazăr, au mai fost aleşi 109 reprezentanţi, împuterniciţi de a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 1 decembrie 1918, pe câmpul lui Horia de odinioară.

La începutul lunei ianuarie 1919, Armata română de ocupaţie s-a oprit pe linia de demarcaţie Zam-Ciucea-Sighet, stabilită prin armistiţiul de la Belgrad. întreg Bihorul rămânea în afara Statului Român, ceia ce a produs decepţie şi mare durere sufletească tuturor românilor din acest judeţ. Pe de altă parte, guvernul maghiar de la Budapesta, condus de contele Kâroly, a comunicat că nu recunoaşte hotărârile de la Alba Iulia. Această opoziţie a marcat începutul represaliilor asupra populaţiei româneşti. Valea Crişului Repede a fost împânzită cu soldaţi secui, care au comis în localităţile româneşti pe unde au trecut, ucideri de bărbaţi, violuri de femei, jafuri şi furtişaguri din gospodăriile acestora. La Bratca, în ziua de 15 ianuarie 1919 au fost ucişi Daniel Ţepelea şi fiul său Dumitru Ţepelea. în Tileagd a fost arestat şi maltratat preotul ortodox Gligor Ioan. Au fost hărţuiţi şi agresaţi fizic nuntaşii satelor şi alte persoane considerate indezirabile, expulzându-le peste graniţă. Aflându-se despre aceste acţiuni malefice, la data de 9 aprilie 1919, Consiliul de Caroană al României a hotărât că armata română aflată în Transilvania, să treacă linia de demarcaţie, cu misiunea de a elibera şi ultima colibă românească de sub dominaţia străină, operaţiunile militare fiind conduse de genaralul Traian Moşoiu.

La 19 aprilie 1919, au sosit în Tileagd, venind dinspre Ciucea, 22 de călăreţi români sub comanda unui locotenent iar la 20 aprilie 1919 ora 10, a sosit primul catalion din regimentul 11 „Dorobanţi" Şiret. Batalionul a fost primit de Garda Naţională Română compusă din fraţii Gheorghe şi Irimie Coştean. în data de 21 aprilie 1919 a fost ocupat şi oraşul Oradea de către trupele Diviziei 6 Infanterie, conduse de către generalul Holban.

Respectând întru totul adevărul istoric, vom arăta că populaţia Tileagdului, la data sosirei armatei române de ocupaţie, era în mare majoritate de etnie maghiară şi evrei, aşa că nu a fost mare bucurie la acest deosebit eveniment, lucru uşor de înţeles la primirea Batalionului militar de către numai două persoane, într-un oraş cu o populaţie de 2736 oameni. La un recensământ al populaţiei făcut la o dată nu prea îndepărtat de luna aprilie 1919, în Tileagd s-au înregistrat: 424 români, 268 evrei şi 2044 de maghiari. Oamenii trăind în Statul Austro-Ungar şi vorbindu-se în locurile publice numai în limba maghiară, nici românii nu ştiau să vorbească corect româneşte, acei care au rezistat măsurilor de asimilare.

Să mai arătăm că în primul război mondial şi-au pierdut viaţa peste o sută de bărbaţi din Tileagd, dintre care nominalizăm următorii, după documentele de arhivă care s-au găsit: Bodis Gâbor, Bodis Miklós, Baciu Ioan, Băbuţa Irimie, Boros Iosif, Bodea Dumitru, Boros Iuliu, Baciu Petru, Baciu Ştefan, Berkovics Xenopol, Boradan Gavril, Balogh Bâlint, Borusz Béla, Bogdan Petru, Boros Béla, Boros Iosif, Berecz Gâspâr, Csapó Laszló, Cioncaş Petru, Erdei Iosif, Erdei Francisc, Erdei Ştefan, Foras József, Foras Zsigmond, Fazekas Imre, Frentsz Ferenc, Firbauser József, Gònczi Jânos, Gyene Istvân, Griinfeld Mihăly, Harbaly József, Ile Alexandru, Iozefic Ferencz, Kondor Ferencz, Klein Isidor, Kiss Miklós, Kopânyi Istvân, Kopânyi Jânos, Lucskai Sândor, Lórincz Sândor, Molnâr Mârton, Mureşan Iosif, Moldovan Gheorghe, Nagy Sândor, Pùnkòsdi Zoltăn, Parti Bâlint, Parti Sândor, Pribék Sândor, Peter József, Rugóczki József, Sós Lajos, Szabó Kâlmân, Szabó Ferencz, Szabó Flora, Szabó Mihăly, Szabó Pai, Szabó Pài II, Szabó Istvân, Szabó Sândor, Szabó Istvân II, Szóke Jânos, Tălodi Francisc, Tavarnai József, Trifan Teodor, Varga Aladăr, Varga Mihâly, Varga Jânos, Varga Béla, Veres József, Vinyiczki Istvân.

După terminarea primului război mondial, începând cu anul 1920 până în anul 1940, în oraşul Tileagd şi-au desfăşurat activitatea următoarele unităţi ad­ministrative şi de deservire a populaţiei: Primăria, Notariat Administrativ, Notar Public, Percepţie, Poştă-Telegraf, Bancă de Credit şi Schimb Valutar, Post de Jandarmi, Dispensar Medical Uman, Dispensar Veterinar, două şcoli primare, o farmacie, un abator pantru sacrificat animale, 3 măcelării, o casă de cultură, două cinematografe, un hotel, două restaurante, Cooperativă de Consum, o brutărie modernă, 4 magazine de coloniale, două magazine cu confecţii şi încălţăminte, două mori de piatră moderne, fiecare având şi prese hidraulice pentru ulei de floarea soarelui şi din seminţe de bostan, un târg mare care se ţinea săptămânal în zilele de vineri, târg la care, ţăranii din 36 de localităţi înconjurătoare îşi aduceau spre vânzare o mare diversitate de produse: vite cornute, cai, oi, porci, găini,

liste, raţe, curci, ouă, lapte, brânzeturi, grâu, secară, orz, ovăz, porumb boabe, fasole boabe şi păstăi verzi de sezon, etc.

în anumite zile de târg veneau la Tileagd manufacturişti din Oradea, aducând cu camioanele bunuri industriale de larg consum; confecţii de îmbrăcăminte, încălţăminte, tricotaje şi ţesături din textile, opinci din cauciuc, cisme bărbăteşti cu tureac strâmb, etc. Piaţa din centrul oraşului era împânzită de şatre. în zilele ie târg cu mari aglomeraţii nu lipseau nici hoţii. Aceştia proveneau din satul Hotar şi operau în grup, trasmitând marfa de la unul la altul. Furau cu predilecţie confecţii de îmbrăcăminte şi încălţăminte de orice fel. Incredibil dar adevărat! Unul dintre aceşti maniaci şi-a dresat un câine - femelă hoţ. Câinele se furişa în şatre, ştia să prindă momentul propice când vânzătorul negocia preţul produsului cu clientul, înhăţa ce-i venea la îndemână, se furişa din şatră pe sub pânză şi iucea marfa stăpânului la locul de unde a plecat. Comercianţi evrei din Tileagd, când observau că au apărut Hotăranii la orizont, îşi trăgeau rulotele jos închizându-şi prăvăliile.