Cuprins introducere 5 Capitolul I scurt rezumat asupra istoriei transilvaniei 7
Yüklə 3,56 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Gherle Gheorghe Hunyadi Francisc Hunyadi Ioan Tanc Gheorghe Varga Francisc
- Lengyel Odon Korodi Lajos Kollâr Sândor Gâspâr Ignâc Kollâr Carol Henrich Jânos
- Feher Ioan Labancz Gavril Szekelyi Lajos Csicsâk Lajos Şapi Tamâs
- Nr. Numele şi prenumele
- 815. Reinberger Zoltân ing. în fabrică 3
- 817. Lindenfeld Roza casnică 1
- 818. Lindenfeld Mărton comerciant 3
- 819. Wertheimer Lajos măcelar 2
- 820. Schwartz Lajos comerciant 4
- 821. Klein Erno director fabrică 1
- 822. Waldman Lajos şef sec. fabrică 1
- 823. Erbstein Lâszlo contabil fabrică 1
- 824. Toma Ioan mun. fabrică 3 2
- 826. Administraţia Loc. funcţionari 25 8
|
Nr. Numele şi prenumele . Total Refor- Cato- Orto- Izra- crt. capului familiei Profesia pers maţi lici xi ieliţi
Nr. Numele şi prenumele . Total Refor- Cato- Orto- Izra- crt. capului familiei Profesia pers maţi lici xi ieliţi In concluzie, după inventarul făcut în luna decembrie 1934 de către Prelaţii Bisericii Reformate, aceasta a fost populaţia oraşului Tileagd - reşedinţă de Plasă ieţul Bihor, la data respectivă. Pe confesii au rezultat următoarele cifre: reformaţi romano-catolici ortodoxi izraieliti 1.496 553 835 231 Total 3.115
Situaţia de profesii rezultă următoarea:
muncitori în fabrici 1.217 funcţionari publici 116 comercianţi 38 meseriaşi diferite meserii 88 muzicieni 10 personal de specialitate C.F.R. 10 jandarmi + oameni de ordine 11 Total 3.115
Aşa cum am mai arătat, după alipirea Ardealului la Regatul României timp de 10-15 ani, economia oraşului Tileagd, în circumstanţele oferite de împrejurări, a cunoscut o dezvoltare considerabilă, în toate ramurile de activitate: agricultură, industrie, transporturi, comerţ, meşteşuguri, etc. situaţie concretă pe care o vom descrie la fiecare capitol din lucrare în parte. Să nu uităm însă că în economia de piaţă a oricărui Stat Capitalist sunt suişuri şi coborâşuri, determinate de anumiţi factori care nu în totdeauna sunt previzibili. Când situaţia oraşului Tileagd se afla în plin avânt de dezvoltare, a intervenit ceva cu totul neaşteptat. Astfel, în anul 1924, cea mai mare întreprindere din judetul Bihor, „Rafinăria de produse petrolifere Bihar-Szilâgyi" S.A. cu capital românesc, şi-a încetat activitatea, fiind demontată şi transportată cu trenurile de marfă la Ploieşti, în zona zăcămintelor de ţiţei. Pentru statul român era mai economic să transfere rafinăria lângă sursele de materie primă, decât să transporte titeiul in vagoane cisterne pentru prelucrare la 600 km distanţă. Pe de altă parte, în anul 1930 şi-a încetat activitatea Banca de Credit şi Schimb Valutar SA din Tileagd, devenind falimentară în urma „Crizei Economice" şi a intrării în conversiune a datoriilor agricole. Criza economică din anii 1929-1933, care a cuprins întreaga economie Românească, a condus la falimentarea celorlalte 7 fabrici mai mici din Tileagd (nominalizate la Cap. III. „Dezvoltarea industrială". Au rezistat crizei economice numai Fabrica de Cherestea La Roche-Darvaş S.A. şi Uzina de Impregnat Traverse C.F.R. Aceste evenimente nedorite au produs în economia Tileagdului o „gaură neagră" care s-a adâncit mereu. Se mai întâmplă însă că un necaz să nu vină numai singur în viaţa oamenilor. La scurt timp după efectul crizei economice şi a pierderii celei mai mari unităţi industriale din circuitul economic, în anul 1939 s-a declanşat cel de al II-lea război mondial, prin ocuparea Danzigului de către armata Hitleristă. Această scânteie, în proporţiile care le-au luat avea ca să suprime peste 6.000.000 (şase milioane) de oameni nevinovaţi. In plan politic s-a format o conjunctură Europeană prin care România a fost izolată de celelalte ţări, fiind ciopârţită la răsărit de către ruşi, luându-ne Basarabia şi o bună parte din mioritica Bucovină. Prin Dictatul de la Viena din 29-30 august 1940 ni s-a răpit partea de Nord-Vest al Ardealului, în suprafaţă de 42.243 km.pătraţi, cu o populaţie de peste 600.000 de locuitori, marea majoritatea lor fiind români. Prin aplicarea acestui Dictat, pierde şi Tileagdul satul Tilecuş care, prin aşezarea sa geografică a rămas în România după trasarea liniei de demarcaţie a frontierei Ungaro-Române. Tilecuşul nu este o localitate importantă din punct de vedere economic. Are în schimb o bogăţe spirituală deosebită, cu oameni păstrători de tradiţii strămoşeşti, cu obiceiuri şi cultură veche, cu un bogat folclor local care nu se găseşte în cultura celorlalte sate aparţinătoare Tileagdului, excepţie făcând într-o mică măsură satul Bălaia. îndrăznesc să afirm că începând cu anul 1919, Tilecuşul s-a dovedit a fi o adevărată PEPINIERĂ DE INTELILENŢĂ. Motivaţia şi detalii asupra acestei afirmaţii, le voi arăta în Istoria Tilecuşului care face parte integrantă din monografia Tileagdului. Revenind şi continuând cu evenimentele istorice, voi reproduce Cuvintele Regelui Mihai I al României, de protest asupra Dictatului de la Viena din anul 1940. Citez: „în aceste momente grele pentru destinele ţării mele, poporul român s-a găsit singur, fără nici un sprijin din afară, părăsit de către toate ţările Europene. Neavând nici o altă alternativă de ales, România a fost nevoită să accepte condiţiile nedrepte de a participa la război alături de forţele hitleriste, împotriva marelui popor rus." Am încheiat citatul. Luând cunoştinţa despre acest odios dictat, ofiţerii români din Regimentul 86 Infanterie, transformat ulterior în Unitatea 2 Fortificaţii, au cerut comandanţilor superiori sa le permita pregatirea de lupta, din cazematele asa numite „ Linia de aparare Carol „ la granita de Vest, cazemate care prin structura, prin dotarea cu armament modern de luptă şi prin poziţia lor strategică, rivaliza cu cazematele din „Linia Maginot Franţa". Analizându-se Starea de fapt şi conjuctura politică internaţională, la nivel înalt al Comandamentului Militar Român, s-a ordonat ca de moment este mai înţelept ca armata română din Vestul Ţării, să părăsească poziţiile de luptă în apărare şi să se retragă în interior pentru reorganizare şi pentru aşteptarea evenimentelor care vor urma. In timp ce armata română se retrăgea în perfectă ordine spre gara de Est C.F.R. Velenţa pentru îmbarcare, elemente neavizate, organizate adhoc din proprie iniţiativă, având la mână banderola cu tricolorul unguresc, aşa zise „Gărzi naţionale", au pătruns în rândurile armatei române, cu gesturi obscene, mai exact ca să o umilească. Văzând această neruşinată îndrăzneală, căpitanul Emil Vulpescu care însoţea trupa, i-a croit unui intrus mai multe lovituri cu cravaşa peste faţă, vindecându-1 de boala îngâmfării şi a impertinenţei. In aceiaşi zi de 29 august 1940, pe întreg peronul gării C.F.R. Velenţa şi în împrejurimi, s-a putut vedea un tablou sumbru al plângerii; mişcări de oameni disperaţi care se vedea nevoiţi să-şi părăsească casa cu toată agoniseala lor de o viaţă, vociferări stridente, altercaţii între anumite persoane, soldări de conturi între acei care au fost certaţi cu Legea şi între oamenii care au aplicat Legea. Era vorba da elemente decăzute din punct de vedere moral, care acum atacau pe foştii poliţişti, foştii gardieni publici, jandarmii şi organele securităţii în civil. în apărare, cei atacaţi, au tras şi focuri de arme pentru un avertisment, fără a se înregistra vre-o victimă omenească. Românul, chiar atacat fiind şi în postură de legitimă apărare, nu a făcut uz de puterea pe care încă o mai avea. La acest tablou sumbru, de tristă amintire, a fost martor adolescentul TRAIAN INDRIEŞ din Tilecuş, proaspăt absolvent al cursului inferior de liceu, care aştepta şi el în gara Velenţa, un tren spre gara C.F.R. Tileagd, distrus sufleteşte nu numai pentru că şi-a pierdut locul de muncă, dar mai ales pentru faptul că nu-şi va putea continua cursurile Liceului Emanuil Gojdu mai departe. Noua frontieră româno-maghiară, stabilită de Dictatul de la Viena în august 1940, venea dinspre Oradea, trecea peste partea Nord-Vestică a hotarului Tilecuş spre direcţia Chistag-Zece hotare. Ca urmare, o treime din terenul agricol al Tilecuşului, cel mai fertil împreună cu întreg cătunul Călăţani, au rămas în Ungaria sub stăpânirea regimului hortist. Grănicerii unguri şi-au instalat imediat pichetul chiar pe linia de demarcaţie a frontierei, pe coama movilei Baranca-Huta, respective pe fostul drum de acces al tilecuşenilor spre oraşul Tileagd. Următoarea măsură luată de către regimul hortist în teritoriul ocupat, a fost aceea de a elimina pe toţi românii din funcţiile publice. în locul acestora au fost aduşi oameni din „Anya orszăg" care nu cunoşteau nici un cuvânt în limba română, obligându-i pe românii din toate teritoriile ocupate ca să înveţe ungureşte. La calea ferată, între Ciucea şi Oradea, nu a rămas nici măcar un acar de naţionalitate română, indiferent că a ştiut ca să vorbească ungureşte. In toate şcolile din Tileagd şi din satele aparţinătoare, învăţământul s-a desfăşurat numai în limba maghiară. In ordinea priorităţilor regimului hortist a fost vânarea şi prinderea persoanelor de etnie română aşa zise „indezirabile". Din Tileagd a fost arestat preotul ortodox Gligor Ioan în luna septembrie 1940, iar preotul şi învăţător Baciu Nicolae din satul Bălaia a fost expulzat în România cu toată familia, jefuindu-i casa şi toate bunurile materiale agonisite de o viaţă. Preotul Vasile Chirilă din Tilecuş, în data de 29 august 1940, întâlnindu-se întâmplător cu armata de ocupaţie hortistă pe şoseaua Tileagd-Oradea, în dreptul comunei Sacadat, l-au tras jos din căruţă pe nefericitul popă, l-au lovit cu capul de roţile căruţei, i-au smuls barba şi pielea de pe faţă, l-au lovit cu picioarele în abdomen distrugându-i ficatul, i-au rupt câteva coaste şi i-au zdrobit rinichii. Asta da civilizaţie şi demnitate umană împletită cu sentimente patriotice în plin secol XX. Nici viteazul Attila nu a făcut chiar asemenea cruzimi cu toată barbaria de care i-a mers faima. Bineînţeles că după o asemenea tortură, preotul Vasile Chirilă a decedat în chinuri groaznice după ce l-au dus la domiciliu servitorii cu care se afla în timpul măcelul. Asemenea acte abominabile au mai fost făcute de către „drojdia" care se găsea din abundenţă în cadrul armatei hortiste de ocupaţie. în comuna Ip judeţul Sălaj, au fost împuşcaţi 157 de români, lipsite de apărare, bărbaţi, femei şi copii care aveau o singură vină, aceia de a se fi născut români, fără voia lor. în comuna Tarcea au fost ucise 68 de persoane, numai pentru plăcerea de a vedea curgând sânge românesc nevinovat. Au profanat 124 biserici ortodoxe, au fost bătute şi schingiuite un număr de 5.332 persoane. Alte 15.893 persoane din Ardealul de Nord au fost arestate şi deportate în lagăre de muncă. Celor 7 ucigaşi al protopopului român Aurel Munteanu din Huiedin judeţul Cluj, ucis 1-a data de 10.09.1940 li s-a întocmit dosare penale, au fost judecaţi de către Tribunalul din Cluj şi condamnaţi la câte două luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei. Motivarea Tribunalului Ungar Cluj în sentinţa dată, a fost că ucigaşii, în momentul săvârşirei crimei, au fost pătrunşi de sentimente patriotice a unei naţiuni demne! Ofer cititorului ca să aprecieze dacă crima săvârşită la Huiedin şi Sentinţa dată în cauză de către Tribunalul timpului din Cluj, au fost demne de laudă sau de dispreţ. Hortiştii au mai dat un „Examen de etică morală Umană" cu evrei aflaţi atât pe teritoriul Ardealului de Nord cât şi cei din interiorul Ungariei. Peste una sută rii de evrei au fost vânaţi şi prinşi într-un timp record, „distinşi" cu steaua galbenă in şase colţuri apoi trimişi în lagărele hitleriste pentru exterminare prin gazare. Nu se exclude faptul că la transportul evreilor, spre lagărale morţii, au fost folosite rgoane de marfă cu emblema C.F.R., rămase pe teritoriul Ardealului de Nord cu aplicarea dictatului da la Viena. In ziua de 29 august 1940, pe liniile de garaj din Staţia Velenţa, au rămas sute de vagoane de marfă goale când au sosit trupele re ocupaţie hortiste, termenul de retragere ale oficialităţilor româna fiind limitat la acea zi de 29 august 1940. La data aplicării dictatului de la Viena, în Oradea se găseau 33.000 de evrei, ~.iri şi mici comercianţi. Mulţi din aceştia au fugit clandestin în România când i - simţit pericolul care îi ameninţa. Dacă ungurii, în simţurile lor revanşarde, aşa rumite „patriotice" faţă de români, în mod legitim se poate, pune întrebarea de :e regimul hortist a dat dovadă de atâta cruzime, de un zel ieşit din comun pentru ixterminarea evreilor care nu le-au „furat" niciodată Ardealul, aşa cum de fapt nu £â furat nici românii care au existat în Ardeal din preistorie! Ideia aberantă a ""-rtului fiind emisă de către mintea bolnăvicioasă a unor politicieni care prin "cercarea de falsificare a Istoriei, au otrăvit sufletele oamenilor de bună credinţă pe care îi conducea, educându-i în spiritul revanşard şi îndemnându-i la crimele re care le-au făcut când au avut ocazia. Evreii din Ungaria au fost dispuşi să se supună politicii statului de maghiarizare. Statisticile oficiale maghiare din anul 1840, au evidenţiat cifra de 250 .000 iar la recensământul din anul 1910 nu s-a mai înregistrat nici un evreu. '-. realitate însă, erau aproape un milion. Să mai precizăm şi faptul că evreii din Ungaria, nefiind legaţi de o limbă de vorbire proprie, au fost foarte uşor maghiarizaţi. In acelaşi timp şi-au adus o contribuţie importantă la campaniile de presă în favoarea Ungariei, din interiorul si din afara acestei ţări pe tema tratatului de la Trianon, în mod deosebit din Anglia şi din Statele Unite ale Americi. Toate aceste servicii de loialitate faţă de interesele naţionale ale Ungariei nu au valorat nici două parale atunci când guvernul de la Budapesta, pentru a-şi arăta loialitatea faţă de suveranii din Berlin, au dezlănţuit cea mai sălbatică acţiune împotriva evreilor din Ungaria pentru trimiterea lor spre camerele de gazare şi exterminare. Churchil, mare politician şi om de stat, bun cunoscător al istoriei şi cu cele ce se petrecea în urmă cu 50 de ani, făcea o explicaţie şi mai concretă şi anume Prigonirea evreilor din Ungaria a fost probabil, crima cea mai abjectă din intreaga Istorie a omenirii"! Ar mai fi un detaliu care consider că merită ca să fie relevat. Imediat după instalarea administraţiei ungare în Ardealul de Nord, în centrul oraşului Oradea s-a ridicat un monument din bronz, reprezentându-1 pe Horthy Miklos, călare pe un cal falnic. Un evreu bogat din Oradea, a oferit cantitatea de aur necesară ca să îmbrace statuia în întregime, om şi cal, pentru a străluci mai măreţ în soare. La inaugurarea statuiei, a fost invitat oficial şi consulul român cars se afla în Oradea, Mihai Marina. Acesta prefăcându-se că nu bagă în seamă motivaţia invitaţiei s-a prezentat la festivitate. întrebat de către primar cum îi place statuia, Mihai Marina a răspuns că i-ar plăcea foarte mult dacă nu ar avea două mici defecte! „Care?" „S-a mirat primarul." „Mai întâi că l-aţi urcat pa cal!" „Cine a mai văzut marinar călare?! în al doilea rând, aţi uitat ca să-i puneţi calului rotile." „Pentru ce rotile?" s-a mirat primarul şi mai mult! Consulul român îi răspunde că nu s-au gândit cum să le fie mai uşor când va trebui ca să-1 ducă de acolo. în altă ordine de idei, nu peste mult timp, cetăţeanul de etnie mozaică, loial statului maghiar, care a făcut o faptă frumoasă în cinstea „Eliberatorului Horthy Miklos" a fost trimis printre primii evrei spre lagărul de gazare de la Aushwitz. Din ordinul lui Horthy bineînţeles. Pe de altă parte, conform unui referat făcut de profesorul universitar Dr. Israil Guttman din statul Israel, stabilit mai târziu la New Yorc şi a mărturiilor lui Oliver Lusting, la care a subscris şi fostul Rabin Şef al Clujului Moseh Carmily, se atestă că mult controversatul şi stigmatizatul mareşal Ion Antonescu, primul ministru al României, deşi se afla sub aceiaş presiune nazistă ca Ungaria, alias Horthy Miklos, în perioada anilor 1940-1944, a „aruncat un colac de salvare de la înec" evreilor care au reuşit ca să fugă clandestin în România, protejându-i în acelaşi timp pe acei care se aflau pe teritoriul Românesc. Continuând cu acest episod al groazei, vom vorbi şi despre viaţa şi tragediile evreilor care au trăit în fostul oraş Tileagd. Din informaţiile primite la 22 aprilie 2004, de la domnul Diplomat Universitar Stern Petru, membru al comunităţii Evreieşti din Oradea, precum şi din alte surse de informare, primii evrei care au apărut în Tileagd, au fost 24 de familii în anul 1845, după ce s-a dat în exploatare linia de cale ferată pe relaţia Oradea-Cluj. Pe parcurs au mai venit şi alţii, ajungând în anul 1851 la 200 de persoane. în perioada anilor 1851-1880, numărul lor s-a mai redus la 170 de persoane. în mod cert, cei plecaţi nu şi-au găsit locul convenabil unde să-şi desfăşoare afacerile. Totuşi numărul lor a crescut din nou în Tileagd, înregistrându-se 212 persoane în anul 1890 şi 304 persoane în anul 1900. La cifra cea mai mare s-a ajuns în anul 1931 când, în 241 familii trăia 325 de persoane. Această comunitate şi-a construit în Tileagd o casă de rugăciune „AVIA", în imediata apropiere de Biserica Ortodoxă. Ocupaţia lor de bază a fost comerţul şi afacerile. Foarte puţini din această comunitate s-au ocupat cu alte îndeletniciri. Nu au avut şcoală cu limbă de predare ebraică. Copiii lor au urmat şcoala de stat cu limba de predare maghiară din localitate. In anul 1934 şi-au schimbat rabinul şi întreaga conducere a comunităţii, după cum urmează: Rabini: Ordentlicher Gerzson, Winkler Mârton, Fischman Iosif şi Müller Ienö. Pe post de şoacter a fost numit Denenberg Mor, organizator: Österreicher Ede şi casier Molnâr Herman. în comitet au fost aleşi: Krausz Mihâly, Farkas Ignâcz, Glück Ernö, Lindenfeld Mârton, Friedman Iosif, Rosenfeld Lajos şi Schwartz Mor. Adevărul este că la scara globală, evreii au fost un popor deştept care, în perioada de după primul război mondial au ajuns în posturi „cheie", atât în Statele Europene cât şi în Statele Unite ale Americi, controlând întreaga economie şi întreg comerţul mondial. Această stare de fapt nu a fost pe placul multor politicieni de pe Mapamond, cultivându-se ura împotriva lor ca popor. Fenomenul de ură şovină a găsit, loc prielnic de manifestare în Germania Nazistă care a organizat şi a pus în practică cea mai mare crimă cunoscută de Istoria omenirei. La această crimă odioasă şi-a adus din plin contribuţia şi regimul Hortist de la Budapesta care şi-a făcut o îndatorire de onoare faţă de Hitler, vânând şi trimiţând în lagărele de la Auschwicz pe toţi evreii aflaţi în teritoriul ocupat de Ungaria, 400.000 conform procesului de la Nürnberg. Din totalul de 325 evrei câţi existau în Tileagd la data aplicări Dictatului de la Viena, în anul 1940, când a început prigoana împotriva lor, 197 au reuşit să fugă clandestin în România, care când şi pe unde au reuşit să se salveze. Şi eu care scriu aceste rânduri am avut plăcerea ca să le fiu ghid la trecerea în România, prin zona Tilecuşului, respective la acei care au avut curajul ca să o facă la lumina zilei. Adolescent fiind şi aflându-mă la lucrul câmpului pe pământul care îl aveau părinţii mei la cea. 500 metri distanţă de gara C.F.R. Tileagd şi cam la aceiaşi distanţă de linia de frontieră, nu l-am refuzat pe nici unul care mi-a cerut sprijinul. Aveam paşaport legal de trecere prin punctul fix, cunoşteam orarul de patrulare al grănicerilor unguri şi foloseam fără risc, locurile acoperite cu boscheţi şi tufişuri. Nu am avut nici o ratare a călăuzelor pe care le-am efectuat. Conform tabelului pe care l-am primit de la Comunitatea Evreiască din Oradea în luna aprilie 2004, cei care au fost prinşi de organele statului maghiar şi trimişi la camerele de gazare, au fost următorii:
5. Deneberg Nicolae şi fiul său (două persoane) 6. Farkas Lâszlo
Şi eu, Traian Indrieş, autorul acestei monografii era ca să fiu împuşcat în mod voit, de către un grănicer ungur, în luna august 1944 când mă reîntorceam de la lucru prin punctul fix de frontieră Tileagd-Tilecuş, în următoarele condiţii: Eram elev sergent în anul II la Centrul Şcolar Militar Breaza judeţul Prahova -specialitatea Administraţie-Intendenţă. Pentru merite deosebite la învăţătură şi la celelalte discipline din programul specific Şcolilor Militare de prestigiu şi pentru faptul că în cei doi ani de şcoală militară nu am primit nici un fel de sancţiune (caz unic) mi s-a acordat drept recompensă cele două serii de concediu, adică 40 (patruzeci) de zile faţă de 20 zile cât au primit ceilalţi colegi de an - învăţământ. Ajuns la casa părintească produc dublă bucurie familiei. Bucuria revederii şi bucuria că le-au sosit un braţ de muncă solid în plin sezon al muncilor de vară. întreaga suprafaţă de pământ a părinţilor mei se găsea în teritoriul cedat Ungariei. Posedam şi eu paşaport de trecere a frontierei la lucru, îmbrăcat în haine civile, alături de ceilalţi membrii ai familiei şi alături de ceilalţi consăteni aflaţi în această nedorită situaţie. în ziua de 17 august 1944, când mă reîntorceam de la lucru, prezentând paşaportul la control, unul dintre cei trei grăniceri aflaţi la punctul de control mă provoacă la discuţie şi-mi pune întrebări: Dialogul se face în limba maghiară şi reuşesc ca să-i răspund în limba lui:
- A jo Isten csak tudja. De en azt hiszem hogy nem lesz beke addig ameddig itt lesz a Hatâr! In traducere, dialogul avut cu grănicerul din „Anya orszăg" sună aşa:
- Aceasta numai bunul Dumnezeu o ştie, dar eu cred că nu va fi pace atâta mp câtva exista această graniţă! La această ultimă frază, grănicerul care a provocat discuţia s-a repezit la îrmă, a introdus cartuşul pe ţeava cu intenţia ca să mă împuşte. Cel mai apropiat intre ceilalţi doi grăniceri de faţă, i-a smuls în timp util arma din mână, făcându-! nebun şi acoperindu-1 cu o tiradă întreagă de înjurături în jargonul lor cazon, -".rrebându-1: „Ce vrei? ca să ne împuşcăm aici cu grănicerii români? care sunt cu :chii pe noi tot timpul? „L-ai întreba-t şi el ţi-a răspuns! Ce mai vrei???" Cu acest incident neplăcut, care se putea solda cu consecinţe grave, s-a încheiat activitatea mea agricolă peste blestemata frontieră vremelnică. Noua frontieră Ungaro-Română, stabilită prin Dictatul de la Viena în luna îngust 1940 a creiat multe probleme dezastruoase locuitorilor satelor învecinate. Tilecuşul a avut cel mai mult de pierdut. Dintr-odată Tilecuşul se trezeşte rupt de lumea civilizată. Oamenii localităţii nu mai pot merge la târgul săptămânal de vinerea în Tileagd, nu mai pot merge la cele două mori pentru măcinat cereale, nu mai pot merge la lucru în Fabrica de Cherestea Tileagd de unde şi-au asigurat existenta de aproape o sută de ani, nu mai au de unde să-şi facă aprovizionarea cu deseuri lemnoase pentru foc în case pe timp de iarnă. Nu mai au unde şi cum sa-si rezolve problemele socio-administrative, la poştă la medic, la farmacie, la gara C.F.R., cel mai apropiat oraş era Beiuşul la 60 km. distanţă, cu drumuri inaccesibile. Nu puteau ca să-şi lucreze pământul în condiţii pedoclimatice optime, acei ale căror pământ se afla în întregime dincola de frontieră. Grănicerii unguri nu permiteau ţăranilor să meargă la lucru numai după orele 8 dimineaţa. în timpul sezonului de vară, Tilecuşenii erau obişnuiţi să meargă la lucrul câmpului la orale 4-5 dimineaţa. Cu aceste greutăţi şi necazuri s-au confruntat oamenii locului timp de 4 ani de zile, diminuându-li-se copleşitor starea lor economică. Dacă locuitorii Tilecuşului, unde au fost şi sunt numai români au scăpat de tortura trupelor de ocupaţie maghiară, cu excepţia preotului Vasile Chirilă, despre a carui tortură până la moarte am relatat la pagina 49 din prezenta lucrare, nu acelaşi lucru se poate spune despre acei români care au rămas pe vetrele lor la sosirea trupelor de ocupaţie hortiste, în mod deosebit intelectualii. Fostul subprefect al judeţului Bihor şi primar al municipiului Oradea, Augustin Chirilă om cu înalte principii şi valori morale, tilecuşan de origine, cunoscător al limbii literare maghiare şi a limbii germane, care şi-a făcut studiile Universitare la Viena, îndemnat fiind de către viceprimarul oraşului Oradea, să rămână pe post, asigurându-l că va fi acceptat de către regimul hortist, bazându-se şi pe valorile sale morale şi intelectuale, pe conduita pe care a avut-o în postul deţinut, faţă de populaţia de etnie maghiară din oraşul Oradea, nu s-a retras odată cu celelalte oficialităţi, înainte de a sosi trupele de ocupaţie maghiare. Noile organe administrativ-teritoriale instalate la putere l-au ridicat de la domiciliu în miez de noapte, l-au arestat şi umilit, iar după 3 zile de arest l-au expulzat în România prin Vama Curtici, însoţit de încă 43 intelectuali români, oferindu-le „în mod civilizat", ca mijloc de transport un vagon pentru transportat animale. Despre crimele de la Huiedin judeţul Cluj, de la Ip judeţul Sălaj din Tilecuş şi din localitate Tarcea judeţul Bihor, am srcris în paginile 48-49 din prezenta lucrare. Toate aceste crime şi atrocităţi s-au petrecut în primele două luni de ocupaţie teritorială şi ele ar ma fi continuat dacă primul ministru român, mareşalul Ion Antenescu nu ar fi ameninţat guvernul maghiar de la Budapesta cu intervenţia armatei române, pentru a mai tempera avântul inuman al „patrioţilar" maghiari, purtători ai A.D.M.-ului fostului năvălitor Attila! 0 a doua culminaţie a crimelor făcute de „civilizata forţă armată" ungară populaţiei Ardealului, de Nord, a fost când le-a sunat ceasul hotărât de Istorie pentru anularea dictatului de la Viena. în retragere, forţele armate ungare şi-au lăsat amprentele crimei în Sărmaş, Moisei şi Prundul Bârgăului, unde au ucis zeci de oameni civili, lipsiţi de apărare. în localitatea Tilecuş au atacat postul grănicerilor români, alungându-i pe localnici şi jefuindu-le bunurile din gospodării. Ca să mai facă un act de „civilizaţie", au împuşcat un copil rătăcit de familie şi au distrus o batoză de treierat grâu, cu o grenadă de mână. O altă echipă de hortişti, având în frunte un sergent, după ce au jefuit ce se mai putea jefui din Tilecuş, s-au avântat până în satul Şerghiş, distanţă de cea. 15 km de la frontieră, cu intenţia ca să suprime postul de jandarmi, să-1 omoare pe preotul din sat şi să-i jefuiască gospodăria. Şeful Postului de jandarmi, plutonierul, Ştefan Rinder a fost pe fază şi i-a primit cum se cuvenea. L-a împuşcat mortan pe sergent, iar cei care l-au însoţit, au fugit ca potârnichile în toate părţile, călcându-şi în picioare orgoliile. Evenimentele s-au derulat cu maximum de viteză. în zilele de 10-12 octombrie 1944 a fost eliberată întreaga vale a Crişului Repede, între Ciucea şi Tileagd. Localităţile aflate pe partea stângă a Crişului Repede, au fost eliberate de către ostaşii Armatei Române iar localităţile aflate pe partea dreaptă au fost eliberate de către trupele sovietice. Intre timp, au sosit în Tilecuş trupe mixte; române şi sovietice, venind de la Beiuş. Locuitorul Fodor Dumitru, veteran al primului război mondial, fost prizonier mai mulţi ani în Rusia şi cunoscând bine limba rusă, i-a întâmpinat pe ostaşii ruşi, conducându-i la locul unde hortiştii au minat podul de peste valea Veljului. Trupele mixte ocolesc locul minat, înaintând către calea ferată, respective gara Tileagd, în urmărirea fugarilor. Rămân pe loc echipele de pionieri care lucrează la deminarea podului şi a drumului de la locul numit Huţa. Pe data de 15 octombrie 1944 a fost desfiinţată frontiera maghiaro-romănă in punctul de trecere Tilecuş-Tileagd, pichetul grănicerilor unguri a fost distrus, ramânând din el numai o amintire urâtă (Nem lehet âtmenni.) Armatele hortisto-naziste au fost alungate spre Oradea şi mai departe în pusta ungară, respective în munţii Tatra din Cehoslovacia unde s-a ales praful de ele! In noaptea de 8/9 mai 1945 „Marele Reich" a capitulat fără condiţii, după ce a distrus o întreagă civilizaţie şi după ce a făcut cele mai mari crime cunoscute de Istoria omenirii. Din păcate, un rău detestabil a fost înlocuit cu un alt rău tot atât de deplorabil. Armata rusă nu ne-a adus numai eliberarea de sub ocupaţia hortisto-hitleristă, ne-au adus şi foarte multe necazuri; în prim plan violurile femeilor, beţiile, jafurile, violenţele din cauza consumului exagerat de alcool, care în multe cazuri se soldau cu pierderi de vieţi omeneşti. Aveau o adevărată FOBIE după ceasornicele de mână. Comicul şi marele artist Constantin Tănase, care prin reprezentaţiile lui spontane, pline de umor, descreţea frunţile populaţiei Bucureştenilor, copleşiţi de greutăţile vieţii cotidiene, la un spectacol de seară s-a prezentat pe scenă cu mâinile suflecate până la coate, încorsetate cu mai multe ceasornice de mână. A recitat două versuri compuse de el adhoc, care au stârnit un potop de aplauze, dar care i-au fost şi fatale: „GREU NE-A FOST CU DERDIDAS, DA'I MAI RĂU CU DAVAI CEAS!" La ieşirea din teatru după terminarea spectacolului a fost aşteptat de către menii K.G.B.-ului, l-au urcat forţat într-o dubă neagră şi nu l-a mai văzut nimeni rodată. Nici mormânt nu a avut regretatul Tănase, unde să-i poată duce a îccre publicul care l-a iubit. Ruşii „eliberatori" imediat după alungarea armatei hortisto-naziste, încă pe armele calde ale războiului, au început ca să lucreze în mare viteză pentru a-şi pune în aplicare planurile lor diabolice. Astfel, pe data de 15 noiembrie 1944 s-au constituit comitetele orăşeneşti şi judeţene ale Partidului Comunist Român, de unde se transmiteau directivele şi sarcinile de îndeplinit la reşedinţele de plasă şi la comune. Respectând adevărul istoric vom arăta că Partidul Comunist Român nu a fost niciodată un partid al românilor. Această sperietoare a fost o organizaţie diabolică, un instrument al Cominternului, având ca obiectiv distrugerea valorilor morale, culturale şi politice ale neamului românesc. în perioada de conducere a regimului comunist, minciuna a fost o politică de stat la toate nivelele, mai ales în primii ani de „Educaţie", urmărindu-se spălarea creierelor oamenilor de bună credinţă şi otrăvirea sufletelor noilor generaţii, maladie care din păcate încă, nu s-a eradicat, persistând şi astăzi în rândul oamenilor politici, educaţi în acest nefast spirit. Cei care am trăit această ruşinoasă experienţă, ne amintim cum eram obligaţi ca să spunem că: „Negrul este alb" şi invers după cum dictau interesele partidului, ca să nu-ţi pierzi locul de muncă şi libertatea, sau să fii obligat ca să faci o „Excursie" la Canalul Dunăre-Marea Neagră, cu eticheta de „duşman al poporului"! Şi mai era ceva, demn de semnalat! Noile organe de conducere ale Partidului, alese în adunările generale, la toate nivelele, judeţene, orăşeneşti şi comunale, erau de etnie maghiară. Români erau ici-colo, câte un activist mărunt pentru decor, ca să simuleze noua democraţie care în fapt era o dictatură monstruoasă, cum nu a mai cunoscut istoria. La Comitetul Judeţean de Partid Bihor a fost instalat ca prim secretar Fazekas Ludovik. Şef de cadre la judeţ a fost Pâska Jozsef, originar din satul Poşolaca, un îngâmfat cu cap pătrat pe care l-am cunoscut mai bine în anii 1951-1952, după ce a fost „mazilit" pentru incompetenţă. A fost „băgat pe gât" Uzinei de Impregnat Traverse C.F.R. Tileagd, pe care onoratul judeţ de partid, a obligat-o să-i creieze un post de acar, post care nu se justifica în schema de organizare a unităţii. Având prea mult timp liber, mintea lui bolnăvicioasă l-a îndemnat ca să facă numai urgii, ajungându-se ca să i se desfacă disciplinar contractul de muncă. La Comitetul Orăşenesc de Partid Oradea a fost instalat pe post de primsecretar Szăsz Bandi, o nulitate şi un şovin care nu reuşea să-şi ţină în frâu „sentimentele bolnăvicioase". A fost repejor înlocuit cu Szânto Istvân, un om echilibrat, capabil, bun diplomat dar şi cu sentimente umane, corect şi cinstit faţă de toate persoanele cu care a avut tangenţă, indiferent de etnie căreia a aparţinut. Poseda şi studii superioare economice. L-am respectat şi l-am admirat. Şef de cadre la Comitetul Orăşenesc de partid Oradea, iniţial a fost numit Farago Ludovic, bună pereche a lui Szăsa Bandi, o fire enigmatică şi foarte circumspect. Şi acesta a fost înlocuit cu Magda Litvin. La raionul de partid Aleşd a fost numit pe postul de primsecretar Szilâgyi Ludovic iar la oraşul Tileagd a fost ales ca Secretar al Organizaţiei de Partid zugravul Varga Gyorgy. Directivele veneau de sus, de la Comitetul Central P.C.R. Bucureşti, unde se găseau tot atâţia Consilieri sovietici câte ramuri de activităţi se găseau în toată tara. Aceştia aplicau în practică tezele Marxist-Leniniste ale dictaturii proletariatului, adică ale nouiei orânduiri socialiste. Totul, a devenit planificat! Ce si cât trebuie să produci, ce şi cât ai voie să mănânci, cum şi cu ce poţi ca să te îmbraci, cum şi cu ce să te încalţi, ce şi cum să gândeşti. Aaa Nu! Pardon! nu aveai voie ca să gândeşti pentru că nu erai capabil să gândeşti conform Directivelor Partidului Unic şi ai putea ca să produci scurt-circuit în sistem. Securitatea şi Miliţia erau braţul înarmat al nouiei elite conducătoare, majoritatea acestora ajungând la noi în furgoanele Armatei Roşii, pentru apărarea şi susţinerea noului regim instalat după modelul cel creiat de către Generalisimul Stalin. Când noua structură tot mai avidă de putere, a ajuns la conducere, a interzis activitatea partidelor politice istorice. S-a putut vedea atunci că se instaurează un regim totalitar, după modelul Moscovei. In localitatea Tileagd, aşa cum am mai amintit, ca urmare a directivelor primite de la Comitetul Judeţean P.C.R. Bihor, pe data de 15 martie 1945 a luat fiintă Organizaţia de Partid comunală cu 150 de membri, printre care se aflau, şi foştii comunişti din ilegalitate. In prima şedinţă de constituire l-au ales ca secretar al organizaţiei pe Varga Gyorgy, zidar de profesie. Nu conta ce nivel de cultură are pentru că aşa cum am mai subliniat, nu avea nevoia ca să gândească. Venea activistul de partid de la Judeţ sau de la Raion şi îi spunea ce trebuie ca să facă. "in primăvara anului 1945 a luat fiinţă în Tileagd, Sindicatul Mixt al muncitorilor cu 9 (nouă) secţii. Un alt organ de lucru pentru înfăptuirea politicii partidului r.ic a fost organizarea Comitetului Ţărănesc, având ca sarcină mobilizarea ăranilor la lucrările agricole. In aşa numita „epocă de aur" când fricii i s-a adăugat frigul, întunericul şi foamea. „OMUL DE TIP NOU" al Societăţii Socialiste a devenit „multilateral dezvoltat" capabil să stea în frig, în întuneric, la cozi interminabile pentru câteva nme de salam cu soia, pentru un litru de lapte, pentru o jumătate kgr. unghii de po rc afumate sau de peşte oceanic. Televizorul putea fi folosit două ore pe noapte, pentru a putea urmări realizările clasei muncitoare, întrerupându-se furnizarea energiei electrice când doreai ca să mai vezi şi altceva. In anul 1950 a avut loc organizarea Administrativ Teritorială a ţării, când locul notariatelor cercuale 1-a luat comunele, locul Plăşilor l-au luat Raioanele iar a judeţelor 1-a luat Regiunile. Odată cu aceste reorganizări a pierdut Tileagdul titlul de oraş, pe care îl avea din anul 1692. In preajma izbucnirii Revoluţiei din Decembrie 1989, ca de altfel în întreaga perioadă a aşa numitei „Epoca de Aur", situaţia întregei populaţii de la oraşe şi sate era disperuta. Criza sistemului totalitar tip comunist se accentua. Lipsa de alimente şi ale altor produse de strictă necesitate, îmbinată cu frigul şi cu întunericul din locuinţe, făcea imposibilă viaţa muritorilor de rând. Era o imperioasă nevoie de o scânteie şi aceasta s-a produs la data de 15 decembrie 1989 în Timişoara. între 15 şi 22 decembrie, toată ţara era în fierbere, culminând cu cele întâmplate în capitală pe zilele de 21 şi 22 decembrie. Fuga dictatorului şi a soţiei sale la 22 decembrie 1989, i-a făcut pe cetăţeni să respire uşuraţi, sperând că vor apuca timpul în care să trăiască mai bine. Speranţele lor însă au fost o totală dezamăgire pentru că la conducerea acestei ţări, pe care poietul Coşbuc o compara cu un fagure de miere stors din flori de primăvară, iar Papa Paul al II-lea a numit-o „Grădina Maicii Domnului", s-au înghesuit nonvalorile, oameni lipsiţi de sentimente patriotice şi demnitate umană. Adevărul este că valorile morale, de ştiinţă cultură şi politice ale neamului românesc, au fost distruse suprimate de K.G.B.-ul sovietic, după consolidarea regimului comunist în România, iar alţii au fugit în occident ca să-şi salveze zilele. La Cotroceni, timp de 15 ani a cântat cucuveaua a pustiu, transformându-se din când în când în Cameleon. întreaga clasă politică aflată la putere sau în opoziţie timp de 15 ani, nu au reuşit ca să facă o lege viabilă pentru a înapoia poporului bunurile ce i-au fost confiscate de către regimul comunist. S-au născut în schimb o mulţime de baroni peste noapte, cu vile şi vilişoare, aşa numiţi oameni de afaceri c-are au fraudat şi au devalizat vistierele Statului, făcând o mulţime de găuri negre în economia acestei ţări, furând fără ruşine mii de miliarde de lei. Unii au câte 6-7 dosare penale, uitate prin sertarele procurorilor şi ale altor organe juridice, iar când sânt chemaţi la înfăţişare pledează „NEVINOVAT". Experimentatul om politic, Silviu Brucan, care s-a format şi a crescut tot în Pepiniera Partidului Comunist Român, mai priceput vizionar decât ceilalţi, a făcut un pronostic când s-a instalat Guvernul Petre Roman la putere, spunând că abia peste 20 de ani, societatea românească va ajunge la linia normală de plutire. Odată cu lansarea acestui pronostic, vizionarul politician a scăpat din vedere posibilitatea apariţiei clasei baronilor, care au tot supt şi s-au umflat ca lipitorile, secătuind bugetul statului. A scăpat din vedere şi posibilitatea apariţia „EPIDEMIEI DE CORUPŢIE" care se dovedeşte a fi tot atât de gravă ca boala Sida, fără tratament radical, care a pătruns în toate organele Administraţiei de stat, începând cu justiţia, poliţia, vama, asistenţa medicală, în timp ce marea majoritate a populaţiei ţării se luptă cu sărăcia, cu foamea şi cu diferitele boli cauzate de sărăcie, cu deznădejdea. Peste dauă milioane de români au luat drumul străinătăţii pentru a-şi asigura un trai mai decent. Unii şi-au pierdut viaţa pe acolo în împrejurări nefericite de accidente, iar fetele tinere au căzut prada prostituţiei. în contrast cu acest tablou sumbru, surogatul nostru de politicieni, se luptă ca să ajungă la putere, fraudând fără ruşine alegerile, scuipându-se şi jignindu-se unii pe alţii, minţind care cum ştie mai bine pentru a putea prinde „CIOLANUL" cu speranţa că vor mai găsi pe el ceva de „CIUGULIT". Numai 12 candidaţi pentru jilţul catifelat de la Cotroceni, în frunte cu domnul prim ministru Adrian Năstase, care îl revendică ca drept de moştenire de la „TATAIA". Cel mai nostim pretendent la acest fotoliu pluşat mi s-a părut a fi domnul Gigi Becali, om simpatic de altfel, dar de la conducerea unei organizaţii sportive până la conducerea unui stat ghiftuit de camelioni şi de alte specii răpitoare, este un drum foarte lung. Cu aceste triste constatări, încheiem Capitolul IV. ale datelor istorice cuprinse în această lungă lucrare. Yüklə 3,56 Mb. Dostları ilə paylaş:
|